Daily Archives: 5 mai 2018

Nouă apariție editorială: Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare – mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu

„Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie.

A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pătrund adânc în lăuntrul de ape al pământului. Cuvântul său pătrundea, așadar, în chip simplu, în inima oamenilor.

Și înainte și după canonizarea sa, viața și învățătura Sfântului Paisie au avut și au o înrâurire asupra întregii lumi. Aș putea spune că este un Stareț contemporan al tuturor, universal”.

† Ierótheos,
Mitropolit al Nafpaktosului

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Reclame

Desenele artistei Gabriela Mihăiță David pentru cartea Cuviosului Iosif Isihastul – „Mărturii ale experienței monahale” (Ed. Evanghelismos, 2016)

Desene de început de capitol executate în pix pentru cartea Cuviosului Iosif Isihastul – „Mărturii ale experienței monahale” – Editura Evanghelismos (2016), traducere a Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu – Chilia Buna Vestire – Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos. Cartea „Mărturii ale experienței monahale” se poate comanda online de la linkul: goo.gl/38z8Ft

Desenele acestea sunt rugăciunea mea pentru fratele meu, și m-am străduit să fie gata înainte de pomenirea de 40 de zile, așadar, au fost gata în 38 de zile, când i-am trimis părintelui de la Chilia Buna Vestire ultimul desen, adică într-o lună și aproximativ zece zile. A fost o stare de transă, ca o anestezie a sufletului, căci, altfel, durerea ar fi fost de nesuportat. Fratele meu era mai mic decât mine, dar sufletele noastre s-au comportat mereu ca și cum ar fi fost gemene. Așa simt și acum. Jumătate din sufletul meu este împreună cu fratele meu.“ – Gabriela Mihăiță David 

Doamna Gabriela Mihăiță David este violonistă la Filarmonica din Ploiești și artist plastic amator, ce impresionează prin simplitatea cumpătată și frumusețea delicată a ilustrațiilor lucrate într-o tehnica cu totul inedită – “tehnica desenului în pix” – cel mai adesea albastru, de aici și numele blogului Albastru de … mai departe. Mulțumim artistei pentru îngăduința de a prelua desenele dânsei pe blogul nostru dedicat iubitorilor Muntelui Athos.