Avem nevoie de tine, Maica lui Dumnezeu!

„Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului”, spune una din heretisirile aduse Maicii Domnului în acatistul închinat icoanei ei „Portăriţa”. În tradiţia rusă, icoanelor făcătoare de minuni li se spune „icoane rugate”, icoane înaintea cărora credincioşii şi-au vărsat toată energia lăuntrică cerând ajutor şi mângâiere sau aducând laudă şi mulţumire. Iar Dumnezeu, Care „unde voieşte, biruieşte rânduiala firii şi cele mai presus de om lucrează”, îşi revarsă, în schimb, prin aceste „ferestre către Cer”, energia nezidită – harul Său cel sfinţitor, tămăduitor şi îndumnezeitor, pentru rugăciunile Celei ce are către El „îndrăzneală de maică”. (R.H.)

Icoana făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului „Portăriţa” se găseşte în Sfântul Munte, la Mănăstirea Iviru. Potrivit tradiţiei, a fost pictată de Apostolul Luca. În al 9-lea veac, icoana se afla în posesia unei văduve ce trăia în Niceea. Această cetate din Asia Mică nu a mai dăinuit până astăzi, dar la vremea ei a găzduit două Sinoade Ecumenice – Întâiul Sinod, la care s-au alcătuit primele opt articole ale Crezului, şi al Şaptelea Sinod, care a restabilit cinstirea icoanelor după o îndelungată luptă cu erezia iconoclasmului, care punea pe picior de egalitate închinarea la icoane cu închinarea la „chipuri cioplite”, la idoli.

În răstimpul domniei împăratului bizantin iconoclast Theofil, s-a întâmplat să vină la casa acelei văduve, care ţinea la mare cinste, într-un mic paraclis, această icoană a Maicii Domnului, nişte ostaşi iconoclaşti. Unul dintre aceştia a dat în icoană cu sabia şi de îndată, în chip minunat, din obrazul lovit al Preasfintei Fecioare, a început să curgă sânge. Cutremurat de minune, ostaşul s-a pocăit pe dată, lepădându-se de erezia iconoclasmului şi intrând apoi într-o mănăstire ortodoxă. La sfatul său, văduva a ascuns icoana, ca să o ferească de distrugere. După ce s-a rugat fierbinte înaintea ei, a pus sfântul chip să plutească pe mare.

Spre marea surpriză şi bucurie a văduvei, icoana nu s-a scufundat, ci a rămas în picioare, fiind purtată de valuri înspre apus. Ca să scape de prigoană, fiul acestei femei plecase din Niceea şi se stabilise în Athos, unde a dus până la sfârşitul zilelor sale o viaţă monahală sfântă. Acolo le-a povestit fraţilor povestea mamei sale, cum a pus pe apă sfânta icoană şi aceasta a plutit, iar cele întâmplate au fost apoi transmise, din vorbă în vorbă, de la o generaţie de monahi la alta. După mulţi ani, icoana Maicii Domnului s-a ivit în Sfântul Munte „într-un stâlp de foc”, după cum spune predania aghiorită, pe mare, în apropierea Mănăstirii Iviron.

În acea vreme vieţuia în obştea mănăstirii un monah pe nume Gavriil. Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie şi i-a poruncit să le spună igumenului şi fraţilor mănăstirii că este voia ei să-i păstreze icoana, spre ajutor şi mântuire. I-a mai spus Părintelui Gavriil să se apropie fără frică de icoana ce plutea pe apă şi să o ia în mâini. Şi, spune tradiţia aghiorită, Gavriil „a păşit pe ape ca pe pământ uscat”, a luat icoana şi a adus-o la ţărm. Icoana a fost dusă apoi cu mare cinste în mănăstire şi aşezată în altar. A doua zi, însă, icoana a dispărut de acolo şi a fost găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Părinţii au dus-o înapoi în altar, crezând că fusese scoasă de unul din fraţi, dar a doua au găsit-o iar stând lângă poartă.

Lucrurile s-au repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Fecioară i s-a arătat din nou Părintelui Gavriil şi i-a spus nu vrea ca monahii să-i păzească icoana, ci ca ea să-i păzească pe monahi. După cele întâmplate, lângă poarta mănăstirii s-a ridicat o biserică, care adăposteşte până astăzi icoana cea făcătoare-de-minuni.

După numele mănăstirii, icoanei i s-a spus Maica Domnului „Iviriţa” sau, după locul în care se află, „Portaitissa”, adică „Portăriţa”. Pe lângă multe tămăduiri minunate, Preasfânta Fecioară şi-a arătat puterea de „nebiruită între voievozi” în timpul numeroaselor atacuri ale piraţilor sarazini.

O minune din zilele noastre

În 1982, un chilian convertit la Ortodoxie, Jose (Iosif) Muñoz-Cortes, întovărăşit de doi prieteni, a plecat din Canada într-un pelerinaj în vechea fortăreaţă a monahismului ortodox, Muntele Athos. De profesie profesor de artă, era şi iconograf, şi îşi dorea să vadă câteva din schiturile şi mănăstirile care se îndeletniceau cu pictarea icoanelor. Unul din prietenii care-l însoţeau pe Jose avea gânduri de monahism, aşa că a rămas în Sfântul Munte, la unul din schiturile mai mici; Jose şi celălalt tovarăş de drum al său s-au îndreptat spre un vechi schit, unde se pictau pe atunci icoane în străvechiul stil bizantin, folosind tehnica în tempera cu emulsie de ou. După opt ceasuri de urcuş abrupt, cei doi au obosit peste măsură şi s-au hotărât să poposească la un schit de unde aveau o minunată privelişte asupra Muntelui.

Acest schit, închinat Naşterii lui Hristos, era foarte sărac, iar cei paisprezece vieţuitori ai săi ţineau o rânduială foarte aspră. Igumenul, Părintele Climent, i-a întâmpinat pe pelerini cu căldură şi le-a oferit kerasma, tradiţionala trataţie athonită, apoi i-a dus să vadă atelierul de pictat icoane al schitului. De îndată ce a intrat în atelier, Jose a simţit o atracţie imediată şi cu neputinţă de pus în cuvinte pentru o copie a icoanei Maicii Domnului „Iviriţa” care se găsea pe unul din pereţi. După cum a explicat mai târziu, şi-a simţit inima „ca şi cum ar fi tresăltat, s-ar fi dat peste cap”. A tot întrebat dacă poate cumpăra icoana cu pricina, dar i s-a spus de fiecare dată că este una din primele icoane pictate acolo (de către un anume Părinte Hrisostom, în 1981), şi nu era de vânzare, indiferent de preţ.

În acea noapte, în timpul slujbei săvârşite în biserica schitului, pe când se cânta îngereasca închinare „Vrednic este cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată şi maica Dumnezeului nostru”, Jose a căzut în genunchi şi a rugat-o din toate puterile pe Preasfânta Fecioară să-l învrednicească să ia cu el icoana ei, în lume, „unde avem nevoie de tine”. A simţit neîntârziat încredinţare în inimă că, cumva, rugăciunea sa va fi ascultată. A doua zi dimineaţă, pe când Jose şi prietenul său se pregăteau de plecare, a venit la ei igumenul schitului ţinând icoana în mâini şi i-a spus lui Jose că este voia Maicii Domnului ca icoana ei să meargă în America.

Jose şi tovarăşul lui au coborât la arsana şi au luat vaporul înspre Dafni, portul de pe ţărmul apusean al peninsulei athonite. Pe drum, Jose a auzit limpede un glas lăuntric care l-a îndemnat: „Du-te la Mănăstirea Iviron şi atinge icoana de originalul făcător-de-minuni de acolo”.

Aşa au şi făcut. Ajunşi la Iviron, au aşteptat trei ceasuri până ce a venit un monah să le deschidă paraclisul care adăposteşte originalul „Portăriţei”. Jose l-a rugat pe acesta să le deschidă ferecătura icoanei, ca să poată atinge icoana pe care o primise de „Portăriţa” originală, pentru a primi binecuvântarea Maicii Domnului. Deşi surprins, monahul a acceptat după ce i s-a spus de către cei doi că doresc să poarte binecuvântarea Preasfintei Fecioare în Apus, unde e atâta nevoie de mijlocirile ei.

Întors la casa sa din Montreal, Canada, Jose a aşezat icoana primită în chip minunat în colţul cu icoane, unde păstra şi părticele din moaştele Sfinţilor de la Lavra Peşterilor din Kiev şi din cele ale Marii Ducese Elisaveta, noua-muceniţă. Un om de rugăciune, Jose a început să citească zilnic acatistul Portăriţei înaintea icoanei. Pe 24 noiembrie 1982, în jurul orei 4 dimineaţa, la trei săptămâni după întoarcerea din Sfântul Munte, Jose s-a trezit într-un miros foarte puternic şi bine-mirositor, ca şi cum cineva ar fi vărsat o sticluţă de parfum scump. A crezut prima dată că mireasma vine de la moaşte, dar mai târziu, după ce s-a aşezat înaintea icoanei ca să-şi facă rugăciunile de dimineaţă, a văzut că mâinile Maicii Domnului sunt brăzdate de firişoare uleioase. Jose a crezut că un prieten care stătea împreună cu el vărsase din greşeală nişte untdelemn pe icoană, umblând la candela atârnată înaintea ei, dar acesta a tăgăduit cu toată tăria că s-ar fi atins de candelă.

După ce a şters icoana de ceea ce credea că este ulei de candelă, Jose a descoperit că aceea este sursa miresmei minunate ce umpluse de-acum toată casa. La povaţa unui preot ortodox din vecinătate, icoana a fost dusă la biserică şi aşezată în altar. În timpul întregii Liturghii, din mâinile Pruncului Hristos a izvorât mir. Şi, din acel moment, cu excepţia câtorva zile din Săptămâna Mare, când icoana a rămas uscată, mirul a continuat să izvorască necontenit.

În anii ce au urmat, Jose a călătorit împreună cu icoana în multe oraşe şi nenumărate parohii, iar credincioşii se închinau la icoană, primind multă bucurie şi mângâiere. S-au ridicat, bineînţeles, şi multe întrebări. Unii aveau iniţial îndoielile lor. Un om de ştiinţă din Miami a rămas uluit să vadă cum spatele icoanei rămâne deplin uscat; pe furiş, a rupt o aşchie mică din lemnul icoanei, pentru o analiză de laborator – s-a dovedit a nu fi nimic mai mult decât lemn obişnuit de pin. Uneori, mirul izvora mai puternic decât în alte dăţi. În timpul unei hirotonii de episcop la Montreal, s-a revărsat atât de mult mir, încât a curs de pe tetrapodul pe care fusese pusă icoana la închinat. Altădată, în Florida, se vedea cum mirul iese din mâinile Maicii Domnului şi ale Pruncului Hristos ca şi cum ar fi fost presat dinăuntru. Nimeni n-a putut să controleze curgerea mirului, ci aceasta se făcea după voia lui Dumnezeu şi a Preasfintei Sale Maici.

La început, mirul izvora doar din mâinile Maicii Domnului, din steaua de pe umărul ei stâng şi, uneori, din mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În martie 1985, însă, în timpul unei din slujbele Postului Mare, au început să izvorască mir până şi rama şi sticla icoanei, în aşa măsură, că acoperământul de pe tetrapodul pe care stătea s-a umplut de mir.

Au existat câteva cazuri de vindecări fizice, dar Maica Domnului a lucrat prin această icoană mai cu seamă tămăduiri ale sufletelor. Mulţi dintre cei ce au stat înaintea icoanei au dat mărturie de aceasta, cercând nu doar zdrobire a inimii şi pocăinţă, ci totodată şi mângâiere. Cum am spus mai devreme, izvorârea de mir se oprea în timpul Săptămânii Mari, începând cu Lunea Mare. După Liturghia din dimineaţa Marii Sâmbete, pe icoană, pe ramă şi pe sticla protectoare începeau să se formeze câteva picături de mir. În decursul Utreniei Învierii, când clerul şi credincioşii, ţinând icoane şi prapori, ieşeau în procesiune din biserică, icoana începea să reverse mir în aşa măsură, încât umplea de mir mâinile celui care o purta.

Care este însă înţelesul unor astfel de arătări ieşite din comun ale harului lui Dumnezeu în zilele noastre? S-a observat, în istoria Bisericii, că astfel de minuni au avut loc în vremuri de mare încercare; aşa s-a petrecut pe vremea Apostolilor şi, mai recent, în Rusia şi în ţările Europei Răsăritene, unde Biserica a pătimit cumplit preţ de zeci de ani. Minunile îi întăresc pe credincioşi şi îi pregătesc să rabde încercările ce vin asupra lor, dar în acelaşi timp aduc mângâierea că Preasfânta Fecioară este pururea ocrotitoare a dreptslăvitorilor.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu
Sursa: Familia Ortodoxă nr.  97 / Februarie 2017

Anunțuri

Posted on 20 Iunie 2017, in 03. Mănăstirea Iviron, Maica Domnului, Portărița Ivironului, Texte duhovnicești and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. SPINU MARICICA

    Rugăciune către Maica Domnului Prodromiţa

    O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor şi Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseţii Tale, nu-Ţi întoarce nici acum faţa Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământeşti. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne uşa milostivirii Fiului Tău şi ne primeşte şi pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înţelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ţi aducem jertfa laudelor dumnezeieşti.
    Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt şi străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deşertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei şi de tăria credinţei, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii şi primeşti cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ţi blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta şi ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinţei ne lipseşte şi pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele şi cu fulgerul rugăciunii Tale goneşte de la noi toată neînţelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor şi-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.
    Iată, eu, cel lipsit de evlavie şi cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta şi Te rog ca să îmi ierţi îndrăzneala întru nepricepere şi Însăţi să zugrăveşti în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înţelepciune închipuie şi în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământeşti spre cele cereşti şi cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viaţa mea Stăpână, cu bogăţia rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii şi în locul neputinţei mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.
    Osteneala iconarului Iordache ai primit şi l-ai făcut pe el părtaş minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînţelept, mă primeşte sub acoperământul milei Tale şi măcar că nu ştiu a-Ţi zugrăvi icoana laudelor cereşti ca mulţumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuţinate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simţea apropierea morţii şi ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă şi uşile dreptei credinţe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeieşti. Pe mine, cel ce deşi am fost binecuvântat cu darul dreptei credinţe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învăţătorul cel întunecat de necredinţă, dar vai, cât mă ruşinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puţinătatea credinţei şi prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învăţătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locaşul Tău, find pustiit de nădejde, credinţă, evlavie, frică şi dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ţi faţa Ta de maică şi spre mine şi fă să învieze şi în sufletul meu credinţa cea tare întru milostivirea Ta.
    Sfârşit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăţi că pe robii Tăi, cei ce cu credinţă Îţi slujesc până la apusul vieţii lor nu îi laşi în mâinile vrăjmaşilor nevăzuţi. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credinţă nu am adus Ţie, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar şi mă stropeşte cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune şi să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieţii celei veşnice.
    Pe monahul Serghie, cel ce se prăbuşise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de faţă înaintea Cuvântului l-ai ridicat şi i-ai dăruit iarăşi auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos şi cu îngerii să-Ţi aducă Ţie totdeauna jertfa laudelor cereşti. Pe mine, cel ce în toate zilele vieţii mele am mers pe cărările neascultării de părinţii cei duhovniceşti şi adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înţelepţeşte la ascultarea de Fiul Tău, ca să moştenesc şi eu, nevrednicul, partea celor mântuiţi.
    Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândeţe prin bogăţia peştelui dăruit la praznicul Tău. Însăţi, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înţelegerile cele dumnezeieşti, care luminează sufletul şi alungă toată negura patimilor.
    Potoleşte viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune şi întru ispite ne soleşte răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzeşte unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toţi plecăm genunchii inimii şi căzând înaintea ei cu umilinţă cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmaşului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuşi Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obştii acesteia, împacă-ne pe noi toţi, cei greşiţi, iarăşi cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile şi întristările noastre şi Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilinţă şi suspinurile inimilor noastre de la privirea feţei Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te ştim Maică Milostivă a Cuvântului şi pururea Apărătoare a noastră a credincioşilor, celor gârboviţi de prea multe păcate. Ştim mulţimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, ştim nevrednicia noastră, dar încă mai ştim că milostivirea Ta este neasemănată şi nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăşi podul împăcării noastre cu Dumnezeu.
    Caută cu milă, Împărăteasă Prealăudată, Care stai pe scaunul slavei şi primeşti cununile laudelor îngereşti, şi spre oştea schitului acestuia şi ca o iconoamă înţeleaptă rânduieşte toate spre mântuirea tuturor, căci în mâinile Tale s-a dat cârma mântuirii obştii acesteia, ca pe toţi să-i primeşti cu bunăvoinţă în cămările cereşti.
    Celor ce îşi pleacă genunchii sufletelor şi ai trupurilor înaintea icoanei Tale celei de minuni izvorâtoare, cerând grabnică izbăvire din adâncul necazurilor, le răsplăteşte cu bogatele Tale daruri, ca ieşind neruşinaţi din biserica Ta să ne facem şi noi mărturisitori ai minunilor Tale, strigând: Bucură-Te, Împărăteasă a Luminii, Care prin arătarea strălucitului Tău chip în icoana Ta ai voit să ne chemi pe noi cu glasul cel tainic al Duhului la lucrarea cea duhovnicească, spre a preface inimile noastre stricate de păcat în icoane ce oglindesc slava Treimii.

  2. SPINU MARICICA

    Graiuri nu sint, nici cuvinte,
    Preafrumoase îndeajuns,
    Laude pentru-a a aduce,
    Maicii Domnului de sus !
    Fii suntem, dar nu putem,
    Cuvenita muțumire,
    Pentru grijă și iubire,
    Maicii Domnului să-I dăm !
    O, Măicuță, Preacurată,
    Ajută-ne buni să fim,
    Asta-i bucuria toată,
    Care Ți-o dorești deplin !

  3. SPINU MARICICA

    Parinte, Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va mantuiasca, iar cand va veni in Imparatia Lui sa va aseze in randul heruvimilor, arhanghelilor si serafimilor !
    Multumim mult pentru tot ceea ce faceti duneavoastra pentru noi pacatosii.
    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: