Arhive blog

O pagină din Filocalia irlandeză

Într-o zi, Sfântul Columban l-a întrebat pe Sfântul Dicuil: „Cum de zâmbeşti întotdeauna?”. Răspunsul a fost: „Pentru că nimeni nu poate să mi-L ia pe Dumnezeu”.

Când în anul 825 danezii au atacat mănăstirea Iona, stareţul Blathmac a spus: „Cei care pot înfrunta moartea să stea aici cu mine; ceilalţi salvaţi-vă cât mai aveţi timp”.

Sfântul Luan a spus: „Nu-L voi supăra nicicând pe Dumnezeu dacă am cunoştinţa Lui; căci cei care nu-L ascultă sunt cei care nu-L cunosc”.

Sfântul Kevin trăia ca şi Adam în Rai: „Păsările veneau şi se aşezau pe mâinile şi umerii săi, şi îi cântau cele mai dulci cântece, în timp ce fiarele sălbatice se gudurau la picioarele lui. Copacii erau ca nişte harpe care luminau cu cântarea lor asprele nevoinţe ale sfântului. Când a fost îndemnat să zidească o mănăstire mare în acel loc, a răspuns: „Nu doresc ca vreo făptură a lui Dumnezeu să fie mutată sau tulburată din pricina mea”.

Se zice că Sfântul Kenneth avea o stăpânire atât de deplină asupra animalelor, încât folosea coarnele unui cerb pentru a-şi aşeza cartea atunci când citea din Psaltire.

Altă dată se spune că o mierlă a făcut un ou în palma Sfântului Kevin, în timp ce acesta îşi ţinea mâinile întinse la rugăciune. Atât de mult a durat rugăciunea, încât pasărea a apucat să clocească oul. Într-adevăr, se spune că sfântul a rămas în acea poziţie vreme de şapte ani.

Se zice că veveriţele veneau şi se jucau de-a v-aţi ascunselea în mantia Sfântului Columban, când acesta se odihnea.

Se spune că Sfântul Columban, plăcându-i o peşteră în care trăia un urs, i-a poruncit cu blândeţe animalului să plece, iar acesta s-a supus smerit. Altădată, sfântul a înjugat un urs la plug pentru a-i fi de ajutor la lucru.

Se spune că Sfântul Gall a găsit odată un loc însingurat în pădure şi s-a hotărât să înnopteze acolo. În zori, din munte a coborât un urs. Sfântul i-a aruncat nişte pâine, spunându-i: „În numele lui Hristos, părăseşte această vale. Iar în ceea ce priveşte munţii, îi vom împărţi împreună, dar cu condiţia să nu mai faci rău cuiva”. Atât de bine a fost păstrată această înţelegere, încât ursul îi aducea sfântului lemne iarna pentru foc.

Sfântul Angus era foarte cunoscut pentru că vorbea cu îngerii, şi din această pricină a fost numit „cel mai înţelept irlandez din vremea sa”. Şi cu toate acestea, câteodată primea lecţii şi de la câte un smerit preot de mir sau de la un om simplu. Odată, când se odihnea într-un cimitir, a văzut în vedenie cum o ceată mare de îngeri s-au adunat în jurul mormântului unui ostaş îngropat acolo. Când s-a trezit, l-a întrebat pe preot despre ostaş: „Bănuiesc că a fost un sfânt, un mare postitor şi nevoitor”, a spus el. „Nu”, a venit răspunsul, „nu pentru aceasta s-a sfinţit, deşi a îndurat şi el multe lipsuri, făcând slujbă în armată. Însă pot să-ţi spun un lucru: în fiecare zi din viaţa sa a avut obiceiul de a-i pomeni pe toţii sfinţii pe care şi-i putea aduce aminte”.

Cineva încerca să convingă un călugăr irlandez să doarmă măcar puţin. Acesta a răspuns: „Convinge-i pe îngeri să doarmă”.

Odată, când Sfântul Ailbhe a hotărât să facă o călătorie în Islanda, pentru a-şi găsi liniştea şi sănătatea duhovnicească, regele a poruncit ca toate porturile să fie blocate.

Despre Sfânta Brigid, Sfântul Ultan scria: „În insula noastră Hibernia (numele vechi al Irlandei), Hristos S-a făcut cunoscut prin minunile pe care le-a săvârşit prin Sfânta Brigid”.

Odată, trei călugări au hotărât să trăiască în pustnicie. După un an de tăcere, cel dintâi i-a şoptit celui de-al doilea: „Trăim o viaţă bună aici”. După un alt an, cel de-al doilea a răspuns în şoaptă: „Într-adevăr, aşa e”. După ce au mai trecut încă doisprezece luni, liniştea a fost întreruptă de cel de-al treilea pustnic, care a şoptit: „Dacă nu-mi pot găsi pacea aici, cu toate discuţiile astea, mai bine mă duc în lume”.

Notă: Sfinții pomeniți în text sunt „sfinți ortodocși”, fii ai Bisericii celei Una, ce au trăit înainte de Schismă.

Pilde culese de Ieromonahul Grigorie Benea pentru revista Orthograffiti, nr. 14/mai 2010, editor Laurențiu Dumitru

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Sfânta Genevieva, ocrotitoarea Parisului (3 ianuarie)

Sfânta Genevieva, ocrotitoarea Parisului (3 ianuarie)

Sf. Genevieva s-a născut în Galia sec. al V-lea. Galia (Franţa de azi) – locuită din vechime de triburi celte (celţii se numeau pe ei înşişi „gali”) – fusese cucerită în anul 52 î. Hr. de către armatele romane. În scurtă vreme provincia a fost romanizată, locuitorii ei numindu-se galo-romani. Odată însă cu slăbirea Imperiului Roman în Apus în sec. IV-V, graniţele Galiei au ajuns tot mai expuse incursiunilor barbare şi, în scurtă vreme, întreaga provincie a fost ocupată de franci – popor păgân de origine germanică.

În această perioadă de grele frământări s-a născut şi Genevieva, în jurul anului 422 d. Hr. Părinţii sfintei erau creştini şi locuiau în apropiere de Parisul de astăzi (numit pe atunci Luteţia), într-un mic orăşel pe nume Nanterre. Genevieva a fost crescută de mică în dragoste pentru Dumnezeu. Când avea în jur de 10 ani, prin micul orăşel a trecut Sf. Gherman, episcop de Auxerre. Auzind de venirea lui, mulţi s-au adunat pentru a-i asculta cuvintele. Între cei prezenţi se afla şi Genevieva şi, de îndată ce Sf. Gherman a văzut-o, a înţeles darul lui Dumnezeu ce sălăşluia în ea. Atunci, copila i-a mărturisit episcopului că vroia să-şi închine în întregime viaţa lui Hristos şi, cu bucurie, Gherman a binecuvântat-o să rămână fecioară.

Pentru că în acea vreme nu existau încă multe mănăstiri de maici în Galia, Genevieva a rămas fecioară în lume, trăind într-o cameră în casa părinţilor ei. Când avea doar 15 ani însă, părinţi i-au murit, şi sfânta a fost nevoită să se mute la naşa ei în Paris. Deşi atât de tânără, ducea o viaţă foarte aspră. Nu mânca decât de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta, puţină pâine (rânduiala aceasta nu a încălcat-o decât după vârsta de 50 de ani când, la insistenţa episcopului, a acceptat să mănânce şi peşte şi lapte.) Era nelipsită de la biserică, însă de multe ori se închidea în chilia ei cu săptămânile, ca să se roage pentru cei aflaţi în necazuri. Tot ce avea dăruia săracilor. Vestea despre sfinţenia ei s-a răspândit şi mulţi veneau să-i ceară să se roage pentru ei. Nu de puţine ori se întâmplau minuni, pentru că Genevieva avea o credinţă simplă şi o inimă plină de milă pentru cei ce sufereau.

În anul 451 hunii păgâni au năvălit în Galia conduşi de regele lor, Attila, pustiind totul în cale. Se îndreptau spre Paris, iar oamenii, cuprinşi de panică, au început să-şi adune cele mai de preţ lucruri şi să se ascundă în păduri. Genevieva însă îi sfătuia ca, în loc să fugă, mai bine să aibă nădejde la Dumnezeu şi să se roage fierbinte, şi Dumnezeu Însuşi le va fi ocrotitor. Astfel, toţi s-au adunat în jurul sfintei pentru a se ruga. Şi Attila a ajuns într-adevăr la Paris, însă, orbit de puterea dumnezeiască, a trecut pe lângă oraş fără să-l vadă şi astfel Parisul a fost salvat.

Faima sfintei se răspândea cu repeziciune, şi până şi păgânii o cinsteau şi ascultau de cuvântul ei. Genevieva mergea adeseori la conducătorii franci păgâni şi, cu autoritatea pe care o avea, îi elibera pe cei robiţi sau pe cei condamnaţi la moarte. Vestea despre ea ajunsese până departe. Pelerinii gali, în drum spre Locurile Sfinte, treceau prin Antiohia Siriei, unde se nevoia Sf. Simeon Stâlpnicul (numit astfel pentru că trăia în vârful unui stâlp). Pelerinii îi spuneau sfântului să se roage pentru ei, el însă le răspundea că o au la Paris pe Genevieva ca să se roage. Apoi, Simeon îi ruga să-i ceară sfintei să-l pomenească la rugăciune şi pe el. Iată în ce chip minunat erau unite în acele vremuri Apusul şi Răsăritul într-o singură credinţă în Hristos!

Când, în anul 464, Parisul a fost asediat de regele franc Childeric, iar oamenii mureau de foame, Genevieva însăşi a ieşit din oraş cu 11 corăbii şi a urcat pe Sena pentru a face rost de grâu. Păgânii nu au îndrăznit să-i facă nimic şi astfel sfânta a salvat din nou oraşul.

Apoi, la cârma regatului franc s-a urcat Clovis, care stăpânea deja întreaga Galie şi care a fost primul rege franc creştin. Adus la credinţă de rugăciunile soţiei sale, Sf. Clotilda, şi botezat în anul 496 de Sf. Remigiu, episcop de Rheims, Clovis s-a dovedit un bun creştin şi un apărător al Bisericii. Avea mare dragoste şi pentru Sf. Genevieva, care prin sfaturile ei înţelepte a ajutat la organizarea tânărului stat franc creştin. Acesta a stat apoi drept model tuturor celorlalte ţări creştine ale Apusului. Genevieva ajunsese deja o adevărată maică a întregii Galii şi mulţi alergau la ea pentru a primi dezlegare de neputinţele şi durerile lor.

La Paris, Clovis a început să construiască pentru Genevieva o biserică închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel, însă cuvioasa n-a mai apucat s-o vadă terminată pentru că, la 3 ianuarie 512, a murit. Avea 89 de ani. Plânsă de o ţară întreagă, sfânta a fost aşezată în biserica Sfinţilor Apostoli, care în scurtă vreme i-a fost închinată ei. Minunile nu au întârziat să apară şi sfânta a ajuns să fie cinstită ca ocrotitoarea Parisului. În anul 1129, oraşul a fost lovit de o molimă îngrozitoare, care a secerat 14.000 de vieţi. Nemaiştiind ce să facă, oamenii au scos moaştele cuvioasei în procesiune. În chiar aceeaşi zi (26 noiembrie), epidemia a încetat complet.

Din biserica ei însă, în anul 1793, revoluţionarii atei francezi, mânaţi de ura lor împotriva credinţei în Hristos, au scos şi au ars moaştele Sf. Genevieva, ale celei ce fusese maica iubitoare a oraşului şi ocrotitoarea lui nebiruită vreme de atâtea secole. Biserica sfintei a fost secularizată, devenind cunoscutul Pantheon din Paris. Din fericire însă, o bucată din moaştele sfintei a supravieţuit furiei revoluţionare şi a fost aşezată în biserica Sf. Ştefan (St-Étienne-du-Mont) din imediata apropiere a Pantheon-ului, unde se găseşte până azi. Lângă racla cu moaştele sfintei stă o icoană – dar al credincioşilor ortodocşi –, în care sunt pictaţi împreună Sf. Genevieva şi Sf. Simeon Stâlpnicul, ca semn al unirii lor în aceeaşi dreaptă credinţă a lui Hristos.

Pentru rugăciunile Sfintei Maicii noastre Genevieva, ocrotitoarea Parisului, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne pe noi. Amin!

Ieromonah Grigorie Benea

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

[off topic] Hărțile cu moaștele Sfinților Ortodocși din pământurile germane (Germania, Austria, Elveția) și din Țările de Jos (Olanda, Belgia, Luxemburg)

Harta cu moaștele Sfinților Ortodocși din Germania, Austria și Elveția

Harta cu moaștele Sfinților Ortodocși din Țările de Jos (Olanda, Belgia, Luxemburg)

Cele două hărți sunt întocmite de Părintele Ieromonah Grigorie (Vlad) Benea, autorul lucrării „Viețile Sfinților Ortodocși din Apus”.