Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”

Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”
Mitropolitul Antonie al Surojului

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul său scut împotriva conștiinței. Mi-a venit acum în minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin și cultivat din Paris. Cândva a fost „ateu”, adică trăia fără Dumnezeu și se considera prea elevat și inteligent pentru a-și permite să gândească despre convertirea la credință. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la țară, fără cine știe ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: „În primul rând, Sașa, nu este chiar atât de important faptul că tu nu crezi în Dumnezeu – Lui nu I se poate întâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dumnezeu crede în tine”. Și altul: „Tu, însă, Sașa, mergi acasă și gândește-te, când anume ai pierdut credința, anume când ai avut nevoie ca Dumnezeu să nu existe?”

Sașa a venit acasă și se gândea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se aștepta la un discurs misionar sau la niște instrucțiuni pentru consultarea unor tratate, iar în loc – nu mai înțelegea nimic. Și el, după cum spunea mai târziu, a căutat cauzele mai întâi în cunoștințele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi în perioada pre-revoluționară de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva și nicidecum nu putea găsi, până a ajuns la timpul când avea șase ani. Locuia într-un oraș din Rusia, era un băiețel drăguț, mergea la biserică în toate duminicile și era considerat a fi un copil evlavios: intra, făcea semnul crucii, se oprea în mijlocul bisericii, în față, și se ruga lui Dumnezeu. În fiecare duminică primea un bănuț, pe care era dator să-l pună în căciula cerșetorului orb. Punea bănuțul și mergea la biserică cu sentimentul că a săvârșit o faptă bună, de dragoste, i-a acordat orbului atenție și poate sta acum liniștit în fața lui Dumnezeu.

Odată, înaintea sărbătorilor de Crăciun, plimbându-se cu mama sa prin oraș, a descoperit un magazin unde a văzut un minunat căluț de lemn care costa șase bănuți. A rugat-o pe mama să i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasă foarte trist. Duminica următoare, pe când mergea la biserică, ajungând în fața cerșetorului, s-a gândit că, dacă nu-i va da de șase ori acest bănuț, și-ar putea cumpăra căluțul. Zis și făcut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oară s-a gândit: dacă ar fi să iau de la el un bănuț, atunci voi cumpăra cu două săptămâni mai devreme căluțul. Și a furat de la orb bănuțul. După care, intrând în biserică a simțit că nu poate sta în față: dacă Dumnezeu îl va observa? S-a dus și s-a ascuns într-un colț al bisericii. Dădaca a venit cu el acasă și a povestit totul părinților acestuia, care au fost profund uimiți: până acum era mic, stătea în fața lui Dumnezeu, iar acum s-a adâncit în sine, viata lui în Dumnezeu a devenit mai interiorizată, el caută un loc ascuns unde ar putea în tăcere și contemplare să fie cu Dumnezeu (era o mămică destul de optimistă!).

Iar Sașa simțea că situația se înrăutățește și că trebuie să se ascundă de Dumnezeu. Și iată că de la universitate a venit fratele său mai mare, încărcat de cunoștințe ateiste, care s-a apucat să-i demonstreze că, de fapt, Dumnezeu nu există. Și Sașa mi-a spus: m-am agățat de această idee. Dacă nu este Dumnezeu, atunci nu are importanță dacă am furat bănuțul și n-am pus în căciulă acei cinci. Acesta a fost începutul „ateismului” său: învățătura despre faptul că Dumnezeu nu există, copilul a primit-o ca pe un colac salvator împotriva propriilor mustrări de conștiință.

Traducere din rusește de Ludmila Tudos / foto (mică) – pravmir.com
Sursa: opinii.tk / 2006

Posted on 1 aprilie 2020, in Cuvinte duhovnicești and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: