Sfântul Arsenie din Paros, făcătorul de minuni (31 ianuarie / 13 februarie)

arsenie-paros

S-a născut în Ioánnina, în anul 1800, din părinți evlavioși, primind la botez numele de Athanasie. A rămas orfan pe când era încă mic, însă a reușit să primească o educație aleasă în faimoasa școală din Kydonía, în Asia Mică, având dascăli deosebiți, printre care și pe ieromonahul Grigorie Saráfis.

La vârsta de cinsprezece ani a plecat în Sfântul Munte împreună cu vestitul Gheronda Daniil din Zagorá, „pentru isihie și nevoință”. După o perioadă de cercare, s-a învrednicit a primi schima cea mare și îngerească a monahilor, sub numele de Arsenie. După șase ani, din pricina multor scandaluri iscate de unii monahi neștiutori, care îl învinuiau pentru deasa împărtășanie, a fost nevoit să părăsească Athosul, pe care îl iubea atât de mult.

Noile locuri de ședere au fost mănăstirea Pentéli din Attikí, mănăstirea Longovárda din Páros și mănăstirile din insulele Síkinos și Folégandros. În insula Folégandros, cuviosul a fost hirotonit diacon și, pentru că era nevoie de dascăli, a predat mai mulți ani „nu numai limba greacă, ci și despre virtuțile creștine”, făcându-se iubit de toți locuitorii. După adormirea lui Gheronda Daniil și dezgroparea cinstitului lui trup, Cuviosul Arsenie s-a întors cu moaștele acestuia în Sfântul Munte, apoi a plecat în Páros pentru a primi binecuvântările sfințiților părinți, unde a și rămas definitiv. A devenit frate la mănăstirea Sfântul Gheorghe și, împodobindu-se cu toate virtuțile, a fost hirotonit preot și numit stareț al mănăstirii. Și-a dobândit faima de duhovnic cu darul discernământului, la el venind să se spovedească monahi și mireni din toată Grecia.

Și-a prevăzut sfârșitul în aceeași zi în care s-a născut, pe 1 ianuarie 1877, în mănăstirea Schimbării la Față a lui Hristos din Páros. Ultimele sale cuvinte au fost: „Mântuiește-mă, Doamne, că am căutat îndreptările Tale”. În această mănăstire se află sfintele lui moaște, mormântul și o mare biserică care îi poartă hramul. Strămutarea moaștelor sale a avut loc în anul 1938, iar recunoașterea oficială ca sfânt a fost făcută de Patriarhia Ecumenică în anul 1967. O parte din cinstitele sale moaște se află în mănăstirea Sfântului Dionisie din Sfântul Munte.

Cuviosul Arsenie s-a învrednicit de la Dumnezeu, încă din timpul vieții, de darul facerii de minuni, pe care le săvârșește și după fericita sa adormire.

Biografia Sfântului Arsenie a fost alcătuită de fericitul egumen al mănăstirii Loggovárda, arhimandritul Filotei Zervákos, iar slujba și acatistul lui, de monahul Gherasim Mikraghiannanítul și de Haralambie M. Boúsias.

Pomenirea sa se săvârșește pe 31 ianuarie și pe 18 august, ziua dezgropării cinstitelor lui moaște.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinții Sfântului Munte, ed. Migdonía, Tesalonic, 2007 via pemptousia.ro

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Anunțuri

Posted on 30 Ianuarie 2017, in Arsenie de Paros, Moise Aghioritul and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Avem aici încă un exemplu de viaţă întru Hristos, viaţă conştientizată de Sfântul Arsenie din Paros încă din adolescenţă. Deci a şi fost firesc, ca pentru mereu crescânda îmbunătăţire duhovnicească a sa, să fie „învrednicit de la Dumnezeu, încă din timpul vieții, de darul facerii de minuni, pe care le săvârșește și după fericita sa adormire”. Cu ale Sfântului Arsenie rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne pe noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: