Credinţa creştină, pe-nțeles

Credinţa creştină
Pr. Vasile Sorescu

Credinţa creştină este darul lui Dumnezeu în puterea căruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Biserica. Credinţa este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de altă parte, este (şi) un merit al omului, căci crede numai cine voieşte. Ea este absolut necesară pentru mântuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceşte ucenicilor, înainte de înălţare: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi” (Marcu 16, 16).

Este o credinţă cunoscătoare şi o credinţă lucrătoare. Credinţa cunoscătoare este asemănată de Sfinţii Părinţi cu „frunzele pomilor”, iar credinţa lucrătoare cu „roadele”. Credinţa lucrătoare angajează, deci, şi trupul în procesul de mântuire şi se traduce în viaţă prin faptele credinţei. Daca lipsesc faptele credinţei, credinţa cunoscătoare nu are nici o valoare. Deci, nu este de ajuns să crezi că există Dumnezeu şi să cunoşti multe despre Dumnezeu, ci trebuie să trăieşti după voia Lui, împlinindu-i poruncile. Sfântul Iacov spune: „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi ca unul este Dumnezeu ? Bine faci, dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este ?” (Iacov 2, 18-20).

Adevărul mântuitor a fost descoperit oamenilor de Dumnezeu prin drepţii, patriarhii şi profeţii Vechiului Testament, iar în chip desăvârşit prin Fiul lui Dumnezeu întrupat – Mântuitorul Iisus Hristos, şi se păstrează în Biserică.

Prin descoperirea dumnezeiască, omul a aflat despre realităţile din lumea spirituală, care nu pot fi cunoscute şi cercetate de raţiunea omenească. Astfel, omului i s-a descoperit că după moarte îl aşteaptă viaţa veşnică şi că Dumnezeu, Unul în fiinţă dar întreit în Persoane, este Creatorul cerului şi al pământului. Din lumea creată mai fac parte: îngerii şi demonii, iar undeva, unde numai Dumnezeu ştie, există un loc de fericire eternă, numit rai, şi un loc de osândă şi nefericire eternă, numit iad. Despre Dumnezeu, îngeri, demoni, rai, iad, suflet, etc., omul cunoaşte cu adevărat doar câte i s-au descoperit. Iar cunoaşterea şi înţelegerea realităţilor spirituale se face prin credinţă, aşa cum realităţile materiale, fizice, sunt cercetate şi analizate prin raţiune. Raţiunea este, deci, pentru lucrurile materiale, iar credinţa este calea de cunoaştere a celor spirituale. Şi raţiunea şi credinţa sunt date omului de Dumnezeu. Ele nu se exclud. De aceea, antagonism între adevărata ştiinţă şi adevărata religie este numai în mintea unor oameni „fără Dumnezeu”, nu şi în realitate.

Celor care vorbesc de incompatibilitatea dintre ştiinţă şi credinţă, savantul Pierre Duhen, profesor la Facultatea de Ştiinţe din Bordeaux, între 1895 şi 1916, le striga cu indignare: „Minciună! Minciună în domeniul logicii, minciună în domeniul istoriei. Învăţământul care pretinde să stabilească ireductibil antagonism între spiritul ştiinţific şi spiritul creştin, este minciuna cea mai mare, cea mai îndrăzneaţă din cate au încercat vreodată să înşele pe oameni”. Şi el continua astfel: „Cred din tot sufletul în adevărurile pe care le Dumnezeu ni le-a revelat şi ni le propovăduieşte prin Biserica Sa. Niciodată nu mi-am ascuns credinţa şi nădăjduiesc din adâncul inimii, că Acela de la care o am mă va păzi ca să roşesc vreodată de ea”.

Raţiunea şi credinţa se întrepătrund şi se completează atât în cercetarea celor materiale, cât şi în cercetarea celor spirituale. Căci aşa cum sunt lucrurile materiale, unde predomină cunoaşterea raţională, trebuie să şi crezi în cei de lângă tine, în cunoştinţele şi descoperirile lor, tot astfel şi în cele spirituale, unde prioritate are credinţa, trebuie sa înţelegi, cât este posibil, şi cu mintea cele spirituale, care sunt supraraţionale şi supralogice, şi nu iraţionale şi ilogice. Descoperirea lui Dumnezeu se mai numeşte Revelaţie şi poate fi primită de om, în mod deosebit, prin credinţă, dar şi prin raţiunea iluminată de credinţă.

Sursa: Pr. Vasile Sorescu, „Religia ortodoxă, călăuză pentru credincioşi”, Ed. Saeculum I.O., 1997

Foto: Icoana „Duminica Ortodoxiei”

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

Posted on 18 noiembrie 2020, in Cuvinte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: