Arhive blog

Athos. Arhitectura si spatiu sacru – Teofil Mihailescu

O apariție editorială de excepție, în condiții grafice și tipografice de excepție, cu text în limbile română, engleză, franceză și germană, Albumul „Athos. Arhitectură și Spațiu Sacru” reunește în 190 de pagini aproape 500 de fotografii de arhitectură care documentează într-un senzațional pelerinaj fotografic toate mănăstirile athonite și vă vorbesc despre relația între istorie, arhitectură, spațiu sacru și natură la Muntele Athos. Muntele Athos e doar un pretext pentru căutarea Luminii.

Exponent al tinerei generații de arhitecți români, Teofil Mihăilescu, autorul Albumului, este doctor al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, are un master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, este conferențiar universitar, este membru fondator al Ordinului Arhitecților din România și conduce Biroul de Arhitectură „Teofil Mihăilescu”. Stagiile ca arhitect la J. Paul Getty Museum from Los Angeles, Politecnico di Milano, Universita degli Studi di Genova sau Royal Institute of Technology in Stockholm îi împlinesc un valoros parcurs profesional ce include fotografia ca mijloc de explorare antropologică a lumii. Fotografiile sale sunt o sumă de cadre-stări care spun o poveste despre sentimentul locului în lumea athonită și însumează ca timpi de expunere o secundă de Lumină. Veți ține în mână o secundă de Lumină de la Athos care vi se dăruiește cu suflet curat dintr-un loc al curățeniei sufletului. Dăruind acest Album, dăruiți și Dumneavoastră o secundă de Lumină celor dragi acum în prag de Paști, sărbătoarea Luminii.

Editura LIBRIS Editorial, 2014
200×290 cm. /ediție cartonată
190 pagini /

Lucrarea vă poate fi comandată online de pe libris.ro
sau la nr de telefon 0371.781.781

 

Reclame