Viața Sfântului Serafim de Sarov, mare făcător de minuni (2 / 15 Ianuarie)

Viața Sfântului Serafim de Sarov, mare făcător de minuni (2 / 15 Ianuarie)

Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moșnin, erau oameni înstăriţi, însă evlavioşi şi foarte milostivi. Rămas orfan de tată la trei ani, micuţul Prohor a fost crescut de mama sa. 

Încă din copilărie s-a bucurat de vădita ocrotire a Maicii Domnului.La şapte ani, din neatenţie, a căzut din turnul clopotniţă al catedralei din oraş, catedrală închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Oricine s-ar fi zdrobit căzând de la o asemenea înălţime, însă el nu a păţit nimic.

Altădată, pe la zece ani, s-a îmbolnăvit greu, încât nimeni nu mai spera în însănătoşirea lui. Maica Domnului i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că îl va tămădui. Scoţându-se în procesiune pentru secetă icoana Maicii Domnului şi începând îndată ploaie mare, alaiul a trebuit să scurteze drumul şi să treacă prin curtea familiei Moșnin. Atunci mama a scos copilul şi s-a trecut cu icoana peste el, după care el s-a făcut sănătos.

Cu cât trecea timpul, cu atât se dovedea mai mult că tânărul Prohor nu era pentru lumea aceasta. La șaptesprezece ani, primind binecuvântarea mamei, care i-a dăruit şi o cruce de care sfântul nu s-a despărţit niciodată, el a plecat să îmbrăţişeze viaţa monahală la Lavra Pecerska din Kiev. După o vreme, îndrumat de Cuviosul Dositei din pustia Kitaev, a mers să îşi petreacă restul vieţii în Mănăstirea Sarovului. În ajunul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului. Aici a petrecut în ascultare şi felurite nevoinţe, ceea ce i-a atras mare dragoste şi respect din partea celorlalţi părinţi.

În anul 1780, cuviosul s-a îmbolnăvit grav, zăcând la pat și având tot trupul umflat. Fără să cârtească a răbdat această suferinţă vreme de trei ani. Nu a primit să fie chemat vreun doctor, ci a cerut să fie împărtăşit des cu Sfintele Taine. Întreaga obşte a făcut priveghere de toată noaptea, urmată de Sfânta Liturghie. După ce s-a împărtăşit, cuviosului i s-a arătat însăşi Maica Domnului însoţită de Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan. Arătând către el, Maica Domnului a zis: Acesta este din neamul nostru!. Apoi, punând prea sfânta mâna sa pe capul lui, îndată în partea dreaptă a trupului lui s-a făcut o deschizătură, pe unde s-a scurs toată materia care-i umplea trupul. La scurt timp s-a vindecat cu totul, însă cicatricea a rămas spre mărturie, şi era atât de adâncă încât ucenicul sfântului îşi aminteşte că în ea îi încăpea pumnul mâinii. Pe locul minunatei arătări a Maicii Domnului părinţii au ridicat o biserică unde cuviosul s-a împărtăşit mai întotdeauna cu Sfintele Taine până la sfârşitul vieţii.

După opt ani petrecuţi ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon. În anul 1793, pe când avea treizeci și cinci de ani, a fost hirotonit ieromonah. Curând după aceasta, împlinind șaisprezece ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuţă din desişul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câţiva kilometri de mănăstire. Aici şi-a făcut o grădină de zarzavat şi a adus doi stupi, iar ziua şi-o petrecea muncind, în rugăciune neîncetată şi citind Noul Testament, cu precădere Sfintele Evanghelii. După cum chiar el a mărturisit unui ucenic al său, seara obişnuia să plece din chilia sa şi, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineaţa se întorcea la chilie şi priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Aceasta nevoinţă a ţinut-o sfântul vreme de o mie de zile şi o mie de nopţi.

În anul 1804, într-o noapte, trei tâlhari, crezând că sfântul primeşte bani de la oameni, au vrut să-l prade. Deşi era în putere (avea patruzeci și șase de ani) şi ar fi putut opune rezistenţă, Sfântul Serafim şi-a încrucişat mâinile pe piept şi le-a zis: „Faceţi ce vreţi”, iar tâlharii l-au bătut, lăsându-l aproape mort. Nu au găsit, însă, decât o iconiţă şi nişte cartofi. Cuviosul a fost găsit a doua zi, plin de sânge, de nişte părinţi, care l-au dus la mănăstire. Acolo, Maica Domnului i s-a arătat din nou şi l-a vindecat întocmai cum o mai făcuse odinioară.

În sfârşit, când Sfântul Serafim a luat în grijă mănăstirea de maici Diveevo, el mărturisea: „Nici o piatră nu s-a pus în Diveevo fără voia Maicii Domnului şi nu s-a primit vreo soră în mănăstire, nici nu s-a pus vreo rânduială, fără consimţământul ei”. Pe calea pe care a păşit Maica Domnului, Sfântul Serafim a pus să se sape un șanț, ce stă mărturie până astăzi, închipuind urmele paşilor Maicii Domnului.

În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucişate pe piept în faţa icoanei Maicii Domnului „Umilenia”.

Prăznuirea lui se face pe 2 ianuarie, data adormirii sale și pe 19 iulie, data nașterii, aflării moaștelor și canonizării sale.

Vezi Blogul dedicat Sfântului Serafim de Sarov
Veți găsi aici Viața / Acatistul / Icoane / Mărturii etc.

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Posted on 2 ianuarie 2021, in Cuvinte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: