Daily Archives: 8 ianuarie 2023
Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul împlinește astăzi 97 de ani

„Dacă omul s-ar întoarce la post şi la rugăciune, viaţa pe acest pământ s-ar schimba pentru toţi”
Unul dintre cei mai mari duhovnici athoniți contemporani, Părintele Iulian Prodromitul (n. 8 ianuarie 1926) împlinește astăzi vârsta de 97 de ani. Bunul Dumnezeu să-i dea sănătate, pace, bucurie și mulțime de zile pentru folosul celor ce-i caută sfatul!
Părintele Iulian Lazăr de la Prodromu – câteva repere biografice
Ioan Lazăr, precum se numea mai înainte de a deveni ieromonahul Iulian, s-a născut la data de 8 ianuarie 1926, în localitatea Vorona, județul Botosani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta, oameni simpli și credincioși nu l-au împiedicat pe tânărul Ioan să îmbrățișeze viața monahală. Astfel, în anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi închinoviat la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. În anul 1950, el va termina armata, lucru obligatoriu la acea vreme. Petrecând zece ani în rugăciune și ascultare, în anul 1956, Domnul l-a învrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.
În anul 1977, împlinind vârsta de 50 de ani, părintele Iulian de la Sihăstria vine în Sfântul Munte Athos, loc unde va și rămâne până astăzi. Viețuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, în anul 1981, el ajunge la Schitul Prodromu unde este pus duhovnic. Până astăzi, el spovedește și îndrumă obștea schitului și pelerinii veniți din țară.
La link aveți diverse articole de folos cu și despre Părintele: Iulian (Lazăr) Prodromitul

foto 1 / 2 © George Crasnean