Category Archives: Chilia Ioan Teologul – Cucuvino

Chilia moldovenească „Sf. Ioan Teologul” (Cucuvino, Provata) de la Sfântul Munte Athos

ctitori-cucuvino

Istoricul Comunităţii „Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte Athos

În partea despre răsărit a Sfîntului Munte Athos, pe teritoriul Mănăstirei Marea Lavră şi în regiunea numită Provata, pe un teren frumos, cale de un ceas de la malul mării, este situată această comunitate românească „Sf. Ioan Teologul”, care înfăţişează un Schit (Chinovial românesc). Istoricul vechi al acestui aşezemânt ne dă următoarele amănunte: „Înainte de despărţirea Bisericei de apus (1054), pe când Mănăstirea Latinească „Amalfinu” era în fiinţă, regiunea Provata aparţinea acelei Mănăstiri, iar Chilia Sf. Ioan Theologul, zisă „Cucuvino”, era şcoală de Theologie care servea atât pentru călugării din Sf. Munte, cât şi pentru cei de afară care veneau să frecventeze această şcoală renumită pe acele timpuri. După desbinarea Bisericilor, cum am amintit mai sus, şi tocmai pe timpul prigonirilor de către împăraţii Bizantini Mihail şi Andronic Paleologii, din îndemnul patriarhilor Ion Becul şi Varlaam, aceştia venind cu putere asupra Sfîntului Munte cu scopul de a supune Mănăstirile credinţei lor shizmatice, călugării n-au cedat, opunându-se chiar cu riscul vieţii, deci multe Mănăstiri şi Schituri au fost devastate din această cauză şi cu deosebire mănăstirea „Amalfinu” (pe atunci Italienească) a fost arsă şi destrusă din temelii, iar călugării convieţuitori, o parte omorâţi, iar o parte din ei surghiuniţi prin diferite insule pustii. Astfel şi şcoala aceasta de teologie a fost desfiinţată şi părăsită definitiv.

Nu se ştie precis după câţi ani după aceasta, nişte români macedoneni din Thesalia, de pe coastele muntelui „Cucu-vino”, venind în Sf. Munte pentru a imbrăţişa viaţa monahală, a cumpărat această proprietate cu ruinele fostei şcoli şi şi-a construit din nou o bisericuţă şi câteva clădiri pentru adăpostul lor. Bisericii i-a fost pus ocrotitorul Sf. Ioan Theologul, pe care îl avusese şi şcoala, iar Chiliei i-a dat numele de „Cucu-vino”, în amintirea patriei lor natale.

După un timp, trecându-se din viaţă acei călugări români Thesalieni sau Cucu-vineni, şi ne mai având urmaşi, această chilie a ajuns în complectă ruină, fiind părăsită câteva decenii.

In Anul 1868, trei fraţi români din Basarabia, au venit la Sf. Munte pentru închinare, anume: Stefan, Iordache şi Costache, din familie Sultani (zişi şi Voroticeni) şi cu un nepot al lor Theodor (Soroceanu). Deci, aceştia au vizitat mai întîi toate Mănăstirile şi Schiturile existente în Sf. Munte, unde au putut vedea o mulţime de Odoare Sfinte, şi multe lucruri de provenienţă românească, dăruite de Domnitorii noştri din acele timpuri, încântaţi de acestea, şi având marea dorinţă ca şi singuri să între în viaţa monahală şi să-şi petreacă restul vieţii în aceste locuri, cu propriile lor mijloace, au cumpărat de la Mănăstirea Lavra, ruinele fostei Chilii Cucu-vino cu întreaga proprietate, plătind în total suma de 15.000 Groşi în aur (cinci-spre-zece mii).

Ca prim stareţ şi conducător duhovnicesc a fost rânduit Monahul Dometian, român Basarabean, cu metania de la Chilia românească (Xiropotamul) cu Biserica Adormirea Maicii Domnului. Curând, după un an de zile, acei trei fraţi Basarabeni şi cu nepotul lor au fost tunşi în cinul monahicesc, luând numele de: Ghervasie, Sava şi Calinic Schimonahii şi Theodosie monahul (Soroceanu). Menţionatul stareţ, părin¬tele Dometian Cristea, a condus acest aşezemânt până la anul 1879, după care apoi s-a retras la linişte, (fiind înaintat în vârstă) şi a luat conducerea Părintele Calinic (Sultanu). Acesta, şi el acum fiind înaintat cu anii, şi văzînd inteligenţa şi aptitudinea tânărului monah Teodosie (Soroceanu), sa sârguit al ridica la treapta Preoţiei, şi apoi, intervenind la Mănăstirea pendinte Marea Lavră, i-au încredinţat conducerea acestui Lăcaş, în calitate de Stareţ la anul 1881, însuşi retrăgându-se la linişte.

Vechile clădiri, unde fusese oarecând şcoala, cât şi cele făcute de românii Thesalieni împreună cu Bisericuţa, erau în complectă ruină, pe care stareţii mai sus indicaţi, deşi le mai reparase, totuş era imposibil să mai reziste, trebuind a le construi toate din nou.

Astfel, noul stareţ, Ieromonahul Theodosie Saroceanu, cu mijloacele proprii ale unchilor săi mai sus zişi şi cu ajutorul altor pioşi creştini şi compatrioţi, a rîdicat din temelie alte corpuri de case împreună cu Biserica, pe un teren ceva mai sus, dându-i acelaşi patron al Sf. Ioan Theologul, ce-l avea şi anterior. Mai târziu, pe la 1902, s-au mai construit şi alte dependinţe şi clădiri, şi un corp mare de case cu patru etaje, având diferite încăperi şi camere atât pentru locuinţa monahilor convieţuitori (care pe atunci ajunsese la un număr de 30), cât şi pentru primirea şi găzduirea vizitătorilor şi a perelinarilor, ce veneau în mare număr la Sf. Munte, pentru închinare.

Ca pământ cultivabil, are această comunitate o întindere de peste 30 hectare, pe care s-a cultivat măslini, vie, aluni şi alţi pomi fructiferi, cum şi o frumoasă grădină de zarzavaturi. Comunitatea posedă şi o „bibliotecă frumoasă”, cu un număr de peste 2000, volume cărţi, o parte cumpărate, şi o parte donate de Academia Română din Bucureşti, cum şi de către alţi binevoitori compatrioţi Români care au contribuit cu diferite cărţi pentru înfiinţarea acestei Biblioteci.

cucuvino3Cele necesare pentru întreţinerea personalului comunităţii se procură atât din produsele locale ale comunităţii, cât şi din ajutoarele cititorilor şi compatrioţilor noştri, fraţi creştini. Până în timpul războiului mondial (1916) Comunitatea primea o subvenţiune anuala de la Onar. Guvernul Român, în sumă de 5.000 cinci mii Lei, care i-au fost suprimată în anii de criză. Birul anual, ce-l plăteşte către Mănăstirea Dominantă Lavra, este de 5 lire othomane. Actul de cumpărare (Omologhia) prevede înscrierea a trei persoane şi după moartea vreunuia din aceştia, se înlocueşte cu altul din personalul Comunităţei, astfel că Comunitatea este cu drept de moştenire veşnică. Întreaga viaţă a Comunităţii este bine organizată, după modul celorlalte Mănăstiri din Sf.Munte, iar Slujbele şi Serviciul Divin să sevârşeşte în limba maternă românească, la care pe lângă Patriarhul Ecumenic, se pomeneşte şi Sf. Sinod al României, precum şi Familia Regală.

Cîteva explicaţii:
(1.) Tot aceşti trei Fraţi (Sultani) Ghervasie, Sava şi Calinic Shimonahii, sunt Primii Ctitori, fondatori ai Comunităţii vecine cu patronul Sf. Ioan Botezătorul, Chilia numită ”Catafighi” (Scăparea), care la cumpăratul şi începutul clădirii ei au contribuit cu suma de: 2016 Lire Othomane (două mii şase-spre zece), iar primul stareţ al acelui Lăcaş a fost rânduit Ieromonahul Theodorit Hodorogea, originar din Basarabia.
(2.) Domnul Tache Ionescu, fost Ministru de Culte, a binevoit a oferi Comunităţii (Cucuvino) gratuit toate cărţile Bisericeşti cu litere noi (Latine).
(3.) Domnii Miniştri de culte ai Onor. Guvernului Român, treptat au ajutat şi susţinut Comunitatea în toate interesele ei, iar în timpul Guvernului Sub Excelenţa Sa Domnul Sturdza, i s-a înfiinţat o subvenţiune de 5.000 Franci, (cinci mii) anual, şi în timpul crizei sa redus la 2500 (două mii cinci-sute) franci, apoi, mai târziu s-a desfiinţat.

Încă din anul 1911, Comunitatea a obţinut voie de la Onor. Guvernul Român şi Sf. Mitropolie de Iaşi ca să înfiinţeze un nou aşezemânt în localitatea de la Bucium (Vlădiceni), aproape de Iaşi, pentru ca să-i fie ca metoc de întreţinere. La întemeierea acelui metoc a lucrat mult Vrednicul stareţ Arhim. Theodosie, secundat de câţiva părinţi şi ucenici din sânul comunităţii. Cu fondurile proprii ale Comunităţii s-a cumpărat astfel proprietatea numită „Cozmoae” cu vie şi pământ cultivabil, unde în scurt timp s-au construit câteva clădiri şi o Bisericuţă cu hramul Sf. Ioan Theologul, dândui-se numele de: Schitul Filial Sf. loan Theologul-metocul comunităţii fraţilor români Sf. Ioan Theologul, Cucuvino, Provata din Muntele Athos. Actele Noului Schit au fost deci legalizate de Onor. Guvernul Român şi aprobate de Sf. Mitropolie a Moldovei din Iaşi, iar Părintele Theodosie, stareţul respectiv al comunităţii a fost avansat la rangul de Arhimandrit de către Inaltul Prelat I.P.S. Mitropolit Pimen +

După încetarea războiului mondial (1918), din cauza unei catastrofe întâmplate la Socola (în apropiere de Schit) cu arderea marelui depozit cu muniţii explozibile de rezboi, aşezemântul cu toate clădirele şi întreaga gospodărie, înpreună cu Bisericuţa a ars din temelii, unde din nefericire a căzut victimă şi mult regretatul stareţ Arhim. Theodosie Soroceanu. Nenorocirea, fireşte, a fost mare şi pagubele considerabile pe care le-a încercat Comunitatea.

După moartea tragică a Păr. Theodosie Soroceanu, conducerea Comunităţei i-a parvenit succesorului său Arhim. Epifanie Dumitrescu, care pe ruinele schitului destrus de foc, a început să refacă casele şi apoi Biserica cu intreaga gospodărie. Cu oarecare mijloace proprii a comunităţii şi cu ajutorul pioşilor creştini, iubitori de Biserică cum şi cu despăgubirea acordata de Onor. Guvernul Român, în sumă de 450.000 Lei (patru sute cinei-zeci mii), după câţiva ani de muncă şi activitate Păr. Arhim. Epifanie şi cu alţi părinţi ai Comunităţii a isbutit să reclădească gospodăria metocului din temelie, şi pe urmă a rîdicat şi o frumoasă Biserică pe un teren mai solid, dându-i acelaş patron „Sf. Ioan Theologul”, care a fost Sfinţită de însuşi I.P.S.Mitropolit Pimen al Moldovei, Protectorul acestei Comunităţi, la anul 1928.

Încă de la început (1911) s-a mai cumpărat şi o altă proprietate tot cu banii Comunităţii lângă satul Vlădiceni, şi s-a plantat vie şi diferiţi pomi fructiferi etc. In ultimul timp reformându-se legile Sfântului Munte printr-un statut rectificat de parlamentul Elen, să interzică oricărui călugăr să absenteze în exterior, peste termenul de şase luni, iar dacă cineva ar încălca această dispoziţiune, îşi pierde dreptul de stabilire in Athos şi nu i se permite astfel reîntoarcerea la Sf. Munte, fiind exclus din numărul locuitorilor.

Cum S.S.P. Arhim. Epifanie, fiind ocupat cu economatul metocului, n-a putut a se prezinta la timp în Sf. Munte, după cum legile cereau, Autoritatea supremă Bisericească, conform art.132 al statutului Sf-lui Munte, l-a destituit formal din rangul său de stareţ în anul 1932. Astfel, conducerea Comunităţii i-a fost predată înlocuitorului său, anume Protosinghelului Varlaam Nemţanu, cu consimţământul soborului întreg al Comunităţii, la care a convenit şi singur Păr. Epifanie, rămânând tot la zisul metoc al comunităţii de la Iaşi.

Din cauza înprejurărilor timpului, conducerea acestei comunităţi a trecut în seama Păr. Varlaam, tocmai în epoca cea mai vitregă, când personalul a rămas foarte redus, ne mai permiţându-se stabilirea în Sf. Munte a noilor candidaţi şi ucenici. Astfel încât, pentru serviciul Bisericesc, cât şi pentru administraţia întregei gospodării, ne trebuie nouă să depunem o muncă colosală ca să putem înfrunta aceste greutăţi. Totuşi, mulţumită activităţii actualului stareţ, care cu deplin caraj munceşte pentru ridicarea prestigiului Comunităţii şi imbunătăţirea ei, cu dreptul o putem spune, că din mila lui Dumnezeu, ne menţinem la înălţime, şi pe cât puterile ne permit, progresăm. Astfel, din iniţiativa actualului stareţ, s-a adus din depărtare o apă transportată prin tuburi de tuci, care serveşte atât pentru necesităţile casnice, cât şi în special pentru grădina de zarzavaturi. Deasemenea s-au făcut şi reparat unele clădiri în cuprinsul Comunităţii. Încă s-a desfundat şi o bucată de teren, ca la zece pogoane pe care s-a cultivat vie şi măslini etc. Precum şi alte lucrări de seamă s-au întreprins pentru folosul comunităţii.

Pentru ca să putem reprezinta bine comunitatea noastră românească în acest centru al ortodoxismului, alături de alte naţiuni ortodoxe existente în Sfântul Munte, ne trebuie încă oameni demni de această chemare şi dorim astfel o îmbunătăţire cât mai apropiată a situaţiei noase în aceste locuri…

Acesta este Istoricul Comunităţii Fraţilor Români cu patronul „Sf. Ioan Theologul”, Chilia Cucuvino, Provata, din Sf. Munte Athos.
S-a cules din istoricul vechi al Comunităţii făcut la 1871, cum şi din alte acte şi manuscripte de valoare.
Sf. Munte Athos, Provata, Anul 1935, Luna Ianuarie 20.
Pentru conformitate: Arhim. Varlaam

Sursa: cucuvino.info

Vezi și   și 

cucuvino2

Anunțuri

Greutăţile monahilor români la Muntele Athos, la cumpăna veacurilor XIX-XX

Biserica Schitului Prodromu la mijlocul veacului trecut

Prezenţi la Muntele Athos încă din secolul al XIV-lea, monahii români au vieţuit în aşezămintele existente, în majoritate greceşti, dar şi ruseşti, bulgare, sârbeşti şi georgiene, până în secolul al XVIII-lea, când a luat fiinţă primul schit românesc – Lacu – şi apoi Schitul Prodromu. Din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea izbucnesc la Muntele Athos conflicte cu caracter naţional. Rând pe rând, ruşii, apoi sârbii şi bulgarii au obţinut reprezentare în Chinotita de la Careia (ruşii – Mănăstirea Russicon, sârbii – Mănăstirea Hilandar, bulgarii – Mănăstirea Zografu). Călugărilor români athoniţi nu li s-a recunoscut de elementul grec majoritar dreptul de a se organiza distinct. Ei erau subordonaţi în continuare, în totalitate, atât eclesiastic, canonic, cât şi economic, mănăstirilor greceşti.

Începând cu anul 1850 se constituie la Muntele Athos o serie de chilii şi colibe româneşti, ajungând, la începutul secolului al XX-lea, la 24 de chilii şi 26 de colibe în care vieţuiau 628 de călugări români. Dintre cele 24 de chilii româneşti, 9 erau subordonate Mănăstirii Lavra, 5 – Mănăstirii Vatoped, 3 – Mănăstirii Pantocrator şi câte una Mănăstirilor Dionisiu, Ivir, Xiropotam, Simon Petru, Grigoriu şi Cutlumuş.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, monahii români athoniţi încep să manifeste interes pentru apărarea drepturilor lor în faţa abuzurilor la care erau supuşi din partea mănăstirilor greceşti, cărora le erau subordonaţi şi care le interziceau cultivarea pământului, ridicarea de noi chilii, folosirea pădurilor şi a surselor de apă, împiedicau primirea de noi monahi români, hirotonirea sau înaintarea lor pe scară ierarhică. Nu în ultimul rând, aceştia încep să solicite protecţie din partea statului român pentru proprietăţile pe care le deţineau şi subvenţii pentru întreţinerea lor. Dintre chiliile româneşti existente se remarcă, prin buna organizare şi prin asiduitatea promovării intereselor monahilor români, chilia „Sfântul Ioan Teologul-Cucuvinu“ – Provata, condusă de superiorul Teodosie Soroceanu. Aşa cum rezultă dintr-un document din noiembrie 1906, în anul 1895, în jurul acestei chilii se constituie Comunitatea Fraţilor Români din Provata, care cuprindea, pe lângă chilia Cucuvinu, şi chiliile „Adormirea Maicii Domnului-Provata“, condusă de Gherasim Stratan, „Sfântul Ioan Botezătorul-Catafighi“, condusă de Ilarion Mârza, şi „Sfântul Prooroc Ilie – Provata“, condusă de Spiridon Daschievici. Scopul acestei comunităţi era „ca în înţelegere şi frăţească dragoste, pentru folosul de obşte, să lucrăm împreună (…) şi să ne ajutăm la nevoile noastre unul pe altul“. Comunitatea începea să fie subvenţionată de statul român cu suma de 5.000 de lei anual. În anul 1899 primea în rândurile ei şi chilia „Sfântul Gheorghe-Colciu“, condusă de Gavriil Mateescu.

Încercări de organizare a athoniţilor români

Greutăţilor ce decurgeau din faptul că monahii români nu aveau nici un reprezentant în Chinonul de la Careia, care să-i apere de abuzurile la care erau supuşi, se adăugau existenţa mai multor opţiuni de reprezentare a lor, precum şi lipsa de unitate, parţial cultivată de monahii greci. Mănăstirea Lavra s-a opus constant iniţiativelor de ridicare a acestui schit în rândul mănăstirilor athonite, în acest fel călugării români au rămas fără un reprezentant în Chinotita de la Careia, care ar fi putut să le reprezinte interesele şi să-i apere de abuzurile clerului grec majoritar. La 1 aprilie 1900 se întruneau la chilia Cucuvinu cei 51 de monahi români ai chiliilor „Sfântul Ioan Teologul-Cucuvinu“, „Sfântul Ioan Botezătorul-Catafighi“ şi „Adormirea Maicii Domnului“. A fost supusă spre discutare legea de înfiinţare a Comunităţii Fraţilor Români, care avea 32 de articole. Primele articole stabileau denumirea de „Comunitatea Fraţilor Români de la Muntele Athos“ şi se preciza că scopul ei e acela de a apăra drepturile fraţilor de acelaşi neam, de ajutor reciproc, de a ridica moralul naţional la „nivelul trebuincios unei naţiuni“ pentru reprezentarea corespunzătoare a ei şi de a câştiga „drepturile ce se cuvin românilor“. Articolul 4 prevedea înfiinţarea unei biblioteci „pentru luminarea fraţilor de un neam“. Comunitatea îşi propunea să susţină interesele celor care o sprijineau material şi să câştige drepturile monahilor români, ca naţiune ortodoxă persecutată în Muntele Athos. Membrii comunităţii urmau să se ajute între ei „la toate trebuinţele“ şi să se poarte cu respect faţă de monahii greci, ruşi, bulgari, sârbi dacă aceştia „nu vor atinge şi vătăma interesele naţionale ale comunităţii“. Toate aşezămintele componente urmau să se conducă după acelaşi regulament în administrarea internă şi să se conformeze ordinelor „Bisericii Mame“. Serviciul divin urma să se desfăşoare numai în limba română. Nu puteau fi primiţi în comunitate decât fraţi români şi nu puteau fi adăpostiţi membri dovediţi că lucrează împotriva acesteia. Se forma un consiliu, compus din superior şi câte un ucenic din fiecare aşezământ al comunităţii. Biroul consiliului era compus dintr-un preşedinte, care era în acelaşi timp şi superiorul întregii comunităţi, ales pe viaţă, un vicepreşedinte, un secretar şi un raportor, aleşi pentru câte un an. Preşedintele trebuia să fie unul dintre superiorii celor trei chilii, să aibă pregătirea corespunzătoare, să nu fie „egoist şi pasionat“. Alegerea lui se făcea prin vot. În urma alegerii, trebuia să depună un jurământ prin care să se angajeze că va contribui la dezvoltarea comunităţii şi că va respecta legea votată. Membrii comunităţii depuneau, la rândul lor, un jurământ de supunere necondiţionată faţă de preşedintele ales, „atât cât se va conduce de legea votată“. Preşedintele avea o putere absolută în dirijarea administrativ-politică a comunităţii, putea cere înlăturarea oricărui frate sau călugăr din orice chilie, „dacă s-ar dovedi că acela ar vătăma comunitatea“. În problemele externe, preşedintele putea fi învestit a reprezenta comunitatea printr-o împuternicire semnată de toţi membrii. În lipsa lui, conducerea o prelua vicepreşedintele. Consiliul putea fi convocat „de câte ori trebuinţa va cere“ de către preşedinte, iar şedinţele urmau să se desfăşoare acolo unde vieţuia acesta. Orice aşezământ care ar fi aderat la comunitate trebuia să recunoască această lege, care urma să se completeze cu „cele ce vor fi de trebuinţă“. Legea a fost votată în această formă de cei 51 de monahi ai celor trei chilii. Cei care ar fi încălcat-o ar fi fost afurisiţi.

Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului ProdromuSituaţia critică din perioada celor două războaie mondiale

Situaţia monahilor români s-a agravat şi mai mult după 10 mai, în 1924, când, printr-o Chartă Constituţională semnată de cele 20 de mănăstiri, se consfinţea preponderenţa elementului grecesc în Muntele Athos şi se impunea cetăţenia elenă tuturor monahilor. Într-o adresă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române către Ministerul Afacerilor Străine, din martie 1927, se aprecia că impunerea cetăţeniei elene tuturor monahilor athoniţi reprezenta un privilegiu exclusiv pentru naţionalitatea elenă, iar schiturile şi chiliile româneşti „ar pierde calitatea de româneşti şi aceeaşi soartă ar avea şi proprietăţile lor, fie din Grecia, fie din ţară“. În luna septembrie 1931, călugării români athoniţi au înaintat un memoriu Ligii Naţiunilor, în care protestau împotriva impunerii cetăţeniei elene şi a piedicilor puse de autorităţile elene de stabilire de noi monahi la Muntele Athos. Acest lucru ducea la imposibilitatea înlocuirii monahilor vârstnici cu alţii tineri şi, „în consecinţă, peste 30 sau 40 de ani nu se va mai afla nici o urmă de român în Sfântul Munte, iar schiturile şi chiliile cu marile lor bogăţii vor trece direct în stăpânirea mănăstirilor chiriarhice greceşti, fără a se mai afla cineva care să facă vreo pretenţie sau să ceară despăgubiri, cum se practică şi acum, când se întâmplă de rămâne vreo chilie fără moştenitor“. Cel de-al Doilea Război Mondial a complicat şi mai mult situaţia monahilor români athoniţi. Întreruperea legăturilor cu ţara, criza economică care a cuprins şi Muntele Athos au condus la scăderea drastică a numărului acestora şi la deteriorarea clădirilor schiturilor şi ale chiliilor, fără posibilitatea reparării şi întreţinerii lor şi, în majoritatea cazurilor, la stingerea din viaţă a vechilor proprietari fără a avea succesori. Numeroase chilii şi colibe româneşti vor fi preluate de mănăstirile greceşti chiriarhice sau vor fi abandonate.

Lipsite de sprijin, după al Doilea Război Mondial, multe chilii româneşti dispar

După prima perioadă de oarecare bunăstare şi normalitate, specifică celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, când se pun bazele celor mai multe dintre chiliile româneşti athonite, urmează perioade de criză şi de continuă deteriorare a existenţei acestor aşezăminte. Acestea sunt punctate de întreruperea relaţiilor diplomatice româno-elene (1905-1911), de cele două războaie balcanice, precum şi de cele două conflagraţii mondiale. Aceste aşezăminte spirituale româneşti au primit, până la Primul Război Mondial, subvenţii anuale din partea statului român, reluate sporadic în perioada interbelică, mai puţin la nivel statal şi mai mult la nivelul donaţiilor credincioşilor români. Lipsite de acest sprijin, după al Doilea Război Mondial, ele decad sau dispar, iar cele care au supravieţuit necesită grabnic ajutor din partea statului român. Poate că, aşa cum Parlamentul României a adoptat în aprilie 2007 Legea nr. 497/2007, prin care Schitul Prodromu primeşte o subvenţie anuală, se poate relua şi subvenţionarea celor câteva chilii româneşti athonite care au trecut proba atâtor încercări.

Maria PETRE

Foto: (1). Biserica Schitul românesc Prodromu la jumătatea secolului trecut, (2).  Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului românesc Prodromu
Sursa
: Ziarul Lumina

„Chilia Cucuvino. O rugăciune pentru Moldova” (2011), film documentar realizat de Iulian Proca despre Chilia Cucuvino de la Muntele Athos


Episodul I


Episodul II


Episodul III

„Chilia Cucuvino. O rugăciune pentru Moldova” (2011), film documentar în 3 episoade despre Chilia Cucuvino de la Muntele Athos, înființată de călugări originari din Basarabia. Documentarul realizat de Iulian Proca s-a transmis în premieră pe postul tv Moldova 1 pe 10 și 11 decembrie 2011. Sursa: Youtube via Iulian Proca Blog

Despre Schitul moldovenesc athonit de la Provata, emisiunea „Pietrele vorbesc” realizată de Părintele Savatie Baștovoi

Emisiunea „Pietrele vorbesc” realizata de ieromonah Savatie Baştovoi.
Tema emisiunii: Despre schitul moldovenesc de la Sf. Munte Athos (28.02.2010).
Sursa: Jurnaltv.md.