Daily Archives: 19 aprilie 2018

Pelerinaj la Muntele Athos (31 mai – 5 iunie 2018). [Îmbarcare din Timișoara, Arad, Deva, Sebeș, Sibiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Joi, 31 mai 2018 (ziua 1): Plecare din Sibiu (ora 4.00) – Sebeș – Deva – Arad (ora 7.30) / Timișoara (ora 8.30) pe traseul Vrsac – Pancevo – Belgrad – Nis – Lojane – Kumanovo – Veles – Bogoronjca – Evzoni – Ag. Athanasios – Thessaloniki – Olimpiada – Stratoni – Nea RodaOuranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Vineri, 1 iunie 2018 (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei) – Biserica Protaton (cu Icoana Maicii Domnului Axion Estin și celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos). Drumeție (fără bagaj) până la Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) și, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor și timp până la plecarea spre Prodromu, drumeție până la Chilia Panaguda (unde a viețuit Sfântul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat). Plecare cu mașina spre Schitul Prodromu. Oprire la Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie). Închinare la Prodromu la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute până la Peștera și Chilia Sfânului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu (participare la slujbe / cazare).

Sâmbătă, 2 iunie 2018 (ziua 3): Schitul Prodromu. Plecare cu mașina până la Morfono, iar de aici drumeție o oră până la Schitul Lacu (închinare la icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa). Chilia Buna Vestire – Lacu (participare la slujbe la kiriakonul schitului / cazare).

Duminică, 3 iunie 2018 (ziua 4): Chilia Buna Vestire – Lacu. Se închiriază un microbuz local pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii)  – Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii). Mănăstirea Pantokrator (participare la slujbe / cazare).

Luni, 4 iunie 2018 (ziua 5): Mănăstirea Pantokrator. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon) (închinare la odoarele mănăstirii). Îmbarcare pe ferryboat pentru OuranoupoliPlecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Biserica Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 5 iunie 2018 (ziua 6): Timișoara  – Arad – Deva – Sebeș – Sibiu (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Când avem situația clară, facem update postării de față. Pelerinii înscriși vor fi anunțați personal. UPDATE: Cazările sunt confirmate!

Preț: 345 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Precizare: Sunt situații în care putem prelua grupuri mici (3-4 pelerini) și de la Ouranoupoli.
Locuri disponibile: 8 (opt!). Îmbarcare din Sibiu, Sebeș, Deva, Arad, Timișoara / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Renault Trafic sau VW Transporter, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (3 nopţi) sunt asigurate gratuit de mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis +  aprox. 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Reclame

Pelerinaj la Muntele Athos (24 – 29 mai 2018). Participare la privegherea pentru praznicul Rusaliilor. [Îmbarcare din Moinești, Onești, Adjud, Focșani, Buzău, Urziceni, București, Giurgiu]

Pelerinajul este organizat sub egida Asociației Culturale Karyes, organizație non-profit,
ce are ca scop principal promovarea valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos (Agion Oros)

Joi, 24 mai 2018 (ziua 1): Plecare din Moinești (ora 5.00) – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – București (aprox. 10.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – NigritaOuranopoli (cazare în camere cu 3-4 paturi).

Vineri, 25 mai 2018 (ziua 2): Ouranoupoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat – DafniMănăstirea Dionisiu (închinare la mormântul Sf. Nifon și la icoana Maicii Domnului – Acatist). Drumeție (cu bagaj) de aproximativ o oră și jumătate până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la Lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Opțional, dacă este disponibilitate din partea pelerinilor, drumeție (fără bagaj) până la Schitul Sfânta Ana. Mănăstirea Sfântul Pavel (cazare).

Sâmbătă, 26 mai 2018 (ziua 3): Mănăstirea Sfântul Pavel. Plecare cu mașina la Schitul Lacu (închinare la icoana Maicii Domnului – Lakkoskitiotissa). Participare la privegherea pentru praznicul Rusaliilor (Pogorârea Duhul Sfânt) la kiriakonul Schitului Lacu. Chilia Buna vestire a Părintelui Ștefan – Schitul Lacu (cazare).

Duminică, 27 mai 2018 (ziua 4): Chilia Buna Vestire – Lacu. După masa de hram, se închiriază un microbuz local pentru 5-6 ore pentru a vizita: Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii)  Schitul Sfântul Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) –  Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Izvorul Sfântului Athanasie (locul unde s-a arătat Maica Domnului Sfântului Athanasie) – Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) – Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție de 40 minute (fără bagaj) până la Peștera și Chilia Sfânului Athanasie Athonitul. Participare la privegherea pentru praznicul Sfintei Treimi. Schitul Prodromu (cazare).

Luni, 28 mai 2018 (ziua 5): Schitul Prodromu. Plecare spre portul Dafni. Îmbarcare pe ferryboat pentru Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic. Vizitarea obiectivelor principale bisericești din Tesalonic (Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România.

Marți, 29 mai 2018 (ziua 6): BucureștiUrziceni BuzăuFocșaniAdjud – Onești Moinești (în cursul dimineții, în funcție de trafic).

NOTĂ: Este posibil să apară modificări în programul afișat, în funcție de răspunsul pe care-l vom avea în legătură cu cazările! Dacă apar modificări, vom face update postării de față. Cei înscriși vor fi anunțați personal.

Preț: 335 euro [include tot: transport din țară până la Ouranoupoli și retur, cazare Ouranoupoli + diamonitirionul* (viza de intrare în Sfântul Munte) + ferryboat-uri dus – întors + transportul local în Sfântul Munte cu maxi-taxi-uri în regim de taxi]

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Locuri disponibile: 8 (opt!). Îmbarcare din Moinești – Onești – Adjud – Focșani – Buzău – Urziceni – Bucureşti – Giurgiu / Însoțitor de grup din partea Asociației / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Volkswagen Transporter sau Renault Trafic, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare în mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 5-6 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

În Hristos Domnul,
Laurențiu Dumitru
Președinte al Asociației Culturale Karyes / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc 10 euro diamonitirionul, prețul normal fiind 25 euro (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
** Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).