Gheronda Parthenios, Starețul Mănăstirii Sfântul Pavel: „Faceți pocăință precum ninivitenii odinioară!”

gheronda Parthenios
„Faceți pocăință precum ninivitenii odinioară!”

Sunt Părintele Parthenios (egumenul lavrei aghiorite „Sfântul Pavel”), care cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, am venit în 1954  la mănăstirea Sfântul Pavel și m-am făcut monah.

Anul acesta, pentru prima oară, am prăznuit Paștele singuri. Totdeauna aveam alături 150-200 de pelerini, care erau o mângâiere pentru noi, iar în total în Sfântul Munte, 5000. Cu toată dragostea, vă spun că mă doare acest lucru. Și aceasta se întâmplă din pricina păcatelor noastre, pentru că oamenii s-au îndepărtat de la calea lui Dumnezeu. Anul acesta, bisericile noastre, în Atena și în Tesalonic, au fost un cimitir. Toți oamenii închiși în casele lor, bisericile închise.

Politicienii, bine fac că iau aceste măsuri, care sunt însă măsuri omenești. Nu-i judecăm. Dar le trimit un mesaj, că aceste măsuri nu sunt suficiente. Îi rog pe politicieni și pe conducătorii noștri bisericești să cheme lumea, să deschidă bisericile, să lase lumea să iasă afară, să scoată icoanele, să facă litanii, să-L roage pe atotputernicul Dumnezeu, ca să ridice această ispită.

Nu ne salvează conducătorii acestui veac, ci numai Dumnezeul Atotputernic. El ne va salva. Deschideți bisericile, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenunchiați, așa cum au făcut ninivitenii. Să-L rugăm pe Dumnezeu, atotputernicia Lui, să ridice această ispită, altfel, nu știu ce se va întâmpla cu noi.

Nu vă înșelați, numai Dumnezeu ne va salva, numai Doamna noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai Sfinții Apostoli, numai sfinții noștri, și rugăciunea noastră și credința noastră în Dumnezeu. Și să lepădăm toate lucrurile necredinței.

Le spun politicienilor: se pregătește pecetluirea oamenilor. Dar noi, creștinii, credem în atotputernicia lui Dumnezeu, suntem botezați, mirunși cu pecetea lui Dumnezeu. „Pecetea Darului Duhului Sfânt”. Cei care nu sunt botezați și vor să se pecetluiască, să facă ce vor, dar nu ne forțați pe noi, creștinii, pentru că orice ați face Hristos va birui. Spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. (Matei X:32-33).

Nu credeți în sioniști, în masoni etc., pentru că aceștia nu cred în nimic. Noi credem în atotputernicia lui Dumnezeu, și oricât ne-ar costa asta, noi Îl mărturisim pe Iisus Hristos, și Acesta răstignit ( I Corinteni II:2), și în El ne punem nădejdea, în atotputernicia lui Dumnezeu. Nicăieri în altă parte.

La mulți ani!

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

(Domnul nostru a biruit lumea. Nu vă temeți; datu-mi-sa toată puterea în cer și pe pământ; Eu am biruit lumea. Aceasta este mărturisirea noastră și aceasta este credința noastră). 

Posted on 23 aprilie 2020, in 14. Mănăstirea Sfântul Pavel, Audio / Video, Cuvinte duhovnicești, Partenie de la Sfântul Pavel and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Un comentariu.

  1. ADEVĂRAT A INVIAT DOAMNE AJUTĂ TUTUROR AMIN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: