Viața Sfântului Serafim de Sarov, mare făcător de minuni (2 / 15 Ianuarie)

Viața Sfântului Serafim de Sarov, mare făcător de minuni (2 / 15 Ianuarie)

Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moșnin, erau oameni înstăriţi, însă evlavioşi şi foarte milostivi. Rămas orfan de tată la trei ani, micuţul Prohor a fost crescut de mama sa. 

Încă din copilărie s-a bucurat de vădita ocrotire a Maicii Domnului.La şapte ani, din neatenţie, a căzut din turnul clopotniţă al catedralei din oraş, catedrală închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Oricine s-ar fi zdrobit căzând de la o asemenea înălţime, însă el nu a păţit nimic.

Altădată, pe la zece ani, s-a îmbolnăvit greu, încât nimeni nu mai spera în însănătoşirea lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că îl va tămădui. Scoţându-se în procesiune pentru secetă icoana Maicii Domnului şi începând îndată ploaie mare, alaiul a trebuit să scurteze drumul şi să treacă prin curtea familiei Moșnin. Atunci mama a scos copilul şi s-a trecut cu icoana peste el, după care el s-a făcut sănătos.

Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult că tânărul Prohor nu era pentru lumea aceasta. La șaptesprezece ani, primind binecuvântarea mamei, care i-a dăruit şi o cruce de care sfântul nu s-a despărţit niciodată, el a plecat să îmbrăţişeze viaţa monahală la Lavra Pecerska din Kiev. După o vreme, îndrumat de Cuviosul Dositei din pustia Kitaev, a mers să îşi petreacă restul vieţii în Mănăstirea Sarovului. În ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului. Aici a petrecut în ascultare şi felurite nevoinţe, ceea ce i-a atras mare dragoste şi respect din partea celorlalţi părinţi.

În anul 1780, cuviosul s-a îmbolnăvit grav, zăcând la pat și având tot trupul umflat. Fără să cârtească a răbdat această suferinţă vreme de trei ani. Nu a primit să fie chemat vreun doctor, ci a cerut să fie împărtăşit des cu Sfintele Taine. Întreaga obşte a făcut priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta Liturghie. După ce s-a împărtăşit, cuviosului i s-a arătat însăşi Maica Domnului însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan. Arătând către el, Maica Domnului a zis: Acesta este din neamul nostru!. Apoi, punând prea sfânta mâna sa pe capul lui, îndată în partea dreaptă a trupului lui s-a făcut o deschizătură, pe unde s-a scurs toată materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat cu totul, însă cicatricea a rămas spre mărturie, şi era atât de adâncă încât ucenicul sfântului îşi aminteşte că în ea îi încăpea pumnul mâinii. Pe locul minunatei arătări a Maicii Domnului părinţii au ridicat o biserică unde cuviosul s-a împărtăşit mai întotdeauna cu Sfintele Taine până la sfârşitul vieţii.

După opt ani petrecuţi ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon. În anul 1793, pe când avea treizeci și cinci de ani, a fost hirotonit ieromonah. Curând după aceasta, împlinind șaisprezece ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuţă din desişul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câţiva kilometri de mănăstire. Aici şi-a făcut o grădină de zarzavat şi a adus doi stupi, iar ziua şi-o petrecea muncind, în rugăciune neîncetată şi citind Noul Testament, cu precădere Sfintele Evanghelii. După cum chiar el a mărturisit unui ucenic al său, seara obişnuia să plece din chilia sa şi, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineaţa se întorcea la chilie şi priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Aceasta nevoinţă a ţinut-o sfântul vreme de o mie de zile şi o mie de nopţi.

În anul 1804, într-o noapte, trei tâlhari, crezând că sfântul primeşte bani de la oameni, au vrut să-l prade. Deşi era în putere (avea patruzeci și șase de ani) şi ar fi putut opune rezistenţă, Sfântul Serafim şi-a încrucişat mâinile pe piept şi le-a zis: „Faceţi ce vreţi”, iar tâlharii l-au bătut, lăsându-l aproape mort. Nu au găsit, însă, decât o iconiţă şi nişte cartofi. Cuviosul a fost găsit a doua zi, plin de sânge, de nişte părinţi, care l-au dus la mănăstire. Acolo, Maica Domnului i s-a arătat din nou şi l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odinioară.

În sfârşit, când Sfântul Serafim a luat în grijă mănăstirea de maici Diveevo, el mărturisea: „Nici o piatră nu s-a pus în Diveevo fără voia Maicii Domnului şi nu s-a primit vreo soră în mănăstire, nici nu s-a pus vreo rânduială, fără consimţământul ei”. Pe calea pe care a păşit Maica Domnului, Sfântul Serafim a pus să se sape un șanț, ce stă mărturie până astăzi, închipuind urmele paşilor Maicii Domnului.

În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucişate pe piept în faţa icoanei Maicii Domnului „Umilenia”.

Prăznuirea lui se face pe 2 ianuarie, data adormirii sale și pe 19 iulie, data nașterii, aflării moaștelor și canonizării sale.

Vezi Blogul dedicat Sfântului Serafim de Sarov –
Veți găsi aici Viața / Acatistul / Icoane / Mărturii etc.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Sfinţi Părinţi ruşi despre educaţia copiilor

Sfinţi Părinţi ruşi despre educaţia copiilor

Sfântul Serafim de la Sarov

Stareţul nu permitea copiilor să vorbească împotriva părinţilor, chiar şi a celor care aveau neajunsuri evidente. Un om a venit la stareţ cu mama sa, care era robită de patima beţiei. Cînd fiul doar a încercat să vorbească despre asta, părintele Serafim i-a astupat gura cu mîna şi nu l-a lăsat să spună nici un cuvînt. Apoi, adresîndu-se mamei, a zis: “Deschide buzele tale” şi, cînd aceasta a deschis gura, a suflat de trei ori peste ea. Dîndu-le drumul, părintele Serafim a zis: “Iată, vă dau testamentul meu: să nu ţineţi în casa voastră nici vin şi nici măcar vase pentru vin, pentru că de acum înainte nu vei mai suferi vinul”.

La întrebarea dacă este bine să studieze copiii limbile străine şi alte ştiinţe stareţul răspundea: “Ce-i rău în a şti ceva?”

Sfântul Teofan Zăvorîtul

Vă tînguiţi pentru copii. Dar pentru asta sînteţi mamă, ca să vă tînguiţi pentru copii. Dar adăugaţi la tînguire şi rugăciunea.. Iar Domnul va avea grijă de copii. Amintiţi-vă de mama fericitului Augustin. A plîns cît a plîns, s-a rugat cît s-a rugat! Şi a obţinut ceea după ce a plîns, că Augustin şi-a venit în fire, şi a început să fie cum trebuie.

Nu vă neliniştiţi pentru fiu. Luaţi-i în consideraţie caracterul, dar viaţa mai tîrziu vă va face să vă cruciţi. Că iubeşte averea, asta încă nu-i mare nenorocire. Va fi mai gospodăros. A nu avea nu este cu putinţă, pentru că trebuie să mănînci, să bei, să ai casă şi altele. Numai pe lîngă avere să ai şi nădejde în Dumnezeu, iar o parte să o dai săracilor. Învăţaţi-l să dea cîte o copeică săracului, măcar duminica. Începînd de la asta, va merge şi mai departere.

Iar cu rugăciunea să nu-l sîcîiţi, îl puteţi plictisi. Sfătuiţi-l să se roage măcar puţin dimineaţa şi seara, fără să citească vreo rugăciune, ci, aşa, cu mintea înălţîndu-şi ochii către Dumnezeu. Seara – să mulţumească lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, dimineaţa – să ceară pentru ziua ce începe – cu cuvintele sale, cum ştie, numai să o facă. Şi asta ajunge. Închinăciuni vreo trei-patru cu aceste gînduri. Şi ziua lasă să se mai adreseze lui Dumnezeu cu o rugăciune scurtă: “Doamne, miluieşte; binecuvîntează, Doamne”. Mai mult decît atît nu trebuie. “E greu asta, să-l întrebaţi, ei, dar adu-mi această mîngîiere…”

Tinerii vor să trăiască pe pămînt şi pămînteşte. Că nici nu se poate fără asta, pentru că noi sîntem pămînteni. Numai că nu trebuie să uităm că pe pămînt sîntem pentru o vreme, şi încă scurtă, deci, chiar dacă sîntem pămînteni, nu pentru pămînt am primit viaţă.

Înstrăinarea copiilor – este neobişnuită. Dar vedeţi, dacă nu cumva dumneavoastră sînteţi pricina. Dacă dumnea-voastră ba citiţi, ba trebăluiţi, iar de copii vă ocupaţi puţin, aşa încît ei nu văd mîngîiere de la dumneavoastră… atunci ce-i de mirare în faptul că se înstrăinează de dumneavoastră? Nu puteţi să vă mîntuiţi singură sufletul. O parte însemnată în aceasta o reprezintă grija de copii, mîngîierea, gingăşia maternă, înţelepţirea fără cuvinte.

Sfântul Ioan de la Kronştadt

Părinţi şi educatori! Păziţi copiii voştri cu toată grija de mofturile în faţa voastră, altfel copiii vor uita degrabă preţul iubirii voastre, îşi vor umple inima de ură, vor pierde de timpuriu sfînta, sincera, aprinsa dragoste a inimii, iar odată cu atingerea maturităţii vă vor reproşa că în copilărie i-aţi dădăcit prea mult, satisfăcîndu-le mofturile inimii. Moftul – este germenele stricăciunii sufletului, rugină inimii, molie a dragostei, sămînţa răutăţii, urîciune înaintea Domnului.

Omul, se spune, este liber, el nu poate fi sau nu trebuie să-şi impună nici credinţa, nici învăţătura. Doamne, miluieşte! Ce părere drăcească! Dacă nu s-ar impune, ce ar mai ieşi după asta din oameni? Ei, ce va ieşi din tine, înghiţitorule de reguli nou gîndite, dacă tu nu te vei impune nici la o fapta bună, ci vei trăi aşa cum îţi dictează dictează să trăieşti inima ta stricată, mintea ta înfumurată şi mioapă, trupul tău păcătos? Spune, ce va ieşi din tine? Oare tu nu te impui la nimic, nu zic bun, dar măcar la ceva folositor şi trebuincios? Cum putem exista fără să ne impunem la ceva? Cum putem să nu-i îndemnăm şi să-i impunem şi pe creştini să îndeplinească prescripţiile credinţei şi cucerniciei? Nu se spune oare în Sfînta Scriptură că “Împărăţia Cerului se ia cu sila”, că “cei cei se silesc o dobîndesc” (Mt. 11, 12)? Dar cum să nu-i impunem mai ales pe băieţi spre învăţătură, rugăciune? Ce va ieşi din ei? Oare nu leneşi? Oare nu ştrengari? Oare nu se vor deprinde ei la tot răul?

Sfântul Ambrozie de la Optina

Îmi scrieţi: “Aşi dori să evităm împreună cu soţul acele păguboase neînţelegeri în problema educaţiei, pe care le văd aproape în toate familiile”. Da, fapta aceasta este cu adevărat plină de înţelepciune! Dar a vă arăta neînţelegerile faţă de copii şi singuri v-aţi dat seama că nu-i folositor. De aceea în caz de neînţelegere mai bine sau să vă abateţi şi să plecaţi, sau să arătaţi că nu aţi auzit bine, dar nicidecum să nu discutaţi despre părerile voastre contrare faţă de copii. Sfatul despre aceasta şi judecarea trebuie să aibă loc în singurătate şi dacă se poate cît mai rece, ca să fie mai obiectiv. De altfel, dacă veţi reuşi să sădiţi în inima copiilor voştri frica de Dumnezeu, atunci diferitele apucături omeneşti nu-i vor mai putea influenţa negativ.

Pe copii trebuie să-i învăţaţi, dar de la copii trebuie să şi învăţaţi, după cele zise de Însuşi Dumnezeu: “Dacă nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în Împărăţia Cerului”. Iar Sfîntul Apostol Pavel a tîlcuit aceasta aşa: “Nu fiţi copii la minte, ci la mînie copilăroşi; mintea însă să fie desăvîrşită”.

Foto: Nikolaos Gyzis, “To krifó scholió” (Secret School), Oil on canvas, 1885/86. Emphietsoglou collection, Athens, Greece.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

[Convertiri]: Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Elisabeta, marea ducesă a Rusiei

Aş vrea să vă împărtăşesc cum noua muceniţă a lui Hristos, Marea Ducesă Elisaveta, m-a ajutat să mă îndrept spre Ortodoxie şi m-a întărit în credinţă.

Proaspăt divorţată, trăiam împreună cu fiul meu Timothy, în vârstă de opt ani, lângă Albany, New York. Fratele meu mai mare devenise monah la Mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville, şi venea ocazional să ne viziteze. El îmi tot vorbea despre credinţa sa ortodoxă, şi eu mă făceam că-l ascult, dar de fapt nu mă interesa ce zicea şi nu-i dădeam atenţie. Însă, la un moment dat, în aprilie 1989, părintele Theofilact ne-a vizitat într-o seară, iar după ce a plecat am început să mă întreb dacă nu cumva era ceva adevărat în tot ce zicea.

Mulţi ani am căutat o biserică de care să simt că aparţin. Am crescut într-un mediu baptist şi lutheran, şi m-am botezat la nouăsprezece ani, în biserica lutherană. Simţeam însă că ceva lipseşte, şi de-a lungul anilor am mers prin biserici metodiste, reformate şi romano-catolice. De curând devenisem membră a unei biserici presbiteriene, deşi nici acolo nu eram cu adevărat mulţumită, şi mă rugam pe mai departe lui Dumnezeu să mă ducă la o biserică în care să nu mai simt atâta deşertăciune.

La scurt timp după vizita părintelui Theofilact din aprilie, mi s-a descoperit o umflătură la tiroidă. Doctorii au crezut că e cancerigenă, şi m-am îngrozit. Fusesem dintotdeauna o persoană atletică şi cu o condiţie fizică bună, iar acum, dintr-o dată, mă confruntam cu cancerul! E neîndoielnic că acest lucru mi-a înteţit dorinţa de a găsi „adevărata Biserică”, aşa că în iulie am răspuns în cele din urmă invitaţiei părintelui Theofilact de a face o vizită la mănăstire. Am rămas foarte impresionaţi de cele găsite acolo – nu numai eu, ci şi fiul meu Timothy. Fratele meu ne-a prezentat mănăstirea, şi-am luat parte chiar şi la o slujbă de înmormântare. Pentru întâia dată, am arătat deschidere faţă de cele pe care mi le tot zicea, şi am început să-i pun întrebări.

La începutul lui august am mers din nou la mănăstire şi am luat parte la cea dintâi Dumnezeiască Liturghie. A fost o experienţă care m-a mişcat până în străfundurile fiinţei. În ciuda grijilor pentru cancer, m-am simţit plină de pace. Mai târziu, în aceeaşi lună, urma să fac o operaţie de extirpare a tumorii tiroidiene. Părintele Theofilact i-a cerut unuia dintre ieromonahi să săvârşească pentru mine o slujbă înaintea icoanei „Neaşteptatei Bucurii”, iar tumoarea s-a dovedit a fi benignă. Sunt absolut convinsă că a fost o minune.

După operaţie, părintele Theofilact a venit şi m-a uns cu ulei de la Sfântul Nectarie. După ce a plecat, dintr-o dată, în mod inexplicabil, m-a cuprins un adânc simţământ de pocăinţă. Am plâns şi am tot plâns. Apoi am început să citesc o carte pe care mi-o adusese părintele Theofilact: „Sfânta Elisaveta, noua muceniţă”, de Ludmila Koehler. Nu m-au atras niciodată cărţile, dar aceasta m-a captivat. Am simţit o apropiere aparte de Ducesa muceniţă, iar viaţa ei m-a mişcat până la lacrimi.

Nu la multă vreme, într-una din călătoriile noastre la Jordanville, Timothy şi cu mine am vizitat schitul învecinat de maici, închinat Sfintei Elisaveta. Acolo am cunoscut o mare pace şi mulţumire. Nici nu mi-am dat seama când ne-am întors acasă, după un drum cu maşina de două ore, prin ploaie.

În acea seară, am înrămat fotografia Sfintei Elisaveta pe care-o primisem de la una din maici şi am pus-o pe noptieră. M-am trezit în toiul nopţii şi-am văzut o lumină izvorând din fotografie. Marea Ducesă ţinea în mână o metanie albă, pe care o întindea către mine. Mă învăluise o pace negrăită. După ani de căutări, am ştiut că mă aflu pe calea cea bună.

În noiembrie, acelaşi an, Timothy şi cu mine am devenit catehumeni. La fiecare sfârşit de săptămână, mergeam cu maşina până la mănăstire, ca să luăm parte la dumnezeieştile slujbe. Ne-am botezat pe 7 aprilie 1990, în Duminica lui Lazăr, care, în acel an, coincidea cu praznicul Buneivestiri. Eu am luat numele de Elizabeth, după cel al ducesei muceniţe. Nicicând nu mai încercasem aşa bucurie şi fericire lăuntrică! În noaptea aceea m-am trezit din nou şi-am văzut-o pe Sfânta Elisaveta, îmbrăcată în veşmânt negru monahicesc, stând în genunchi lângă patul meu şi rugându-se.

Timothy şi cu mine am continuat să mergem în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstire până ce, în iulie, am izbutit să ne mutăm la Jordanville. Pentru rugăciunile Sfintei Elisaveta, ni s-a îngăduit să stăm la schitul de maici. A fost o mare binecuvântare, căci în curând m-am îmbolnăvit destul de rău. După patru zile de şedere în spital şi numeroase analize, doctorii erau încă nelămuriţi asupra cauzelor durerii mele. Abia după o lună, în martie, au descoperit că aveam endometrioză. Cu aceste probleme de sănătate, cărora li se alătura o nesiguranţă financiară, sunt sigură că aş fi căzut în deznădejde, dacă nu m-ar fi sprijinit maicile. Am vieţuit pe mai departe la schit până în august, când ne-am mutat într-un apartament al nostru, în Richfield Springs, doar la 11 kilometri de mănăstire.

Cred cu adevărat că, pentru rugăciunile şi mijlocirile Sfintei Elisaveta, Dumnezeu ne-a învrednicit din belşug de mare mila Sa în cursul ultimilor doi ani şi jumătate: operaţia mea reuşită, apropierea de Mănăstirea Sfintei Treimi şi de Schitul Sfintei Elisaveta, botezul nostru în Biserica cea adevărată, faptul că am devenit Elisabeth şi o am pe Sfânta Elisaveta ca ocrotitoare cerească, vieţuirea vreme de un an, în timpul bolii, la Schitul Sfintei Elisaveta, unde am aflat în credinţa ortodoxă o temelie neclintită.

Ca şi cum toate aceste binecuvântări n-ar fi fost îndeajuns, în septembrie 1993 o bătrână i-a cerut naşei mele de botez (una din maicile din obştea de la Sfânta Elisaveta) şi mie să o însoţim în Rusia – şi ne-a plătit drumul! În Moscova am stat la mănăstirea Sfintelor Martha şi Maria, întemeiată de Sfânta Elisaveta, şi am prăznuit acolo ziua ei, 5/18 septembrie. Clădirile mănăstirii aveau mare nevoie de reparaţii, dar, cu toate acestea, se simţea puternic prezenţa Marii Ducese. Trandafirii albi sădiţi de ea încă mai înfloresc, şi-am avut privilegiul de la cânta la pianul ei.

Sunt tare nevrednică de cele întâmplate, şi dau slavă şi mulţumită lui Dumnezeu pentru toate; îi mulţumesc şi Sfintei Elisaveta pentru credincioasele sale mijlociri. Nădăjduiesc că toţi cei ce vor citi aceste rânduri şi care nu o cunosc încă pe Sfânta Elisaveta vor dori să-i citească pilduitoarea viaţă. În engleză există două biografii: cartea Liudmilei Hoehler, pe care deja am amintit-o, şi „Marea Ducesă Elisaveta a Rusiei – Noua Muceniţă a Jugului Comunist”, de Liubov Millar. Viaţa Marii Ducese a fost închinată ajutării oamenilor, şi ea continuă să ne ajute chiar şi acum, după cum însămi o pot mărturisi.

Elisabeth Hawkins
Traducere de Radu Hagiu după pravmir.com

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

[P] În limba română au apărut cărțile : Sfânta Elisabeta Feodorovna a Rusiei – Un crin în văile muceniciei, de Lubov Millar (Editura Bonifaciu, 2012) și Sfânta Elisabeta – Marea ducesă a Rusiei. Viața și Pătimirea (Editura Bonifaciu, 2010). Pentru copii s-a editat cartea Sfânta Muceniță Elisabeta, marea ducesă a Rusiei (Editura Iona, 2012). Click pe linkuri pentru a comanda online.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU! 

Nouă apariție editorială: „Ortodoxie și schismă. Rusia, Ucraina, Constantinopol” – Gheorghiță Ciocioi

„Ortodoxie și schismă. Rusia, Ucraina, Constantinopol”
autor Gheorghiță Ciocioi
editura Lumea Credinței / 2019
13×20 cm / 192 pagini

Prefacerile și frământările din Ortodoxia ultimilor ani au fost atent urmărite, încă de la începuturile lor, de către autorul cărții de față, care abordează toate aceste subiecte fierbinți – în mare parte necunoscute publicului din România, sau cel mai adesea expuse greșit sau tendențios opiniei publice de la noi. Fiecare cititor – pe măsură ca avansează în citirea acestei radiografii cronologice – înțelege mizele, actorii, dar și sufleurii din spatele scenei… (Răzvan Bucuroiu)

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

…și lansarea cărții la București / 13 iunie 2019, ora 18.00 / librăria Sophia

 

Istoria și altarele Sfântului Munte Athos: Schitul românesc Prodromu (documentar moldovenesc)

Istoria și altarele Sfântului Munte Athos: Schitul Prodromu
Scenariu și regie Valeriy Efimov / Narator Eugeniu Baracci
Studioul Mir Priklyucheniy / Republica Moldova

Bătrânul Tihon, părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie Aghioritul, propus spre canonizare

Problema canonizării oficiale a Bătrânului Tihon Golenkov (1884-1968), părintele duhovnicesc al Cuviosului Paisie Aghioritul (1924 – 1994), a fost discutată recent la Academia Teologică de la Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie de Radonej.

Discuția a avut loc în cadrul Academiei, în „Ziua Comemorării a Doi bătrani: Sfântul Paisie Aghioritul și Arhimandritul Kirill (Pavlov)”, în care a fost prezentată o nouă carte athonită în limba rusă dedicată Bătrânului Tihon (Golenkov). S-a exprimat speranța că Biserica va face demersurile pentru proslăvirea oficială a acestui mare cuvios athonit al veacului al XX-lea, relatează un corespoindent al site-ului Russian Athos.

Noua lucrare despre Bătrânul Tihon a fost publicată cu binecuvântarea Starețului Mănăstirii Cutlumuș Arhimandritul Hristodoulos, care a fost duhovnicul și împreună nevoitor al Sfântului Paisie Aghioritul. Cartea a fost recomandată pentru a fi distribuită de către o editură a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Între timp, potrivit ministrului rus al Justiției Alexander Konovalov, Mitropolitul Zenovie de Saransk și Mordovia și șeful comisiei Bisericii Ruse pentru canonizare, Episcopul Pancratie de Troitsk, au introdus inițiativa de a-l canoniza pe Bătrânul Tihon ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe Ruse. „Avem nădejdea că întreaga Biserică va sprijini această inițiativă„, a declarat ministrul.

Interesul pentru persoana Bătrânului Tihon a crescut de la canonizarea în 2015 a faimosului său ucenic, Sfântul Paisie Aghioritul. După cum a menționat Ministrul Konovalov: „În 1000 de ani de prezență a călugărilor ruși pe Muntele Athos, doar unul dintre asceții ruși a fost canonizat de Biserica Constantinopolului – Sfântul Siluan Athonitul… În acest sens, am socotit că este potrivit să se publice, de asemenea, o carte despre povățuitorul și împreună-nevoitorul Sfântului Paisie Aghioritul, care a fost Bătrânul Tihon„.

Bătrânul (Papa) Tihon s-a născut în 1884 în Imperiul Rus, în satul Novaia Mikhaylovka (în prezent orașul Volgograd). La vârsta de 24 ani a ajuns la Sfântul Munte unde a petrecut șaizeci de ani din viața sa în rugăciune neîncetată și pocăință. Părintele Tihon este un exemplu pentru toți adevărații creștini și călugări deopotrivă, un monah nevoitor care a dobândit pe Duhul Sfânt în timpul vieții sale, iar moaștele s-au aflat a fi nestricate.

30/03/2017

Traducere și adaptare după pravoslavie.ru de Laurențiu Dumitru

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Foto sus : Bătrânul Tihon (stânga) și Sfântul Paisie (dreapta), frescă în Biserica Tuturor Sfinților athoniți la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, Muntele Athos. Credit foto afonit.info

Foto jos : O fotografie unică cu cei doi Cuvioși athoniți. Bătrânul Tihon (în prin plan central) primind vizita unor părinți din Frăția Ioasafilor. Sfântul Paisie poate fi văzut în fundal oferind apă unui oaspete.

Vezi și O floare din Grădina Maicii Domnului: Părintele Tihon

 

„Athosul – pentru viață” (2015), documentar rusesc pe tema avorturilor

Stareții athoniți împotriva avorturilor: „Athosul – pentru viață” (2015), documentar rusesc pe tema avorturilor. Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC .