Nouă apariție editorială: „Pelerinaj spre Rai – Turismul religios în Sfântul Munte Athos”, Valentin-Lucian Beloiu (Editura Evanghelismos, 2020)

Format: 16,5×23,5 cm
240 pagini / 30.00 lei
Cartea poate fi comandată online de pe site-ul Editurii Evanghelimos

Cuvânt înainte de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Din Muntele Slavei în Slava Muntelui…

Nu sunt multe locurile din lume în care poți spune că Dumnezeu locuiește în pacea Sa. Miez al culturii Ortodoxiei, Athosul, cu geografia sa cea luminoasă și teologia plină de Har în Hristos Dumnezeu, poartă cu sine icoana Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Până să ajungi acolo, orice ai asculta povestindu-se este trădare de realitate. E totul cu mult mai frumos. Mai înalt. Mai Luminos. Mai Grădină vie a Maicii Domnului. Prin ea locul acesta a devenit locaș. Spațiu de sfințenie și luptă întru despătimire. Golf în furtuni și scăpare după gravele încercări ale vieții duhovnicești. Precum liniștea aceea care pătrunde în toți porii sufletului când dinspre străni se revarsă, în marile Privegheri ale Athosului, răspunsul obștei în rugăciune la ecteniile Altarului din care se desprind Liturghii spre Cer. Ca român, taina trăirii athonite mi-a îngăduit Dumnezeu să o gust din plin în Schitul românesc Prodromu. Liniștea din primele zile ale Creației te pătrunde în toată fibra vieții. Respiri atent atomii Împărăției și trăiești din plin Taina Rusaliilor. Duhul lui Dumnezeu Se poartă pe deasupra apelor Mării și schimbă sensul vieții tale, dacă te lași cuprins în Dumnezeiasca Liturghie.

Un specialist în mediu și turism, Valentin-Lucian Beloiu, strașnic pelerin athonit, ne-aduce dinainte o lucrare atent construită. Știința turismului articulată cu simțirea duhovnicească și liniștea călătorului umbrit de Duh. Un amalgam de date care nu se exclud construiesc icoana unui Athos al oamenilor atenți la Dumnezeu. Nu este, precum pare din subtitlu, o simplă analiză de economia turismului. Ci mai curând un soi de iconomie a pelerinajului. Adică restaurarea managerială a unei nevoi de căutare a lui Dumnezeu prin locurile Sale de pace! Și asta. Dar mai ales developarea atentă, cu metodă și sens științific, a principiilor care ne alcătuiesc mecanismele de alegere în ce privește odihna noastră activă. Și duhovnicească. Poate părea un pic prea riguros pentru spațiul libertății pe care-l reprezintă Athosul, dar se simțea nevoia unei astfel de cartografieri a nevoii de Athos. Autorul nu scrie din perspectiva absentului din peisaj. Știindu-ne de ani buni deja, cartea sa nu mă surprinde sau, dacă o face, o face în chip plăcut. Susținută ca teză de master în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Constanța, lucrarea depășește cu mult limitele unei construcții academice. Iese din rutina muncii unui student. Lămurit în timp asupra vocației sale, Valentin-Lucian Beloiu dovedește, a câta oară, că dragostea de Dumnezeu se ține cu rigoarea muncii. Cu atenta profesionalizare a impresiilor. Și că emoția face parte din rigoarea academică. Paginile despre relațiile Țărilor Române cu Athosul, chiar sistemic prezentate, sunt astfel de descifrări emoționale ale contribuției voievozilor – mulți intrați în rândul sfinților – la construirea și întreținerea acestui bastion unic al Ortodoxiei vii. Prin efortul său de profesionist autorul caută să deschidă un orizont nou de înțelegere a efortului de rigoare într-ale conservării liniștii de rugăciune și pace pe care Athosul îl prețuiește în detrimentul, ar zice unii, business-ului turistic. Pentru cel care nu a atins încă țărmurile de la Dafne ori din arsanalele marilor lavre cartea aceasta este un ghid de călătorie bucuros construit, migălos și relevant pentru inițierea unei călătorii. Dacă la ea se adaugă efortul de rugăciune, conștiința ascezei, spovedania curată și trăirea liturgică a Slujirii athonite veți înțelege de ce contribuția acestui mirean îndrăgostit de Peninsula Grădină este de reținut. Poate că nu în ultimul rând bucură cititorul icoana pe sticla amintirii pe care o reactivezi când citești facerea de literă și duh a lui Valentin-Lucian Beloiu. Dacă ai străbătut cărările Athosului, se redesenează în inima ta Muntele. Muntele Slavei reamintește inimii tale slava Muntelui. Semn că lucrarea Pelerinaj spre Rai cheamă nu doar la cuprinderea informală a Athosului, ci și la schimbarea vieții. Pentru ca Muntele să fie punte spre Cer. Cum și este.

Mi-e drag să văd laicii Bisericii încercând să dăruiască comunității creștine descoperirea lor riguroasă și iubitoare. E semn că Dumnezeu ne iubește. Că înțelegem că nu suntem Biserica lui noi și voi. Ci Biserica în care noi și voi suntem Una. Efortul lui Valentin-Lucian Beloiu pare o întoarcere Acasă. Cine-i cunoaște preocupările sale de cunoaștere în domeniul psihologiei ori psihoterapiei vindecării spirituale (aici înțelegând și duhovnicești) va simți cum Dumnezeu l-a purtat spre Ortodoxie ca un Tată grijuliu pe fiu. Sper din toată inima să vă prindă bine cartea. E parte din parcursul de cercetare al unui specialist îndrăgostit de locul în care Pacea lui Dumnezeu trăiește. Și cheamă la trăire.

Încă două precizări, Domnul Valentin Beloiu, vechi pelerin și prieten de-al nostru, este și autorul lucrării „Miracolul în viața omului modern. O monografie sociologică a pelerinajului„. Iar lucrarea prezentată mai sus, „Pelerinaj spre Rai”, va avea cât de curând o ediție și limba sârbă! Felicitări și din partea noastră pentru această lucrare inedită și densă ce va fi de mare folos iubitorilor Muntelui Athos!

Posted on 26 martie 2020, in Cărți, Știri / Anunțuri, File de jurnal athonit. Impresii ale pelerinilor and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. de interes /multumesc pentru info/

  2. Doamne-ajuta pe toata lumea sa trecem cu bine de necazuri!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: