Arhive blog

Cuvânt la praznicul frumoasei și înțeleptei Mucenițe Ecaterina (25 noiembrie / 8 decembrie)

Cuvânt la praznicul frumoasei și înțeleptei Mucenițe Ecaterina (+ 25 noiembrie / 8 decembrie)

Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.

Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.

Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.

Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:

– De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.

– Ce condiţie, copilul meu?

– Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.

Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.

Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:

– Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:

– Aş vrea să-l văd.

Îi spune ascetul:

– Vei face ce-ţi voi spune?

– Voi face.

– Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:

– Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.

Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:

– Nu vreau s-o privesc.

– De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.

– Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).

Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.

– Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.

În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.

A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:

– Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.

A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:

– Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.

Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!

După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.

Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii…

Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.

Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).

***

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.

Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.

+ Episcopul Augustin, Mitropolit de Florina

Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,

duminică, 26.11.1978 / Traducere din elină de monahul Leontie

Foto sus: Icoană bizantină contemporană a Sfintei Mucenițe Ecaterina, facere a iconarilor Mănăstirii Vatopedi

Foto jos: Mănăstirea Sfânta Ecaterina – Sinai.

Vezi și un documentar despre mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai la linkul: http://vimeo.com/10180953

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

[Convertiri]: Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Elisabeta, marea ducesă a Rusiei

Aş vrea să vă împărtăşesc cum noua muceniţă a lui Hristos, Marea Ducesă Elisaveta, m-a ajutat să mă îndrept spre Ortodoxie şi m-a întărit în credinţă.

Proaspăt divorţată, trăiam împreună cu fiul meu Timothy, în vârstă de opt ani, lângă Albany, New York. Fratele meu mai mare devenise monah la Mănăstirea Sfintei Treimi din Jordanville, şi venea ocazional să ne viziteze. El îmi tot vorbea despre credinţa sa ortodoxă, şi eu mă făceam că-l ascult, dar de fapt nu mă interesa ce zicea şi nu-i dădeam atenţie. Însă, la un moment dat, în aprilie 1989, părintele Theofilact ne-a vizitat într-o seară, iar după ce a plecat am început să mă întreb dacă nu cumva era ceva adevărat în tot ce zicea.

Mulţi ani am căutat o biserică de care să simt că aparţin. Am crescut într-un mediu baptist şi lutheran, şi m-am botezat la nouăsprezece ani, în biserica lutherană. Simţeam însă că ceva lipseşte, şi de-a lungul anilor am mers prin biserici metodiste, reformate şi romano-catolice. De curând devenisem membră a unei biserici presbiteriene, deşi nici acolo nu eram cu adevărat mulţumită, şi mă rugam pe mai departe lui Dumnezeu să mă ducă la o biserică în care să nu mai simt atâta deşertăciune.

La scurt timp după vizita părintelui Theofilact din aprilie, mi s-a descoperit o umflătură la tiroidă. Doctorii au crezut că e cancerigenă, şi m-am îngrozit. Fusesem dintotdeauna o persoană atletică şi cu o condiţie fizică bună, iar acum, dintr-o dată, mă confruntam cu cancerul! E neîndoielnic că acest lucru mi-a înteţit dorinţa de a găsi „adevărata Biserică”, aşa că în iulie am răspuns în cele din urmă invitaţiei părintelui Theofilact de a face o vizită la mănăstire. Am rămas foarte impresionaţi de cele găsite acolo – nu numai eu, ci şi fiul meu Timothy. Fratele meu ne-a prezentat mănăstirea, şi-am luat parte chiar şi la o slujbă de înmormântare. Pentru întâia dată, am arătat deschidere faţă de cele pe care mi le tot zicea, şi am început să-i pun întrebări.

La începutul lui august am mers din nou la mănăstire şi am luat parte la cea dintâi Dumnezeiască Liturghie. A fost o experienţă care m-a mişcat până în străfundurile fiinţei. În ciuda grijilor pentru cancer, m-am simţit plină de pace. Mai târziu, în aceeaşi lună, urma să fac o operaţie de extirpare a tumorii tiroidiene. Părintele Theofilact i-a cerut unuia dintre ieromonahi să săvârşească pentru mine o slujbă înaintea icoanei „Neaşteptatei Bucurii”, iar tumoarea s-a dovedit a fi benignă. Sunt absolut convinsă că a fost o minune.

După operaţie, părintele Theofilact a venit şi m-a uns cu ulei de la Sfântul Nectarie. După ce a plecat, dintr-o dată, în mod inexplicabil, m-a cuprins un adânc simţământ de pocăinţă. Am plâns şi am tot plâns. Apoi am început să citesc o carte pe care mi-o adusese părintele Theofilact: „Sfânta Elisaveta, noua muceniţă”, de Ludmila Koehler. Nu m-au atras niciodată cărţile, dar aceasta m-a captivat. Am simţit o apropiere aparte de Ducesa muceniţă, iar viaţa ei m-a mişcat până la lacrimi.

Nu la multă vreme, într-una din călătoriile noastre la Jordanville, Timothy şi cu mine am vizitat schitul învecinat de maici, închinat Sfintei Elisaveta. Acolo am cunoscut o mare pace şi mulţumire. Nici nu mi-am dat seama când ne-am întors acasă, după un drum cu maşina de două ore, prin ploaie.

În acea seară, am înrămat fotografia Sfintei Elisaveta pe care-o primisem de la una din maici şi am pus-o pe noptieră. M-am trezit în toiul nopţii şi-am văzut o lumină izvorând din fotografie. Marea Ducesă ţinea în mână o metanie albă, pe care o întindea către mine. Mă învăluise o pace negrăită. După ani de căutări, am ştiut că mă aflu pe calea cea bună.

În noiembrie, acelaşi an, Timothy şi cu mine am devenit catehumeni. La fiecare sfârşit de săptămână, mergeam cu maşina până la mănăstire, ca să luăm parte la dumnezeieştile slujbe. Ne-am botezat pe 7 aprilie 1990, în Duminica lui Lazăr, care, în acel an, coincidea cu praznicul Buneivestiri. Eu am luat numele de Elizabeth, după cel al ducesei muceniţe. Nicicând nu mai încercasem aşa bucurie şi fericire lăuntrică! În noaptea aceea m-am trezit din nou şi-am văzut-o pe Sfânta Elisaveta, îmbrăcată în veşmânt negru monahicesc, stând în genunchi lângă patul meu şi rugându-se.

Timothy şi cu mine am continuat să mergem în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstire până ce, în iulie, am izbutit să ne mutăm la Jordanville. Pentru rugăciunile Sfintei Elisaveta, ni s-a îngăduit să stăm la schitul de maici. A fost o mare binecuvântare, căci în curând m-am îmbolnăvit destul de rău. După patru zile de şedere în spital şi numeroase analize, doctorii erau încă nelămuriţi asupra cauzelor durerii mele. Abia după o lună, în martie, au descoperit că aveam endometrioză. Cu aceste probleme de sănătate, cărora li se alătura o nesiguranţă financiară, sunt sigură că aş fi căzut în deznădejde, dacă nu m-ar fi sprijinit maicile. Am vieţuit pe mai departe la schit până în august, când ne-am mutat într-un apartament al nostru, în Richfield Springs, doar la 11 kilometri de mănăstire.

Cred cu adevărat că, pentru rugăciunile şi mijlocirile Sfintei Elisaveta, Dumnezeu ne-a învrednicit din belşug de mare mila Sa în cursul ultimilor doi ani şi jumătate: operaţia mea reuşită, apropierea de Mănăstirea Sfintei Treimi şi de Schitul Sfintei Elisaveta, botezul nostru în Biserica cea adevărată, faptul că am devenit Elisabeth şi o am pe Sfânta Elisaveta ca ocrotitoare cerească, vieţuirea vreme de un an, în timpul bolii, la Schitul Sfintei Elisaveta, unde am aflat în credinţa ortodoxă o temelie neclintită.

Ca şi cum toate aceste binecuvântări n-ar fi fost îndeajuns, în septembrie 1993 o bătrână i-a cerut naşei mele de botez (una din maicile din obştea de la Sfânta Elisaveta) şi mie să o însoţim în Rusia – şi ne-a plătit drumul! În Moscova am stat la mănăstirea Sfintelor Martha şi Maria, întemeiată de Sfânta Elisaveta, şi am prăznuit acolo ziua ei, 5/18 septembrie. Clădirile mănăstirii aveau mare nevoie de reparaţii, dar, cu toate acestea, se simţea puternic prezenţa Marii Ducese. Trandafirii albi sădiţi de ea încă mai înfloresc, şi-am avut privilegiul de la cânta la pianul ei.

Sunt tare nevrednică de cele întâmplate, şi dau slavă şi mulţumită lui Dumnezeu pentru toate; îi mulţumesc şi Sfintei Elisaveta pentru credincioasele sale mijlociri. Nădăjduiesc că toţi cei ce vor citi aceste rânduri şi care nu o cunosc încă pe Sfânta Elisaveta vor dori să-i citească pilduitoarea viaţă. În engleză există două biografii: cartea Liudmilei Hoehler, pe care deja am amintit-o, şi „Marea Ducesă Elisaveta a Rusiei – Noua Muceniţă a Jugului Comunist”, de Liubov Millar. Viaţa Marii Ducese a fost închinată ajutării oamenilor, şi ea continuă să ne ajute chiar şi acum, după cum însămi o pot mărturisi.

Elisabeth Hawkins
Traducere de Radu Hagiu după pravmir.com

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

[P] În limba română au apărut cărțile : Sfânta Elisabeta Feodorovna a Rusiei – Un crin în văile muceniciei, de Lubov Millar (Editura Bonifaciu, 2012) și Sfânta Elisabeta – Marea ducesă a Rusiei. Viața și Pătimirea (Editura Bonifaciu, 2010). Pentru copii s-a editat cartea Sfânta Muceniță Elisabeta, marea ducesă a Rusiei (Editura Iona, 2012). Click pe linkuri pentru a comanda online.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!