Natura şi mediul natural al Sfântului Munte. Armonie între habitat şi natură

Natura şi mediul natural al Sfântului Munte

Peninsula Athosului, cunoscută mai ales sub numele de Peninsula Sfântului Munte sau Sfântul Munte, este cea mai estică dintre cele trei peninsule ale regiunii Halkidikí. Ea se deosebeşte de celelalte două nu doar din punct de vedere geografic, ci şi geologic, morfologic, climatic şi istoric. Toate acestea se oglindesc foarte bine în vegetaţia regiunii. Geologic vorbind, dacă în Peninsula Kassandra predomină formaţiunile terţiare (formaţiuni sedimentare, marne), iar în Peninsula Sithoníei predomină de asemenea formaţiunile terţiare, dar mai ales gnaisele şi graniturile, în Peninsula Athosului avem de-a face cu extinderea formaţiunii geologice din Rodopi, predominând şisturile cristaline metamorfice (gnaise, piatră verde, calcare, calcare cristaline-marmură) şi rocile magmatice (granit, granodioritele şi ofiolitele).

Din punct de vedere morfologic, Peninsula Athosului se caracterizează prin pante abrupte de-a lungul coastei, printr-o puternică ondulare – adică printr-un relief pronunţat – şi prin prezenţa Muntelui Athos, care se înalţă brusc ca o piramidă, depăşind 2000 de metri înălţime (2033 m), şi de la care şi-a luat numele şi peninsula. Acest relief pronunţat, în strânsă legătură cu pantele abrupte şi curenţii marini ai coastei de sud care l-au determinat pe Xerxes să amenajeze canalul omonim, au constituit probabil cauzele populării relativ scăzute a Peninsulei în antichitate, dar şi motivul întemeierii societăţii monahale athonite.

Această izolare geografică a regiunii a contribuit la păstrarea diversităţii originare a florei, a faunei şi a vegetaţiei, precum şi la apariţia a 37 de specii endemice. Peninsula Athosului se deosebeşte de asemenea din punct de vedere climatic de celelalte două peninsule din Halkidiki, în care predomină clima mediteraneană. Clima Peninsulei Athos este influenţată de altitudinile mai mari, dar şi de vânturile nord-estice, care predomină în regiune, precum şi de curenţii de aer ascendenţi şi descendenţi pe care îi creează înălţimea Athosului. Astfel, în Peninsula Athos distingem o climă mediteraneană în partea ei nordică şi de-a lungul coastelor, la o altitudine care variază între 150-500 m, în funcţie de expunere, pantă şi stâncă.

În ce priveşte vegetaţia, predomină pinul de Alep şi foioasele perene. În interiorul peninsulei prevalează o climă de tranziţie, de la mediteraneană spre continentală, unde întâlnim cu deosebire foioasele cu lemn de esenţă tare (stejar, castan, fag) şi coniferele de munte mediteraneene (pin şi pin negru). În partea mai înaltă a Athosului, mai sus de 1600 de metri sau în jurul acestei înălţimi, predomină o climă pur continentală care este marcată de apariţia vegetaţiei subalpine.

Marea diversitate de formaţiuni geologice şi de roci, relieful topografic multiform şi diversitatea de tipuri climaterice fac din Peninsula Athosului o mare varietate biologică la toate nivelurile ei. Este caracteristic numărul mare de specii ale florei şi faunei (peste 1200 de specii de plante, 350 de specii de ciuperci), ale formelor de vegetaţie (aproximativ 50 de tipuri de comunităţi de plante) şi de peisaje. Tipurile de vegetaţie şi peisajele creează un mozaic unic prin diversitate, care rareori se întâlneşte pe o întindere atât de mică, de numai 30 000 ha, precum este Sfântul Munte.

Şi din punct de vedere istoric regiunea Sfântului Munte se deosebeşte de restul regiunii Halkidikí. Deși în antichitate celelalte două peninsule din Halkidikí, Kassandra şi Sithonía, au fost populate destul de timpuriu şi s-au dezvoltat în ele oraşe importante, dintre care multe au fost colonizate de atenieni, pentru motivele menţionate mai înainte se pare că peninsula Athosului a fost slab populată. Pădurile Kassandrei şi Sithoníei, din cauza mării liniştite care le înconjoară şi a existenţei unor porturi naturale, furnizau cherestea pentru construcţiile de nave şi de case şi minereuri pentru piaţa de desfacere a Atenei şi mai târziu a statului Macedonilor, cu rezultatul că au suferit importante schimbări încă din vremurile antice.

Dimpotrivă, pădurile din regiunea Athosului se pare că au rămas aproape neatinse, păstrându-şi caracterul originar, atât în ce priveşte amestecul speciilor, care se păstrează până azi, cât şi în structura lor, care se păstrează şi ea până azi în anumite puncte îndepărtate. Viaţa monahală, care a avut ca rezultat nealterarea mediului natural, apare destul de timpuriu în Peninsula Athos – numită mai târziu Peninsula Sfântului Munte tocmai datorită apariţiei vieţii monahale, care a fost destul de sporadică până la mijlocul secolului al X-lea d.Hr. Pe la mijlocul secolului al X-lea (963), prin întemeierea Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre, începe dezvoltarea sistematică a vieţii monahale definitivată pe la mijlocul secolului al XV-lea prin întemeierea a 20 de Sfinte Mănăstiri autonome, care alcătuiesc comunitatea Sfântului Munte.

Comunitatea aceasta, care în istoria ei de mai bine de un mileniu a cunoscut avânturi şi destinderi şi a suferit consecinţele stăpânirii diferiţilor ocupanţi, a păstrat neatins duhul monahal aghiorit. În perioadele de avânt, totalul monahilor depăşea 20 000, şi, dacă îi socotim şi pe laicii care munceau pentru mănăstiri, constructori, tăietori de lemne etc., înţelegem că Muntele palpita de viaţă. Acest fapt însă a avut urmări şi asupra mediului natural, adică asupra spaţiului natural care înconjura Sfintele Mănăstiri. O mare parte a cherestelei necesare pentru construcţii, reparaţii şi pentru reconstruirea Sfintelor Mănăstiri provenea din pădurile Muntelui, mai ales din pădurile de stejar şi de castan, dar se folosea şi cheresteaua de brad şi de pin negru. Acest mod selectiv de exploatare a lemnului şi posibilităţile limitate de transport din acea epocă, în strânsă legătură cu marea capacitate de refacere a ecosistemelor naturale, nu au alterat iremediabil structura ecosistemelor care astfel şi-au păstrat varietatea.

O importantă influenţă au avut-o ecosistemele de foioase perene – în preajma cărora s-au construit cele mai multe mănăstiri, schituri şi chilii –, pentru că din acestea se lua lemnul de foc pentru acoperirea nevoilor de energie. Până azi, aproape unica sursă de energie pentru multe mănăstiri, schituri şi chilii este lemnul de foc şi cărbunii de lemn. Acesta este motivul pentru care în jurul mai tuturor Sfintelor Mănăstiri, formaţiunile de foioase perene sunt mai mult sau mai puţin diminuate.

De asemenea, Sfintele Mănăstiri, dincolo de nevoia găsirii de spaţiu pentru construirea de clădiri şi de acoperirea nevoilor lor de energie şi de cherestea de construcţie, au avut nevoie şi de spaţii pentru efectuarea lucrărilor agricole prin care să asigure hrana monahilor şi a vizitatorilor. Monahii se ocupau mai ales cu grădinăritul, cultivarea măslinilor, a viţei-de-vie şi a pomiculturii. Pentru obţinerea celor necesare traiului monahilor, a fost nevoie să fie defrişate anumite suprafeţe de păduri, care însă în întregul lor nu depăşeşte 5-10% din întreaga întindere a Peninsulei, care se ridică la aproximativ 30 000 ha.

Prin urmare, mediul şi peisajul nu au rămas cu totul neatinse. Acoperirea nevoilor de cherestea pentru construcţii şi lemn de foc a influenţat compoziţia şi structura ecosistemelor. Însă, dat fiind faptul că toate speciile care compun ecosistemele Sfântului Munte – în afară de conifere – se înmulţesc repede prin butuci şi mlădiţe, şi lipsind păşunile pentru animalele domestice şi mai ales pentru căprioare, refacerea şi restabilirea ecosistemelor se făcea cu uşurinţă şi destul de repede. Astfel, peisajul rămânea neschimbat pe intervale lungi de timp. Chiar şi după incendii, aceste ecosisteme se restabilesc uşor, dată fiind capacitatea de refacere a coniferelor şi mai ales a pinului de Alep şi capacitatea ridicată de înmulţire prin butuci a speciilor de foioase.

De pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi până către sfârşitul acestuia începe o nouă perioadă pentru ecosistemele forestiere ale Peninsulei. Faptul că minele din Halkidikí aveau nevoie de stâlpi de susţinere pentru galeriile lor, dar şi folosirea tot mai mare a lemnului de castan pentru confecţionarea uneltelor agricole şi pentru diferite alte scopuri, a determinat o administrare sistematică a pădurilor, care a adus şi aduce venituri importante anumitor Sfinte Mănăstiri. Exploatarea forestieră selectivă şi dispariţia bradului şi a altor specii a avut ca urmare reducerea pădurilor mixte din zona de mijloc şi transformarea lor în păduri omogene de castani, de înălţimi mici. Acest lucru se datorează extraordinarei înmulţiri a lăstarilor de castan în comparaţie cu alte specii şi rezistenţei castanului la umbră. Astfel, pădurile mici, dese, cu copaci înalţi, bogaţi, cu trunchiuri gigantice, aşa cum le-a descris Griesebach (1839), s-au transformat treptat în păduri omogene de castan, care au cunoscut o dezvoltare şi densitate  foarte mari.

Recapitulând, subliniem că marea diversitate a formaţiunilor geologice şi a rocilor, multitudinea de aspecte a configuraţiei geomorfologice a terenului, altitudinea relativ mare a Athosului, care se ridică brusc în formă de piramidă (con) de la nivelul mării până la 2033 m, în strânsă legătură cu marea diversitate de tipuri climaterice, izolarea regiunii şi lipsa păşunilor pentru creşterea animalelor nomade, creează un mozaic foarte divers de tipuri de vegetaţie, de la mediteranean până la alpin şi subalpin, de o bogăţie şi complexitate unice, precum şi o mare diversitate de specii ale florei şi faunei.

Peisajele create din îmbinarea dintre floră şi morfologia terenului sunt de o frumuseţe şi o varietate rară. Sunt unice. Se întâlnesc de la cele mai „domestice” peisaje ale centurii de lângă mare până la cele mai „sălbatice” ale prăpăstiilor, ale stâncilor şi stâncilor abrupte. Toate acestea alcătuiesc ceea ce se numeşte „vraja Muntelui” şi care trebuie să se păstreze neatinsă. Mediul natural al Sfântului Munte constituie şi el o parte integrantă a întregii lui Moşteniri Culturale.

Sfântul Munte: armonie între habitat şi natură

Natura din Sfântul Munte nu a rămas neatinsă de mâna omului. Activitățile umane exercitate în acest loc pot fi împărțite în trei categorii: A. construcții (zidiri) de chilii și lăcașuri de cult, B. activități agricole care asigură hrana și C. exploatarea pădurilor (tăierea lemnelor), care asigură cheresteaua și lemnele de foc.

A. Construcțiile

Este demn de remarcat modul în care sunt alese locurile pentru construirea sfintelor mănăstiri, a anexelor acestora și a spațiilor auxiliare. Aproape toate mănăstirile, schiturile, chiliile, etc. au fost construite – cu mici excepții – în asemenea locuri și într-un asemenea mod, încât să fie într-o armonie aproape perfectă cu mediul natural.

Materialele care au fost folosite, piatră, lemn, plăci [de marmură], cărămizi, etc. se potrivesc în mod admirabil cu peisajul și cu natura înconjurătoare. Aceasta înseamnă că încă din vremuri străvechi, atunci când încă nu se punea problema consecințelor ecologice sau a protecției mediului, fiindcă nici ecologia și nici estetica mediului nu erau dezvoltate, monahii aveau înnăscută sensibilitatea pentru mediu. Această sensibilitate provenea din respectarea regulilor vieții monahale și ale credinței ortodoxe, reguli care presupun respectarea mediului și a frumuseților naturale. Experții și specialiștii în ecologie ar putea învăța multe din Sfântul Munte în ceea ce privește alegerea locului potrivit și folosirea corectă a materialelor de construcție, respectul pentru natură și armonizarea construcțiilor cu spațiul dat.

B. Activitățile agricole

În Sfântul Munte activitățile agricole aveau și încă au ca scop asigurarea hranei monahilor (aprovizionarea cu alimente). Rareori și numai în cazul anumitor chilii și schituri, producția agricolă avea ca scop și asigurarea unui venit, de pildă cultivarea alunelor. Principalele culturi sunt următoarele:

Grădinile de zarzavat se întâlnesc de obicei în marile mănăstiri și asigură în mare măsură proviziile de legume proaspete ale monahilor. Grădinile de zarzavaturi se cultivă fie pe suprafețe normale care împrejmuiesc mănăstirilie și chiliile, fie pe suprafețe denivelate (straturi), completând armonios tabloul mediului și al clădirilor Sfintelor Mănăstiri.

Culturile de măslini: Măslinele și uleiul de măsline constituie alimentul de bază al monahilor. De aceea culturile de măslini erau cele mai răspândite și mai bogate dintre toate culturile din Sfântul Munte. Măslinii, cultivați de obicei în mici terase, sunt perfect adaptați la mediu, dat fiind faptul că măslinul sălbatic este o componentă de bază a ecosistemului natural al regiunii.

Viticultura: După grădinile de zarzavat și culturile de măslini, viticultura reprezenta cândva una din principalele activități agricole, pentru că «vinul» este un element absolut necesar pentru cultul divin, însoțind însă și mesele monahilor în zilele cu dezlegare. Vițele de vie care au mai rămas se armonizează perfect cu mediul.

Livezile: Dacă exceptăm alunii, care se cultivă numai la anumite schituri și îndeosebi la chilii și care mai demult reprezentau o sursă importantă de venit, în Sfântul Munte nu există livezi prea mari. Pomii fructiferi: meri, peri, cireși, piersici, caiși și mai ales nuci, se cultivă la marginile grădinilor de zarzavat, sau pe suprafețe relativ mici. Fructele lor completau și încă mai completează și astăzi mesele monahilor și vizitatorilor la trapeză, în funcție de anotimp. Livezile, prin firea lor, nu numai că nu strică peisajul, ci, întrucât se găsesc de jur împrejurul mănăstirilor, schiturilor și chiliilor, sau aproape de acestea, unde mediul este de regulă mai sărac, înfrumusețează peisajul cu florile lor și prin coloritul fructelor și frunzelor lor.

C. Tăierea lemnelor – exploatarea pădurilor

Peninsula Sfântului Munte este cea mai mare întindere de pădure din Grecia. Procentul suprafeței împădurite se ridică la aproximativ 90%, față de 40% cât este în Halkidikí și 25% în întreaga Grecie. Relația monahilor cu pădurea și produsele ei datează din vremea instalării primilor călugări în Sfântul Munte. Pădurea le-a oferit dintotdeauna lemn pentru construcția și întreținerea mănăstirilor, schiturilor, chiliilor, stranelor și altor lucruri, pentru fabricarea aracilor de pus în vii și în grădinile de zarzavat, precum și lemne de foc pentru sobe. Întrucât uneltele de tăiere, colectare și transportare a lemnului erau limitate, exploatarea pădurilor se făcea numai pentru a acoperi necesitățile sfintelor mănăstiri, schituri și chilii și se limita numai la porțiunile de pădure din apropierea mănăstirilor. Acesta este motivul pentru care pădurile din preajma Mănăstirilor, mai ales cele de conifere, par mai mult sau puţin exploatate.

Copacii care împodobesc ecosistemele forestiere ale Sfântului Munte au din firea lor o mare capacitate de a se reface și reproduce. De aceea «rănile» și golurile lăsate după fiecare tăiere se umpleau imediat, astfel că peisajul și structura ecosistemelor forestiere rămâneau aproape intacte. Chiar și în caz de incendiu, aceste ecosisteme, care s-au adaptat la asemenea situații, își revin ușor datorită unei remarcabile capacități de regenerare și renaștere.

Din secolul al XIX-lea, începe o nouă etapă în cadrul relațiilor monahilor cu pădurea, din cauza tăierilor efectuate nu numai pentru satisfacerea nevoilor proprii, ci și pentru comerțul de lemne.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Prof. Univ. Spýros Dáfis
Profesor onorific de Silvicultură
Universitatea Aristotéleio din Tesalonic

Sursa: «Το φυσικό κάλλος του Αγίου Όρους» (Frumusețea naturală a Sfântului Munte), 2003, editura «Aghiorítiki Estía». Articolul de față reproduce 2 texte ale dlui Spýros Dáfis publicate inițial pe pemptousia.

Anunțuri

Posted on 30 Iunie 2017, in Studii and tagged , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: