Daily Archives: 9 noiembrie 2020

Viaţa Sfântului Nectarie din Eghina (9 / 22 noiembrie). 100 de ani de la adormirea sa!

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească.

La vârsta de douăzeci de ani, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită „Noua Mănăstire” (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.

După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.

Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu. S-a retras la Atena, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.

În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.

Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni. Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţa.

După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.

Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. În anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia. Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin. 

Astăzi, 9 noiembrie 2020, se împlinesc 100 de ani de la plecarea sa la Cer. Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te pentru noi!

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!

 

Scrisoarea pentru Hristos a micului Anastasis

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Ţinea mult la familia lui şi se chinuia să-şi vândă „nimicurile”, pentru ca să umple cinci guri flămânde. Deschidea dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul crucii privind spre Biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuiele ce se găseau pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful ce se aşeza din gros pe picturi – prăvălioara se găsea pe o străduţă strâmtă, nepietruită – şi aşa îşi aştepta clienţii.

Domnul Temistocle era un om bun, care simţea durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, gândea în sinea lui: „Sărăcuţul, este galben ca ceara. Cine ştie ce mănâncă”. Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele lui. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel dulce şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur-singurel într-o cămăruţă, peste drum de casa lui. Sărăcuţul, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hăinuţele şi ghetuţele lui rupte, se putea uşor vedea că abia dacă avea ce mânca.

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celălalt.

– Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Băieţelule, o să răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.

– Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.

– Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.

– Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.

Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era… „CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER”. S-a oprit locului şi a început să zâmbească.

– Săracul băieţel! Ia să vad ce cere… A deschis scrisoarea şi a citit:

„Hristoase al meu,

Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig. Din ce-mi dă stăpânul, nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă. Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne? Ajută-mă! Mă închin Ţie.

Robul Tău,

Anastasis”.

– Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă – flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui – şi s-a dus apoi la poştă.

Peste două zile l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob…

Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel, dar nu avea cum să-i treacă atunci prin gând că Anastasis va ajunge cândva Sfântul Nectarie al Eghinei, făcătorul de minuni (prăznuit la 9 noiembrie)… De unde să fi putut bănui?

Autor necunoscut

Desen Sfântul Nectarie copil, de Cristina Ionescu Berechet

SPRIJINIȚI ACTIVITATEA BLOGULUI NOSTRU!