Arhive blog

Curtea de apel din Atena va lua o decizie finală privind „cazul Vatopedi”. [update: Nevinovați!]


Dragi Prieteni, iubitori ai Athosului,

Marți, 21 martie 2017, la ora 9 a.m. Curtea de apel din Atena, formată din trei judecători, va lua o decizie finală privind „cazul Vatopedi”. Este vorba doar de o speță: partea penală adică dacă părintele Stareț Efrem și părintele Arsenie au comis o faptă ce intră sub incidența penală în acțiunile lor. Mai există o speță pe rol: partea civilă (dacă lacul Vistonida într-adevăr aparține mănăstirii sau nu) care se va judeca după aceea.

Pomeniți în rugăciunile voastre pe Părinții Efrem și Arsenie ca să înceteze în sfârșit prigonirea lor nedreaptă.

UPDATE: Verdict – nevinovați! Procesul a fost foarte scurt – în aprox. 30 de minute Gheronda și părintele Arsenie au fost achitați. Interesant a fost faptul că printre cei care au s-au exprimat pozitiv relativ la această hotărâre a fost și primul ministru de atunci Kostas Karamanlis care a avut un discurs extraordinar, chiar dacă suportul său pentru mănăstire pe tot parcursul acestei ispite a fost inexistent.

Vedeți și știrea aceasta din 2012: Decizia Areopagului: Gheronda Efrem, Monahul Arsenie şi Maria Psalti sunt nevinovaţi, întrucât nu se constată săvârşirea infracţiunii

Mai multe linkuri despre „scandalul” Vatopedi – AICI

Anunțuri

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

Paștele la Mănăstirea Vatopedi (documentar grecesc / subtitrare în română)

VIDEO: Mărturii despre Gheronda Sofronie Saharov (1896 – 1993): ÎPS Athanasie de Limassol, ÎPS Kallistos Ware, Starețul Efrem Vatopedinul

ÎPS Athanasie de Limassol – „Despre părintele Sofronie de Saharov”

ÎPS Kallistos Ware – „Inovație și smerenie în viața Părintelui Sofronie Saharov”

Starețul Efrem Vatopedinul – „Părintele Sofronie Saharov – un om plin de har”

Adormirea Maicii Domnului – Mutarea la Viaţă, Starețul Efrem Vatopedinul

1.-koimisi-theotokou-13121-e1376334352887

De fiecare dată când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului este ca şi cum am prăznui Sfintele Paşti: Paştele de vară. Un altfel de Paşte ne pregăteşte Doamna de Dumnezeu-Născătoare: sfântă trecere „de la moarte la viaţă”, al doilea Paşte, sfânt, fără prihană, dătător de viaţă pentru neamul omenesc, findcă astăzi, cu adevărat, „sunt biruite hotarele firii”.

„Cum izvorul vieţii păşeşte către viaţă trecând prin moarte!”, exclamă Sfântul Ioan Damaschin. Adormirea Maicii Domnului, „începătoarea Vieţii”, depăşeşte înţelesul morţii, de aceea nu se numeşte moarte ci „adormire”, „dumnezeiască mutare”, şi „plecare” la Domnul. Chiar dacă primeşte moartea, este, însă, o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţa cerească și veşnică.

Plecarea Maicii Domnului din această viaţă, ca eveniment real şi de netăgăduit, păstrat şi transmis prin Sfânta Tradiţie, constituie o învăţătură bine definită în învăţătura Bisericii Ortodoxe, şi nu are nicio legătură cu concepţiile pietiste din Apus despre imaculata concepţie ori viaţa fără de moarte a Născătoarei de Dumnezeu.

Fecioara este acea făptură deosebită creată de Dumnezeu, mai presus decât toţi oamenii şi decât mulţimea îngerilor, care, dintre toţi oamenii, a fost singura care a trăit viaţă preacurată şi – lucrul cel mai greu de înţeles pentru mintea omenească – a devenit Maica lui Dumnezeu. Acest lucru a fost posibil fiindcă ea nu a păcătuit niciodată, nici nu şi-a întinat mintea cu cele ale trupului, şi nici nu a trăit pe pământ cu dureri trupeşti ori boli. Deşi a avut trup dătător-de-viaţă, totuşi, ca om, s-a aflat sub stăpânirea morţii şi a murit, însă, fără ca Dumnezeu să despartă sufletul ei de trup: se desface pentru o clipă legătura care le unea pe cele două, aşa cum s-a întâmplat şi cu Hristos. După adormire, sufletul ei se uneşte imediat cu Hristos, fiindcă Domnul, în clipa adormirii Maicii Sale, însoţit de netrupeştile cete ale îngerilor şi ale sfinţilor, primeşte sufletul ei cel sfânt nu doar în ceruri, ci „până la tronul Lui cel împărătesc, până la Sfânta Sfintelor cea din ceruri”, după cum ne spune Sfântul Ioan Damachin. După trei zile, trupul începător-de-Viaţă şi de-Dumnezeu-primitor al Preasfintei este ridicat la cerurile cele mai presus de ceruri, nestricat, la Fiul ei Cel iubit, Singurul-Născut. Putem vorbi, aşadar, şi de învierea cu trupul a Maicii Domnului. Înviere care, însă, nu a fost săvârşită de ea însăşi, ci de Dumnezeu-Fiul ei.

Martor al acestei învieri-mutări la ceruri a Maicii Domnului este apostolul Toma, care nu a fost prezent la cinstita ei îngropare, ci a ajuns mai târziu, după trei zile, întârziind ca de obicei; acesta, rugându-i îndelung pe ceilalţi apostoli, au deschid mormântul şi nu au găsit acolo de Dumnezeu-cinstitul ei trup. O văd, însă, pe Născătoarea de Dumnezeu urcând la ceruri, încredinţând apostolului Toma Cinstitul şi Sfântul ei Brâu ca mărturie a mutării ei, fapt care corespunde cumva pipăirii Domnului de către acelaşi apostol.

Trupul Preasfintei – ca şi trupul Fiului ei – nu a suferit stricăciune în mormânt, adică nu s-a schimbat, nu s-a descompus în elementele din care era alcătuit. Dealtfel, după Învierea Lui Hristos, trupurile multora dintre sfinţii Lui nu mai sunt supuse stricăciunii, ci devin sfinte moaşte. Era cât se poate de firesc, cu atât mai mult, să nu sufere stricăciune nici trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu, trupul Maicii Domnului.

Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Naşterea Lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morţii: „Naşterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit nestricăciunea!”.

Preasfânta de Dumnezeu-Născătoare, după Adormirea ei, devine Maica noii creaţii, a Bisericii Lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii, de vreme ce din ea s-a întrupat Domnul – care este capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească bogăţia harului, slavă şi îndrăznire. Ea devine, astfel, binefăcătoarea întregii lumi şi întregii făpturi, de aceea ei i se închină toată creaţia, Doamnei, Stăpânei, Împărătesei şi Maicii Lui Dumnezeu.

Prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi datorită ei, istoria întregii lumi a luat o nouă turnură, incomparabil mai însemnată şi mai înaltă faţă de tot ce a existat până la ea. Nu a putut şi nu poate nicio altă făptură să devină mai desăvârşită decât ea, şi nici ea însăşi nu putea deveni mai desăvârşită decât este. Conform Sfinţilor Părinţi, trei lucruri nu putea Dumnezeu să creeze mai desăvârşit: Întruparea Dumnezeu-Cuvântului, pe Fecioara Născătoare de Dumnezeu, şi fericirea de care se vor bucura cei mântuiţi.

După Învierea lui Hristos, Preasfânta a fost sprijinul Apostolilor şi a nou-createi Biserici a lui Hristos. Ea îi învăţa pe noii creştini, îi îndruma, îi mângâia în suferinţele lor. Citim în istoria vieţii ei că Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de adormirea ei, a vizitat-o – aşa cum s-a întâmplat şi la Bunavestire –, vestindu-i despre slăvita ei mutare de la moarte la viaţă. Mai apoi, Sfântul Duh, în chip minunat, i-a adunat pe toţi Apostolii în Ghetsimaní, la casa Născătoarei de Dumnezeu, pentru a lua parte la înmormântarea ei şi pentru a lua binecuvântarea ei. După ce au preamărit-o pe Maica Domnului, au rugat-o să le spună un cuvânt de învăţătură care să le rămână ca testament duhovnicesc. Atunci, Născătoarea de Dumnezeu le-a spus o pildă, în care lumea aceasta este prezentată ca o mare sărbătoare, ca un târg unde negustorii au venit să-şi vândă mărfurile, iar cel care face schimbul (negoţul) cel mai bun – adică cel care ştie să îşi vândă marfa mai scump – acela va ieşi cel mai câştigat. În continuare le-a spus că tot la fel este şi în privinţa celor duhovniceşti: cel care va ţine cu mai multă râvnă şi va arăta mai multă preţuire faţă de poruncile lui Hristos, acela va fi cel mai câştigat, se va bucura de o cinste mai mare în împărăţia cerurilor. La sfârşit, i-a îndemnat să stăruiască întru „lupta cea bună”.

Într-adevăr, cât se bucură Preasfânta atunci când vede că luptăm din răsputeri pentru mântuirea noastră! Ce linişte simte! Şi ea însăşi, cât de mult s-a trudit pe pământ, fără ca ceilalţi să ştie, deşi, ca una ce era fără de păcat, nu era nevoie să o facă. S-a nevoit, însă, pentru a ne da nouă un exemplu de desăvârşită asceză. La Ghetsimaní, acolo unde a locuit, după adormirea ei s-au găsit lespezile pe care ședea și se ruga şi în care se făcuseră scobituri de la îngenuncherile şi multele ei metanii.

Să urmăm şi noi ascultării ei desăvârşite, adâncii sale smerenii, lucrării ei duhovniceşti tainice, rugăciunii sale arzătoare, privegherii continue pe care o săvârşea, dragostei ei dumnezeieşti, privegherii neîntrerupte cu care se nevoia, durerii pe care a simţit-o ca pe o sabie în inima ei atunci când se afla sub Crucea Fiului ei.

Tuturor care se nevoiesc, ea le este „apărătoare şi sprijin”, chiar dacă înainte au dus o viaţă în păcat. Să ne amintim că şi pentru Sfânta Maria Egipteanca, Maica Domnului a fost „chezăşie” pentru pocăinţa ei. Şi, după ce Sfânta Maria a plecat în pustie, unde s-a nevoit din greu, însăşi Preasfânta o mângâia cu dumnezeieştile ei arătări.

Născătoarea de Dumnezeu, ca „hrănitoare” a monahilor, este cea care împarte daruri dumnezeieşti acelora care şi-au închinat viaţa Domnului, şi îndeosebi celor din Sfântul Munte, aghioriţilor. Ea a făcut cunoscută rugăciunea minţii Sfântului Maxim Kafsokalivítul, Sfântului Grigorie Palama, Sfântului Siluan Atonitul, dar şi fericitului întru pomenire părintelui nostru Iosif Isihastul, cel care, în mod direct, şi-a legat existenţa de obştea noastră. Şi, cu atât mai mult, ziua de astăzi are o însemnătate şi mai mare pentru noi, fiii duhovniceşti ai părintelui Iosif Isihastul, de vreme ce, într-o astfel de zi, după Dumnezeiasca Liturghie, acesta a adormit cu moarte cuvioasă în anul 1959. El a iubit-o foarte mult pe Preasfânta – pe „dulcea lui Maică”, după cum o numea – şi mult ajutor duhovnicesc, dumnezeieşti arătări şi harisme a primit de la aceasta. Într-adevăr, o trăsătură comună a tuturor monahilor aghioriţi este dragostea lor faţă de Maica Domnului. Numai la auzul numelui ei, aceștia nu-şi puteau stăpâni lacrimile izvorâte din dragoste preacurată pentru Maica-Fecioară. La auzul numelui ei, sufletul cel iubitor de Dumnezeu este „mişcat” de admiraţie, de mulţumire şi de recunoştinţă. Deasemenea, chiar şi numai gândind la Născătoarea de Dumnezeu, adică aducând în faţa ochilor noştri chipul ei cel slăvit, avem mare folos duhovnicesc. Spunea fericitul întru pomenire părintele Athanásios Ivirítul, că dragostea faţă de Maica Domnului îl mântuieşte pe om, chiar şi atunci când nu are lucrare duhovnicească.

Omul de astăzi trebuie să ceară și mai mult mijlocirea Maicii Domnului, care este izbăvitoare. Ori de câte ori are o suferinţă sau o problemă, să nu uite că ea este „ajutor celor întristaţi, apărătoare, izbăvitoare, mângâierea celor ce nu au îndrăzneală”, şi la ea pot găsi sprijin, mângâiere, ajutor grabnic şi răspuns.

Ne rugăm ca Doamna de Dumnezeu-Născătoare, care „se mută la Viaţă”, să trimită neîncetat asupra noastră binecuvântarea ei, încât să trecem această viaţă nevătămaţi şi fără primejdie, păziţi de urzelile şi cursele vrăjmaşului, şi să ne învrednicească împărăţiei celei cereşti a Fiului său. Amin.

Starețul Efrem Vatopedinul

Sursa text și foto: pemptousia.ro

Foto (sus): Adormirea Maicii Domnului. Pictură murală din biserica mare a Sfintei Mănăstiri Vatopedi (1312) / (jos): Adormirea Maicii Domnului. Icoană portabilă, Sfânta Mănăstire Vatopedi, secolul al XV-lea.

2.-koimisi-theotokou-15cent1

 

Arhimandritul Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedi: Avorturile sunt o formă de genocid

ephraim2

Înțelegem ispitele și provocările epocii noastre, în care plăcerea trupească este oferită omului într-un mod foarte facil. Relațiile premaritale și extramaritale sunt considerate firești, dar ele sunt împotriva firii. Astfel se încalcă premisele căsătoriei, dar și însăși Taina nunții. Curăția dinaintea nunții și fidelitatea, cumințenia în căsătorie nu reprezintă doar aplicarea unor porunci morale ale lui Dumnezeu, ci au o prelungire ontologică. ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2:24). Prin unirea trupească din căsătorie cei doi soți devin una, trăiesc adevărata unitate și dragoste, cea binecuvântată de Dumnezeu. În timp ce orice legătură premaritală și extramaritală scindează personalitatea. Și, ca o urmare firească, roadele acestor relații păcătoase aduc sarcini nedorite, care de regulă sfârșesc în avorturi.

În paralel, criza economică ce a început să ia dimensiuni mondiale este o altă cauză care împinge multe perechi să săvârșească avort. Greutățile economice pe care le întâmpină familia socotesc că va fi o piedică în a hrăni încă un copil și de aceea recurg la avort. Mare greșeală! Omul nu este creatorul exclusiv al pruncilor, ci este împreună-creator cu Dumnezeu-Creatorul. Dumnezeu cunoaște și are puterea de a se îngriji mult mai bine de noi, făpturile Sale. Uitați-vă cum Însuși Hristos, într-un anume fel, ne ironizează pentru faptul că nu avem încredere în pronia Sa. Spune: ”Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările” (Matei 10:29-31). Cel Care se îngrijește de vrăbii nu se va îngriji de omul care este chipul Său? S-a pierdut în zilele noastre credința, nu atât credința în Dumnezeul Treimic, adică credința dogmatică, cât credința în Pronia lui Dumnezeu, ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Trebuie să fim siguri pe credința noastră, să dobândim această credință a vederii lui Dumnezeu, să o cerem de la Dumnezeu. Apostolii, când au cerut de la Hristos ”sporeşte-ne credinţa” (Luca 17:5), la această credință se refereau.

Aproape în fiecare an se săvârșesc la nivel mondial mai bine de 50 de milioane de avorturi. E ca și cum în fiecare an ar fi decimată întreaga populație a Franței. Grecia, din păcate deține primul loc în Europa la avorturi, mai bine de 300 000 pe an. 22% dintre grecoaice au făcut cel puțin un avort. În Rusia, în ultimii ani, numărul avorturilor depășește un milion pe an, având ca număr record la nivel mondial 4.103.400 de avorturi în anul 1990. Și, desigur, proporțiile și procentele acestea sunt în realitate mult mai mari, pentru că cele mai multe femei recurg pentru avort nu la spitalele publice, unde obligatoriu sunt înregistrate, ci la cabinete particulare, unde înregistrarea nu e obligatorie. În aceste cifre nu sunt cuprinse așa-numitele ”avorturi la chiuvetă”, care și acestea se ridică la un număr foarte mare, care survin în urma reproducerii în laborator, unde se fecundează mult mai multe ovare decât vor fi implantate, precum și avorturile rezultate în urma ”experimentelor genetice” care au loc pentru diferite scopuri de cercetare. De asemenea, avorturile pe care le fac femeile cu sarcini gemelare sau triple, pentru a ajunge la o sarcină monoembrionară.

Mulți afirmă că problema demografică cu care se confruntă mai ales Grecia, dar și Rusia, va constitui cea mai mare problemă a deceniului următor, de vreme ce numărul deceselor este deja mai mare decât cel al nașterilor. Cea mai importantă problemă nu este rata scăzută a natalității (care și aceasta există, desigur), ci faptul că avorturile constituie o nouă formă de genocid. Deja în Grecia avorturile sunt mult mai multe decât nașterile, cel puțin de trei ori mai numeroase!

Nu pot să înțeleg cum în țări ortodoxe au loc aceste crime abominabile, cum avorturile au luat o asemenea extindere! Acest fapt va trebui să ne neliniștească foarte mult, să ne cutremure aș spune, și se impune să dăm un semnal de alarmă. Nu este posibil ca noi, popoarele ortodoxe, să săvârșim asemenea fărădelegi! Asta arată că nu ducem o viață de creștini ortodocși, ci doar în acte suntem creștini. Nu avem o viețuire creștină. Cred că Biserica Ortodoxă ar putea să acționeze mai bine asupra acestui subiect, lucru pe care romano-catolicii îl fac. Ar trebui să avem o colaborare cu statul, dar însuși statul a legalizat avorturile, așa că ne aflăm într-o confruntare cu statul în această privință. Se impune ca întregul cler și popor să se mobilizeze într-o campanie împotriva avorturilor, care însă să izvorască din adevărata cunoaștere și dragoste pentru om.

Sursa: pemptousia.ro

Scurtă notă biografică:

Părintele Efrem Vatopedinul provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A absolvit în 1978 şi s-a întors în Cipru, unde, în 1979, a fost numit profesor la Şcoala Bisericească „Apostolul Varnava” din Nicosia. În 1981 a hotărât să devină monah la Sfântul Munte, intrând în obştea lui Gheronda Iosif. A fost hirotonit diacon în 1983 şi preot în 1984. După ce a fost ales egumen la Vatoped, Părintele Efrem a preluat administrarea mănăstirii şi îndrumarea duhovnicească a monahilor acesteia.

În timp foarte scurt, Gheronda Efrem a reuşit să reaşeze din punct de vedere liturgic și tipiconal mănăstirea, să o restaureze în cea mai mare parte, să îi conserve vechile odoare şi să se îngrijească de întreaga ei zestre materială. Mănăstirea, care astăzi numără peste 110 monahi, a ajuns să fie cel mai mare așezământ de călugări din Grecia.

vatopedi-vazut-de-sus

A apărut cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu”. Prefaţă de Arhimandritul Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi

JJ

A apărut cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu” (Editura Doxologia), prefaţă de Arhimandritul Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi, traducere de Dragoş Dâscă.

Cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu” este atât un eseu despre menirea creştină a artei, cât şi o confesiune a autorului despre convertirea sa la Ortodoxie. Câştigător a 5 premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut şi din rolurile pe care le-a avut in alte filme precum „Nashville”, „Tuck Everlasting” sau „Insomnia”, unde a jucat alături de Al Pacino şi Robin Williams), Jonathan Jackson s-a convertit la Ortodoxie în urmă cu aproape 5 ani. Aşa cum mărturisea într-un interviu, România şi Muntele Athos au jucat un rol deosebit în drumul său către creştinismul ortodox.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/tSv9oq ]

Vă oferim un fragment din carte: „Golirea de multele sale iluzii şi false identităţi este un demers care îl pregăteşte pe artist să primească forţa creatoare a Duhului într-un chip mai profund. îl ajută să primească o altă viziune decât cea personală şi îi dăruieşte îndrăzneala de a o urma, chiar dacă viziunea pune la îndoială preconcepţiile sau limitările sale fireşti. Fiecare situaţie în viaţă se rezumă în final la a te goli (kenosis) şi a deveni viu pentru forţa mai mare a harului.

Căsătoria, de exemplu, este o formă incredibilă de asceză: omul este zilnic chemat să se lepede de dorinţele sale de dragul celui iubit. Creşterea de copii este o altă formidabilă formă de asceză. Nu poţi rămâne un artist centrat pe propria persoană dacă doreşti să-ţi creşti copiii cu dăruire şi deliberare. Va trebui să mori faţă de propriile dorinţe şi să învii dorinţelor unui Dumnezeu ce iubeşte necondiţionat. în viaţa noastră, totul – ocupaţia, visele, relaţiile, triumfurile şi încercările – ne este dat pentru ca să putem deveni vii frumuseţii şi tainei iubirii lui Hristos.”

Vezi și postările:

Actorul american Jonathan Jackson mulțumește monahilor de la Muntele Athos care se roagă neîncetat pentru lume! (video)

Despre gândurile păcătoase, interviu cu Gheronda Efrem, egumenul Sfintei Mari Mănăstiri a Vatopedului

gheronda-efrem

Sunt gândurile păcătoase un fragment din ființa noastră? Cum se nasc și cum pot fi alungate? Cum trebuie să trateze omul aceste produse ale răului și cum poate să le învingă?

Cunoscuta revistă rusească «Slavianka» a publicat un interviu cu arhimandritul Efrem, egumenul Sfintei Mari Mănăstiri a Vatopedului, pe tema «Gândurile păcătoase». Gheronda Efrem, care este cunoscut tuturor datorită profunzimii cuvântului său duhovnicesc și clarității cu care descrie cele mai subtile sensuri spirituale, încearcă să ne ofere o imagine cât mai limpede a ceea ce numim gânduri păcătoase, subliniind faptul că uneori anumite gânduri ne întăresc duhovnicește.

Adevărul e că mulți dintre noi nu cunoaștem proveniența gândurilor, nici cât de mult ne pot vătăma din punct de vedere spiritual. Ce sunt gândurile, de unde apar ele în viața noastră de zi cu zi, cum le putem discerne și cum trebuie să le tratăm, toate acestea reprezintă câteva din subiectele pe care le tratează gheronda Efrem în cadrul interviului său.

În cele ce urmează, vă prezentăm un fragment din acest interviu, așa cum a fost publicat el în revista «Slavianka»:

Reporterul (R.): Ce sunt gândurile păcătoase și care este ipostasul lor spiritual?

Gheronda Efrem (G.E.): Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii lui Dumnezeu și acționează în spațiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mișcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alți factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.

R.: De unde provin aceste gânduri?

G.E.: Unele izvorăsc din inima împătimită a omului, iar altele sunt provocate de către diavol. Însuși Hristos ne învață că «din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule» (Mat. 15, 19). Patimile omului produc și se hrănesc cu gânduri păcătoase. Din cauza urii nemăsurate pentru om, demonii încearcă cu orice chip să-l împiedice pe acesta să pășească pe drumul mântuirii. Lucrarea lor constă în însămânțarea gândurilor păcătoase, rele, rușinoase, viclene și hulitoare în mintea omului.

Desigur, există și gânduri bune, dumnezeiești, care provin de la Însuși Dumnezeu sau de la sfinți, gânduri care îl îndeamnă pe omul păcătos la pocăință, îl mângâie în încercări și îl luminează spre «descoperirea adâncului Dumnezeirii» (I Cor. 2, 10). Propășirea spirituală a omului depinde de calitatea gândurilor sale. Așadar, trebuie să cultivăm gândurile curate, sfinte, dumnezeiești. Să transformăm mintea noastră într-o fabrică de gânduri bune, așa cum ne îndeamnă Gheronda Paisie.

R.: Cum putem discerne gândurile bune de cele păcătoase?

G.E.: Numai prin trezvie putem să ne păstrăm mintea curată, să veghem la poarta sufletului nostru și să discernem gândurile care ne vin. Trezvia este înfrânarea, atenția pe care eu o impun minții mele. Poate fi dobândită prin invocarea preacinstitului și preadulcelui nume al lui Iisus Hristos. Rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă» – cea mai puternică armă împotriva patimilor și demonilor – este cea care ajută mintea să controleze și să discearnă gândurile.

Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru.

R.: Care este diferența dintre poftă și gânduri?

G.E.: Pofta, dispoziția pe care o avem spre anumite lucruri sau stări, este o mișcare a inimii, pe când gândul se învârte în spațiul intelectului. Mai întâi poftim ceva în inima noastră, iar apoi această poftă se exprimă prin intermediul gândului… Așadar mai întâi apare pofta, care este rădăcina păcatului, iar apoi gândul. Tăindu-ne poftele păcătoase, nu facem altceva decât să ne eliberăm de sub stăpânirea gândurilor rele.

De aceea Domnul Hristos, atunci când avertizează că «oricine se uită cu poftă la o femeie a și comis adulter cu ea în inima lui» (Mat. 5, 28), urmărește tăierea poftei din rădăcină. Sfântul Grigorie Palama spune că mintea credinciosului care se roagă se curăță ușor de gânduri, însă inima omului, care este forța care produce gândurile, nu se poate curăți dacă nu se curățesc și celelalte forțe ale sufletului, adică pofta și mânia.

R.: Trebuie să ne spovedim toate gândurile?

G.E.: Gândurile care intră zilnic în mintea noastră sunt de ordinul miilor. Cele mai multe dintre acestea sunt gânduri deșarte, necurate, păcătoase. Cel viclean știe foarte bine cum să-și facă treaba, împrăștiind tot felul de gânduri. Responsabilitatea noastră pentru acestea începe din momentul în care ne dăm consimțământul față de ele, adică atunci când le punem în aplicare. Fiecare om se va confrunta cu gândurile sale în funcție de starea duhovnicească în care se află. Mai exact, cei care au ajuns pe o înaltă treaptă duhovnicească, dobândind cunoașterea perfectă a propriilor lor gânduri, nu vor fi vătămați de contactul cu acestea. Pentru un novice în cele duhovnicești, însă, consimțământul față de un gând păcătos poate deveni extrem de vătămător.

Cel care se nevoiește din punct de vedere spiritual va căuta să-și spovedească gândurile care nu-i dau pace, cele pe care singur nu le poate îndepărta din mintea sa. Nu putem să ne spovedim absolut toate gândurile, fiindcă acest lucru denotă că suntem bolnavi psihologic. Mulți merg la spovedanie cu un caiet în care și-au notat mii de gânduri care le trec zilnic prin minte. Acest lucru nu este corect, fiindcă, pe de o parte, îl obosesc pe duhovnic, iar, pe de altă parte, nu le este de folos nici penitenților. Așadar o astfel de practică nu reprezintă rodul trezviei și propășirii spirituale, ci, mai degrabă, denotă o stare bolnăvicioasă.

R.: Putem să ne împărtășim dacă, exact în momentul în care ne apropiem de Sfântul Potir, ne-a dat târcoale un gând păcătos?

G.E.: Desigur că putem. Ce spune Sfântul Ioan Damaschin în rugăciunea de dinainte de Sfânta Împărtășanie? «Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez». Sfinții Părinți ne avertizează că războiul gândurilor este foarte greu. În cazul de mai sus, trebuie să tratăm gândul respectiv cu un dispreț imediat, fiindcă este provocat intenționat de către vrăjmaș, cu scopul de a ne împiedica să ne împărtășim. Nu ne vom împărtăși numai dacă ne-a atacat vreun gând care are legătură cu un păcat de moarte, pe care nu l-am spovedit, deși cred că astfel de gânduri nu ne vor lupta abia în acel moment, ci ne vor mustra conștiința cu mult înainte de aceasta.

R.: Există gânduri deosebit de vătămătoare care ne pot provoca moartea spirituală?

G.E.: Da, gândul deznădejdii și al disperării. Sfinții Părinți spun că aceste gânduri sunt atât de vătămătoare, de parcă îi taie capul celui care se nevoiește, astfel încât nu mai poate face nimic, nici să se împotrivească, nici să se lupte cu ele. Credinciosul nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu îl iubește oricât de păcătos ar fi. De asemenea, nu trebuie să-și piardă niciodată speranța, ci să aibă mereu în minte faptul că se poate pocăi în orice clipă și de orice păcat.

Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Să nu uităm că l-a mântuit până și pe tâlharul care era răstignit dimpreună cu El pe cruce, tocmai pentru că s-a pocăit în ultima clipă a vieții lui.

R.: În cadrul căsniciei, bărbatul și femeia trebuie să-și spovedească gândurile unul altuia?

G.E.: Cred că nu. Mai bine să-și mărturisească gândurile în fața unui duhovnic comun. Trebuie să știți că diavolul, din momentul în care doi tineri se unesc în taina Cununiei, caută cu orice preț să-i despartă. Așadar există un război nevăzut, pe care, din păcate, cele mai multe cupluri nu-l conștientizează. La început, toate sunt bune și frumoase în căsnicie, există iubire din belșug, însă, mai apoi, încep să apară neînțelegeri, certuri, care, în timp, duc la slăbirea iubirii. La un moment dat, cei doi ajung în punctul de a-și spune unul altuia: «nu-mi mai placi» sau, mai grav, «nu te mai iubesc». Toate acestea țin de acest război nevăzut.

Oare ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie de nu se mai iubesc? De aceea, atunci când încep să apară diverse probleme, este indicat ca cei doi soți să-și spovedească gândurile unui duhovnic comun, care, luminat fiind de Duhul Sfânt, îi va îndruma pe calea cea dreaptă. Cu rugăciunile și dezlegările sale, acesta va reuși să îndepărteze de la ei forța celui viclean care încearcă să-i despartă. Nu zic că cei doi soți nu trebuie să discute între ei, ferească Dumnezeu. Desigur că trebuie să vorbească între ei, tocmai pentru a păstra unitatea și iubirea care-i leagă. Însă să nu-și spovedească unul altuia gândurile păcătoase pe care i le provoacă diavolul.

R.: Cum să ne luptăm cu gândurile?

G.E.: Să folosim cele două arme duhovnicești: trezvia și rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Sfântul Ioan Sinaitul ne îndeamnă în Scara sa «să-i biciuim pe vrăjmași cu numele lui Iisus». Vrăjmașii sunt patimile noastre, gândurile păcătoase, demonii. Nu există o armă mai eficientă în lupta cu gândurile decât Rugăciunea lui Iisus rostită cu inimă zdrobită și îndurerată.

Dacă vedem că gândurile rele insistă și nu ne lasă în pace, în ciuda rugăciunii și efortului nostru de a le alunga, atunci trebuie neapărat să le spovedim. Spovedania este, dacă vreți, și un mod de a ne smeri și știm că «Dumnezeu celor smeriți le dă har» (Iacov 4, 6). Rușinea – pe care eventual o vom simți în fața duhovnicului în momentul în care ne vom spovedi gândurile păcătoase – ne va îndreptăți în fața lui Dumnezeu. Iar Domnul ne va elibera de sub stăpânirea patimilor provocate de gândurile păcătoase.

De asemenea, este foarte bine să cultivăm gânduri bune și să disprețuim gândurile rele. Desigur, acest lucru necesită multă nevoință și osârdie. Disprețul pe care îl vom arăta față de gândurile păcătoase cultivate de diavol îl va face pe acesta din urmă să crape de ciudă, să se îndepărteze de la noi, fiindcă este arogant și îi place să fie în centrul atenției; nu suportă să fie disprețuit.

Deci bine ar fi să cultivăm numai gândurile bune, fiindcă acesta este modul cel mai «nesângeros», așa cum spune și sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Să cerem permanent pacea și iubirea lui Hristos, încercând să alungăm din sufletele noastre tot ce e rău – adică patimile și gândurile păcătoase. Să ne îndreptăm toată atenția și întreaga noastră ființă spre Hristos, implorând mila Sa cea bogată. Și astfel, încet – încet, fără să ne dăm seama, vom păși pe drumul sfințeniei, ne vom dezbrăca de omul vechi, eliberându-ne de poftele și gândurile cele rele, și ne vom îmbrăca în omul cel nou, «făcut după chipul lui Dumnezeu» (Efes. 4, 24).

Sursa online și foto: pemptousia.ro

efraim_vatopedi

Scurtă notă biografică

Părintele Efrem provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A absolvit în 1978 şi s-a întors în Cipru, unde, în 1979, a fost numit profesor la Şcoala Bisericească „Apostolul Varnava” din Nicosia. În 1981 a hotărât să devină monah la Sfântul Munte, intrând în obştea lui Gheronda Iosif. A fost hirotonit diacon în 1983 şi preot în 1984. După ce a fost ales egumen la Vatopedi, Părintele Efrem a preluat administrarea mănăstirii şi îndrumarea duhovnicească a monahilor acesteia.

În timp foarte scurt, Gheronda Efrem a reuşit să reaşeze din punct de vedere liturgic și tipiconal mănăstirea, să o restaureze în cea mai mare parte, să îi conserve vechile odoare şi să se îngrijească de întreaga ei zestre materială. Mănăstirea, care astăzi numără peste 110 monahi, a ajuns să fie cel mai mare așezământ de călugări din Grecia.

Gheronda Iosif cu staretul Efrem

Mărturie din România despre o minune recentă a Maicii Domnului „Pantanassa”

pantanassa-sinca-noua-IN

Noi, robii lui Dumnezeu, Mircea-Nicolae şi Daniela-Monica, mărturisim spre cinstirea Maicii Domnului Pantanassa faptul că cele relatate mai jos sunt întocmai cu realitatea.

„Consider că avem de-a face cu un cancer de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”- dr. prof. chirurg oncolog, afirmaţie făcută cu ocazia vizitei medicale dinaintea operaţiei în cadrul unei clinici din Bucureşti, septembrie 2013.

Monica: Dorim să vă împărtăşim cu bucurie minunea pe care Maica Domnului Pantanassa a făcut-o asupra casei noastre, prin ştergerea definitivă a unui diagnostic de cancer la sân. În acest sens, vom începe relatarea noastră cu vizita pe care soţul, Mircea, a făcut-o în toamna lui 2011 în Sfântul Munte Athos, cu prilejul căreia a descoperit taina icoanei Pantanassa de la Sfânta Mănăstire Vatoped.

O copie minunată a acestei icoane a fost adusă în casa noastră şi de atunci nu a existat zi în care să nu-i ţinem candela aprinsă şi săptămână în care să nu-i înălţăm acatist de cinstire. În acest pelerinaj soţul l-a cunoscut într-un mod deosebit pe stareţul Mănăstirii Vatoped, Gheronda Efrem, cel care printre multe descoperiri îi spunea că i-ar face plăcere să-i cunoască soţia, pe mine. Ştiind că femeile nu au acces în Sf. Munte, soţului i s-a spus că părintele stareţ obişnuieşte să iasă la o anumită perioadă în afara Sfântului Munte pentru binecuvântarea credincioşilor şi credincioaselor care nu pot ajunge la Mănăstirea Vatoped. Peste doi ani am ajuns să înţelegem de ce a dorit să mă cunoască.

Ei bine, întorcându-ne la întâmplarea noastră, pot spune că sunt originară din Bucureşti, economist de profesie, mamă a doi copii cu vârste de cinci şi respectiv trei ani. Ambii copii au fost alăptaţi la sân perioade îndelungate, respectiv 15 luni primul copil si 20 de luni cel de-al doilea. După perioada de alăptare a primului copil am observat dezvoltarea unui nodul mamar care însă nu deranja la palpat. Nu am dat atenţie prea mare şi prin urmare am evitat să urmez un consult la un medic de specialitate până când, după aproximativ patru ani, acest nodul a început să devină dureros, iar sânul în zona nodulului începuse să se deformeze.

La începutul lunii august 2013, sânul drept, cel afectat, a început să prezinte o roşeaţă în partea inferioară, însoţită de un uşor disconfort. De comun acord cu soţul, am hotărât că este momentul să mergem la un specialist. În acest sens m-am prezentat la medicul de familie care, îngrijorat de ceea ce a observat la sân, mi-a recomandat de urgenţă o ecografie mamară la unul din specialiştii cunoscuţi din Bucureşti.

Zis şi făcut; am făcut programarea la medicul indicat, medic care la momentul ecografiei (20.08.2013) şi-a exprimat neliniştea cu privire la imaginile vizionate, sugerându-mi să consult urgent un chirurg oncolog, deoarece nodului, în opinia doamnei doctor, nu arăta deloc bine.

Extras din buletinul de consult ecografic: „Ţesut mamar minimal reprezentat în cadranele existente, prezintă în CIE, corespunzător modificării tegumentare, în lungul liniei orei 8, la 6 cm de marginea areolei mamare, formaţiune neomogenă, hipoecogenă, intens vascularizată, cu semnal vascular prezent si perilezional, dimensiuni: 13/9/11.5 mm. În examinarea elasto-grafică, harta alb-negru, formaţiunea prezintă duritate crescută şi dimensiuni mai mari decât la examinarea 2D, aspect ce se regăseşte şi la examinarea în harta color.“

Într-adevăr, sânul începuse să se deformeze şi mai tare, apăruse o uşoară retractare, iar roşeaţa din jurul ei devenise mai închisă la culoare. Ne-am interesat în stânga şi-n dreapta care ar fi opţiunea cea mai bună pentru un astfel de specialist şi am ajuns la numele unui medic oncolog de renume în capitală şi în afara ei. Programarea la consult a fost făcută pentru data de 26.08.2013.

Putem spune că în toată această perioadă nu ne îngrijoram prea mult, fiind foarte siguri că nu ni se poate întâmpla nimic rău, mai ales că purtam în permanenţă cu noi icoana Pantanassa, vindecătoarea de cancer, spre care aveam mare evlavie. Coincidenţa a făcut ca, exact în perioada consultului la oncolog, soţul să plece în Sfântul Munte pentru a participa la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care pe stil vechi se sărbătoreşte la 28 august.

Întâlnirea mea cu medicul oncolog a fost una marcantă. Fiind foarte multe femei la consult, a trebuit să aştept 30 de minute peste ora stabilită pentru consultaţie, înainte să intru în cabinet tocmai ieşise o doamnă care avea sânul extirpat recent şi care purta cu ea o sacoşă pentru drenarea lichidului. Această imagine m-a emoţionat, în urma vizualizării ecografiei mamare şi a consultului fizic concluzia medicului a fost una reţinută, însă cu o doză evidentă de pesimism. Nu puteam lăsa neobservată atitudinea rezervată a medicului specialist, hotărându-mă să-i cer deschis părerea, având în vedere că operase de cancer peste 8000 de femei. Ei bine, răspunsul nu a întârziat şi a fost unul care m-a zguduit. Privind în jos şi cu un oftat adânc mi-a spus că sunt riscuri mari să fie un caz de cancer, însă există o speranţă şi se poate exprima mai clar dacă are la dispoziţie şi o mamografie detaliată pentru analiza nodulului cu pricina. Ieşind din clinică plângând, am avut nevoie de cinci minute pentru a mă reculege înainte de a-l suna pe soţul meu. Mircea era în acel moment la frontiera dintre Bulgaria si Grecia.

Mircea: Când am auzit-o pe Monica la telefon plângând, toată buna dispoziţie pe care o aveam, prin faptul că mergeam către locul mult îndrăgit mie, s-a năruit instantaneu. Vedeam în faţa mea panoul pe care scria „Bine aţi venit în Grecia” şi în acelaşi timp o auzeam pe Monica cum suspina la telefon. Fără glas a trebuit să trag maşina pe dreapta pentru a putea comunica şi a încerca s-o liniştesc, dar în acelaşi timp şi pentru a-mi recăpăta eu însumi echilibrul. Era o speranţă faptul că, aşa cum spunea şi doctorul, mamografia este cea care poate da un verdict mai sigur; prin urmare încercam să-i induc doza necesară de optimism şi să îi spun că totul va fi bine. Totuşi, această veste m-a zguduit şi pe mine. Am rămas blocat pe marginea drumului minute în şir, neştiind cum să procedez. Faptul că soţia era singură şi cu moralul la pământ mă făcea să cred că ar fi mai bine să mă întorc acasă. Prietenul cu care eram în maşină chiar mi-a sugerat să ne întoarcem acasă. Intrasem deja în Grecia. Îmi spuneam: Cum pot să o mai ajut eu în situaţia de faţă? Singura scăpare era la Dumnezeu şi aveam speranţa că fiind sărbătoarea Maicii Domnului în Sfântul Munte, poate se va milostivi cumva de soţia mea. Am luat decizia să-mi continui drumul cu multă dificultate şi cu sufletul sfâşiat.

staret-efremDupă o noapte neliniştită petrecută la Ierissos, am intrat dimineaţa în Sfântul Munte şi am mers direct la Mănăstirea Vatoped. La intrare era părintele stareţ Efrem, care aştepta cu obştea mănăstirii un episcop ce venea special pentru praznicul minunat. La vederea Starețului Efrem, m-am aruncat disperat la picioarele lui pentru binecuvântare şi l-am rugat insistent, gesticulând şi amestecând cuvinte în română, engleză şi italiană pentru a mă face înţeles, că doresc să-i vorbesc cinci minute. Un gest ce însemna că a înţeles dorinţa mea şi că vom vorbi mai târziu mi-a asigurat pe moment liniştea.

Cred că în acele zile m-am rugat cel mai intens din viaţa mea. Chiar dacă privegherea praznicului a durat circa zece ore, acestea s-au scurs ca la o Sfântă Liturghie obişnuită. Părintele Chiril, un preot român din obştea mănăstirii, ne-a recomandat o doamnă doctor din Constanţa care s-a specializat în boli de cancer în SUA şi Rusia. Soţia a luat legătura imediat cu doamna doctor, dar din păcate verdictul a fost acelaşi, simptomele fiind destul de evidente în acest sens. Ce probabilitate era ca de ziua Maicii Domnului să afli că soţiei tale îi este atribuită o boală atât de crunta? Mă făcea să sufăr gândul acesta, însă speranţa către Maica Domnului Pantanassa ardea ca un foc continuu. Acest fapt m-a făcut ca în ziua dinaintea plecării din mănăstire să îl rog pe părintele Chiril să vină cu mine în faţa icoanei Pantanassa, pentru că vreau să fac o promisiune.

Redau întocmai cuvintele pe care le-am spus atunci: „Maica Domnului Pantanassa, promit că-ţi voi face o copie a icoanei tale făcătoare de minuni dacă binevoieşti să o vindeci pe Monica în chip miraculos”. Cuvintele „în chip miraculos” l-au făcut pe părintele Chiril să exclame zâmbind:

– Mircea, îndrăzneşti mult la Maica Domnului! Bucură-te şi dacă Monica se va face bine în urma unui tratament medicamentos.

– Părinte, i-am răspuns eu imediat, să fie în chip miraculos, pentru că eu ştiu că la Maica Domnului totul este cu putinţă.

Împreună cu părintele Chiril şi cu monahul Daniil, un alt monah român din obştea de la Vatoped, am mers la Gheronda Efrem pentru a-i împărtăşi cele întâmplate şi a cere binecuvântare. Opinia dânsului a fost că trebuie să facem intervenţie chirurgicală rapidă şi să nu pierdem timpul. A mai spus că Monica trece printr-o încercare grea pe care o va depăşi cu bine.

– Părinte, oare acesta era motivul pentru care aţi dorit s-o cunoaşteţi personal pe Monica? l-am întrebat pe stareţul Efrem.

Gheronda a privit în pământ şi un zâmbet cald i-a luminat faţa, de parcă ar fi ştiut ce urma să se întâmple.

Din păcate prigonirea părintelui, lipsa libertăţii şi imposibilitatea părăsirii Sfântului Munte au fost impedimentele pentru care în aceşti doi ani nu am reuşit să o duc pe Monica, aşa cum îmi indicase în 2011.

Theotokos Pantanassa-VatopaedouAm plecat din Sfântul Munte cu trei brâuri pe care părintele Chiril le-a ţinut 24 de ore în racla cu Sfântul Brâu al Maicii Domnului şi cu o sticluţă cu untdelemn de la icoana Maicii Domnului Pantanassa cu care Monica trebuia să-şi înfăşoare şi să-şi ungă zona bolnavă. Moralul îmi era restabilit şi nădejdea că totul va fi bine îmi umplea sufletul.

Ajuns acasă la soţie şi copii, ne pregăteam pentru marele moment: mamografia cheie. Pe 5.09.2013 ne-am prezentat la aceeaşi clinică pentru mamografie. Din păcate speranţa că totuşi este o alarmă falsă începea să se stingă încet. Chemaţi imediat de doamna doctor care interpreta rezultatul mamografiei, am aflat că de fapt avem de-a face cu o malformaţie cu foarte mari şanse să fie cancerigenă, din păcate des întâlnită în ultima perioadă la femeile din România.

Extras din raportul medical: „Opacitate nodulară cu contur spiculat având diametru de 15/15 mm, cu dezorganizare arhitecturală de vecinătate, localizată în cadranul infero-extern”. Ni s-a recomandat însă să ne întoarcem la medicul oncolog pentru opinia finală. […]

Am ajuns şi la această zi fatidică, 09.09.2013, cu emoţii şi încă speranţe că poate nu este nimic grav. Din păcate, la vizualizarea mamografiei şi a consultului fizic verdictul doctorului oncolog a fost ferm: „Consider că avem de-a face cu un cancer la sân de gradul II, însă cu noroc poate fi doar de gradul I”. Ni s-a sugerat să optam pentru intervenţie chirurgicală rapidă, pentru a nu permite bolii să se extindă şi să luăm în calcul şi o intervenţie de reconstrucţie a sânului, deoarece probabilitatea ca în urma intervenţiei să-i fie extirpat sânul era de 50%. Depindea cât de mult au infestat ţesutul mamar acele celule cancerigene, iar acest lucru nu se putea confirma decât în momentul intervenţiei, când se vor preleva mostre de ţesut pentru analiză.

La întrebarea dacă mai sunt măcar 1% şanse ca Monica să scape fără cancer, răspunsul doctorului a fost:

– În toată viaţa mea profesională nu am văzut nici măcar un caz cu o finalizare diferită.

Cu acest diagnostic lucrurile s-au lămurit definitiv. Din acel moment, cerul s-a prăbuşit asupra noastră şi nu mai rămânea decât să acceptăm situaţia. Aveam de-a face cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum în viaţa noastră, în care scenariile viitoare erau fie intervenţia cu extirparea sânului, fie tratamentul cu citostatice, fie poate chiar eşecul tratamentului.

Continuam amândoi să mergem la serviciu cu sufletele zdrobite. Orice întâlnire acasă împreună cu copiii era o explozie de amărăciune şi plâns. Copiii parcă au simţit suferinţa noastră şi se trezeau plângând şi strigând în miezul nopţii: Mami, Mami!

Cu toate acestea am început să ne informăm, să căutam sugestii la medici specialişti diferiţi. Doamna doctor din Constanţa ne-a recomandat să urmăm un tratament naturist de pregătire a organismului înainte de operaţie. Dânsa ne spunea că intervenţia chirurgicală invazivă poate cauza mult rău prin extinderea rapidă a celulelor cancerigene în tot organismul şi astfel riscăm să complicăm lucrurile şi mai mult. Am luat legătura şi cu o clinică din Turcia care nu ne-a recomandat intervenţia chirurgicală în prima fază. De asemenea, printr-un amic comun am discutat şi cu directorul spitalului de oncologie de la Cluj, care avea şi el o altă abordare a cazului. Toţi, în egală măsură, au întărit starea de incertitudine, pesimistă, la situaţia Monicăi. Întrebarea era acum ce vom face după intervenţia chirurgicală; unde va urma tratamentul cu citostatice: Bucureşti, Cluj sau Turcia?

Ne aflam într-o situaţie cu mai multe variante şi eram conştienţi că, dacă vom mal căuta altele, atunci avem ocazia să găsim tot atâtea soluţii. Am decis să ne liniştim, să nu ne mai gândim şi să facem ascultarea dată de Gheronda Efrem: intervenţie chirurgicală rapidă.

Monica: În tot acest timp am purtat permanent la sân brâul primit de la Vatoped şi mă ungeam chiar de 3-4 ori pe zi cu untdelemnul de la candela Pantanassei. Am programat intervenţia pentru joi, în data de 12.09.2013. În noaptea dinaintea intervenţiei, ne-am rugat „Pantanassei”, împreună cu Sf. Nicolae, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Brâncoveni, Sf. Mc. Parascheva, împreună cu Avva Ghelasie și părintele Timotei (un preot drag soţului, care l-a sprijinit în timpul studiilor universitare din Trieste). În faţa Pantanassei ardea candela cu ulei, iar în faţa celorlalte icoane am pus candele mici de ceară, învelite în aluminiu. Un lucru minunat urma să se întâmple în acea noapte. La ora 4 dimineaţa, atât eu, cât şi soţul ne-am trezit instantaneu şi am observat că dintre cele 6 candele cu ceară numai una ardea, în mod bizar, cu o flacără mai mare. Era candela de la icoana Sfântului Nicolae, patronul casei noastre! O candelă de genul acela arde în mod normal în medie cam două ore. Ei bine, trecuseră aproape cinci ore de când o aprinsesem şi candela de aluminiu nu s-a stins. Ceva ne spunea că Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Nicolae sunt cu noi. Ne-am închinat şi ne-am culcat îmbrăţişaţi, cu gândul la intervenţia din ziua următoare.

La ora 12:00 urma să intru în sala de operaţie, motiv pentru care ne-au chemat cu două ore mai devreme pentru pregătire. În timpul operaţiei soţul a decis să meargă la biserică să se roage. În Bucureşti există o copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa, adusă personal de Gheronda Efrem, care se găseşte la Biserica Rusă de lângă Piaţa Universităţii. Eu mă pregăteam de momentul cel mare al intervenţiei, iar gândurile principale erau copiii şi viaţa care va fi de acum înainte.

Mircea: Cele două ore petrecute la Biserica Rusă nu au însemnat decât strigăt din toată fiinţa mea pentru soţie şi pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în casa noastră. Întors la spital, am aflat că operaţia încă mai durează, motiv pentru care am ales să mă duc în rezerva spitalului unde era locul Monicăi şi să aştept acolo. Cu toate că era miezul zilei eram extenuat şi copleşit de eveniment. În timp ce aşteptam să fiu chemat la reanimare, o uşă se deschide brusc şi îl văd pe medicul oncolog care a operat-o, acelaşi la care a avut consultaţiile de specialitate de până acum. Mă ridic degrabă şi aştept informaţiile preţioase de la el.

Acestea au fost următoarele:

– Totul a decurs bine, soţia este bine, a spus doctorul.

Eu rămân impasibil, pentru că aceste lucruri nu mi se par ieşite din comun, dimpotrivă, le consideram fireşti. Doar nu s-ar fi întâmplat ceva mai rău în timpul operaţiei.

Doctorul repetă:

– Soţia este bine, să ştiţi: nu are cancer, a dispărut orice urmă!

Când am auzit, să cad din picioare.

– Cum nu are cancer? Ce s-a întâmplat? Nu înţeleg! Doctorul răspunde:

– A fost prelevat în timpul operaţiei o mostră de ţesut şi transmis de urgenţă cu un echipaj mobil către laboratorul de oncologie de la Fundeni, care în 30 de minute a analizat şi a emis un buletin care atestă că nu este urmă de cancer.

Extras examen histopatologic preliminar: „Tumora mamară dreapta-cadran in fero-extern. Ţesut mamar cu masiv proces inflamator cronic granulomatos cu necroză în aria centrală şi reacţie inflamatorie peritumorală”.

– Domnule doctor, nu înţeleg! Despre ce este vorba? De unde această schimbare? Un ridicat de umeri a urmat din partea unuia dintre cei mai renumiţi medici oncologi din Bucureşti. Inima mea glăsuia neîncetat: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, Slavă Maicii Domnului Pantanassa!

Toţi apropiaţii au fost răvăşiţi de emoţie la auzul acestei veşti. Nu rămânea decât să mă duc la reanimare să-mi văd soţia. Am ajuns la patul ei şi, sărutând-o, i-am spus că Maica Domnului Pantanassa a avut milă de noi. De fapt, şi acolo la reanimare a avut loc un fapt interesant. Conform procedurii, soţiei urma să i se extirpe tot sânul, iar asistentele şi şefa de gardă erau pregătite să intervină imediat ce soţia se trezea pentru a-i acorda asistenţă emoţională. Când Monica s-a trezit din anestezie, foarte multe dintre asistente au venit la ea s-o întrebe ce a făcut, ce tratament a luat de a scăpat. Nu s-a mai văzut în acea clinică un caz de genul acesta. În majoritatea cazurilor femeilor li se extirpa sânul sau chiar sânii.

Trec zilele de recuperare şi ne pregătim să ieşim din spital. La ieşire ni se comunică că analizele de la laborator au fost provizorii, urmând ca în 14 zile să le primim şi pe cele definitive. Am înţeles că probabilitatea ca diagnosticul să difere este sub 5%. Ne-am bucurat enorm, am simţit că am reînviat. Trăisem o lună de coşmar, pe care n-o doream nici celui mai mare răufăcător de pe pământ. Am anunţat toată lumea şi abia aşteptam să merg la Vatoped, de praznicul icoanei Pantanassa, care este pe 28 octombrie.

vatopedi-vazut-de-susÎntre timp, suntem chemaţi după 14 zile la consult şi pentru scoaterea firelor de la operaţie. Ţinem să menţionăm că, din păcate, sânul a fost tăiat undeva la 10 cm, ceea ce ne-a confirmat faptul că doctorul nu a avut niciun dubiu în privinţa extirpării întregului sân. A fost oprit, însă, de rezultatul surprinzător din timpul operaţiei. Extirparea unui nodul simplu nu presupune o incizie mai mare de maxim 5 cm. La întâlnirea cu medicul oncolog: Surpriză! Aflăm că de fapt a fost indus în eroare: nu a fost cancer, ci TBC!

Buletinul final de analiză histopatologic de la Fundeni concluziona: „Granulom TBC sânul drept”.

Am crezut că glumeşte, dar de fel fiind mai serios, nu avea niciun motiv.

– TBC? Cum se poate, domnule doctor? Nu putem să credem! îi spunem stupefiaţi.

– Da, analizele finale sunt clare în acest sens. Puteţi să mergeţi la Fundeni după blocurile de parafină şi să le evaluaţi în altă parte, ne răspunde sec.

Incredibil, iată-ne întorşi în transa de coşmar ce tocmai dispăruse. TBC? De unde până unde? Nici o explicaţie. Merg la Fundeni să iau probele unde mi se spune că este clar TBC şi că niciun doctor nu ar fi făcut diferenţa faţă de cancerul mamar, cazul fiind foarte rar, iar simptomele destul de asemănătoare.

Acum începem să ne documentăm în privinţa TBC-ului la sân. Medicul de familie a rămas fără cuvinte. Ne sugerează să mergem la fiziolog pentru tratamentul cu tubercitostatice, însă se izbeşte de decizia noastră categorică: Nu, nu facem nimic! Din documentare am înţeles că există un test cu rezultate destul de bune în predicţia infecţiei cu TBC, şi anume Qunntiferon. Ne interesăm unde sunt locaţiile din Bucureşti care efectuează acest test. Găsim o clinică undeva la Piaţa Muncii și Monica se duce să facă testul. Între timp, eu merg cu blocurile de parafină la o altă clinică pentru o a doua opinie pe rezultatul de la Fundeni.

După 5 zile rezultatul de la Quantiferon vine negativ: „Nu s-a detectat prezenţa interferonului – gamma specific infecţiei cu M. Tuberculosis”. Ni se spune, însă, că verdictul este unul nesigur şi că mai bine aşteptăm rezultatul de la analiza ţesutului.

Trec şi cele 14 zile şi vine şi rezultatul de la ţesut – negativ: „Ţesut mamar cu multiplegranuloame giganto-epitelioide cu necroze centrală ce mai păstrează siluete celulare. Marcată fibroza şi infiltrat limfoplasmocitai periductal. Unele din celule gigante conţin material amorf acelular refringent – aspecte histopatologice de leziune granulomatoasă posibil postraumatică fără a exclude în totalitate o leziune tuberculoasă”.

Nu se confirmă infecţia cu TBC, însă stupoare: ni se spune că nici nu se infirmă. Incredibil: plătim o grămadă de bani şi totuşi nu avem un verdict cert. Cu toate acestea avem două opinii contra şi o opinie pro în privinţa rezultatului şi începem să ne îndoim serios.

Clinica a decis să solicite o opinie independentă a unui specialist TBC care în urma analizei de o zi (ciudat, dat fiind faptul că prelucrarea blocurilor de parafină durează mult mai mult) să vină să ne spună că, de fapt, într-adevăr, este vorba de TBC.

Bătaie de joc, avem două păreri că este TBC şi două păreri că nu este TBC. Decidem să nu ne mai gândim, să aşteptăm să merg în Sfântul Munte şi vom vedea ce facem.

hram-vatoped-2013-05În Sfântul Munte, de ziua Pantanassei totul este minunat. Slujbele sunt sublime. Întâlnirea cu gheronda Efrem a avut loc în cămăruţa de lângă altar. La povestirea celor întâmplate, acesta ne-a spus să nu mai facem nimic. El simte în inima sa că Monica nu mai are nimic. Maica Domnului Pantanassa a vindecat-o! Asta am şi făcut, spre nedumerirea medicului de familie.

Revederea cu părintele Chiril, cel care a stat lângă mine în momentul promisiunii, a fost emoţionantă. Amândoi ştiam cine a intervenit şi care era de fapt motivul. Motivul se pare că a fost realizarea acestei copii după icoana făcătoare de minuni Pantanassa, pentru că, aşa cum spunea părintele Chiril, în lume s-au înmulţit dramatic cazurile de boli grave şi deci prezenţa Maicii Domnului prin icoanele Sale făcătoare de minuni este mai mult decât necesară.

Alegerea locului unde vom duce icoana a fost în sine o altă minune. Ţin să precizez faptul că, imediat după ce am făcut promisiunea în faţa icoanei Pantanassa, am avut un sentiment că am fost auzit.

Prin urmare, l-am întrebat pe părintele Chiril unde am putea duce icoana dacă cumva se va înfăptui minunea.

Acesta mi-a răspuns întrebându-mă de unde sunt de loc.

– Din Braşov, părinte, mai precis din Codlea, am zis.

– Am în minte un loc, spune părintele fără să menţioneze acest loc, însă să lăsăm ca Maica Domnului să decidă unde doreşte să meargă dacă va face această minune. După momentul anunţului că a dispărut orice urmă de cancer, gândurile noastre se îndreptau la ziua când îmi vor onora promisiunea către Maica Domnului. De asemenea, am început să ne gândim unde să ducem icoana. Variantele erau Codlea sau Braşov, însă ceva nu ne mulţumea. Faptul că icoana ar sta într-o biserică de mir ar putea să fie un impediment în ceea ce priveşte accesul creştinilor şi al pelerinilor care vor să se închine oricând în plus, slujbele şi Liturghiile s-ar săvârşi într-un program diferit decât cel al unei mănăstiri.

Prin urmare, o decizie a fost luată în inimile noastre: simţeam că locul icoanei trebuie să fie categoric la o mănăstire. Problema, însă, era departe să fie soluţionată pentru că nu aveam un loc anume, o mănăstire unde să ducem icoana. Doream o mănăstire aproape de Codlea.

Discutând cu naşul nostru de cununie, care este preot, ne-am adus aminte că tot el ne-a dus cu ceva timp în urmă într-un loc mirific, unde se găseşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie – vindecătorul de cancer, şi anume la Mănăstirea de la Şinca Nouă. Din prima secundă când am luat în considerare această opţiune am simţit cu deplină convingere că este varianta perfectă. Mănăstire cu trăire după specificul athonit, aproape de Codlea, într-un loc binecuvântat, se bucură de prezenţa moaştelor unui Sfânt venerat de popor datorită minunilor pe care le-a făcut în cazurile de boli foarte grave – Sfântul Nectarie.

– Aici este locul Pantanassei! am decis amândoi într-un glas. Maica Domnului Pantanassa şi Sfântul Ierarh Nectarie vor vindeca mulţi oameni care se vor ruga cu credinţă.

Cu alegerea făcută trebuia să mergem la părintele stareţ de la Mănăstirea Şinca Nouă pentru a-l întreba dacă ar fi de acord cu această donaţie a noastră. Ne gândeam că prezenţa icoanei ar putea atrage un flux de pelerini care ar tulbura liniştea şi rânduiala micului aşezământ. Întâlnirea cu părintele stareţ Matei a fost extrem de plăcută, confirmându-ne bucuria de a avea alături şi icoana Maicii Domnului Pantanassa. Acum nu rămânea decât să validăm în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatoped, dacă părinţii de acolo, stareţul şi părintele Chiril, ar accepta varianta pe care am ales-o. Lucrul minunat s-a întâmplat atunci când i-am spus părintelui Chiril unde am dori să ducem icoana: acesta a început să zâmbească şi să-mi spună că tot acolo se gândea şi el. Fără să ştiu, am înţeles cu părintele Chiril cunoştea personal obştea de la Mănăstirea Şinca Nouă. A fost clar că aveam de-a face cu voia Maicii Domnului.

Credem cu toată fiinţa că icoana care s-a realizat din donaţia promisă este de pe acum făcătoare de minuni, deoarece banii cu care s-a făcut nu au reprezentat o simplă donaţie, ci mulţumire a faptului că Monica a fost vindecată în chip miraculos inexplicabil de către doctori, după ce i se pusese un diagnostic de cancer la sân şi ulterior de TBC.

În data de 25.03.2014, la peste şase luni de la intervenţia chirurgicală s-a efectuat un control medical de specialitate prin realizarea mamografiei mamare bilaterale unde se precizează faptul că din punct de vedere medical, sânul drept este într-o stare perfectă de sănătate. Chiar dacă sânul rămâne cu semne în urma operaţiei chirurgicale, credem că acestea sunt de fapt o binecuvântare şi reprezintă intervenţia însăşi a Maicii Domnului Pantanassa.

Fie ca icoana făcătoare de minuni a „Maicii Domnului Pantanassa” de la Şinca Nouă să reverse vindecările sale asupra tuturor celor ce se vor închina cu credinţă!

Întru Slava lui Hristos, nevrednicii robii Săi,
Mircea şi Monica,
Bucureşti, 25 martie 2014

Sursa: Maica Domnului Pantanassa. Acatistul şi Paraclisul, Schitul Şinca Nouă, 2014, pp. 7-31 via pemptousia.ro

Foto sus: Aducerea icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” la Şinca Nouă, jud. Brașov

Pantanassa

Starețul Efrem Vatopedinul: Trebuie să răspândim experiența duhovnicească prin Internet acum, căci mai târziu acest lucru poate deveni imposibil

ephraim2

Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaționale din ultimele două decenii au adus rezultate neașteptate, la care nici nu puteam visa în anii ’70 sau chiar ’80. Internetul, poșta electronică, resursele web, rețelele sociale – toate acestea au devenit parte componentă a vieții cotidiene, a muncii, științei, educației, artei și divertismentului. Internetul a permis reducerea sau chiar anularea distanțelor. Astfel, orice știre poate fi transmisă prin intermediul internetului în câteva secunde de la un capăt al pământului la altul – cu toții avem această experiență. Conversațiile, uneori chiar si cu participarea contactului vizual, sunt accesibile oricui, indiferent de distanta. Singura condiție este că utilizatorul să fie conectat la Internet. Într-adevăr, utilizarea internetului este atât de simplă, ca orice copil sau o persoana în varsta, se poate folosi cu ușurință de el.

Totuși, noi trebuie să înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu – nu este asemenea vorbirii umane, el poartă în sine energia divină care poate renaște duhovnicește omul, îi poate aduce mângâiere, și acest lucru se poate întâmpla prin intermediul internetului. Cunoaștem multe cazuri în care diferite persoane – atei, închinători la idoli din India, Japonia, Nepal și-au găsit calea spre Ortodoxie prin intermediul internetului și au renăscut duhovnicește, pentru că au găsit adevărul, și ceea ce au căutat în această viață, l-au gasit pe Hristos.

jj11Recent mănăstirea noastră a fost vizitată de actorul Jonathan Jackson (v. foto). L-am întrebat cum a devenit ortodox. El mi-a relatat că foarte mult l-a ajutat internetul. Pe de altă parte, datorită internetului, creștinii, care se îndepărtase de Dumnezeu, s-au reîntors la credință, și-au descoperit rolul și locul în această lume. Sunt oameni care erau pe punctul de a se dezămăgi de toate, dar după ce au ascultat unele predici pe internet, au găsit puterea duhovnicească necesară, au dobândit speranța, și acum se dezvoltă spiritual.

Mi se pare că astăzi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă o prezență puternică și în rețeaua internetului. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt dezorientați, sunt într-un impas existențial. În această epocă, numai cuvântul lui Dumnezeu poate aduce mângâiere omului, îl poate informa și asigura de posibilitatea vieții veșnice. Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin intermediul internetului, poate aduce vindecare pentru oameni.

Crearea bibliotecilor digitale cu un conținut relevant trebuie încurajată și multiplicată. Moștenirea și înțelepciunea sfinților părinți, cu textele lor remarcabile trebuie să fie utilizată cât mai mult posibil cu cele mai moderne posibilități. Digitalizarea, clasificarea sfinților părinți va permite utilizatorilor internetului să găsească textele și informația care le este necesară. În plus, digitalizarea și promovarea Cuvântului lui Dumnezeu prin intermediul paginilor web, în special a învățăturile sfinților părinți, și a stareților secolului XX va aduce beneficii duhovnicești contemporanilor noștri.

Sfântul Paisie spunea: „Înscrieți toate cele duhovnicești pe care le auziți, și acea experiența pe care ați auzit-o de la alții, căci va veni un timp când această experiență va fi epuizată, și veți simți lipsa acesteia.”

Cartea obișnuită, imprimată pe hârtie, este astăzi într-o criză. În același timp, vânzările cărților electronice sunt într-o continuă creștere. Prin urmare, putem spune că putem folosi această tendință. Noi spunem că toate acest lucruri sunt bune și plăcute lui Dumnezeu, atunci când totul se și înfăpuiește corect.

Internetul reprezintă un mijloc contemporan care promovează globalizarea. Acele persoane, care și-au dorit implimentarea ideilor pentru istoria globală, economia globală, statul global și un lider global, ei cunosc cum să folosească internetul, și într-adevăr, îl folosesc la un nivel ridicat. De ce atunci și noi, ortodocșii,  să nu utilizăm acest instrument pentru promovarea rolului global al Ortodoxiei?

Utilizarea corectă a Internetului depinde de utilizator. Desigur, internetul nu poate înlocui comunicarea vie. Desigur, nimeni nu va fi capabil să ajungă la un anumit nivel duhovnicesc doar prin intremediul internetului. Ortodoxia este omnicentrică. Întotdeauna există prioritatea și valoarea esențială a persoanei, a individualității personale. Internetul reprezintă un instrument, un instrument care ne ajută și ne poate aduce beneficii, dar pentru ca credinciosul să poate duce o viață duhovnicească autentică, este necesită comunicarea cu un îndrumător duhovnicesc.

În același mod este necesară comunicarea și cu alți frați în credință, pentru a simți dragostea, participarea la toate sfintele taine ale Bisericii. Desigur, că există și cazuri în care utilizarea excesivă a internetului, chiar și pentru scopuri bune și duhovnicești, creează dependență, rezultând într-o izolare și efect negativ asupra personalității omului. Astfel, uneori internetul poate aduce rezultate negative: în loc de a-l aduce pe utilizator mai aproape de Hristos, el, dimpotrivă, se depărtează de Dumnezeu. Prin urmare, avem o mare responsabilitate de a promova și împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu prin metode cât mai moderne, creative și utile, dar ar trebui deasemenea să-i informăm pe cei păstoriți și despre modurile corecte de utilizare a internetului, aducându-le cunoștință și despre toate efectele negative care pot fi cauzate de utilizarea necorespunzătoare a acestei tehnologii.

Sursa: pravmir.ru
Traducere și adaptare pentru ortodox.md de Natalia Lozan

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Actorul american Jonathan Jackson, de curând convertit la Ortodoxie, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos (foto, video)

Această prezentare necesită JavaScript.

Actorul american de 32 de ani, Jonathan Jackson, cunoscut pentru Premiul Emmy câștigat pentru rolul său din serialul „General Hospital”, s-a botezat ortodox în urmă cu trei ani, împreună cu familia sa, și și-a exprimat public, în trecut, dragostea pentru Sfântul Munte Athos și mulțumirea față de călugării de acolo pentru neîntrerupta lor rugăciune pentru lume.

Vinerea trecută (24 aprilie, n.n.) Jonathan Jackson a vizitat Sfântul Munte pentru prima dată, alături de fiul său de 11 ani, Caleb. Cei doi au petrecut cinci zile în Grădina Maicii Domnului, vizitând mănăstirile Simonopetra și Xenofont, însă cel mai mult au rămas la Mănăstirea Vatopedi (de vineri până marți), unde au avut binecuvântarea să-l întâlnească pe Părintele Stareț Efrem Vatopedinul și să participe la privegherile athonite.

Traducere și adaptare după Honey and Hemlock de Daniel Dumitru

Jonathan Jackson: Thanks to the monks of Mount Athos, who unceasingly pray for the world!

Jonathan Jacskon a povestit pentru pemptousia.com despre convertirea sa la Ortodoxie.
V
ideo: http://pemptousia.com/video/jackson-how-i-became-orthodox/

În spațiul nostru a circulat un interviu deosebit acordat de tânărul actor unui preot ortodox american. Având acordul autorului, m-am putut ocupa de editarea acestui interviu în limbă română, el văzând lumina tiparului în revistă Orthograffiti (parțial) dar și sub formă unei broșuri, „Jonathan Jackson – Un actor american alege ortodoxia”, tipărită la Areopag. Click pe link pentru a comanda online cartea Jonathan Jackson – Un actor american alege ortodoxia

Mai jos aveți încă un scurt interviu oferit de Jonathan Jackson la Mănăstirea Vatopedi

Arhim. Efrem Vatopedinul: „Dacă nu le dăm copiilor noștri pe Hristos, studiile nu le folosesc” (video, cu subtitrare în limba română), Atena, 2013

Fragmente din omilia Arhimandritului Efrem, Egumenul Sfintei și Marii Mănăstiri Vatopedi din Muntele Athos, rostită în Centrul de Artă și Găzduire Elaion Loft din Atena, luni 15 aprilie 2013. Înregistrare Pemptousia.

Mulțumim lui Claudiu Bălan – Ortodoxia Tinerilor pentru încărcarea acestui prețios cuvânt pe youtube.

Vezi și

 

Starețul Efrem Vatopedinul – Monahii din Muntele Athos sunt alături de întreaga lume (video, cu subtitrare în limba română), Volos, 2014

Vă invităm să vizionați o conferință foarte interesantă ținută anul acesta (2014) de Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi, în Volos, Grecia. Mesajul principal este că monahii deși departe de lume sunt alături de ea în toate căderile ei, iar mănăstirile sunt cuiburi de sfințenie, izvoare ale Harului pentru întreaga lume (Claudiu Bălan)

Mulțumim lui Claudiu Bălan – Ortodoxia Tinerilor pentru încărcarea acestui prețios cuvânt pe youtube.

„Viaţa omenească capătă valoare şi omul reuşeşte în viaţă, dacă este în comuniune cu Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos”, interviu cu Arhimandritul Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatopedi

staretul-efrem-vatopedinul

Sfânta Mănăstire Vatopedi este situată la malul mării, pe latura de nord a peninsulei Athos, pe un platou însorit. Este înconjurată de dealuri îm-pădurite, precum şi de livezi. Ea impresionează prin arhitectura şi comorile de artă creştine.

Mănăstirea este cea mai veche din Sfântul Munte, fiind construită în secolul al IV-lea şi rectitorită în secolul al IX-lea de trei fraţi: Atanasie, Antonie şi Nicolae, care şi-au vândut averile în acest scop. Până şi pardoseala de marmură a bisericii datează din vremea lor! Cu puţin timp în urmă, un pelerin care avea tumoare la creier, s-a înclinat în faţa raclei ctitorilor, neştiind cine se afla acolo. În acel moment a simţi ceva şi apoi a constatat că tumoarea i-a dispărut.

Acum câţiva ani, din Rusia au fost aduse o parte din moaştele Sfântului Maxim Grecul, care a fost acolo mărturisitor. Un preot din Peloponez, regiunea de provenienţă a Sfântului, a cerut o părticică din aceste sfinte moaşte. Când au desprins părticica, mănăstirea s-a umplut de bună mireasmă. Într-o chilie a vieţuit Iosif Vatopedinul. A fost ucenicul lui Gheron Iosif, care a reînnoit duhovniceşte Sfântul Munte.

Scrisorile sale către ucenici, publicate şi în limba română, sub titlul „Mărturii din viaţa monahală” reprezintă o carte esenţială şi pentru mireni. Dintre comorile duhovniceşti ale mănăstirii amintim: Brâul Maicii Domnului, o parte din lemnul Sfintei Cruci, crucea Sf. Împărat Constantin cel Mare, o parte din moaştele lui Gheron Iosif Isihastul şi mâna Sfântului Apostol Andrei, din care izvorăşte mir.

Ajuns la Sfânta şi Marea Mănăstire Vatopedi, de hramul Sfinţilor Vatopedini, am stat la Priveghere de la ora 20 la ora 4, iar de la ora şapte a fost Dumnezeiasca Liturghie, urmată de agapă. Cântă-rile erau atât de frumoase, parcă era o simfonie cu armonii divine. Imnul Heruvic a durat un sfert de oră! Muzica psaltică îţi înalţă cu adevărat sufletul spre cer şi ţi-l odihneşte, de aceea nu simţi cum trece timpul şi regreţi când se termină slujba. La unele mănăstiri, părinţii bătrâni sunt prezenţi la miezul nopţii în biserică, pentru a spune rugăciunea inimii în aşteptarea slujbei de noapte; în timpul slujbei de noapte este un timp de rugăciune care se face în şoaptă.

Părintele stareţ Efrem conduce mănăstirea de când aceasta a trecut la viaţa de obşte; aici binecuvântarea şi ordinea se desluşesc peste tot. Mai mulţi monahi români se nevoiesc aici. Părintele stareţ Efrem a vizitat de mai multe ori ţara noastră. M-a primit cu multă amabilitate pe o terasă, de unde se putea admira Marea Egee.

Cuvioase părinte stareţ, parohiile din Grecia au pe lângă ele un centru duhovnicesc. Cu ce activităţi vin aceste parohii în întâmpinarea tinerilor?

Parohia va avea o bună lucrare duhovnicească, dacă are un părinte duhovnicesc bun. Noi am avut preoţi îmbunătăţiţi, fără centre spirituale, erau însă puncte de referinţă pentru toţi enoriaşii, deoarece erau plini de harul Sfântului Duh. Eu nu resping aceste centre, însă omul nu înaintează în sfinţenie într-un loc unde se află jocuri, se ţin conferinţe, adunări, ci înaintează în sfinţenie dacă preoţii din acea parohie „trăiesc” îndumnezeirea.

Ce se poate face pentru tinerii care nu prea sunt interesaţi de mântuirea lor?

În primul rând, trebuie să ne rugăm pentru ei. Apoi trebuie să ne apropiem de ei cu bunătate şi să respectăm ceea ce ei cred. Să nu-i alungăm imediat, pentru că vor avea prejudecăţi faţă de noi şi nu ne vor accepta. Numai dacă avem o comuniune de dragoste cu ei, atunci îi vom câştiga.

Există o serie de false modele, devenite un fel de idoli pentru tineri, care îi acaparează în defavoarea celor sfinte.

Acesta este un eveniment limitat, numai modelul lui Iisus Hristos acoperă toate modelele. Şi pentru că modelul lui Hristos nu poate fi acoperit de niciun model, noi ne rugăm Lui ca să-L trăim şi atunci se vor adeveri şi cuvintele Mântuitorului: „Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă(Matei 5, 14). Nu trebuie să abordăm problemele tinerilor antropocentric, ci din contră, hristocentric. De altfel, sfârşitul fiecărui om nimeni nu-l cunoaşte. Pe noi, ca Biserică, nu ne interesează ce face omul, ci ne interesează în ce chip îşi va preda sufletul în mâinile Creatorului. De aceea, trebuie să ne rugăm pentru tineri, pentru că nu ştim cum se va comporta Dumnezeu cu acel suflet care Îl respinge. Iubirea lui Dumnezeu e foarte mare, de necuprins şi nu ştim cum se va îngriji de sufletul fiecăruia, atunci când se va preda Lui. Îmi amintesc ce spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, acest sfânt contemporan: „la a doua venire a Mântuitorului vom avea multe surprize”.

Astăzi Domnul Hristos este atacat pe multe căi: prin morala decadentă, prin vrăjitorie, prin cultele orientale…

Nu este atacat Hristos, ci ei se fac de ruşine înaintea Lui. Din nenorocire, aceşti vrăjitori smintesc multe suflete.

Recomandaţi un anume program de viaţă duhovnicească pentru tineri?

Bineînţeles că recomand, deoarece este un lucru indispensabil pentru a afla harul lui Dumnezeu. Oferim un program tinerilor în funcţie de dispoziţia sufletească şi de puterea lor. Unuia i-am spus să facă zece metanii şi a spus că nu poate. I-am spus „fă trei” şi mi-a zis: „nu pot”, atunci „fă măcar una” şi făcea o singură metanie. Important este ca tânărul să ceară mila lui Dumnezeu şi încet-încet harul îl va lumina. Iar tânărul despre care v-am spus cu metaniile, astăzi e un foarte bun preot de mir, un om temător de Dumnezeu şi foarte bun duhovnic.

Care sunt ideile esenţiale ale învăţăturii lui Gheron Iosif?

Ideile principale sunt ascultarea desăvârşită faţă de părintele duhovnic, rugăciunea neîncetată, împărtăşirea deasă şi răbdarea în necazuri. Aceasta e învăţătura lui Gheron Iosif Isihastul şi, de altfel, sfatul duhovnicesc al Sfinţilor Părinţi. Gheron Iosif Isihastul a trăit într-o perioadă în care rugăciunea minţii era cam neglijată în Sfântul Munte, el contribuind mult la renaşterea modului de viaţă palamit, care este modul de viaţă patristic.

Este interesant că şi la ora actuală Sfântul Grigorie Palama este atacat.

Din nefericire e atacat de cei care nu cunosc corect teologia patristică, rugăciunea minţii fiind considerată o stare sentimentală. Unii o socotesc o stare sufletească bolnăvicioasă, lucru total greşit. Şi astăzi, unii teologi ortodocşi, influenţaţi de Occident, susţin lucrurile acestea şi greşesc mult, pentru că baza teologiei ortodoxe e lucrarea duhovnicească, lăuntrică. Numai astfel capătă o bună alcătuire toate puterile interioare ale omului.

Sfântul Munte este un loc al rugăciunii. Vă rog să ne vorbiţi despre rugăciunea isihastă.

Nu există rugăciune isihastă şi neisihastă. Nu sunt sfinţi isihaşti şi sfinţi care nu sunt isihaşti. Fiecare sfânt, care a aflat plinătatea harului, este încercat în viaţa isihastă. Iar isihast nu este cel care stă singur într-o peşteră, cu toate că modul lui acesta de viaţă este lăudabil. Sfinţi isihaşti au fost Sfântul Pavel Tebeul şi Sfântul Anto-nie, a fost însă şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru a-l afla pe Dumnezeu, toţi părinţii „se vor desfăta” cum ne spune proorocul David „de mulţimea păcii” (Psalmul 36, 11), iar gustarea păcii lui Hristos o numesc Sfinţii Părinţi „isihie”. Au fost denumiţi isihaşti sfinţii care au dat greutate acestei lucrări duhovniceşti şi în viaţa lor din afară, nu doar în cea lăuntrică.

Tinerilor care vin la Sfinţia Voastră le recomandaţi să spună rugăciunea inimii acasă?

Bineînţeles că le recomand aceasta. Îmi amintesc ceea ce zicea Părintele Efrem de la Katunakia. A mers un oarecare judecător la dânsul şi i-a spus: „Părinte, nu am deloc timp să mă rog, am multe cazuri, procese”, iar părintele i-a răspuns:Dacă n-ai timp, atunci spune rugăciunea când te ridici din pat şi te duci să te speli, când te duci la baie, când îţi schimbi hainele”. A ascultat de cuvântul părintelui şi aşa de mare dulceaţă a primit inima lui, încât găsea mereu timp pentru rugăciunea lui Iisus şi, astfel, a devenit un adevărat om al rugăciunii lăuntrice. De aceea, se impune rostirea rugăciunii şi o re-comand celor care ies în afara Sfântului Munte. Vin diferite mame la spovedit, când ies din Sfântul Munte şi-mi spun că nu au timp să zică rugăciunea, deoarece au copii mici, diferite obligaţii. Iar eu le spun: „Măturând, spălând, curăţind casa, spuneţi rugăciunea lui Iisus”. Şi foarte multe dintre ele vin, zicându-mi că se simt foarte bine din clipa în care au început să spună rugăciunea.

Este o mare problemă consumul drogurilor. Cum se rezolvă în Grecia această racilă?

Ca în toată lumea, din nefericire şi în Grecia este un fenomen care nu se mai poate controla, deoarece tinerii se ţin departe de Biserică, mai ales prin influenţa televizorului, numit de părintele Iosif Vatopedinul, „tele-iad”1. Astăzi, tinerii sunt aşa de mult influenţaţi, încât duc o viaţă greşită şi nu sunt împliniţi. Îi conving diverşi „prieteni” că vor afla fericirea consumând droguri. Tinerii caută fericirea, deoarece dorinţa bucuriei se află înlăuntrul fiinţei omeneşti. Ei se lasă astfel convinşi, „gustând” aceste droguri, aducătoare de moarte. Apoi devin dependenţi şi nu mai pot trăi, din nefericire, fără ele. Odată, a venit un tată cu băiatul său consumator de droguri, era o adevărată epavă. L-am întrebat: „De ce consumi narcotice?” şi mi-a răspuns: „Pentru că vreau să aflu fericirea”. Astăzi oameni cred că vor putea afla bucuria în afara eului lor, în timp ce Sfinţii Părinţi ne învaţă că împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. Omul are o existenţă duhovnicească şi va fi fericit în viaţă, nu când va progresa social sau economic, ci atunci când are bucuria lui Hristos, care este rod al Sfântului Duh.

În România au fost traduse mai multe cărţi despre părintele Porfirie Kafsokalivitul. Vă rugăm să ne spuneţi câteva amintiri ale sfinţiei voastre despre el.

L-am cunoscut pe părintele Porfirie şi pe mulţi ucenici de-ai lui. Ca monah, a făcut ascultare desăvârşită de părinţii lui duhovniceşti, a fost un om care – cum se caracteriza el însuşi – l-a iubit pe Hristos. A fost un om al jertfei, care a avut într-adevăr iubire divină. Foarte smerit, cu toate că a avut mari harisme – clarvederea, înainte-vederea – el neîncetat se osândea pe sine. A iubit lumea şi a ajutat-o în mod crucial, fiind un mare stâlp al Bisericii; iar prezenţa lui benefică a adeverit încă odată, că ieri, azi şi în veci Mântuitorul e Acelaşi.

PanagiaPantanassaÎn această Sfântă Mănăstire, fiecare zi este minunată. Poate ne spuneţi o întâmplare miraculoasă care s-a întâmplat aici.

În fiecare mănăstire se întâmplă evenimente minunate. Sfânta Mănăstire Vatopedi este singura mănăstire ortodoxă împodobită cu 7 icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. În mod deosebit, avem aici icoana Maicii Domnului „Pantanassa” (Atotîmpărăteasa), vindecătoare de cancer. Primim multe scrisori de la fraţi români, care mărturisesc că au fost vindecaţi de Maica Domnului „Pantanasa”. Am trimis o copie a acestei icoane la mănăstirea Oaşa, unde merge foarte multă lume şi, precum ne spun părinţii de acolo, destui oameni se vindecă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, când voi merge în România (în 2007) voi duce o copie a icoanei la mănăstirea Râmeţ. Nu insist asupra acestor prezenţe minunate, deoarece cel mai important eveni-ment dintr-o mănăstire este modul în care monahul, care Îl iubeşte pe Dumnezeu, îşi descoperă şi cunoaşte în fiecare zi inima sa.

Am înţeles că aţi trimis şi o copie a icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea” la mănăstirea Lupşa.

Da, am trimis acolo o copie a acestei icoane, în care am pus şi sfinte moaşte ale Sfântului vatopedin Maxim Grecul. Părinţii aces-tei mănăstiri ne spun că icoana Maicii Domnuluiatrage mulţi creştini şi, într-adevăr, ca „Mângâietoare” mângâie foarte mulţi oameni.

În România este foarte iubit părintele Paisie Aghioritul. Vă rugăm să ne spuneţi câteva amintiri despre el.

Părintele Paisie este un sfânt contemporan, prezenţa lui a fost o mare binecuvântare pentru Sfântul Munte, dar şi pentru întreaga lume. A avut legături duhovniceşti cu mulţi sfinţi, iar prima dovadă că a fost bineplăcut lui Dumnezeu o aflăm la botezul său din pruncie. Când preotul care l-a botezat – Sfântul Arsenie Capadocianul – l-a luat pentru a-l cufunda în colimvitră şi a spus: „Se botează robul lui Dumnezeu”, i-a dat pruncului numele de Arsenie, fără să-i întrebe pe părinţi, cu toate că mama lui dorea să-l numească Hristo. Bineînţeles, părinţii copilului s-au indignat şi au rămas nedumeriţi. Sfântul Arse-nie a văzut o cruce pe fruntea pruncului şi a primit în inima sa o descoperire de la harul Sfântului Duh că acest copil va fi urmaşul său duhovnicesc. Cu toate că Părintele Paisie nu l-a cunoscut pe Sfântul Arsenie, când acesta a adormit în Domnul şi părintele Paisie a venit în Sfântul Munte, i s-a arătat şi au stat de vorbă. Părintele Paisie a făcut cunoscută viaţa Sfântului întregii Biserici şi lui i se datorează înscrierea oficială a acestuia în rândul sfinţilor Bisericii.

sofronie-zaharia-efremÎnvăţătura Sfântului Siluan a influenţat întreaga lume, nu numai Europa. Vă rugăm să ne spuneţi ceva despre ucenicul său, părintele Sofronie.

Însetat mult de Hristos şi un ales al proniei dumnezeieşti, părintele Sofronie a căutat un îndrumător duhovnicesc pe măsură, care aflase pe Hristos şi l-a ajutat să-l găsească. Harul lui Dumnezeu l-a luminat la mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon şi a înţeles că omul pe care-l vedea în strană era un om îmbunătăţit. Mi-a mărturisit părintele Sofronie: „Simţeam o evlavie sfântă când îl zăream, dându-mi seama că ascunde înlăuntrul lui ceva mai presus de om şi nu este precum monahii obişnuiţi. Cu toate că nu-mi vorbea mult – nu vorbea foarte mult în mănăstire – am înţeles că se îndeletniceşte cu lucrarea trezviei. Am cerut binecuvântare de la stareţ să discut cu el şi atunci am înţeles ca e o mare comoară; dar puţini recunoşteau acest fapt. După Dumnezeu, Sfântul Siluan a fost cel mai mare binefăcător pentru mine”. Vedem şi din experienţa membrilor Bisericii, că viaţa Sfântului Siluan, scrisă de părintele Sofronie ca ucenic desăvârşit al lui, a adus mulţi oameni la Ortodoxie şi mulţi tineri în monahism.

Se spune că există drepţi ascunşi în Sfântul Munte. Care este rolul lor în această lume?

Există această tradiţie şi nu o respingem. Nu cunosc personal, însă mi-a spus Părintele Paisie că astfel de oameni veneau la el pe ascuns şi îi îndruma duhovniceşte.

Vă rugăm să ne spuneţi câteva din sfaturile primite de la părintele Iosif Vatopedinul.

Părintele Iosif Vatopedinul – părintele nostru duhovnicesc – este unul dintre primii ucenici ai lui Gheron Iosif (monahul Iosif Vatopedinul a plecat la Domnul la data de 1 iulie 2009, când a împlinit exact 88 de ani nn). El ne transmite, în mod autentic, învăţătura părintelui său: ascultarea monahului de pă-rintele duhovnicesc – spre a muri complet omul vechi – şi rugăciunea neîncetată. Când monahul va învăţa ascultarea şi se va dedica rugăciunii, dar şi întregii vieţi mistice, va ajunge la o viaţă duhovnicească îmbunătăţită. Cu toate că în ultimii ani ai vieţii lui, Părintele Iosif Vatopedinul a fost foarte bolnav de inimă, totuşi în inima sa a locuit harul Sfântului Duh, era într-o pace desăvârşită, într-o bucurie deplină, gândindu-se cu dor la ceasul în care va veni Hristos ca să-i ia sufletul. De asemenea, îi vedem zdrobirea inimii în timpul Sfintei Liturghii, simţirea harului în timpul rugăciunii şi în toată viaţa sa.

Există, cumva, un specific al Ortodoxiei greceşti?

Nu există Ortodoxie grecească şi negrecească. Dar în Grecia s-a păstrat mai bine tradiţia Bisericii şi aici există Sfântul Munte, unde se păstrează în mod autentic tradiţia Sfinţilor Părinţi, transmisă de aici şi în lume. Venind cineva în Grecia, află izvoarele Ortodoxiei.

Care este mesajul pe care-l transmite din totdeauna Sfântul Munte lumii întregi?

Mesajul transmis de Sfântul Munte întregii lumi este că viaţa omenească capătă valoare şi omul reuşeşte în viaţă, dacă este în comuniune cu Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos. Acesta se găseşte, se descoperă întru învăţătura Lui cea dreaptă. Iar noi susţinem cu fer-mitate că Biserica Ortodoxă a păstrat nefalsificată învăţătura lui Iisus Hristos adusă pe pământ.

Cum putem creşte în iubire?

Dacă vom spori în curăţia inimii. Mântuitorul a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu(Matei 5, 8). Cu cât inima vede pe Dumnezeu mai limpede, cu atât „gustă” mai mult dragostea Lui şi cu atât mai mult dăruieşte dragoste aproapelui.

Vă mulţumim foarte mult.

Maica Domnului să fie cu dumneavoastră.

1 Joc de cuvinte în limba greacă între τηλεόραση („tileorasi” = televizor) şi τηλεκόλαση („tile-kolasi” = tele-iad).

Sursa: George Căbaş, Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos, Ediţia a doua, îmbogăţită, Editura Anastasis, 2014

Mulţumim d-lui George Cabas pentru îngăduinţa de a posta interviurile sale cu părinţi aghioriţi (culese între anii 1996-2008) pe blogul nostru.
Se va prelua cu precizarea sursei –
Blogul Sfântul Munte Athos

vatopedi-vazut-de-sus

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului de la Vatopedi

cinstitul brau de la vatopedi

Îmi aduc aminte că mai înainte de anul 2000, mama mea a venit acasă și mi-a spus:

– Măi, Atanasie, puțin mai jos de noi este o familie, cu două fetițe care abia au început să meargă la școală, și care trăiesc împreună cu bunica lor. Însă toți trăiesc o dramă, căci băiatul, care este de vârsta ta, de mulți ani a căzut pradă drogurilor. Mama lui este o prietenă de-a mea. De aceea, te rog, mergi pe la ei și vezi ce poți face, pentru că mama și femeia lui mi-au spus că este în cele mai de pe urmă ale lui și se stinge.

– Și ce pot face eu, mamă? Eu nu-mi pot spăla rufele mele și să merg să-l ajut pe altul?

– Hai, copilul meu, mergi, te rog, și nu mă mâhni!

Am făcut ascultare și a doua zi, cu rugăciunile mamei mele și cu binecuvântarea duhovnicului meu, după ce am făcut o scurtă rugăciune, am spus: „Maica Domnului, eu voi merge, dar tu înainte și eu după tine”. Când am ajuns și am întrat în casa lor, m-a întâmpinat mama lui, m-a îmbrățișat, m-a sărutat și m-a tras într-un colț, ca să-mi spună despre Golgota ei, dar și despre greaua Cruce pe care o ridica întreaga lor familie de mai mulți ani. Îmi aduc aminte că, în timp ce-mi vorbea și descria drama familie sale, de multe ori își ștergea lacrimile cu șorțul. În toți acești ani mult s-a chinuit și a fost umilită, sărmana, alergând peste tot să caute bani împrumut, ca să plătească toate datoriile băiatului ei.

Cu adevărat, mare era durerea acestei mame! Ce Golgotă! Ce dramă trăiesc unele familii! Nu am putut suporta atâta durere. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o și eu și i-am spus să aibă nădejde și credință în Hristos.

Când am mers în cealaltă cameră și l-am văzut pe băiatul ei întins pe pat, adevărul este că m-am pierdut pentru puțin, căci am fost șocat. I-am întins mâna, dar el nu mi-a putut-o strânge pe-a mea, pentru că degetele lui se strâmbaseră; de aceea l-am prins de încheietura mâinii. Am încercat să-i vorbesc, dar când se pierdea, când articula câteva cuvinte. Însă cu puțină răbdare, am putut discuta puțin.

– Fratele meu, eu sunt vecinul tău, i-am spus. Desigur nu mă cunoști, și nici eu nu te cunosc, dar fiindcă ne-am cunoscut, ce spui, ne putem ajuta unul pe altul?

– Cum, măi Atanasie?, m-a întrebat el cu o voce stinsă. Eu sunt în ultimul stadiu și pentru mine nu există întoarcere, nici medicii nu pot face ceva.

– Omenește, da, sunt de acord. Dar nu uita că există și Harul lui Dumnezeu, care spune că: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27).

– Eu cred în Dumnezeu, Atanasie, dar am căzut în groapa cu șerpi. De multe ori am încercat să fac dezintoxicare. Și aceasta ani la rândul, însă toate au fost zadarnice. Știu că o mâhnesc mult pe mama mea, pe femeia mea și mai ales pe fetițele mele, dar ce să fac, nu sunt eu de vină, ci lipsa heroinei.

– Bine, de vreme ce crezi că ești într-o groapă cu șerpi și bine crezi, întinde-ți mâna și cere ajutor de la Hristos, pentru că El este singurul Care te poate scoate din această înfundătură.

– Cum? Ce trebuie să fac?

Nu am apucat să-i spun ceva, că iarăși s-a pierdut și a trebuit să aștept câteva minute ca să-și revină. În acest timp mort, îmi aduc aminte că am făcut rugăciune și am spus: „Hristoase al meu, oare mă aude ce-i spun? Înțelege? Își aduce aminte? De aceea, numai Tu, Doamne, ne poți ajuta pe amândoi și mai ales pe mine, mai întâi pe mine”. Peste puțin și-a revenit, a deschis ochii, și am mai discutat câteva lucruri, cât a fost cu putință. La sfârșit i-am spus:

– Fratele meu, acum plec, dar data viitoare când voi veni, vrei să vin cu un preot ca să-ți citească o rugăciune? Să știi că numai bine îți face.

– Da, Atanasie, te aștept. Adu-mi și un preot, că nu mă deranjează.

Când am ieșit din cameră, pe hol am întâlnit-o pentru prima dată pe femeia sa și pe copii, două fetițe binecuvântate, cu ochii umflați și roșii care, de îndată ce m-au văzut, și-au plecat capetele lor, poate de rușine. Nu știu cum, dar m-a durut mult pentru aceste copile și le-am iubit din prima clipă de când le-am văzut. Am discutat mult cu femeia lui și tot timpul plângea. Am plecat de la ei ca o zdreanță.

A doua zi am mers cu un preot și i-a citit câteva rugăciuni ale Sfântului Vasile. Nu voi uita cum îl țineam de umăr ca să nu cadă. La sfârșit i-am spus că următorul pas este să meargă să se spovedească cu pocăință sinceră, ca să se poată împărtăși. Și astfel să-L primească pe Hristos și să se întărească. Slavă lui Dumnezeu, că a primit cu bucurie nu numai el, ci întreaga familie, chiar și fetițele, care au mers și s-au spovedit la Părintele Trandafir. Câtă bucurie simțeam pentru ei că au început o nouă viață! După ce s-a sfârșit spovedania, Părintele m-a luat deosebi și mi-a spus:

– Atanasie, să-l ajuți pe băiatul acesta cât poți mai mult, căci s-a încurcat urât și nu este bine. Este păcat de el să moară pentru că are familie. Eu i-am dat binecuvântare să se împărtășească oricând va putea.

– Părinte, este în cele mai de pe urmă ale lui, dar cu Harul lui Dumnezeu am un gând.

– Ce gând? Spune-mi!

– În Duminica care vine mă gândeam să mergem la Mănăstirea Sfântului Nicodim la Gumenița. Eu cu Glicheria și băiatul cu femeia lui, dar vreau să-l iau cu noi și pe prietenul meu Sava, paraliticul, numai ca să facă rugăciune. Iar Luni, cu binecuvântarea Sfinției Voastre, vom merge toți trei câteva zile în Sfântul Munte, la Mănăstirea Vatopedi, ca să ne închinăm la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Voi lua eu legătura cu Părinții.

– Bine. Dar o să reușești?

– Singur, nu, dar cu Harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Sfinției Voastre, da.

– Fă, orice te luminează Dumnezeu. Eu îți dau binecuvântare cu amândouă mâinile.

Când i-am spus gândurile mele tânărului și femeii sale, ca să văd dacă sunt de acord, au primit cu bucurie propunerea mea și mai ales femeia lui. Îmi aduc aminte că pentru prima dată plângea de bucurie, poate că din pricină că înlăuntrul ei s-a întraripat bucuria nădejdii. Apoi lui i-am spus cu puțină asprime:

– Frate, te rog, te implor, ca până Duminică când vom merge la Mănăstire, să te împărtășești, iar în zilele când vom fi în Sfântul Munte, nici prin gând să nu-ți treacă să iei heroină.

– Ascultă, Atanasie, îți spun sincer că acum când m-am spovedit, mă simt cumva mai bine. Îți dau cuvântul meu, aici în fața femeii mele, că nu voi lua heroină, ci voi lua numai niște înlocuitori ca să pot sta în picioare. Pentru că de nu le voi lua, îmi vor trosni oasele, mi se vor sparge tâmplele și voi urla pe drum de durere, pentru că sunt în ultimul stadiu.

– Ce sunt acești înlocuitori?

– Sunt niște hapuri ca să pot sta pe picioare.

Atunci femeia lui mi-a spus:

– Domnule Atanasie, nu vă supărați, dar zilele acestea voi avea foarte multă grijă de el, voi fi mereu cu ochii pe el. Vă făgăduiesc.

Și într-adevăr, Duminică dis-de-dimineață, am pornit amândouă perechile și cu Sava, pe care l-am așezat în față și i-am cerut să facă multă rugăciune. Tânărul însă în spate transpira mereu și a trebuit să oprim de vreo două ori. De asemenea, și din biserică a trebuit să iasă afară de câteva ori, însă eu eram mereu alături de el și-l mângâiam. La un moment dat s-a auzit glasul preotului: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă”, iar eu, ținându-l de braț, înaintam spre Sfântul Altar. Am rămas ultimii. În timp ce înaintam, am văzut icoana Maicii Domnului și am început să mă rog în sinea mea: „Maica Domnului, te rog, ajută-ne să ne împărtășim! Ajută-ne să mergem mâine în Grădina ta!”. Se vede că a fost auzită rugăciunea și toate au mers bine. Egumenul, care și-a dat seama de toată situația și a aflat că a doua zi aveam să mergem în Sfântul Munte, s-a întors emoționat spre tânăr și i-a spus cu glas tare:

– Îngerii să vă însoțească!

Femeia lui nu a contenit toată ziua să-și șteargă lacrimile.

A doua zi, dimineață, am luat un taxi și am mers până la autogară. La-m urcat pe tânăr mai întâi și l-am așezat pe un scaun, apoi l-am luat pe Sava în spate și l-am așezat lângă el. Lui Sava îi spusesem să facă mereu rugăciune. În autobuz și apoi în corabie am discutat despre diferite subiecte frumoase. Tânărul asculta cu atenție, dar adevărul este că curseseră de pe el lighene întregi de transpirație. Mereu se ștergea și cu mare osteneală se ținea pe picioare.

Când, cu Harul lui Dumnezeu, am ajuns la Mănăstire, microbuzul ne-a lăsat în afara mănăstirii și era cine să ne ajute. Era foarte greu ca să împingi căruciorul pe caldarâm. Îmi aduc aminte că cu o mână îl țineam pe cel bolnav, iar cu cealaltă împingeam căruciorul. Nu mă rușinez să vă spun că-mi curgeau lacrimile și o rugam pe Maica Domnului, spunându-i: „Maica Domnului, mai întâi pe mine să mă ajuți și după aceea pe frați, pentru că eu sunt cel mai bolnav”. Când am intrat în Mănăstire, era după-amiază și toți se retrăseseră la chilii.

Acolo ne așteptau o mulțime de scări, pe care trebuia să urcăm. L-am urcat mai întâi pe tânăr, apoi l-am urcat pe Sava în spate, pentru că nu exista altă soluție și, la urmă, căruciorul. Când a venit arhondarul, ne-a primit cu multă dragoste, pentru că deja îi înștiințasem pe părinți de toată situația. De altfel, eu și cu Sava, mai fuseserăm la Vatopedi. După ce ne-am aranjat într-o cameră, a venit un alt monah și mi-a spus:

agia_zoni_piter_003– Atanasie, te cheamă egumenul.

Am mers imediat, i-am pus metanie, după care am discutat mai multă vreme despre situația tânărului. Egumenul emoționat a cerut să ne scriem numele, făgăduindu-ne că ne va face 40 de Liturghii, după care ne-a spus ca după Vecernie să mergem și să ne închinăm la Sfintele Moaște și la Cinstitul Brâu. Și într-adevăr, când am mers în biserică să ne închinăm, părintele i-a spus tânărului să îngenuncheze ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap și să-i citească niște rugăciuni. Erau cele mai frumoase clipe pe care le trăiserăm. Apoi s-a plecat Sava ca să-i pună Cinstitul Brâu pe cap, după care părintele a luat racla și se îndrepta spre Sfântul Altar. Atunci eu l-am strigat:

– Părinte, te rog, nu mă lipsi de această binecuvântare, pentru că eu sunt mai bolnav decât frații mei. Se poate să fiu sănătos cu trupul, însă sufletul îmi este paralizat.

Părintele s-a întors imediat, m-a privit nedumerit și m-a întrebat:

– Pe tine cum te cheamă?

– Atanasie.

– Pleacă-te, Atanasie, și să ai toată binecuvântarea Maicii Domnului.

Când am îngenunchiat și Brâul Maicii Domnului s-a atins de capul meu, nu vă pot spune ce am simțit, nu vă pot descrie, iar voi nu veți putea înțelege.

Am plecat atât de folosiți din Sfântul Munte, încât, atunci când am ajuns în Tesalonic, am alergat îndată la Părintele Trandafir să-i spun cum am petrecut. Îmi aduc aminte cum îmi spusese: „Atanasie, nu te mâhni, Maica Domnului își va săvârși minunea ei”. Tânărul și el a fost entuziasmat și acum continuă să se spovedească împreună cu toată familia lui.

Cât despre tânărul care a mers cu mine, despre care sunt sigur că vreți să aflați cum este, el este bine, chiar foarte bine. Cel care nu-mi putuse prinde mâna atunci când l-am salutat,, care nu se putea ține pe picioarele sale dacă nu-l sprijineai, acum s-a întors la munca sa cea grea pe care o avusese mai înainte, și mai lucrează și peste program. A întors zâmbetul în familia sa, dar mai mult la fetițele lui care, de acum nu se mai rușinează la școală pentru tatăl lor. Dar cel mai important este că s-a întors la Hristos, datorită binecuvântării Maicii Domnului, a rugăciunilor Părinților și a rugăciunilor lui Sava paraliticul.

Sursa: Atanasie Katigas, Lacrimile pocăinței, Tesalonic 2013, p. 111-118. via marturieathonita.ro

Foto: Racla cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, Vatopedi, Sfântul Munte Athos (sus) / Stareţul Efrem Vatopedinul ţinând în mâini racla cu cinstitul Brâu (jos)

Vezi și

Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi – 25 de ani de ofrandă (1987-2012)

Ι.Μ.Μονή Βατοπαιδίου – 25 χρόνια προσφοράς (1987-2012)
Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi – 25 de ani de ofrandă (1987-2012)

Ultimii 25 de ani sunt o picătură în oceanul tradiţiei duhovniceşti aghiorite şi al prinosului cultural al neamului nostru. În acest interval de timp, peste 5000 de oameni de ştiinţă, cercetători, tehnicieni, muncitori, restauratori, au lucrat si încă lucrează la restaurarea, conservarea, salvarea, precum şi la cercetarea şi promovarea patrimoniului cultural şi duhovnicesc al Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi. dvdAceasta implică de asemenea protecţia mediului, cercetarea ştiinţifică şi publicarea, primirea şi sprijinirea duhovnicească a cca. 50.000 de pelerini anual, acţiunile umanitare ş.a. Remarcând dimensiunea încercărilor părinţilor slujitori de la Vatopedi din ultimii ani, Asociaţia Prietenilor Mănăstirii Vatopedi a decis să prezinte această lucrare prin publicarea volumului „ Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi. Ofrandă duhovnicească şi slujire socială- 25 de ani (1987- 2012)”, şi prin filmul pe care îl urmăriţi.
Traducere din greacă: Elena Dinu