Arhive blog

INTEGRAL: Conferința Părintelui Rafail Noica din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016

INTEGRAL: Conferința Părintelui Rafail Noica din cadrul Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul, dedicată Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), Iași, Sala Providența, 13 noiembrie 2016.

Vezi și Predica Părintelui Rafail Noica la Catedrala Mitropolitană din Iași: „Purtați în rugăciune pe mai-marii voștri în Duh!” (video)

Adormirea întru Domnul a unui Sfânt necunoscut. O relatare a ÎPS Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

mesogaias_lavreotikis_nikolaos-in-e1376083790525Un om care suferise mult, dar era neobișnuit de plăcut și fericit. ”Pacea care depășește orice minte” era trăsătura lui definitorie, vizibilă cu ochiul liber.

Pe când era copil, în ultimele clase primare, dinaintea ochilor lui, partizanii i-au luat mama și sora și la scurt timp s-au auzit împușcături. Nu le-a mai văzut, dar nu a uitat niciodată nici imaginea despărțirii, nici expresia chipurilor lor, nici faptele de până atunci ale vieții lor comune. Pricina – ura tatălui lor, care și el a dispărut. Acela le denunțase. Sufletul lui de copil era o rană deschisă.

L-au dus la un orfelinat. Acolo a învățat meseria de lustragiu. Cu totul întâmplător, întâlnește un ofițer în rezervă al armatei elene care a venit la el să își vopsească pantofii, undeva, pe un drum din Tesalonic. Se iau în vorbă și devin prieteni. Acesta îi vorbește despre dragoste, pe care i-o și arată în fapt. Îi dă speranță și mângâiere. Îl călăuzește spre Biserică și îi deschide orizonturile duhovnicești. Tânărul se face monah la o cunoscută și binecuvântată mănăstire cu frați aleși. Devine slujitor al tuturor, ultimul dintre ultimi, de bunăvoie. Se bucura și se desfăta de slăvirea fraților săi ca de propria lui slăvire. Se bucura cu adevărat de harismele și reușitelor tuturor celorlalți. Își găsise locul, își descoperise sinele, Îl întâlnise pe Dumnezeu. Noul său nume era Chiril.

Sunt cel mai fericit om din lume, obișnuia să spună, îndatorat lui Dumnezeu până peste cap.

Gura lui slavoslovea necontenit pe Dumnezeu. Avea și o voce prea dulce și o memorie foarte bună. Cunoștea Sfânta Scriptură aproape pe de rost. Mănăstirea devenise universitatea lui. Cânta la strană din preaplinul inimii, nu atât din corzile vocale și din buze. Te bucurai să îl vezi și să îl asculți. Prețuise chipul lui Dumnezeu în el așa cum puțini au făcut-o, și strălucea de harismele asemănării cu Dumnezeu în chip vădit și tainic. Înțelegeai că părintele Chiril era mult mai mult decât arăta. Era ca un copil de 60 de ani… Un înger cu acoperământ materialnic.

Subiectul lui preferat de discuție era Împărăția lui Dumnezeu și dorința lui vădită de a termina cu nedesăvârșirea acestei vieți și de a trăi în plinătatea celeilalte. Părtășia la fericirea veșnică, vederea fără sfârșit a slavei lui Dumnezeu, trăirea lumii dumnezeieștilor făgăduințe, ziua a opta cea neînserată, auzirea ”cuvintelor de nespus pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2 Cor. 12:4), comuniunea îngerilor, descoperirea harului Sfinților, arătarea tainei Născătoarei de Dumnezeu, biruirea celor stricăcioase și vremelnice, toate acestea alcătuiau singura lui desfătare. Orice spunea, încă și cele cu privire la inevitabilele treburi cotidiene, era ”plăcut, dres cu sare” (Col. 4:6). Părintele Chiril respira viață, nu moarte.

Toți în obște îl adorau cu uimire nemărturisită. El tânjea cu mare dor să plece din această lume, deși nu spunea acest lucru cu ușurință. Se simțea ”străin și călător pe acest pământ” (1 Petru 2:11). Avea dorul curat după Dumnezeu și după moartea care îl va uni deplin cu Dumnezeu. Relația lui cu moartea era una prietenoasă, în sensul că era foarte familiarizat cu ea. Inima nu îi era lipită de această lume, de aceea și aspectul lui exterior era peste măsură de simplu, purta o rasă veche, căpătată de la altul.

imag in

Venea când și când și mă vizita la metocul Înălțării Domnului unde slujeam, totdeauna aducându-mi binecuvântarea Starețului mănăstirii. Aducea și mici daruri, ca binecuvântări: struguri, migdale, pastéli, câte-o ciocolată și vreo cărticică. Nu venea niciodată cu mâna goală, totdeauna cu inima plină. Îndată ce primea binecuvântare, psalmodiá ceva potrivit cu momentul liturgic, iar apoi gura lui cea slavoslovitoare începea frumoasele povestiri din viețile Bătrânilor pe care îi cunoscuse, tâlcuiri ale pasajelor din psalmii pe care se întâmpla să îi studieze sau să îi asculte și îl impresionaseră, idei și comentarii patristice, referiri impresionante la vieți de sfinți, aprofundări ale înțelesurilor Scripturii. Și încheia cu subiectul său iubit – descrierea Împărăției lui Dumnezeu. Era un șuvoi de teologie izvorâtă din trăire. Toate acestea, cu mult dor și adâncă smerenie.

Starețul mănăstirii, părintele Leontie, a adormit întru Domnul cu totul pe neașteptate. A fost dus la Secția de Terapie Intensivă, înainte de a mai apuca cineva să îi fie alături, fără să își dea cineva seama de ce se petrece, nici măcar infirmierele. Nimeni nu își închipuia că va muri. Un om măreț, tainic. A luat cu el cât har i-a dat Dumnezeu și a lăsat în urmă, celor care îl cunoscuseră, amintirea unui sfânt necunoscut, dar foarte mare, simțirea unei sfinte atingeri a lumii celor nevăzute. Nimeni nu știa cum trăise, nici chiar părintele Chiril, care îl iubea peste măsură, iar chilia lui se afla chiar alături de cea a părintelui Leontie. Până azi rămâne necunoscut, taină nedescoperită. Totuși taină. Desăvârșită deșertare de sine, plinătate a harului!

La slujba de înmormântare, părintele Chiril, într-un colț, arăta zdrobit. Nu ridica privirea. Îl înțelegeam: rămânea din nou orfan. Din nou, pe neașteptate, lipsit de orice sprijin omenesc.

La sfârșit m-am apropiat de el, crezând că ar trebui să îi spun un cuvânt de mângâiere.

Te-am văzut, părinte Chirile, cu sufletul zdrobit în timpul priveghiului. Din nou orfan, acum mai mult decât prima oară.

Nu este tocmai așa, părinte. Acum am dobândit în cer mijlocitor de categoria întâi, un adevărat apărător.

Înțeleg însă și golul pe care îl simți, am continuat. Ce să facem? Ne va lipsi. Te priveam în timpul priveghiului, erai plin de gânduri.

Nu există gol. Gol aduce doar lipsa lui Dumnezeu, nu fireasca destinație duhovnicească a oamenilor. ”Patria cea dorită dăruiește mie, fă-mă din nou cetățean al raiului”, a rostit el psalmodiind ușor. Fie Împărăția lui Dumnezeu este patria cea dorită și rai, și prăznuim pentru cel care o moștenește, fie toate acestea sunt niște exagerări și cuvinte goale, și atunci suntem vrednici de plâns pentru drama noastră.

Nu poți să îți închipui, părințelul meu, cât de mult am râvnit azi să fi fost eu în locul părintelui Leontie. Mă gândesc la primirea pe care i-au pregătit-o cetele îngerești, la tainele cele ”față către față” de care acum se desfătează, iar sufletul meu prăznuiește pentru slava lui. Închipuie-te printre îngeri, printre slăviții cuvioși, printre sfințiții mucenici însângerați pentru Hristos, alături de Apostolul Pavel, cu Cinstitul Înainte-mergător, cu Marele Vasilie, cu Ioan Gură de Aur, cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu vederea Mielului Celui înjunghiat. Dumnezeul meu! Iar noi aici bocim? zise.

Acum, că e proaspăt sosit în cer, l-am rugat de mii de ori să ne deschidă și nouă drumul. Cred că îl va asculta Dumnezeu. Cu siguranță are îndrăzneală la Dumnezeu.

Într-o săptămână, părintele Chiril face icter. Îl ducem la spital. Încep analizele: cancer avansat la ficat, fază galopantă. Fulger în vreme cu soare. Chirurgul, un prieten al nostru apropiat, decide să îl deschidă imediat. Este tot plin de cancer. Nu își crede ochilor, face două-trei extracții și îl închide.

– Îl pierdem pe părintele, îmi spune medicul. Situația e cât se poate de rea. Nici două luni nu mai apucă. Îi vom facem câteva chimioterapii, ca să spunem că am făcut și noi ceva, poate mai apucă și a treia lună.

Mănăstirea, tulburată. Nimănui nu-i vine a crede că Starețul Leontie a plecat, să îi adune pe părinți Sus în Cer. Să ia pe alții, ziceau, nu pe părintele Chiril. Acesta însă este înștiințat de boala lui și strălucește de bucurie.

Asemenea dar, nu mă așteptam! Mă înțelesesem cu părintele Leontie ca acela care va pleca primul dintre noi să îi facă invitație și celuilalt. Trebuie că a găsit îndrăzneală la Dumnezeu. De aceea a și făcut minunea. Ați văzut? ”Cereți și vi se va da”. Dacă vreți, puteți și voi să cereți!

Noi, îi zice părintele Gherontie, vom cere să nu pleci sfinția-ta. Și să vezi unde vor merge rugăciunile tale!

Eu acum am ”canceraș” la ficat, mă aflu deja pe pista de decolare, cu motoarele aprinse. Nu mă mai ține nimic.

Mă omoară! vorbea de unul singur părintele Gherontie. Nu poate nimeni să îl convingă să înceteze cu aceste rugăciuni ale lui! Nu se poate, avem nevoie de el aici, jos! Cu toții trebuie să facem rugăciune, ca să nu îl asculte Dumnezeu. Adică, Dumnezeu face ce vrea părintele Chiril? La urma urmei, Cerul e plin de Sfinți. Ce ne facem dacă de aici ne pleacă toți, unul după altul?

M-au sunat și pe mine să mă rog pentru Gheronda Chiril. Eu unul îmi găseam desfătarea în acești părinți. Ce duh minunat! Ce cuget liber! Ce stare înaltă!

M-am dus să-l vizitez la spital.

Părinte, te văd bine, îi zic.

Așteaptă puțin și voi fi și mai bine. Măcar de nu mi-ar face pagubă părintele Gherontie. S-a pus să mă țină aici, jos, și problema e că el știe să se roage și îndeobște îl aude Dumnezeu. A ridicat toată lumea la rugăciune. Cred însă că eu voi birui. Pe de altă parte însă, problema e că el face rugăciune pentru altul, câtă vreme eu fac pentru mine. Spunea părintele Trifon că rugăciunile pentru ceilalți sunt mai puternice. Dar cum să o scoată la capăt păcătosul de Chiril cu toți aceștia? Sunt mulți și virtuoși. Nu faci și tu vreo rugăciune să ne descâlcim puțin?

Te rog mult, când ceilalți vor fi pierdut jocul, aș dori să vii lângă mine să îmi citești tu rugăciunea de ieșire a sufletului. Data viitoare când vii, adu și Molitfelnicul, de probă. Eu închid ochii, pun mâinile cruciș pe piept și începem amândoi slujba priveghiului… ”Încă ne rugăm pentru odihna robului lui Dumnezeu Chiril monahul, păcătosul, și pentru iertarea păcatelor lui celor de voie și celor fără de voie”, spunea plin de bucurie și dispoziție slavoslovitoare.

Au trecut cele două luni, au trecut chiar patru ani încheiați. Părintele Chiril nu putea să creadă că a intrat în avion și s-a anulat zborul. Pentru toate era de vină mult iubitul părinte Gherontie. Până la urmă, pe acela l-a ascultat Dumnezeu, și pe cei care l-au sprijinit cu rugăciunile. Dar părintele Chiril nu se lăsa.

Poate că a câștigat în prima fază dragostea părintelui Gherontie, dar există și părintele Leontie, iar Leontie este chiar în cer. I-am cerut asta ca favoare, atunci când nimeni nu credea că va pleca de lângă noi. La un moment dat, îl va asculta și pe acesta Dumnezeu, spunea Chiril zâmbind.

Era Ajunul Crăciunului. A cerut să ne vedem. Sufletul lui zbura ca îngerii, buzele lui neîncetat slavosloveau, chipul îi strălucea, inima i se lărgise în revărsarea harului. Sănătatea îi părea în stare foarte bună.

Cred că ne apropiem de ceasul nostru, simt că numărătoarea inversă, oriunde ar fi, va începe. Iar plecarea, de data aceasta, va avea loc cu racheta. Dintr-o lovitură, și afară. Ca să nu mai apuce Părinții să îmi strice planul. De data aceasta biletul are și garanție. Avem și noi suflet, m-a încredințat el într-un chip încântător. Numai tu să nu îmi strici planul! Te vreau aliat! Ce folos să mai stăm în această lume, câtă vreme există cealaltă?

Îndată după praznic, părintele Chiril ceva a pățit. A amețit, a simțit dureri puternice, l-au dus la spital. Se părea că mersul sănătății lui îi deschidea drumul către dorirea sufletului. Era plin de metastaze. Veștile le-a aflat de la mult iubiții lui… inamici, care nemângâiați, îl vizitau, protestând la cele întâmplate. Cu un zâmbet prea dulce, a primit vestea. Și-a făcut semnul crucii și a scos un ”Slavă Ție, Dumnezeule!” din prea adâncul inimii, ca și cum ar fi zărit pământul făgăduinței după 40 de ani de rătăcire în pustie, ca și cum s-ar fi ridicat din nou în picioare precum paraliticul de 38 de ani din Evanghelie.

Din acea clipă a încetat cu glumele și a început cea mai intensă pregătire. Își asigurase deja biletul și trebuia să se îngrijească cât mai bine de plecarea sa. Neîncetat se ruga lui Dumnezeu. Dragostea lui pentru Dumnezeu și credința lui ajunseseră la o tensiune înaltă. Părintele Chiril mai avea puțină respirație pentru lumea aceasta și își pregătea răsuflarea adâncă pentru cealaltă, pentru cea adevărată și veșnică.

M-a înștiințat să iau Molitfelnicul și să merg să îmi împlinesc înțelegerea noastră, să îi citesc rugăciunea de ieșire a sufletului. Era miercuri, dacă îmi aduc bine aminte, 7 ianuarie. Am luat cu mine și o cruce de argint cu părticele din Cinstita Cruce, închinată Mănăstirii Simonos Petras de Mitropolitul Arsenie în anul 1692, după cum scria pe spate. În cei aproape zece ani de când slujeam la metocul Înălțării Domnului, adesea m-am închinat la ea, arareori dădea însă bună mireasmă, cu mult discernământ, mai ales în ziua Înălțării Cinstitei Cruci sau la închinarea Crucii.

Am luat-o cu mine ca binecuvântare, am scos-o din răcliță și am sărutat-o. Nu răspândea deloc bună mireasmă. Am pus-o într-un săculeț de catifea și am plecat la spital.

Pe la 10:30 dimineața eram lângă patul lui. Așteptam să vină și sora lui. Gheronda Chiril zicea că va pleca de ziua Cinstitului Înainte-mergător. Cerurile deschise, Înainte-mergătorul în cea mai înaltă cinstire, Sfânta Treime la Arătare, părintele Chiril întru toate pregătit – tot ceea ce trebuia pentru plecare!

Comunicarea cu lumea simțurilor i se rupsese. Era adâncit în rugăciune, dar arăta și o anume neliniște. Din când în când repeta: ”Amin, da, vino, Doamne Iisuse” (Apoc. 22, 20). Am scos crucea din săculeț, ca să se închine. Erau de față directoarea spitalului, o soră infirmieră și doi părinți de la mănăstire. Și-a făcut semnul crucii. Ne-am închinat cu toții.

Cum îți e, părintele meu? Cum ești? Îți e greu? Putem face ceva pentru tine?

Sunt fericit, nimic nu mă interesează, plec. O aștept doar pe Maria (sora lui) și îndată, apoi… lansarea. Deja sunt în estradă și a început numărătoarea inversă. Nu îmi pare rău de voi, pentru că nu ne despărțim. Pur și simplu, unul câte unul, mergem în ”casa Tatălui, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit…”, și glasul i s-a stins.

Când să citesc rugăciunea? Să dau binecuvântarea? am întrebat.

– Nu încă. În scurt timp îți voi spune.

A trecut puțină vreme de tăcere. Au mai venit doi părinți. Părintele Chiril părea că nu mai percepe nimic în jur. Unul, părintele Eustatie, s-a apropiat de urechea lui și i-a spus tare:

”Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Căci nu voi înceta vreodată să spun aceasta…”, iar celălalt, părintele Stavrianós, a completat:

 ”pentru toate cele ce s-au făcut mie”.

Părintele Chiril deschide ochii și încet, abia auzit, îl corectează:

”Pentru toate câte se fac mie”. Are însemnătate acest amănunt.

Îmi face semn să mă apropii.

Fii atent la el, e foarte bun, îl iubesc mult, dar e omul părintelui Gherontie. Să nu ne strice treaba, chiar acum,în ultima clipă. Și zâmbește în neliniștea lui.

Erau încântătoare aceste unice schimburi de replici în sfințenia și simplitatea lor. Trăia veșnicia și îmbrățișa cotidianul. Vorbea perfect amândouă limbile. Ultimele lui clipe!

Se scufundă întru sine! În jurul lui tăcere. Ce să spui în acest ceas, lângă un asemenea om? Toți stăm cu teamă. Puțini oameni, mulți îngeri. Ora lumii create a ajuns la amiază, 12 fix. Veșnicia însă își reglează propriul ceas, un ceas fără indicatoare și fără numere. Fără timp! Fără sfârșit!

Părintele Chiril pare că nu mai comunică. Răsuflarea îi este grea. Respirația abia sesizabilă. Vederea feței, îngerească. De mai bine de jumătate de ceas nu a mai spus nimic. I-a rămas doar ultima suflare. Așa părea…

Nu tocmai. Face un semn. Ceva vrea să spună.

Își apropie palmele deschise una de alta.

Să citesc rugăciunea? întreb.

Face un semn aprobator.

Îmi pun epitrahilul și încep psalmii slujbei pentru muribund. Minunată, dar înfricoșătoare slujbă! Își mișcă încet buzele urmărind înțelesul cuvintelor și încearcă să-și facă semnul crucii la momentele potrivite. După ce am citit toate canoanele – îmi spusese să citesc tot – s-a liniștit. Am citit și rugăciunile și am făcut otpustul. I-am dat epitrahilul să îl sărute. Cu nemăsurată evlavie, în adâncirea lui, atinge cu buzele mâna mea. El a sărutat mâna preotului, iar eu am simțit că m-a atins un sfânt. M-am aplecat și l-am sărutat. O icoană vie! Un om ”nu din lumea aceasta”.

Își mișcă buzele, ca și cum ar vrea să se închine la ceva. Îl întreb dacă vrea Cinstita Cruce și dă aprobator din cap.

Scot din nou crucea din săculeț. O sărut mai întâi eu. Scoate minunată bună mireasmă, puternică. Nu scot nici un cuvânt. O ofer spre închinare sfântului lui Dumnezeu, își deschide ochii, face semnul crucii, o sărută, o lacrimă îi brăzdează obrazul și se scufundă pentru totdeauna în tăcere. În scurt timp își dă și ultima suflare și alunecă spre lumea fericitei veșnicii, spre pământul celor blânzi…

S-au închinat toți cei de față cu evlavie și ne-am făcut cu toții părași harului Crucii și din binecuvântarea smeritului Chiril monahul. Mai înainte de aceasta nimeni dintre noi nu simțise vreo bună mireasmă. Acum toți, fără deosebire, simțim una intensă. Dumnezeu și-a arătat bună plăcerea. Omul s-a odihnit – în adevăratul înțeles al cuvântului.

”Drepții vor trăi în veac și pomenirea lor din neam în neam”.

Sursa: pemptousia.ro / textul a fost publicat în numărul 133 al periodicului Orthódoxi Poreía, ianuarie-februarie 2012.

Înaltpreasfinţitul Nicolae
Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

Notă biografică:

Mitropolitul Nicolae Hadzinikoláou s-a născut în 1954 în Grecia. A absolvit Facultatea de Fizică din Thessalonic, iar după satisfacerea serviciului militar a făcut masteratul şi doctoratul în fizică la Harvard, unde mai târziu a fost profesor. Iniţial a fost preocupat de invenţia unor aparate medicale, colaborând cu mai multe universităţi de medicină din lume, după care a fost cercetător la NASA. Tot în SUA a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Boston, iar la întoarcerea în Grecia a susţinut la Thessalonic teza de doctorat în Teologie. În 1989 este tuns în monahism şi hirotonit preot, slujind la metocul Mănăstirii Simonos Petras din Athena. În 2004 este ales şi hirotonit mitropolit în Biserica Autocefală a Greciei.

IPS Nicolae este director al „Centrului de Etică și Deontologie Biomedicală” din Atena și președintele Comisiei de Bioetică din Sinodul Bisericii Ortodoxe al Greciei.

„Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, ediția extinsă 2016, va fi lansată la București și Timișoara în prezenta autorului Ionuț Riteș

Coperta-Cu-picioarele-pe-pamant2-V2-760x1024

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Mai multe detalii despre carte pe pagina dedicată: http://www.cupicioarelepepamant.ro/

Mai jos aveți afișele celor după lansări, de la București și Timișoara!

Afis-717x1024

Lansare-carte-The-Sound-1024x724

A apărut cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu”. Prefaţă de Arhimandritul Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi

JJ

A apărut cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu” (Editura Doxologia), prefaţă de Arhimandritul Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi, traducere de Dragoş Dâscă.

Cartea actorului hollywoodian Jonathan Jackson, „Taina artei. A deveni artist după chipul lui Dumnezeu” este atât un eseu despre menirea creştină a artei, cât şi o confesiune a autorului despre convertirea sa la Ortodoxie. Câştigător a 5 premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut şi din rolurile pe care le-a avut in alte filme precum „Nashville”, „Tuck Everlasting” sau „Insomnia”, unde a jucat alături de Al Pacino şi Robin Williams), Jonathan Jackson s-a convertit la Ortodoxie în urmă cu aproape 5 ani. Aşa cum mărturisea într-un interviu, România şi Muntele Athos au jucat un rol deosebit în drumul său către creştinismul ortodox.

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://goo.gl/tSv9oq ]

Vă oferim un fragment din carte: „Golirea de multele sale iluzii şi false identităţi este un demers care îl pregăteşte pe artist să primească forţa creatoare a Duhului într-un chip mai profund. îl ajută să primească o altă viziune decât cea personală şi îi dăruieşte îndrăzneala de a o urma, chiar dacă viziunea pune la îndoială preconcepţiile sau limitările sale fireşti. Fiecare situaţie în viaţă se rezumă în final la a te goli (kenosis) şi a deveni viu pentru forţa mai mare a harului.

Căsătoria, de exemplu, este o formă incredibilă de asceză: omul este zilnic chemat să se lepede de dorinţele sale de dragul celui iubit. Creşterea de copii este o altă formidabilă formă de asceză. Nu poţi rămâne un artist centrat pe propria persoană dacă doreşti să-ţi creşti copiii cu dăruire şi deliberare. Va trebui să mori faţă de propriile dorinţe şi să învii dorinţelor unui Dumnezeu ce iubeşte necondiţionat. în viaţa noastră, totul – ocupaţia, visele, relaţiile, triumfurile şi încercările – ne este dat pentru ca să putem deveni vii frumuseţii şi tainei iubirii lui Hristos.”

Vezi și postările:

Actorul american Jonathan Jackson mulțumește monahilor de la Muntele Athos care se roagă neîncetat pentru lume! (video)

O nouă apariție editorială: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

Coperta-Cu-picioarele-pe-Pamant1

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Autorul cărții, Ionuț Riteș, un iubitor al Athosului și un apropiat al părinților lakkoskitioți, a avut bunăvoința de a oferi spre lectură online întreaga sa carte cititorilor blogului nostru, motiv pentru care-i mulțumim! Părinții din Lacu i-au sugerat tacit și titlul cărții, ca o contrapondere la un alt titlu al autorului – Cu capul în nori – carte în care își povestește întâmplările tinereții legate de experiența sa ca instructor de zbor.  Lectură cu folos!

Click pe link pentru versiunea online: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

chrismon

Up-date: Prima lansarea cărții „Cu picioarele pe pământ” la Librăria Sophia, București, 3 iulie 2015, ora 18.00.

rites-lansare

 

 

Actorul american Jonathan Jackson, de curând convertit la Ortodoxie, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos (foto, video)

Această prezentare necesită JavaScript.

Actorul american de 32 de ani, Jonathan Jackson, cunoscut pentru Premiul Emmy câștigat pentru rolul său din serialul „General Hospital”, s-a botezat ortodox în urmă cu trei ani, împreună cu familia sa, și și-a exprimat public, în trecut, dragostea pentru Sfântul Munte Athos și mulțumirea față de călugării de acolo pentru neîntrerupta lor rugăciune pentru lume.

Vinerea trecută (24 aprilie, n.n.) Jonathan Jackson a vizitat Sfântul Munte pentru prima dată, alături de fiul său de 11 ani, Caleb. Cei doi au petrecut cinci zile în Grădina Maicii Domnului, vizitând mănăstirile Simonopetra și Xenofont, însă cel mai mult au rămas la Mănăstirea Vatopedi (de vineri până marți), unde au avut binecuvântarea să-l întâlnească pe Părintele Stareț Efrem Vatopedinul și să participe la privegherile athonite.

Traducere și adaptare după Honey and Hemlock de Daniel Dumitru

Jonathan Jackson: Thanks to the monks of Mount Athos, who unceasingly pray for the world!

Jonathan Jacskon a povestit pentru pemptousia.com despre convertirea sa la Ortodoxie.
V
ideo: http://pemptousia.com/video/jackson-how-i-became-orthodox/

În spațiul nostru a circulat un interviu deosebit acordat de tânărul actor unui preot ortodox american. Având acordul autorului, m-am putut ocupa de editarea acestui interviu în limbă română, el văzând lumina tiparului în revistă Orthograffiti (parțial) dar și sub formă unei broșuri, „Jonathan Jackson – Un actor american alege ortodoxia”, tipărită la Areopag. Click pe link pentru a comanda online cartea Jonathan Jackson – Un actor american alege ortodoxia

Mai jos aveți încă un scurt interviu oferit de Jonathan Jackson la Mănăstirea Vatopedi

Athanasie Rakovalis: Conferință despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, la București – 5 martie 2015

conferinta-athanasie-rakovalis-bucuresti

Conferință despre Sfântul Paisie Aghioritul – 5 martie 2015 – cu Athanasie Rakovalis autorul cărților „Părintele Paisie mi-a spus” și „Marii inițiati ai Indiei și Părintele Paisie” (scrisă sub pseudonimul Dyonysios Farasiotis) și Pr. drd. Petru Sidoreac, administratorul paginii http://www.comuniuneortodoxa.ro/ .

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul (video)

Mărturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul în cadrul Conferinței dedicată Cuviosului Paisie Aghioritul, Serile Doxologia (11 noiembrie 2014). Invitați Georgios Mantzaridis și Ierom. Athanasie Simonopetritul. După vizionarea unui clip, puteți viziona altele de pe banda din dreapta.

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul (documentar rusesc subtitrat în limba română)

Partea I. Nașterea. Copilăria. Tinerețea.

Partea II. Începutul căii monahale.

Partea III. Pustnicul din Sinai

Partea IV. Întoarcerea în Muntele Athos

Partea V: Chilia Panaguda

Partea VI: Ultimii ani din viața pământească

Denumire originală: Paisie Aghioritul (Паисий Святогорец)
Anul apariției: 2012
Genul: Documentar
Țara apariției: Rusia
Regizor: Alexandr Cuprin

chrismon

Reamintim tuturor că pe data de 13 ianuarie 2015: Cuviosul Paisie (Eznepidis) Aghioritul a fost trecut oficial în rândul Sfinților Cuvioși ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

A trecut la Domnul Rafail, fratele Cuviosului Paisie Aghioritul

Rafail Eznepidis

Pr. Petru Sidoreac

În data de 26 decembrie 2014, a doua zi de Crăciun, clopotele din Konița, Grecia anunțau plecarea la Domnul a lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Cuviosului Paisie Aghioritul. Cu vârsta atingând aproape un secol (mai exact 96 de ani), Rafail era ultimul membru al familiei și un simbol pentru cel care, trecând pragul casei lor părintești din Konița, încerca să pătrundă în trecutul familiei marelui ascet athonit.

Am avut bucuria să-l întâlnesc în ianuarie 2009. Am mers la el acasă, împreună cu P. Cuv. Arhim. Theoklitos Bolkas, starețul Mănăstirii ”Sf. Arsenie Capadocianul” din Halkidiki, Grecia, și cu alți cunoscuți de-ai familiei Cuviosului Paisie Aghioritul. Eram prezenți în Konița cu ocazia Parastasului de 40 de zile săvârșit pentru sora acestuia, Hristina. Aceasta fusese penultima petală dintr-o floare rară numită familia Eznepidis.

Îmi amintesc că Rafail, în ciuda vârstei înaintate, nu-și pierduse umorul. La întrebarea mea câți ani are, mi-a răspuns: ”Nouă și trei”, adică 93 de ani. O altă întrebare l-a făcut să se întoarcă în timp cu aproximativ 75 de ani: de ce ascundea cărțile micuțului său frate Arsenie (viitorul Paisie Aghioritul) și nu-l lăsa să citească? Răspunsul său mi-a confirmat detaliile prezentate în cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac: trebuia ca Arsenie să-și pregătească mai întâi temele pentru școală, după aceea să se preocupe de lectura duhovnicească!

Rafail-Eznepidis-350Mai multe mărturii din trecut mi-a oferit soția bătrânului Rafail, care, de altfel, se afla într-o stare a sănătății mult mai bună.

Pentru mine, vizita în casa părintească a Cuviosului Paisie și întâlnirea acolo cu ultimul său frate în viață au însemnat o adevărată binecuvântare care nu se poate șterge niciodată din memorie. Pentru că am fost ACOLO, printre EI, cei care i-au fost rudele cele mai apropiate, atât de iubite, dar și atât de jertfelnic evitate de marele ascet contemporan, care, odată cu canonizarea sa, va da o și mai mare greutate numelui de Eznepidis.

 chrismon

Vă prezentăm mai jos câteva date din istoria binecuvântată a familiei Cuviosului Paisie Aghioritul, cu directă trimitere la Rafail, pentru care ne rugăm ca Domnul să-l odihnească alături de sfântul său frate. [1]

 La început numele lor de familie era Hagidighenis. După aceea au fost siliți de împrejurări să ia ca nume de familie numele străbunicului Starețului, care se numea Teodosie. Așadar tatăl lui se numea la început Prodromu Teodosiu. Însă, deoarece era urmărit de către turci, și-a schimbat din nou numele de familie în Eznepidis, care înseamnă ”străin”.

Prodromu era urmaș al unei familii înstărite din Farasa, care erau conducătorii satului de multe generații. El a îndeplinit această funcție câteva decenii, deoarece avea darul bunei ocârmuiri. Mama Starețului se numea Evloghia [2]. Se trăgea din neamul Frangopulos și era rudă cu Sfântul Arsenie. Era înțeleaptă, harnică, foarte evlavioasă și fusese crescută sub povățuirea Cuviosului Arsenie. Pe frumoasa tânără Evloghia au căsătorit-o părinții ei de la vârsta de cincisprezece ani cu Prodromu Eznepidis.

paisios2323Aceste binecuvântate suflete, Prodromu și Evloghia, au dobândit zece copii. Primii doi, Ecaterina și Sotiria, au murit de mici. Atunci când Cuviosul Arsenie l-a botezat pe cel de-al treilea copil, a spus să-l numească Zoe (adică viață) și de atunci toți copiii au rămas în viață. Numele lor, în ordinea vârstei, sunt: Zoe, Maria, Rafail, Amalia, Haralambie, Arsenie (Starețul Paisie), Hristina și Luca.

Când (micul Arsenie – n. n.) a învățat să citească bine a găsit o Biblie și a început să citească în fiecare zi din cele patru Evanghelii. Se îndulcea de asemenea și cu citirile din Viețile Sfinților. Adunase o cutie cu vieți de sfinți. Când se întorcea de la școală nu voia nici să mănânce, ci mergea mai întâi și citea din viețile sfinților. Fratele său cel mai mare (Rafail – n. n.), deși era evlavios, i le ascundea, deoarece nu voia ca micul Arsenie să se preocupe cu cele bisericești și astfel să-și neglijeze lecțiile. Arsenie nu spunea nimic. Găsea alte vieți de sfinți și se hrănea duhovnicește. Odată fratele său cel mai mare s-a minunat văzându-l citind viața unui sfânt necunoscut, al cărui nume îl auzea pentru prima dată.

– Unde l-ai aflat și pe acest sfânt? l-a întrebat cu uimire.

[1] Fragmentele sunt preluate din cartea ”Viața Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de Ieromonahul Isaac. Editura Evanghelismos, București 2005. Traducerea în limba română a fost realizată de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

[2] În legătură cu numele mamei sale, Starețul a spus că se numea Evloghia și cu acest nume o avea scrisă în pomelnice (diptice), dar în Konița o numeau Evlampia.

Sursa: comuniuneortodoxa.ro

Creştinismul redus la esenţe. Sfaturile Părintelui Dumitru Stăniloae către Părintele Petroniu Tănase, viitorul egumen al Prodromului

Pr-Staniloae-4

M-am întâlnit cu părintele Stăniloae după ce ieşise din închisoare şi, rugându-l să-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus următoarele:

„Fii optimist. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
Slujeşte pe aproapele tău cu toată dragostea şi dăruirea; nu numai cât are nevoie, ci mai mult.
Viaţa să-ţi fie hotărâtă, fără compromisuri şi confuzii, limpede.
Crezul tău să-ţi fie viu: viaţă, nu teorie.
Nu pierde din vedere ţinta spre care alergi; să nu ne înecăm în marea vieţii”.

Pr. Petroniu Tănase

Pelerini spre Muntele Athos primesc ajutor minunat prin mijlocirea Părintelui Mărturisitor Ilie Lăcătușu

ilie-lacatusuO ultimă şansă

Mergeam cu tatăl meu spre Salonic, cu autocarul, de unde aveam să mergem în Ouranopoli şi de acolo în Muntele Athos. La vamă, la verificarea paşapoartelor, am fost întrebaţi de un act semnat de mamă şi eliberat de un birou notarial, de care noi nu ştiam, deci nu îl aveam. Am uitat să precizez că sunt minor, iar minorii nu pot ieşi din ţară prin vamă fără acel act, care permite trecerea. Am fost scoşi din autocar. Şoferul ne ruga să ne luăm bagajele, tata îl ruga să aştepte. Era ultimul autocar din ziua aceea, şi ar fi trebuit să mai aşteptăm alte două zile până să plecăm din nou, dar nu aveam timp, pentru că mai era o săptămână şi începea şcoala. Agentul vamal refuza să ne lase să trecem. Tata i-a spus că mergem în Muntele Athos, dar el a spus că nu crede pe nimeni, că nu ar avea încredere nici în el când e vorba de nerespectarea legii. Atunci am început să mă rog la Părintele Ilie în gând, pentru că înainte de a pleca la drum citisem câteva din minunile sale. Am fost cu vreme în urmă la cimitir, la moaştele lui. Tata mi-a spus apoi că el se ruga la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie. Cam după cinci minute, agentul vamal ne-a spus să vorbim cu şeful său. Şeful său nu ne-a lăsat nici el să trecem, spunându-ne că ar trebui să vină mama cu maşina la vamă. Mama era la nişte cursuri de perfecţionare şi nu putea răspunde la telefon. Dar, nici dacă ar fi răspuns, nu putea aştepta autocarul până venea ea la vamă. După alte zece minute, şeful a început să mă întrebe unde locuiesc, meseriile părinţilor, dacă mama locuieşte cu noi, şi alte lucruri asemănătoare. După ce am răspuns, într-un final ne-a lăsat să trecem, deşi conform legii era interzis. Ştiu că părintele Ilie Lăcătuşu ne-a ajutat.

(C. V.)

Azi, 22 iulie, s-au împlinit 30 de ani de la plecarea la cer a Părintelui Mărturisitor Ilie Lăcătușu ale cărui moaște întregi, neputrezite, se află la Cimitirul Giulești din București. Să avem parte de rugăciunile sale! (L.D.)

Vezi și mărturie despre sfințenia Părintelui Ilie Lăcătușu (video) AICI
Vezi și blogul dedicat Părintelui Ilie Lăcătușu (viața, minunile, acatistul, mărturii)
Sursa mărturiei: Blogul dedicat Părintelui Ilie Lăcătușu
Mulțumesc prietenului Ciprian Voicilă care a îngăduit preluarea acestei mărturii pe Blogul Sfântul Munte Athos

Viata Sfântului Agapie Vatopedinul, film grecesc (trad. ro)

Cum embedul nu funcţionează bine pe trilulilu, vă ofer doar linkurile spre cele două părţi ale filmului. Filmul începe cu o scurtă reclamă pusă de trilulilu.

http://www.trilulilu.ro/video-film/sf-agapie-1
http://www.trilulilu.ro/video-film/sf-agapie-2

Viata Sfântului Agapie Vatopedinul, film grecesc

Părintele Damaschin Grigoriatul, “Minunile – mărturie a dreptei credinţe. Despre adevărul Ortodoxiei şi rătăcirile papismului” (pdf)

Cartea de față este scrisă de părintele Damaschin Grigoriatul, un vrednic urmaș al Cuviosului Cosma, noul apostol al Zairului. În acest volum sunt adunate o mulțime de marturii despre minuni – cele mai multe din vremurile noastre – prin care Dumnezeu a arătat ca Adevărul se găsește doar în Biserica Ortodoxă.

Cartea “Minunile – mărturie a dreptei credinţe. Despre adevărul Ortodoxiei şi rătăcirile papismului” (2011, reeditată 2012) apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul directorului Editurii Areopag, dl. Danion Vasile, căruia-i mulțumim pentru îngăduință. Ea se poate achiziționa din librăriile de carte ortodoxă.

Spovedania unui monah de la Muntele Athos (pdf)

Acest interviu a fost luat unui părinte grec, vieţuitor într-o mănăstire de la Muntele Athos. Duhovnicul părintelui respectiv a dat binecuvântare pentru publicarea interviului în traducerea românească, dar a pus condiţia de a nu se menţiona nici numele părintelui, şi nici numele mănăstirii în care vieţuieşte. În această carte impresionează, în primul rând, sinceritatea părintelui aghiorit, care își deschide sufletul în fața noastră. O face cu multa sfială, dar, cu toate acestea, reușește să ne ajute să înțelegem puțin din taina schimbării sale.

Cartea „Spovedania unui monah de la Muntele Athos” (2011, 64 pag) apare pe Blogul Sfântul Munte Athos cu acordul directorului Editurii Areopag, dl. Danion Vasile, căruia-i mulțumim pentru îngăduință. Ea se poate achiziționa la prețul de 5 RON din librăriile de carte ortodoxă.