Daily Archives: 18 noiembrie 2020

VIDEO: Întâlnire cu Părintele Efrem Vatopedinul și prietenii Librăriei Bizantine (17 noiembrie 2020). Personalități din România pun întrebări părintelui Efrem

Video: Întâlnire cu Părintele Efrem Vatopedinul și prietenii Librăriei Bizantine (17 noiembrie 2020)

58’23 întreabă Chris Simion, regizor 
1h08’30, Alex Dima, jurnalist
1h21’32, Teodor Baconschi, diplomat
1h27’43, Marina Constantinescu, jurnalist
1h34’45, Cristi Puiu, regizor
1h45’50, Sever Voinescu, diplomat
1h50’43, Cristian Curte, jurnalist

*Curând vom aduna într-o singură postare toate linkurile către e-sinaxele ținute de Gheronda Efrem în acest an. 

Scurtă notă biografică. Arhimandritul Efrem, Starețul Lavrei Vatopedi, s-a născut în 1956 în Cipru. Părinții săi munceau pământul. A absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Atena. La 19 ani a ajuns prima dată în Sfântul Munte, unde părintele Efrem Katunakiotul (astăzi canonizat) i-a prezis că se va călugări, deși el se împotrivea gândului. În 1982 a fost tuns în călugărie în obștea de la Nea Skiti a părintelui Iosif Vatopedinul, ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (†1959). Obștea s-a mutat în Mănăstirea Vatopedi în 1990, iar părintele Efrem a fost ales stareț.

Credinţa creştină, pe-nțeles

Credinţa creştină
Pr. Vasile Sorescu

Credinţa creştină este darul lui Dumnezeu în puterea căruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Biserica. Credinţa este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de altă parte, este (şi) un merit al omului, căci crede numai cine voieşte. Ea este absolut necesară pentru mântuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceşte ucenicilor, înainte de înălţare: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi” (Marcu 16, 16).

Este o credinţă cunoscătoare şi o credinţă lucrătoare. Credinţa cunoscătoare este asemănată de Sfinţii Părinţi cu „frunzele pomilor”, iar credinţa lucrătoare cu „roadele”. Credinţa lucrătoare angajează, deci, şi trupul în procesul de mântuire şi se traduce în viaţă prin faptele credinţei. Daca lipsesc faptele credinţei, credinţa cunoscătoare nu are nici o valoare. Deci, nu este de ajuns să crezi că există Dumnezeu şi să cunoşti multe despre Dumnezeu, ci trebuie să trăieşti după voia Lui, împlinindu-i poruncile. Sfântul Iacov spune: „Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi ca unul este Dumnezeu ? Bine faci, dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este ?” (Iacov 2, 18-20).

Adevărul mântuitor a fost descoperit oamenilor de Dumnezeu prin drepţii, patriarhii şi profeţii Vechiului Testament, iar în chip desăvârşit prin Fiul lui Dumnezeu întrupat – Mântuitorul Iisus Hristos, şi se păstrează în Biserică.

Prin descoperirea dumnezeiască, omul a aflat despre realităţile din lumea spirituală, care nu pot fi cunoscute şi cercetate de raţiunea omenească. Astfel, omului i s-a descoperit că după moarte îl aşteaptă viaţa veşnică şi că Dumnezeu, Unul în fiinţă dar întreit în Persoane, este Creatorul cerului şi al pământului. Din lumea creată mai fac parte: îngerii şi demonii, iar undeva, unde numai Dumnezeu ştie, există un loc de fericire eternă, numit rai, şi un loc de osândă şi nefericire eternă, numit iad. Despre Dumnezeu, îngeri, demoni, rai, iad, suflet, etc., omul cunoaşte cu adevărat doar câte i s-au descoperit. Iar cunoaşterea şi înţelegerea realităţilor spirituale se face prin credinţă, aşa cum realităţile materiale, fizice, sunt cercetate şi analizate prin raţiune. Raţiunea este, deci, pentru lucrurile materiale, iar credinţa este calea de cunoaştere a celor spirituale. Şi raţiunea şi credinţa sunt date omului de Dumnezeu. Ele nu se exclud. De aceea, antagonism între adevărata ştiinţă şi adevărata religie este numai în mintea unor oameni „fără Dumnezeu”, nu şi în realitate.

Celor care vorbesc de incompatibilitatea dintre ştiinţă şi credinţă, savantul Pierre Duhen, profesor la Facultatea de Ştiinţe din Bordeaux, între 1895 şi 1916, le striga cu indignare: „Minciună! Minciună în domeniul logicii, minciună în domeniul istoriei. Învăţământul care pretinde să stabilească ireductibil antagonism între spiritul ştiinţific şi spiritul creştin, este minciuna cea mai mare, cea mai îndrăzneaţă din cate au încercat vreodată să înşele pe oameni”. Şi el continua astfel: „Cred din tot sufletul în adevărurile pe care le Dumnezeu ni le-a revelat şi ni le propovăduieşte prin Biserica Sa. Niciodată nu mi-am ascuns credinţa şi nădăjduiesc din adâncul inimii, că Acela de la care o am mă va păzi ca să roşesc vreodată de ea”.

Raţiunea şi credinţa se întrepătrund şi se completează atât în cercetarea celor materiale, cât şi în cercetarea celor spirituale. Căci aşa cum sunt lucrurile materiale, unde predomină cunoaşterea raţională, trebuie să şi crezi în cei de lângă tine, în cunoştinţele şi descoperirile lor, tot astfel şi în cele spirituale, unde prioritate are credinţa, trebuie sa înţelegi, cât este posibil, şi cu mintea cele spirituale, care sunt supraraţionale şi supralogice, şi nu iraţionale şi ilogice. Descoperirea lui Dumnezeu se mai numeşte Revelaţie şi poate fi primită de om, în mod deosebit, prin credinţă, dar şi prin raţiunea iluminată de credinţă.

Sursa: Pr. Vasile Sorescu, „Religia ortodoxă, călăuză pentru credincioşi”, Ed. Saeculum I.O., 1997

Foto: Icoana „Duminica Ortodoxiei”

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!