Arhive blog

AUDIO: Arhimandritul Efrem Filotheitul – „Aurul, dacă nu trece prin topitoare, nu are valoare!” (subtitrare Ro)

AUDIO: Arhimandritul Efrem Filotheitul – „Aurul, dacă nu trece prin topitoare, nu are valoare!” (subtitrare Ro)

Expoziție de artă athonită – tablouri de iarnă – Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu

Expoziție de artă athonită – tablouri de iarnă –

Părinții de la Chilia Buna Vestire- Schitul Lacu ne încântă cu colaj de instantanee fotografice din Sfântul Munte din iarna aceasta / Ianuarie 2021. Cu mulțumiri!

NOU! Săpun bio din Sfântul Munte

Dragi Iubitori ai Athosului,

Muntele Athos este cu siguranță una dintre marile minuni ale lumii. Aici, de veacuri, monahi cu viață curată își fac lucrul lor cu binecuvântare, pururea rugându-se. Produsele din Sfântul Munte au fost și sunt căutate pentru calitățile lor cu totul deosebite.

Vă facem cunoscut un produs cu totul special din Sfântul Munte: Săpunurile originale Athos aduse pentru prima oară în România de distribuitorul grec care are exclusivitatea vânzării lor. La acest moment ele sunt comercializate în Rusia, Serbia, Bulgaria, Moldova, Ucraina.

Săpunurile Athos sunt produse de călugării de la Muntele Athos folosind numai ingrediente pure și sălbatice din Sfântul Munte, unul dintre cele mai pure locuri din lume datorită izolării lor geografice de mai bine de o mie de ani, ce face parte și din patrimoniul mondial UNESCO.

Săpunurile Athos sunt pomenite în mai multe documentare realizate de posturi TV internaționale. Ele sunt înregistrate la autoritățile competente din UE, având numerele de înregistrare marcate pe fiecare etichetă, locul de proveniență, cantitățile exacte ale ingredientelor etc.

Săpunurile Athos sunt create pe baza unei rețete antice a lui Hipocrate, părintele medicinei, iar timpul tratării lor este de 90 de zile. Ele au fost subiect de studiu pentru oameni de știință datorită proprietăților lor unice de a curăța, proteja, trata, repara și, mai ales, de a întineri tenul.

Oferim așadar un produs bio de foarte bună calitate consumatorilor și facem și un bine ajutând astfel și pe călugării athoniți.

Fiecare comandă acum conține 7 sortimente diferite de săpunuri Athos la prețul special pentru România de numai 110 RON/set.
Livrare gratuită în toată România!
Livrare cu un cost mic în toată Europa.

O surpriză inclusă în fiecare comandă:

o sticlă de agheasmă de la Sfântul Munte

Începând de astăzi 09/02/2021 fiecare comandă de săpunuri Athos va fi însoțită de o Agheasmă în sticlă sigilată de 330 ml fără nici un cost suplimentar. / Agheasma NU este de vânzare și NU se comercializează.
Acesta este un gest de mulțumire al părinților athoniți pentru suportul arătat prin comenzile pentru săpunurile din Sfântul Munte.

Cum comanzi:
Pentru a comanda trimiteți e-mail la sfantulmunteathos@yahoo.com sau prin mesaj la pagina noastră din Facebook:
Sfântul Munte Athos, cu numele dvs complet, adresa și numărul de telefon! Sau completând formularul de mai jos!

Veți plăti curierului (plata ramburs) când veți primi coletul la 1-3 zile după comandă.
Pentru Europa plata se face în avans prin modalități simple.

Doamne, ajută!

*rugăm pe cei ce completează datele formularului, să-și verifice după un timp și email-ul (inclusiv la spam!) pentru că vă vom răspunde și vom ține astfel legătura. (Avem câteva adrese primite cărora le lipsește contactul telefonic și nu pot fi încă expediate).  

AUDIO: Cuvânt al Gherondei Efrem din Arizona despre dragoste (subtitrare Ro)

Cuvânt al Gherondei Efrem de Arizona despre dragoste.

Subtitrare RO Dinu Elena / Dacă găsiți folositoare traducerile, vă recomandăm abonarea la acest canal YouTube.

Dacă subtitrarea în limba română nu intră automat, dați click în bara de jos a clipului, pe Subtitles/CC .

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină, despre vaccinul anti-Covid19

Monahul Pavel Aghioritul (Vouleftiria, Schitul Sfânta Ana, Sfântul Munte),
doctor în biologie moleculară și biomedicină:

Programul de vaccinare anti-Covid19 implică adoptarea de:

  • legislație pentru abolirea dreptului alegerii personale;
  • autoritarianism guvernamental;
  • presiune mass-media;
  • cheltuieli medicale uriașe.

Deși lumea științifică rămâne predominant tăcută, pandemia actuală nu justifică vaccinarea globală, deoarece:

  1. Rata mortalității din cauza Covid19 este scăzută (procentul de ~2,5% este oricum supraevaluat). Situația spitalicească din primăvara lui 2020 nu se mai poate repeta, pentru că au crescut experiența în tratarea bolii și dotarea medicală. De aceea, vaccinarea ar trebui să fie punctuală.
  2. Virusul afectează cu precădere persoane la vârsta a treia și a patra, ce au senescență imunitară (după vaccinare, răspunsul imunitar este scăzut). Pentru a-i ajuta pe bătrâni, este preferabilă descoperirea unei terapii antivirale.
  3. La pacienții cu forme grave, insuficiența respiratorie acută este produsa de o furtună de citokine inflamatorii, care reduc răspunsul imun mediat de limfocitele T. Vaccinul poate exacerba acest mecanism imuno-patologic, înrăutățind condiția acestor pacienți (un efect similar a fost observat la vaccinul felin anti-FeCoV, care provoacă peritonită).
  4. Eradicarea bolii prin vaccinare globală nu se poate face decât printr-un vaccin absolut eficient și în lipsa altor gazde naturale ale virusului (adică omul să fie singura ființă care se poate infecta, așa cum este cazul poliomielitei). În cazul SARS-Cov-2, și dacă s-ar reuși eradicarea temporară la oameni prin vaccin, virusul poate reapărea prin reinfectarea de la lilieci sau alte gazde animale, într-o formă mutată, neafectată de imunitatea de turmă existentă.
  5. Coronavirusurile sunt virusuri ARN, care se mutează foarte rapid (deja au fost indentificate două tipuri de SARS-Cov-2, S și L). Este dificil pentru un vaccin să acopere toate tulpinile posibile ale virusului; putem vorbi, în acest caz, mai degrabă, de campanii regulate de vaccinare globală (poate că acesta este și scopul? Pretextul unei tranziții universale la o biologie umană hibridă, în care oamenii să fie dependenți de tehnologii de platformă – inginerie genetica, interfațare digitală – prin actualizări periodice ale vaccinului? Se pune și întrebarea: industria farmaceutică slujește omului, sau omul îi slujește ei? Cui folosește graba implementării în masă a unui astfel de vaccin?).

99% dintre cei infectați cu SARS-Cov2 supraviețuiesc; atenția ar trebui îndreptată spre cei 1% care nu o fac (de ex. există deja rezultate promițătoare din utilizarea perechii hidroxiclorochină-azitromicină, precum și a unui anticorp monoclonal care adresează glicoproteina S a virusului).

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie dezvoltat un vaccin sigur și eficient; doar că cel actual este produs forțat (într-un singur an în loc de șase), în condițiile în care lipsesc încă multe informații despre biologia coronavirusului. Este o abordare greșită, din perspectiva biologiei moleculare, să intervii asupra 100% din populație pentru o ipotetică protecție a 1% din ea.

Rareori un vaccin (și, în general, orice intervenție asupra corpului uman) este fără efecte secundare. Opțiunea de a nu te vaccina nu pune în pericol sănătatea publică atâta timp cât nu intervine asupra dreptului altei persoane de a primi vaccinul. Vaccinarea forțată transformă societatea dintr-o democrație într-o turmă de animale fără capacitate de decizie și de care te poți lipsi oricând.

Legislația vaccinării obligatorii și propaganda pro-vaccin nu au, așadar, un autentic temei științific, ci mai degrabă uriașe interese financiare, precum și agenda obscură a anumitor entități ce doresc să dețină controlul. Totul se bazează pe un climat de frică, creat și întreținut de mass-media.

Din punct de vedere duhovnicesc, se militează împotriva libertății trupești și sufletești a persoanei. Frica, dacă este orientată spre Dumnezeu, îi poate oferi omului îndrăzneală, curaj, luminare; fricile/fobiile induse în aceste zile, aduc omului și mai multă tulburare, neliniște și lașitate. Așa se explică și campaniile stăruitoare de desacralizare a Tainei Împărtășaniei, prin menționarea salivei, lingurițelor comune etc., anume pentru a înteți frica ce susține mitul vaccinului. Să nu uităm însă minunea vindecării orbului din naștere, când Domnul îi redă vederea cu un gest inacceptabil din punct de vedere igienic: a amestecat saliva Sa cu pământ și a uns cu această mixtură mucoasa conjunctivală a orbului – rezultat imposibil de reprodus științific! Astăzi, pe lângă farisei, pe Hristos l-ar fi acuzat și o ceată de specialiști infecționiști.

Mulțumim lui Radu Hagiu pentru rezumatul articolului din engleză postat AICI

[ Dacă sunteți interesați de alte versiuni, găsiți aici: Greacă sau Germană 

VIDEO: Sinaxă online cu Părintele Stareț Efrem Vatopedinul în care răspunde copiilor și tinerilor (subtitrare Ro)

Partea I

Partea a II-a

Sursă pemptousia.gr via Orthodoxia Youtube
/ 22 Decembrie 2020 /

Notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde Cuviosul Efrem Katunakiotul i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

Gheronda Partenie, Starețul Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos: „Nu voi binecuvânta pe nimeni să primească vaccinul!”

Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhimandritul Partenie, Starețul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.

Arhimandritul Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.

Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.

Referitor la vaccin, Arhimandritul Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.

Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.

Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.

O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhimandritul Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.

Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.

Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.

Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.

Sursă : mărturieathonită.ro

Între timp, ceea ce pomenește starețul Partenie, se discută și în România (v. print-screen)… 

Nouă apariție editorială: Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul (Editura Bonifaciu, 2020)

Slujba și Paraclisul Sfântului Iosif Isihastul – text și notație psaltică.

Sfânta slujbă a Preacuviosului și Sfântului nostru Părinte Iosif Isihastul a fost întocmită de Părintele Gavriil din obștea ucenicului său, Cuviosul Iosif Vatopedinul, din ascultare, evlavie și dragoste, dar și din recunoștiință de nevrednic nepot duhovnicesc față de Părintele, învățătorul și bunicul nostru duhovnicesc.

Am înfățișat aici pe cât ne-a stat în putere, viața cu adevărat duhovnicească și de la Dumnezeu iubitoare dar și îngereasca petrecere a pururea pomenitului nostru Părinte, nu peste măsură sau cu închipuiri ci după adevărat pe cât am auzit și ne-au înfățișat cei ce au trăit împreună cu el până la apusul vieții sale pământești ori l-au cunoscut nemijlocit.

Cartea se poate comanda online de pe site-ul Librăriei Bonifaciu.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Doi noi clerici pentru Schitul românesc Prodromu [07.01.2021]

În contextul declarării anului 2021 ca „An omagial al pastorației românilor din afara României”, în Patriarhia Română, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, cu binecuvântarea și în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a desfășurat o vizită pastorală la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, unul dintre cele mai cunoscute așezăminte monahale românești din diasporă și un important loc de popas duhovnicesc pentru mulți dintre pelerinii români.

Punctul central al vizitei l-a constituit oficierea Sfintei Liturghii în ziua de 7 ianuarie, dată la care în calendarul de rit vechi este prăznuită Nașterea Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit obștii Schitului Prodromu doi noi slujitori: părintele ierodiacon Teofil Covaci, secretarul cancelariei așezământului, a fost hirotonit ieromonah, iar părintele monah Iacov Constantin a primit darul hirotoniei întru ierodiacon.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dat citire Mesajului pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020. De asemenea, Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei doi slujitori nou hirotoniți și a adresat cuvinte de apreciere întregii obști a așeză­mântului, care desfășoară ample și însemnate activități și proiecte, al căror scop este menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi religioase, respectiv promovarea valorilor spirituale româneşti. În semn de prețuire din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a dăruit Schitului românesc Prodromu mai multe cărți de cult și lucrări publicate în cadrul editurilor Patriarhiei Române.

Schitul românesc Prodromu sau al Înaintemergătorului se numără între puținele așeză­minte românești de la Muntele Athos, fiind un loc de nevoință duhovnicească pentru mai mulți monahi români. În prezent, obștea așezămân­tului este formată din aproximativ 50 de viețuitori. Schitul este situat în zona de răsărit a peninsulei grecești Athos, în regiunea Vigla, și se află sub jurisdicția canonică a Mănăstirii „Marea Lavră”. Începând cu anul 2011, egumenul Schitului românesc Prodromu este preacuviosul părinte Atanasie Prodromitul.

Întrucât schitul este situat în Sfântul Munte Athos, Grecia, vizita Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, s-a desfășurat cu aprobarea Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, respectiv cu aprobarea Sfintei Chinotite, care este organismul suprem administrativ, legislativ, executiv şi judecătoresc din Sfântul Munte Athos.

La Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul praznicului Nașterii Domnului s-a rugat și preacuviosul părinte Prodromos Lavriotul, starețul Mănăstirii „Marea Lavră”, sub tutela căreia se află Schitul românesc Prodromu.

Un articol de Diac. Bogdan Nedelcu / Ziarul Lumina 08 Ian 2021 / foto credit Ziarul Lumina /

Vezi și știrea Trinitas TV:

Câteva minuni ale Sfântului Nichifor Leprosul legate de Muntele Athos

1. Mă numesc Leon Gheorghe, am 22 de ani și sunt absolvent al Athoniadei. Aș vrea să vă povestesc, cu frica lui Dumnezeu, o experiență minunată pe care am avut-o, cu puțină vreme în urmă, cu Părintele Cuvios Nichifor. Într-o seară, mergând să-mi fac canonul în biserica școlii (foto n. edit.), pe când mă închinam, am zărit în strană un monah care se ruga cu un metanier foarte lung. După ce mi-am făcut semnul crucii, m-am apropiat de el și, punându-i metanie, i-am zis: „Binecuvântați, Părinte!” El mi-a răspuns: „Domnul, copilul meu!” În momentul acela s-a ridicat și cu un zâmbet senin m-a privit în ochi. Nu pot exprima ce am simțit înlăuntrul meu. Am început să îi pun câteva întrebări. Întâi l-am întrebat: „Părinte, cum vă numiți?” El a răspuns: „Mă numesc Nichifor, copilul meu, și sunt de la Biserica Sfinții Doctori fără de arginți.”

Apoi a început să îmi dea răspunsuri la unele lucruri care mă frământau. Îmi cunoștea până și gândurile. Am rămas uimit de cele ce mi-a spus. M-a mai povățuit să rostesc neîncetat rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pre mine păcătosul”, să fac ascultare de duhovnic, să mă nevoiesc cu smerenie și răbdare. L-am întrebat apoi dacă am binecuvântare să merg și să-l vizitez cândva, iar el mi-a zis: „Da, copilul meu, să vii. Te voi aștepta cu mare bucurie să vii să mă vezi. Să știi că mă voi ruga întotdeauna pentru tine.”

După ce m-a binecuvântat cu semnul crucii pe cap, mi-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu să fie cu tine! Și nu te teme, copilul meu, să înfrunți ispitele cu credință și răbdare, iar eu voi fi alături de tine!” Am plecat din biserică crezând că Părintele este vreun cunoscut al directorului. După o jumătate de oră, ceva mă îndemna să merg iarăși în biserică. Nu rămăsese înăuntru decât o puternică și plăcută mireasmă. Nu am spus nimănui nimic. După câteva zile, un monah mi-a dăruit o carte. Cum am văzut fotografia și numele de pe copertă, am izbucnit în lacrimi, căci cel din icoană era tocmai Părintele cu care vorbisem, Cuviosul Nichifor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să îl cunosc pe acest Sfânt. De atunci îl am la mare evlavie și îl iubesc foarte mult. De multe ori îi simt prezența vie alături de mine. (Gheorghe Leon, seminarist)

2. În luna iunie a anului 2009 am născut prematur la Spitalul Papagheorghiu din Tesalonic. În aceeași lună, din cauza unor probleme de sănătate ale copilașului meu, am fost transferați cu elicopterul la Atena, la Spitalul pentru Copii Sfânta Sofia. În timpul șederii noastre acolo, l-am cunoscut, dintr-o carte pe care ne-a dăruit-o un părinte athonit, pe Cuviosul Nichifor Leprosul. Noul nostru născut avea probleme cardiace și respiratorii, iar doctorii ne-au spus că avea nevoie de o intervenție chirurgicală.

Acesta era motivul pentru care nu se hrănea cum trebuie și ar fi fost necesar mult timp până să poată fi hrănit cu biberonul, ca apoi să îl putem lua acasă. Era încă hrănit artificial. Neliniștea sporea de la o zi la alta și nu știam ce să credem, din moment ce ne aflam la terapie intensivă; la vizita care dura câte o jumătate de oră, de două ori pe zi, vedeam cum copilașul nostru uneori se simțea bine, iar alteori rău. Văzând părintele athonit toate aceste probleme și făcându-se părtaș la suferința noastră, ne-a încredințat sfintele moaște ale Cuviosului Nichifor Leprosul, care se păstrează într-o raclă, zicându-ne: „Să închinați copilul trei zile la rând, făcând semnul crucii cu moaștele peste incubator!” Și așa am făcut. Dimineața, după ce am citit Paraclisul Sfântului, am plecat spre spital. Am intrat la terapie intensivă și am închinat atât pe copilul nostru cât și pe ceilalți copii cu sfintele moaște. La amiază, mergând la a doua vizită, înainte ca toți părinții să intre, a ieșit medicul de gardă și ne-a spus: „Nu știu ce s-a întâmplat, dar astăzi toți copiii sunt bine. Nu pot spune mai multe și nici nu-mi pot explica.”

Noi îndată ne-am privit cu uimire și am zâmbit. Cuviosul Nichifor nu a întârziat să ne asculte rugăciunile și să ne arate dragostea sa. În următoarele două zile am mers iarăși să-l vedem. Am continuat să ne rugăm și să-l închinăm. După numai câteva zile, cu toate că doctorii ne spuneau că îi va lua mult până să poată fi hrănit cu biberonul, am mers într-o dimineață și am descoperit ceva surprinzător: Bebelușul nostru mâncase deja o cantitate mare de lapte cu biberonul. „În patru-cinci zile veți pleca acasă”, ne-a zis doctorul cu admirație. (Aris-Dora Stamu)

3. În luna iulie a anului 2009, am mers în Sfântul Munte, la chilia unui monah care s-a mutat între timp la Domnul. Intrat în chilie, îl așteptam să îmi aducă puțină apă. Când a mers la bucătărie, l-am auzit vorbind cu cineva și zicând: „Nichifor, vorbim după aceea, acum am oaspeți.” Auzind dialogul, m-am mirat și l-am întrebat pe monah când s-a întors: „Cine este Nichifor, Părinte?” El mi-a răspuns: „Este un vrednic nevoitor al răbdării și al rugăciunii.” Fiind curios, l-am întrebat: „Îl cunosc cumva?” Părintele mi-a răspuns: „Vei afla despre el”. Nedumerit, din nou l-am întrebat: „Cum adică?” Atunci mi-a povestit următoarea întâmplare: «Cu puțin timp în urmă am aflat despre o femeie căsătorită care avea cancer și care dacă ar fi murit ar fi lăsat după ea cinci copii, dintre care cel mai mare avea nouă ani. Atunci m-am gândit să îl rog pe Domnul să îmi dea mie cancerul, căci sunt bătrân și nu mai am ce să fac în această lume. După ce am făcut rugăciunea, în vis am văzut un nor uriaș, pe care stăteau doisprezece Bătrâni dintre care pe unul nu îl cunoșteam. Atunci le-am cerut binecuvântarea, iar Bătrânul necunoscut mi-a zis că Domnul i-a trimis să mă învețe că nimeni nu-i poate lua crucea celuilalt de pe umeri, căci astfel ar fura cununa gătită lui.

De asemenea, Bătrânul mi-a mai spus că eu am deja multe cruci și că nu trebuie să mai cer altele. După toate acestea, l-am întrebat pe Bătrânul necunoscut de pe nor care îi este numele, iar acela mi-a răspuns, Nichifor Leprosul, și că pentru jertfa și dragostea mea, o va tămădui pe mama bolnavă de cancer.» După ce Părintele a sfârșit povestirea, l-am întrebat: „Până la urmă, s-a făcut bine femeia?” „Da”, mi-a răspuns, „dar încă îl întreb pe Domnul pentru ce nu mi-a dat mie cancerul”, și râdea spunând acestea. Făgăduindu-i Părintelui atunci că nu voi spune nimănui nimic despre această minunată întâmplare, v-o dezvălui numai dumneavoastră acum, după adormirea lui, căci o socotesc o foarte importantă mărturie despre Cuviosul Nichifor. (Pr. Theologos Gasparatos)

Cartea din care au fost extrase aceste minuni o găsiți la linkul de mai jos:
http://www.edituraiona.ro/Sfantul-Nichifor-Leprosul.html

Textul apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul D-lui Cătălin Grigore, directorul Editurii Iona, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

O dare de seamă a Cuviosului Efrem Filotheitul. Despre cum a petrecut în chip duhovnicesc anul 1981

A răsărit noul an, 1982, și ar trebui să facem o dare de seamă, cum am trecut anul trecut în chip duhovnicesc.

Am trecut prin necazuri, ispite, căderi, ridicări și altele. Vom fi avut cu siguranță și sporire în unele aspecte. De vreme ce ne întoarcem în anul ce a trecut, să aruncăm o privire să vedem unde am greșit, care poftă ne-a biruit, unde am cedat, unde am dat drepturi diavolului și patimilor.

Și după ce vom fi făcut această cercetare mântuitoare, va trebui să ne adunăm bine gândurile și să hotărâm să punem un început bun în noul an. Să ne refacem puterile noastre sufletești și să le săvârșim pe cele care trebuie, împotriva celor care ne-au adus înfrângeri. Acolo unde am fost biruiți, acolo unde nu am înaintat, acolo să ne împotrivim cu gânduri puternice, voință, dispoziție bună, vitejie, astfel încât cu noul an să nu pătimim aceleași, ci să biruim și să câștigăm înapoi ceea ce ne-a furat ispititorul.

Vom căuta desigur și latura cea bună, adică unde am avut sporire; la rugăciune, la blândețe, la nevoință, la priveghere, la răbdare. Și atunci vom adăuga și alte puteri duhovnicești, ca să sporim aceste bunătăți, astfel încât noul an să ne dea putința să împuținăm păcatele, căderile și să înmulțim biruințele cu ajutorul și cu Harul lui Dumnezeu.

Poate că anul acesta va fi ultimul al vieții noastre. Câți oameni nu au plecat din viață în vremea care a trecut și câți alții au venit în viață! Nu știm când va veni moartea.

Cât de mult trebuie să ne preocupe cugetarea aceasta la moarte! Gândul că trebuie să ne găsească moartea pregătiți, atât cât se poate cu Harul lui Dumnezeu, ca să fim găsiți ușurați sufletește în fața înfricoșătoarei Sale judecăți, căci această judecată nu este o glumă. Nu este o profesie în care eșuează cineva și se ocupă de alta, ca să supraviețuiască în lumea aceasta. Dacă pierdem acest joc, îl pierdem pentru totdeauna. Nu vom putea să ne întoarcem cu părere de rău, ca să punem început bun. Început bun trebuie să punem acum. „Astăzi” are importanță, „mâine” este al lui Dumnezeu.

Nenumărați sunt oamenii care au plecat din viață și au văzut adevărul cum se dezvăluie în fața lor, se deschide veșnicia pe care nu o înțeleseseră bine; mai degrabă nu au conștientizat ce înseamnă viața veșnică după moarte. Astfel, s-au aflat dintr-odată în fața fenomenului veșniciei și s-au mirat cum de s-a întâmplat asta. „Dar nu mă așteptam! Dacă știam, mă pocăiam”.

„Nu știai că mori, omule? Dacă ești creștin, nu cunoști legea, nu ai citit, nu ai auzit că pe om îl așteaptă moartea sigură și după aceea Judecata?”.

Și cine poate spune că nu cunoaște fie puține, fie multe despre acest subiect? Mai ales noi, monahii, suntem atât de luminați în acest subiect! O spune și viața noastră, căci este o viață de pocăință, o viață care strigă că există după moarte viața veșnică și că vom întâlni această mare, înfricoșătoare, cea de pe urmă judecată.

Cunoaștem aceasta, dar nu avem puterea să privim în ochi, deoarece conștiința nu ne dă încredințare lăuntrică, nu ne dă curajul să privim în față pe judecător și hotărârea acestuia. Primul judecător este conștiința. Această primă osândire nu ne dă curajul, posibilitatea și ușurința să ajungem la marea și înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu.

Vedem un om pe moarte. Nu poate vorbi, să spună ce gândește, ce mustrări are, dacă simte deznădejde înlăuntrul său, dacă este pregătit sau nu, dacă și-a cercetat sau nu păcatele sale, cum va trece vămile grele ale demonilor, dacă se va împiedica și se va afla jos în întuneric, fără nici măcar să apuce să urce la judecata lui Dumnezeu! În acel ceas vine diavolul și îi aduce atâta frică, astfel încât să-l arunce în deznădejde. Se gândește că dacă nu va trece de judecata lui Dumnezeu, vor fi oare niște oameni sfinți, care să mijlocească pentru sufletul său. Se gândește cum va vedea oare fața lui Hristos? Dumnezeieștii Lui ochi îl vor privi cu seninătate, mângâietori, înainte de a rosti hotărârea Sa? Sau poate va înfrunta întoarcerea ochilor Săi, lucru ce va însemna hotărârea ce osâdește la iadul cel veșnic!

Dacă cineva se află lângă acest om aflat pe moarte, potrivit cu toată cunoașterea pe care o are despre acest subiect, va fi și folosul ce îl va primi. Așa cum se întâmplă cu doi oameni ce deschid o carte. Cel necărturar va vedea litere goale, fără să înțeleagă nimic. Iar cel erudit se va cufunda în cele scrise în carte și va primi mult folos.

La fel se întâmplă și atunci când ne aflăm lângă cineva care pleacă din această viață. Unul îl privește cu indiferență: „Ei, moare omul, fiindcă i-a venit ceasul”. Nimic important nu se petrece înlăuntrul său. Un altul însă, care cunoaște bine lucrurile, ce înseamnă moarte și ce se petrece după moarte, unul ca acesta se gândește că și el va ajunge la acel ceas și în locul celui care pleacă în cealaltă lume. Acestea le cugetă cel care are mintea trează, dumnezeiasca luminare, pregătirea duhovnicească și se folosește.

Vedeți cât de mult trebuie să ne preocupe subiectul morții și al judecății! Nu știm dacă în acest nou an va fi și plecarea noastră. Din clipă în clipă este judecată activitatea inimii omului. Dormim. Știm oare dacă ne vom scula? Avem un exemplu proaspăt cutremurele. Câte cutremure nu au strivit mii de oameni! Despre câte evenimente înfricoșătoare nu am citit în ziare! Celor care au fost striviți și omorâți le-a trecut măcar prin minte că vor păți asta? Desigur că nu.

Pe acestea trebuie să le cugetăm și noi despre noi înșine. Cât de fericit va fi omul silitor! Ne temem cu adevărat, fiindcă puțină este credința noastră și nu cunoaștem multe dintre cele ale lui Dumnezeu. Vedem chiar și pe unii mari pustnici în povestioarele patristice că se temeau și fugeau la vestea primejdiei că vor fi atacați de tâlhari.

– Avva, și tu te temi?

– Nu mă tem de ei, ci de mândrie atunci când eu nu voi fugi și îi voi vedea pe frații mei că fug și se ascund.

Desigur, noi nu ne păzim de primejdie ca să nu ne atace mândria, ci pentru că nu am depășit neputința omenească, iar conștiința noastră nu ne încredințează că odată cu moartea vom avea curajul și nădejdea că am făcut câte trebuia în viață pentru mântuirea noastră. Am fi putut și putem să facem mai multe lucruri, la cele duhovnicești mă refer. Dar nu le facem din nepăsare și trândăvie, care este „înșelarea” diavolului, care ne fură timpul.

Acest timp prețios, această monedă are o valoare imensă, atunci când cineva o folosește pentru cumpărarea lucrurilor prețioase. Este banul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să neguțătorim viața veșnică. Timpul este foarte prețios pentru cei care îl pierd ani de zile. Mâine va veni clipa când îl vor căuta și își vor dori să mai aibă câteva minute din acei ani ce i-au pierdut în răutăți și păcate, ca să spună un „am păcătuit” lui Dumnezeu în aceste ultime clipe și să fie iertați precum tâlharul pe cruce, care înainte de a părăsi această viață, a strigat cu putere: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!”.

Spun Sfinții Părinți despre acel om care încearcă în ultima clipă să-și amintească faptele sale că îi va auzi pe Îngeri: „Acum te îngrijești de viața cea veșnică? Acum când a apus soarele, tu te îngrijești? Când soarele era sus pe cer și lumina atâta lume, tu unde erai? Ce făceai atunci? Acum te-ai trezit să te îngrijești pentru cealaltă viață, pentru Judecată? Acum toate s-au sfârșit. Ușa s-a închis. Oricât vei bate, nu se mai deschide”.

Este tocmai ce spune Sfânta Evanghelie despre fecioarele nebune. Nu s-au îngrijit din timp și astfel, când a venit Mirele, era prea târziu. Tot astfel și acum, pierdem timpul; pleacă de la noi și nu luăm seama. Demonul este atât de iscusit, încât ne fură această monedă prețioasă a timpului, astfel încât să ne aflăm în acel ceas foarte săraci.

În vreme ce alți oameni, înțelepți după Dumnezeu, vor avea lucruri prețioase în traista lor, vor fi cumpărat aur, diamante, obiecte de valoare, vrednice de Împărăția lui Dumnezeu. Aceștia se vor învrednici de multe laude. Pentru aceștia, Îngerii vor cânta cântări de preamărire și vor prăznui. Dimpotrivă, pentru nefericiții ca mine, Îngerii mult se vor întrista. Fiindcă sunt Îngeri și însetează după mântuirea noastră și se îndurerează și îi plâng, când omul nu se silește pe sine.

Cu mulți ani în urmă am citit într-o cărticică o povestioară, care m-a impresionat foarte mult:

Un om era păzitorul și coordonatorul unui pod, sub care trecea un mare râu peste care pluteau vapoare. Podul se deschidea, când trebuia să treacă un vapor și se închidea din nou, ca să treacă trenul. Toate erau rânduite la minut. Un căpitan venea cu vaporul său și avea mare nevoie să treacă mai repede. De aceea îi spune prietenului său, paznicul podului:

– Prietene, deschide-mi podul să trec, deoarece mă grăbesc foarte tare. Te rog, fă-mi această favoare!

– Peste puțin va trece trenul și nu pot să-ți deschid.

– Dar eu voi trece mai repede. Voi regla în așa fel motorul, încât voi apuca să trec, ca să închizi tu podul și să treacă trenul.

– Dar nu se poate! Nu cred că vei apuca.

– Te rog, fă-mi această favoare. Va trece vaporul și nu se va întâmpla nimic.

Și păzitorul podului, ca să nu-i strice hatârul, a acceptat și a deschis podul. Vaporul nu a apucat să treacă în timpul prevăzut de căpitan și astfel, când a ajuns trenul, podul nu era închis și de aceea a căzut în râu. Oamenii s-au înecat și s-a făcut o mare pagubă. Atunci păzitorul, de frică și de mustrarea conștiinței, și-a pierdut mințile și, cutreierând străzile orașului, striga:

– Pentru cinci minute! Pentru cinci minute! Pentru cinci minute!

Spunea încontinuu aceasta, deoarece doar cinci minute mai trebuiau, ca să se închidă podul și să nu se întâmple acea mare nenorocire. În doar cinci minute s-a făcut o pagubă atât de mare!

Tot astfel și atunci când cineva își va pierde mântuirea, va striga: „De ce nu am luat aminte? De ce nu m-am silit? De ce nu am ascultat? De ce m-a înșelat diavolul?”. Însă toate aceste strigăte  disperate nu vor avea niciun rezultat, căci nu vor mai putea să îndrepte eșecul.

Cu Harul lui Dumnezeu, omul trebuie să pună început bun, să pună lucrurile jos, să le întindă pe masă și să înceapă să studieze planul. Cum au trecut atâția ani? Unde am luat aminte? Unde nu am luat aminte? Unde am înaintat în viața duhovnicească? Unde am dat înapoi? Care patimă mă biruiește? Care mă înșeală? Și făcând toată această cercetare, cu ajutorul lui Dumnezeu, va găsi punctele slabe și va adăuga puteri duhovnicești, ca să facă față greutăților. De asemenea, va adăuga râvnă la punctele bune, astfel încât să aibă sporire în noul an. Iar dacă moartea îl întâlnește, îl va găsi nevoindu-se.

Desigur, nu așteptăm nepătimirea. Nu așteptăm multe lucruri, precum cele izbândite de Sfinții noștri părinți, dar cel puțin să ne afle moartea în nevoință, în îndreptare, în îngrijirea rănilor, în strigătul rugăciunii, cerând milă și iertare de la Dumnezeu.

Mângâierea este că Dumnezeu este Părintele nostru. Este Cel Care cunoaște totul. Nimic din ce se întâmplă în noi nu-I vine greu să cunoască. Ce osteneală face soarele ca să lumineze toată lumea? Când razele găsesc intrarea, înaintează și luminează și cele mai întunecată locuri. Dacă un soare creat de Dumnezeu luminează atât de mult pământul, cu atât mai ușor, fără osteneală, într-o clipită și fără strădanie, Soarele dreptății, Soarele dumnezeieștii Lumini, Părintele și Creatorul nostru cunoaște toate mișcările și ale minții, și ale inimii, și ale sentimentelor noastre și ale tuturor celor care se petrec în viața noastră.

Și de vreme ce toate Îi sunt cunoscute, când vede că există într-un om și intenție bună, că se silește, că-l doare pentru sufletul său, că plânge pentru păcatele sale, că acesta cugetă la viața viitoare și la Judecată și că strigă neîncetat, cerând milă și iertare, Dumnezeu nu este nedrept. Va ajuta pe acest suflet, îi va oferi prilejuri bune, ca să se pregătească în cel mai bun chip. Chiar și pe oamenii care nu se gândeau la Dumnezeu și la mântuirea lor, dar aveau intenție bună, Dumnezeu câte nu a făcut din multa Sa dragoste, astfel încât să-i aducă într-o stare bună înaintea morții și ca să-i ia în pocăință și spovediți! Tâlhari, păcătoși mari, i-a luminat în ultimile clipe și i-a luat în viața cea veșnică. Este de ajuns ca omul să nu se împotrivească în chip egoist lui Dumnezeu, să nu vină în conflict frontal cu Dumnezeu din mândrie luciferică.

Tâlharul, care era de-a dreapta lui Hristos, câte fărădelegi nu făcuse! Și totuși Dumnezeu știa inima lui, adâncurile sufletului său, a îngăduit să fie arestat de autorități și de stăpânitorii acelei vremi, ca să-l închidă, să-l condamne împreună cu Hristos, astfel încât să ajungă la acea clipă mântuitoare, să primească luminarea și să strige acele cuvinte ce l-au învrednicit să se afle astăzi în Rai. Așadar, dacă pe tâlhar nu l-a lăsat Dumnezeu să se piardă, fiindcă a văzut că avea în sufletul lui intenție bună, cu atât mai mult va milui și va ajuta pe aceia care strigă și cer mila, iertarea și vindecarea lor!

Să-L rugăm pe Dumnezeu pentru acest nou an – iar dacă ne va dărui și alți ani, ai Lui sunt – să ne ajute să punem lucrurile la locul lor, să ne dăruiască un nou început. Să cercetăm și ca niște ucenici ascultarea noastră față de Dumnezeu, să împlinim voia Lui și să ascultăm poruncile Lui, căci împlinirea lor este supunere față de voia Lui.

Dacă vom socoti timpul care a trecut, nu doar fără scop, ci cu păcate, vom cădea în deznădejde. Să înaintăm, așadar, pe calea cea nouă. Să luăm aminte la viața noastră, la ascultarea noastră, să cugetăm la moarte și la Judecata lui Hristos, ca să punem un nou început bun.

Acest început bun să îl avem ca pricină a rugăciunii noastre. Ascultare, rugăciune și cugetarea la moarte îl povățuiesc cu siguranță pe monahul ascultător la viața cea veșnică, în locul odihnei celei veșnice.

De această izbândă să ne învrednicească pe toți Dumnezeu și nimeni să nu lipsească de la acea mare și veșnică prăznuire, de o nesfârșită și negrăită strălucire.

Extras din lucrarea Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos.

via marturieathonita.ro

[ Cărțile editurii Evanghelismos pot fi comandate online de la linkul: goo.gl/2YjAK5 sau de pe site-ul editurii http://www.evanghelismos.ro/ ]

Nouă apariție editorială: „Avva Ioan de la Colciu. Viața, minunile, acatistul” (Editura Aeropag, 2020)

Preacuviosul Părinte Ioan Guțu este unul dintre marii rugători care s-au nevoit la Sfântul Munte Athos în secolul XX.

Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatopedi spunea că viața lui duhovnicească trebuie vestită cu glas tare, de pe acoperișurile caselor, cu nădejdea că lumina chipului său ne va mișca inima împietrită de atâta părere de sine, aducându-ne lacrimile bucuriei întâlnirii cu un om sfânt.

Cartea aceasta prezintă viața, nevoințele și o parte dintre mărturiile despre minunile sale. Pornind de la munca documentară făcută de monahul Nicodim de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, autorul a încercat să prezinte icoana vie a unui rob ales al lui Hristos.

Practic, Avva Ioan ar putea fi model pentru toți monahii vremurilor noastre precum și ocrotitor al celor care, trăind în viforul ispitelor lumii, îl aleg ca ocrotitor ceresc…

Editorul

144 pag / 10,5 cm x 16,5 cm

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: https://bit.ly/34W0aRl ]

A trecut la Domnul Gheronda Agathon, Proigumenul Sfintei Mănăstiri Constamonitu

Anunțăm cu o mică întârziere, plecarea la Domnul, în ziua de 7 decembrie 2020, a Gherondei Agathon, Proigumenul Sfintei Mănăstiri Constamonitu din Muntele Athos. Slujba de înmormântare a avut loc a doua zi, 8 decembrie. 

Gheronda Agathon se retrăsese din demnitatea de Stareț din motive de sănătate încă din 2018, noul Stareț ales fiind arhimandritul Haralambie.

Gheorda Agathon a fost unul din fiii duhovnicești ai Gherondei Efrem Filotheitul (+2019), care, de altfel, l-a trimis în 1979 împreună cu alți părinți din obștea de la Mănăstirea Filotheu pentru a renaște viața duhovnicească la Mănăstirea Constamonitu. 

Să avem parte de rugăciunile sale!

Traducere și adaptare după mai multe surse grecești – LD

Foto (jos): Gheronda Agathon în anii ’80 alături de Sfântul Efrem Katounakiotul.

VIDEO: Velicikovski – o cale în afara timpului

Velicikovski – o cale în afara timpului –
Un film al fundației caritabile „Patrimoniul ortodox al Ucrainei în Sfântul Munte Athos” (Православний спадок України на Святій Горі Афон), 2016. Limba originală – ucraineană.

Sfântul Siluan Athonitul: Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Toţi voiesc să aibă pace, dar nu ştiu cum să o dobândească. Paisie cel Mare s-a mâniat, şi a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, de voieşti a nu te mânia, atuncea nimica să doreşti, pre nimenea să urăşti şi să osândeşti, şi nu te vei mânia”. Aşa şi tot omul, dacă îşi va tăia voia înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, totdeauna va fi cu pace în suflet; dară cel ce iubeşte a face voia sa, niciodată va afla pacea. Sufletul ce s-a dăruit voii lui Dumnezeu uşor poartă toată durerea şi toată boala, căci şi în boală el se roagă şi vede pre Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu ştii cât sunt eu de păcătos şi de neputincios, ajută mie să rabd şi să mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul uşurează boala, şi sufletul simte ajutorul lui Dumnezeu, şi este vesel înaintea lui Dumnezeu şi mulţumitor.

Dacă te ajunge vreo nesosinţă, tu să gândeşti: „Domnul îmi vede inima, şi dacă îi este bineplăcut, bine îmi va fi şi mie, şi celorlalţi”, şi aşa sufletul tău pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: „Asta nu-i aşa, aia nu-i bine”, niciodată nu va fi pace în suflet, măcar de ar şi posti şi mult s-ar ruga.

Apostolii erau întreg dăruiţi voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii oameni sfinţi au răbdat toate scârbele, încredinţându-se voii lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeşte, şi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.

Trebuie neclintit să ne amintim că vrăjmaşii înşişi au căzut din mândrie, şi că pe noi tot mereu încearcă să ne mâne pe aceeaşi cale, şi pe mulţi i-au înşelat. Dară Domnul au zis: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”.

„O, Milostiv Doamne, dăruieşte nouă pacea Ta, precum ai dat pacea Sfinţilor Apostoli: «Pacea Mea dau vouă».

Doamne, dă şi nouă a ne îndulci de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta, şi asupra întregii lumi o au revărsat, şi mântuind norodul, nu-şi pierdeau pacea, şi întru dânşii ea nu se împuţina”.

Slavă Domnului şi milosârdiei Sale, căci El mult ne iubeşte şi ne dă pacea Sa şi harul Sfântului Duh.

Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?

Judecând după Scriptură şi după moravurile oamenilor de astăzi, noi trăim vremile de pe urmă, şi totuşi trebuie păstrată pacea sufletească, fără de care nu ne putem mântui, precum zicea marele rugător al pământului rusesc, Cuviosul Serafim. Câtă vreme trăia Cuviosul Serafim, pentru rugăciunile sale Domnul păzea Rusia; iar după dânsul s-a înălţat un alt stâlp ce ajungea de la pământ până la cer – Părintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este de-al vremilor noastre, şi l-am văzut rugându-se, pe când pe ceilalţi nu i-am văzut.

Ne amintim cum după Liturghie, când i-au adus calul şi trăsura şi el se aşeza în ea, norodul l-a împresurat, cerându-i binecuvântarea; şi într-o astfel de învălmăşeală sufletul îi era neîntrerupt în Dumnezeu, şi într-o astfel de gloată el nu se risipea şi nu îşi pierdea pacea sufletească. Cum ajungea el la aceasta? – iată întrebarea noastră.

Ajungea la aceasta şi nu se risipea pentru că iubea norodul şi nu înceta a se ruga pentru el Domnului:

„Doamne, dăruieşte pacea Ta lumii Tale”.

„Doamne, dăruieşte robilor Tăi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să le încălzească inimile cu dragostea Ta, şi să-i povăţuiască întru tot adevărul şi binele”.

„Doamne, voiesc ca pacea Ta să fie întru tot norodul Tău, pre carele Tu ai iubit până în sfârşit, şi ai dat pre Fiul Tău cel Unul-Născut, spre a mântui lumea”.

„Doamne, dăruieşte lor harul Tău, ca în pace şi în iubire să Te cunoască şi să Te iubească, şi să zică asemenea Apostolilor pre Tabor: Bine este nouă, Doamne, a fi cu Tine”.

Astfel, neîncetat rugându-se pentru norod, el îşi păstra pacea sufletească; noi însă o pierdem, pentru că nu avem în noi dragoste către norod. Sfinţii Apostoli, şi toţi Sfinţii, doreau norodului mântuirea, şi petrecând în mijlocul oamenilor, înflăcărat se rugau pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea a iubi norodul; şi noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.

Să cugete fieştecare la acestea.

Sursa: Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducerea Ierom, Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 335-337.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!