Părintele Damaschin Grigoriatul va conferenția la București și la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman [update: conferințe la Pitești, Rm. Vâlcea, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Gura Humorului]
Preacuviosul schimonah Damaschin din obștea Mănăstirii Grigoriu, Sfântul Munte Athos, va conferenţia sâmbătă, 30 martie 2019, la Bucureşti, informează Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru basilica.ro
Conferinţa cu tema Despre minuni și despre vrăjitorie va avea loc în Amfiteatrul Buenos Aires din incinta clădirii Audiotirum Pallady, Bd. Theodor Pallady, Nr. 40 G, Sector 3, București.
Evenimentul, cu începere de la ora 17:00, este organizat de Fundația Satul Brâncovenesc.
cu o zi înainte, pe data de 29 martie 2019, ora 20.00, părintele Damaschin va fi prezent la o seară duhovnicească la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman. La eveniment va participa și ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Galaction.
GURA HUMORULUI
PITEȘTI
SIBIU
ALBA IULIA
RM. VÂLCEA
CLUJ
DESPRE PĂRINTELE DAMASCHIN GRIGORIATUL
Părintele Damaschin Grigoriatul este unul dintre puţinii părinţi greci athoniţi ce te pot întâmpina vorbindu-ţi în limba română. A vizitat de mai multe ori România, prima oară, în 1984, a stat două luni, a cercetat şaptezeci de mănăstiri şi i-a cunoscut printre alţii pe Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dumitru Stăniloae. A învăţat singur limba română, traducând mai apoi în greacă cărţi ale Părinţilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tănase sau Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Dar lucrarea sa cu greutate nu avea să fie aceasta, ci misiunea ortodoxă în idolatra Africă.
Vrednic urmaș al Cuviosului Cosma Grigoriatul (1942-1989), noul apostol al Zairului, Părintele Damaschin Grigoriatul este cu greu de găsit la metania sa, Mănăstirea Grigoriu, în cea mai mare parte a anului el afându-se în Congo, Burundi, Brazzaville sau Rwanda unde de mai bine de douăzeci de ani face o impresionantă misiune ortodoxă apostolică, luptă cu practicile vrăjitoreşti şi idolatre locale făcând o cateheză susţinută, traducând totodată cărţi duhovniceşti şi de cult din greacă în swahili, ridică biserici, baptiserii, şcoli sau spitale, botează mii de localnici, cercetează pe cei din închisori, pe bolnavi şi săraci.
text de Laurentiu Dumitru
Posted on 14 martie 2019, in 17. Mănăstirea Grigoriu, Damaschin Grigoriatul, Știri / Anunțuri and tagged 17. Mănăstirea Grigoriu, Alba Iulia, Athosul, București, Cluj, conferință, Damaschin Grigoriatul, Gura Humorului, minuni, misiune în Africa, Muntele Athos, Pitești, Râmnicu Vâlcea, seară duhovnicească, Sfântul Munte Athos, Sibiu, vrăjitorie. Bookmark the permalink. 5 comentarii.
Buna ziua.Participarea este conditionata de inscriere/rezervare?
Cel mai probabil nu. Dacă era necesară rezervarea, se preciza în anunț.
Va rugam sa mentionati si ora inceperii prelegerii.
Da, voi reveni cu precizarea orei. Am scris celor de la Basilica acum…
Evenimentul din București va avea loc la ora 17:00.