Daily Archives: 16 aprilie 2016

Dobândirea rugăciunii neîncetate de către Cuviosul Iosif Isihastul

Potrivit mărturiei de mai târziu a ucenicilor săi, Francisc înadins nu a arătat de la început supunere deplină faţă de cineva până când nu se va fi încredinţat că a găsit un om duhovnicesc. Şi a avut dreptate, pentru că, la scurt timp, bătrânul monah avea să îşi schimbe atitudinea faţă de el, încercând să i se impună ca stareţ, prin îngrădirile şi canoanele la care îl supunea.

geron iosif se neari ilikia IN

Cuviosul Iosif Isihastul pe când era încă mirean

Ispitele provocate de gazda împovărătoare aveau să fie însă, pentru răbdarea arătată, prilejul înaintării în rugăciune a tânărului mirean. Astfel, într-o dimineaţă, chemând Francisc pe duhovnicul de la Peştera Sfântului Atanasie spre a-i face agheasmă în chilia sa, bătrânul monah a răsturnat tava cu ceai chiar în momentul în care tânărul mirean dorea să îl servească pe preot. Cu toate încercările preotului de a-l mângâia pe Francisc pentru supărarea pricinuită de neglijenţa (răutatea?!) vârstnicului monah, acesta se retrage la peştera sa de nevoinţă, unde, după multe ore de plâns, spre seară, primeşte mângâiere de la Însuşi Dumnezeu, prin dobândirea rugăciunii neîncetate (avea doar 24 de ani și era încă mirean).

Despre acest episod scria într-o epistolă (ca şi cum ar fi fost vorba de altcineva): Cunosc un frate care într-o zi a trecut prin multe ispite şi toată ziua aceea a petrecut în lacrimi, fără să guste deloc liniştea. După apusul soarelui, şezând el pe o piatră, privea biserica Schimbării la Faţă din vârful Muntelui şi plângând, se ruga cu durere şi spunea: «Doamne, aşa cum Te-ai schimbat la faţă pentru ucenicii Tăi, schimbă-Te la faţă şi în sufletul meu. Fă să înceteze patimile, linişteşte inima mea cea tulburată! Dă rugăciune celui ce se roagă Ţie şi păzeşte mintea mea cea slobodă!». Şi în timp ce spunea el acestea oftând, a venit dinspre biserică o uşoară adiere de aer plin de bun miros, care i-a umplut sufletul de bucurie, de luminare şi de dragoste dumnezeiască. Şi a început în inimă să lucreze ca o dulceaţă de miere rugăciunea cea neîncetată. Sculându-se apoi, a intrat în adăpostul său, pentru că se înserase deja. Şi aplecându-şi capul pe piept, a început să se hrănească cu dulceaţa care izvora din rugăciunea ce-i fusese dată. Şi deodată a fost răpit în vederea cea duhovnicească (theoria), fiind cu totul în afară de sine, fără a mai fi înconjurat de pereţi şi de stânci. În afară de orice voinţă, într-o liniştire de nedescris, în lumină abundentă, o lărgime fără de margini. Fără de trup. Iar în mintea lui numai acest gând era: să nu se întoarcă în trup, ci să rămână pentru totdeauna acolo unde era. Aceasta a fost prima vedenie pe care a văzut-o acel frate, după care iarăşi şi-a venit în sine şi a continuat lupta ca să se mântuiască. Iar în altă parte afirmă că de atunci, nu a încetat a se spune înăuntrul meu rugăciunea inimii.

Începând de atunci, stările de har se vor succeda cu ispitele, întreaga sa luptă se va da pentru păstrarea şi înmulţirea harului. Stările de har vor alterna cu cele de „părăsire” a ascetului de către Duhul Sfânt, dobândind astfel o mai mare experienţă în lupta duhovnicească.

Cu toate că bătrânul care îl găzduia şi-a cerut iertare, Francisc, mistuit de dragostea faţă de Dumnezeu în rugăciunea neîncetată, a plecat de la acesta, cutreierând mai multe luni Sfântul Munte, în căutare de povăţuitor neînşelat în lucrarea minţii. S-a sfătuit din nou cu Stareţul Daniil, căruia i-a descoperit darul primit de la Dumnezeu, şi care, pentru a-l feri de căderea în înşelare sau nepăsare, l-a sfătuit să accepte un împreună-nevoitor, atunci când acesta îi va fi trimis de Dumnezeu.

Arsenios-monahos1886-1983-by-Zoran-Purger IN

Schimonahul Arsenie (1886-1983)

Trecuse un an de nevoinţă solitară până când, cu ocazia praznicului Schimbării la faţă (din anul 1922), la hramul bisericuţei de pe vârful Athonului, monahul Arsenie (1886-1983) [1] avea să îl întâlnească pe Francisc [2], devenind fratele de nevoinţă al Stareţului (timp de 37 ani), până la sfârşitul pământesc al acestuia.

Părintele Arsenie era cu 11 ani mai mare ca Francisc şi, la momentul respectiv, monah de 12 ani, astfel încât la începutul însoţirii lor, el şi-a asumat rolul de „stareţ” (de îndrumător în viaţa duhovnicească), dar, la scurt timp, „văzând că Francisc era nu doar mai înaintat în cele duhovniceşti, dar în acelaşi timp şi mai inteligent decât el, i-a recunoscut autoritatea (întâietatea)” [3]. Deşi pe deplin conştient de lacunara educaţie a mai tânărului său împreună-nevoitor (şi pe deasupra încă mirean la acea vreme), schimonahul Arsenie a intuit (şi s-a convins pe deplin mai apoi de) caracterul niptic (contemplativ) al acestuia, harismă pe care el nu o avea, ca unul ce era mai mult „practic”, dar completându-se minunat împreună, după cum însuşi mărturisea: El avea minte, eu nu aveam… Odată doi oameni au vrut să treacă un râu. Unul era orb, iar celălalt şchiop. Cel orb l-a ridicat pe umerii săi pe cel ce nu avea picioare şi au trecut râul. Stareţul avea ochii minţii, dar nu avea destulă putere trupească. Eu eram practic, aveam picioare, dar nu aveam ochii minţii, nu eram niptic. De aceea l-am luat pe umerii mei şi am pornit la drum. Acesta mă povăţuia, şi astfel am trecut râul acestei vieţi.

Note:

[1] Monahul Arsenie (Spileotul) s-a născut în Samsunda din Pont, în 1886, primind numele de Anastasie. Din cauza prigoanei otomane, se va refugia cu toată familia în Caucazul ortodox, în 1898. A dorit să devină monah la Locurile Sfinte, ajungând aici în 1910, fiind tuns monah pe muntele Carantaniei, cu numele de Anatolie. După scurte popasuri prin Alexandria şi Constantinopol, va intra în Sfântul Munte în 1918, închinoviindu-se la Mânăstirea Stavronichita, primind marea schimă şi numele de Arsenie. După adormirea Stareţului Iosif va prelua Chilia Burazeri, iar după alţi 12 ani, în anul 1979, se va muta la Mânăstirea Dionisiu, unde îl va instala ca Stareţ pe nepotul şi ucenicul său, ieromonahul Haralambie (tot ucenic al Cuviosului Iosif isihastul). Va trece la cele veşnice în ziua de 2 septembrie 1983. O scurtă biografie poate fi găsită la Monahul Iosif Dionisiatul, Bătrânul Arsenie Pustnicul (1886-1983), împreună nevoitorul Stareţului Iosif Isihastul, traducerea din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2003.

[2] Şi aici relatările diferă. Părintele Efrem notează că stareţul Daniil îl trimite direct la Francisc, deci nu leagă evenimentul acesta de sărbătoarea Schimbării la Faţă (nu excludem varianta ca la acest hram, monahul Arsenie să fi auzit de modul de vieţuire isihast al lui Francisc, şi abia apoi să fi mers la stareţul Daniil ca să afle exact unde îl poate găsi).

[3] Dacă pe cei ce aveau să li se alăture îi va numi ucenici, pe monahul Arsenie îl va considera permanent „frate şi împreună-nevoitor”.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.

 

Peregrinările Cuviosului Iosif Isihastul prin Sfântul Munte

După această perioadă de „încercare”, la începutul anului 1921, întorcându-se în Atena, s-a întâlnit, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cu monahul athonit Onufrie, stareţul unei chilii din Karyes (capitala administrativă a Athosului). Acesta a ascultat rugămintea tânărului Francisc de a-l lua cu el la întoarcerea sa în Sfântul Munte (recent eliberat definitiv de sub ocupaţia turcă – 1913), astfel încât la vârsta de 24 de ani (neîmpliniţi) Francisc intră pentru prima dată în Grădina Maicii Domnului.

La sosirea sa în Sfântul Munte, acesta era plin de viaţă, ţinând cont doar de faptul că se nevoiau aici cinci mii de monahi, majoritatea greci, dar şi ruşi, români, bulgari, sârbi şi georgieni.

Potrivit rânduielii monahale, cel care s-a hotărât să devină monah este dator să-şi aleagă locul şi felul de vieţuire ce i s-ar potrivi cel mai bine caracterului său. Francisc căuta un ascet aidoma celor pe care îi descriau cărţile patristice pe care le citise. Caracteristicile acestuia trebuiau să fie privegherea de toată noaptea, înfrânarea extremă (să mănânce ierburi, iar nu pâine[1]), neînşelat în cele duhovniceşti şi destoinic a-l deprinde şi pe el cu adevărata viaţă monahală, cea care îl duce pe nevoitor la curăţie, iluminare şi desăvârşire. A înţeles mai târziu faptul că imaginaţia, ca rezultat al râvnei aprinse, se face ispită ascuţită neştiutorilor, până când li se schimbă impresiile prin viaţa practică. După perioada petrecută în pustiul din jurul marii metropole elene devenise conştient de faptul că locul în sine (oricât ar fi de retras) nu poate da de la sine nevoitorului rugăciunea adevărată, şi fără un povăţuitor duhovnicesc şi experimentat, toată strădania sa era pasibilă de cădere în înşelare.

Pe cât de mari au fost aşteptările, pe atât de mare a fost şi deziluzia de a găsi o lume monahală în care majoritatea zdrobitoare a părinţilor aghioriţi se limitau la slujbele tipiconale, dând o deosebită importanţă lucrului de mână,în vreme ce nimeni nu se arăta să se ocupe cu lucrarea minţii. Mai mult, cei mai mulţi părinţi îl descurajau, spunându-i că dascălii rugăciunii minţii lipsesc cu desăvârşire.

Cu toate acestea, Francisc îi mărturisea surorii sale, Erghina, într-o scrisoare: Atunci când am venit la Sfântul Munte nu ne-am închis într-o casă, aşa cum obişnuiesc mulţi să facă. Ci am căutat, am strigat, am plâns. Nu am lăsat munte sau peştera neumblată, căutând îndrumător nerătăcit, ca să ascultăm cuvintele vieţii, nu cuvinte zadarnice, neroditoare. Nu am lăsat nici un părinte eremit de la care să nu luăm fie şi un pic de folos. Iar unor fiice duhovniceşti le scria: am căutat mult, dar n-am găsit decât rânduiala cu mâncare o dată în zi. Nu vă spun câte lacrimi, câtă durere în suflet, cât am strigăt de se cutremurau munţii, plângând ziua şi noaptea pentru că nu găseam rânduiala aşa cum citisem în Vieţile Sfinţilor. Toate peşterile Sfântului Munte m-au avut oaspete, pas cu pas am cercetat totul. Precum cerbul care caută un firişor de apă pentru a-şi potoli setea, aşa căutam să găsesc un duhovnic care să mă înveţe vederea şi lucrarea cea dumnezeiască.

Vigla IN

Pustia stâncoasă și abruptă a Viglei, Sfântul Munte

A găsit astfel, în ciuda părerii generale de atunci, mulţi dintre Părinţi în «lucrare» şi în contemplaţie, oameni sfinţi, venerabili. Avem de a face cu o aparentă contradicţie. Raportându-se la numărul monahilor la momentul sosirii sale în Sfântul Munte, părinţi niptici erau foarte puţini, dar comparativ cu cei care mai trăiau în momentul scrierii Epistolelor sale, aceia pe care Cuviosul Iosif apucase să îi cunoască, erau superiori numeric.

Deşi mărturiseşte că a colindat întreg Sfântul Munte[2], cea mai mare parte a vieţii sale athonite s-a desfăşurat în partea de miazăzi a acestuia, între Katounakia şi Marea Lavră, având ca punct de referinţă Athonul, vârful Muntelui.

daniil katounakiotul

Gheronda Daniil Katounakiotul (1864-1929)

La Katounakia l-a cunoscut pe renumitul Stareţ Daniil (1864-1929), întemeietorul obştii Daniileilor (în 1875). Acesta era un bărbat evlavios, cărturar, înţelept, cu o bogată experienţă a vieţii ascetice, fiind recunoscut pentru deosebitul dar al discernământului, bun prieten al Sfântului Nectarie, Mitropolitul Pentapolei (+1920). Renumele acestuia în tot Sfântul Munte (care s-a dovedit a fi pe deplin meritat), precum şi sfatul dat de maica Teodosia din Atena (căreia Francisc îi făcuse diferite milostenii şi al cărei frate era călugăr aici) l-a determinat pe Francisc să rămână pentru o vreme în obştea lui. Calea de mijloc hotărâtă de inspiratul Stareţ Daniil în ceea ce priveşte nevoinţa ucenicilor săi (în special legată de mâncare şi rugăciune) nu l-a odihnit, însă, pe tânărul nevoitor, ceea ce l-a determinat pe Bătrân să-i ofere posibilitatea de a se nevoi mai aspru. Astfel, rămânând în permanentă legătură cu acesta şi având binecuvântarea lui, Francisc se va stabili foarte aproape de acesta, la peştera cunoscută drept a Stareţului Teodosie.

Calinic isihastul

Gheronda Calinic Isihastul (1853-1930)

Auzind de faima stareţului Isihast Calinic [3] (1853-1930), s-a dus la el (aflat în vecinătatea locului său de nevoinţă) cu gândul de a intra sub povăţuirea acestuia. Bătrânul nevoitor i-a refuzat politicos cererea, preferând să rămână fără ucenici, pentru a nu pierde, prin griji şi răspândirea care vine de la acestea, harul lui Dumnezeu. Totuşi, de la acest isihast desăvârşit a primit ca unică învăţătură (nu despre rugăciune, ci aceea) să fie cu desăvârşire ascultător.

De aici a plecat spre Vigla, trecând pe la Schitul românesc Prodromu, din apropierea Marii Lavre, ca mai apoi să se stabilească pentru şase luni la chilia Acoperământul Maicii Domnului, având statutul de kaviot” [4] (adică de mirean găzduit), plătind o chirie fictivă bătrânului monah Hariton, în grija căruia se afla susnumita chilie, şi care i-a făgăduit deplină libertate în ceea ce priveşte modul de vieţuire. Acest monah fiind foarte des plecat pe la diferite mânăstiri, îi oferea chiriaşului timpul necesar şi posibilitatea de a se nevoi aşa cum dorea: cu priveghere de toată noaptea, cu rugăciunea lui Iisus, multă asceză, studiu duhovnicesc, urmând sfaturile părinţilor duhovniceşti din locul acela, mai ales cele ale duhovnicului de la Peştera Sfântului Atanasie (aflată la o distanţă de 10 minute faţă de chilia sa). Pentru aceasta, Francisc se retrăgea adesea la o peşteră din apropierea chiliei, unde se ruga cu lacrimi, spunând rugăciunea inimii cu gura (nu cunoştea prin experienţă celelalte etape ale acesteia: a minţii şi a inimii), rugând pe Domnul Hristos şi pe Maica Sa să îl învrednicească a ajunge să deprindă adevărata rugăciune, aşa după cum citise în cărţile sale duhovniceşti, mai ales în Filocalie.

Vigla

Chilii atârnate în pustia Viglei

Note:

[1] Unul ca acesta nu avea să găsească niciodată, întâlnind un singur ascet ce mânca după ceasul al 9-lea, dar nu se limita la verdeţuri.

[2] Nu putem stabili şi descrie cu exactitate itinerarul parcurs de Stareţ, întrucât nu sunt amintite nominal decât foarte puţine locuri (mânăstiri, schituri sau chilii).

[3] Într-una din Epistolele sale îl descrie ca pe un „desăvârşit nevoitor. A stat izolat de toţi ceilalţi timp de patruzeci de ani, nevoindu-se cu lucrarea minţii şi hrănindu-se cu dulceaţa dragostei dumnezeieşti. A fost de mare folos multora. Acesta s-a bucurat de răpirea minţii”, Gheron Iosif, EME, p. 90. Pentru mai multe detalii a se vedea Prof. Panaiótis Iliópoulos, la http://www.pemptousia.ro/2013/12/kallinikos-aghioritul-isihastul/, unde beneficiem şi de o bibliografie legată de biografia isihastului.

[4] Statut valabil şi pentru monah. Acest lucru îi oferea posibilitatea unei independenţe, teoretic, nelimitate în a se nevoi unde şi oricum va dori, ceea ce în cazul lui Francisc nu s-a realizat în mod deplin.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.



Nevoinţele ascetice ale Cuviosului Iosif Isihastul pe când era în lume

Astfel, deşi izbutise în mare măsură să-şi îndeplinească marea dorinţă, aceea de a avea un trai decent din punct de vedere material, prin lucrarea şi intervenţia directă a lui Dumnezeu (un vis), viaţa sa va lua o altă turnură, decisivă. În acest vis (povestit de el însuşi ucenicilor săi direcţi), „o rază de har” trimisă de Dumnezeu „pentru a-l atrage” (la Sine), Francisc se vede pe sine trecând pe lângă un palat, fiind luat de doi ofiţeri, mai mult forţat (Francisc neînţelegând motivul pentru care era silit să intre), pentru a fi dus înaintea împăratului. Fiind îmbrăcat acolo într-un veşmânt alb şi preţios, ei i-au spus: „De acum înainte vei sluji aici”, apoi l-au dus pentru a se închina împăratului (înţelegând că era vorba de Domnul Hristos). După acest vis, starea sa lăuntrică s-a schimbat atât de mult încât, avea să mărturiseacă el mai târziu, „nu mă mai preocupa nimic din cele ce se aflau pe pământ, dar nici nu ştiam ce înseamnă ceea ce văzusem şi nici ceea ce trebuie să fac” [1].

geron iosif se neari ilikia IN

Cuviosul Iosif Isihastul în vremea tinereții

Dezlegarea i-a trimis-o Dumnezeu prin intermediul fiicelor proprietăresei unde locuia, întrucât acestea, văzând starea de spirit a tânărului, i-au dăruit spre folos Noul Martirologiu al Sfântului Nicodim Aghioritul. Deşi crescut într-o familie evlavioasă, se pare că primul contact cu vieţile Sfinţilor a avut loc atunci, rămânând uimit de modul de vieţuire al Sfinţilor, Cuvioşilor şi Mucenicilor descrişi de învățatul aghiorit.

Primul pas în noua direcţie a fost acela de a se spovedi[2], căutând apoi locuri şi oameni care să-i învederească cele citite. Visul, dar şi cartea Sfântului Nicodim, l-au schimbat atât de mult, încât a început să nu-l mai preocupe comerţul, pe care ajunsese să-l considerepiedică şi păcat în noua sa cale duhovnicească, de acum înainte mulţumindu-se cu lucrări ce îi puteau oferi hrana zilnică, dar care nu-l împiedicau de la rugăciune.

A dorit să plece în Sfântul Munte, dar prima încercare a fost zădărnicită de incursiunile militare din Balcani, din cauza intrării, în 1917, a Greciei în Primul Război Mondial alături de Antantă, precum şi de izbucnirea în 1918 a teribilei epidemii de gripă spaniolă în toată Grecia. Înainte de a face acest pas decisiv şi definitoriu al vieţii sale, Francisc împarte o parte din economiile sale ca milostenie, iar cu restul reuşeşte să o căsătorească pe sora sa Erghina, rânduieşte zestre cuvenită şi celeilalte surori, Maruso, îngrijindu-se şi de odihna sufletului tatălui său, plătind pentru acesta 40 de Sfinte Liturghii.

penteli_6 IN

Atena de astăzi văzută de pe Muntele Penteli

Francisc a profitat de întârziere pentru a-şi verifica chemarea pentru viaţa monahală. Mai întâi a mers la cunoscute locuri de închinare (Mânăstirea Cuviosului Gherasim din Kefalonia[3], cea a Maicii Domnului din Tinos), unde, auzind şi văzând anumite minuni,a înţeles că ceea ce citise în Vieţile Sfinţilor erau lucruri adevărate. A încercat să pună în practică ad litteram faptele cuvioşilor descrişi de Sfântul Nicodim, retrăgându-se în afara oraşului, în locuri cât mai izolate, mai ales în Munţii Pendeli (la nord de capitală), unde s-a dedat unei asceze aspre, postind mult, împărţind cu săracii din puţinul său, priveghind toată noaptea stând în copaci. Despre această perioadă el însuşi mărturisea că fiind în lume, stăteam ascuns şi duceam lupte pline de sânge. Mâncam la două zile o dată, în ceasul al nouălea. Munţii Pendeli şi toate peşterile mă cunoşteau ca pe un cocoş de noapte, flămânzind, plângând şi căutând izbăvire. Încercam să văd dacă pot suporta durerile şi suferinţele pentru a pleca la Sfântul Munte să mă fac călugăr. După ce m-am antrenat destul de bine câţiva ani, am rugat pe Domnul să mă ierte pentru că am mâncat la două zile şi i-am spus că atunci când voi fi la Sfântul Munte voi mânca o dată la opt zile, aşa cum scrie în Vieţile sfinţilor”.

Note:
[1] În relatarea Părintelui Efrem Filotheitul, acesta adaugă o altă cercetare, de data această din partea lui Hristos Însuşi (tot în somn, dar acum Se prezintă pe Sine drept Mântuitorul şi Subiectul doririi sale), şi Care îi descoperă vrerea Sa în legătură cu el, aceea de a deveni “negustor” în cele duhovniceşti.
[2] Arhimandritul Efrem Filoteitul este singurul care menţionează acest detaliu, accentuând şi faptul că „era pentru prima dată în viaţa sa când se spovedea”. Este o afirmaţie ce inevitabil ridică multe semne de întrebare legate de modul în care a trăit creştineşte în satul natal, ţinând cont de cele exprimate mai sus. A se vedea Elder Ephraim, op. cit., p. 33.
[3] Părintele Efrem Vatopedinul notează faptul că Stareţul Iosif, aflând că Sfântul Gherasim din Kefalonia a trecut la cele veşnice în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului din anul 1579, s-a rugat acestuia să rânduiască în aşa fel încât şi el să aibă parte de acelaşi sfârşit, ceea ce s-a şi întâmplat 40 de ani mai târziu.

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.


Naşterea, copilăria și adolescenţa Cuviosului Iosif Isihastul

Monahismul athonit al începutului de secol XX este cunoscut, mai ales, datorită Sfântului Siluan (+1938), acesta fiind pus la rându-i în lumină de ucenicul său, Cuviosul Sofronie Saharov (+1993). Un itinerar asemănător putem identifica şi în cazul Stareţului Iosif Isihastul, contemporan cu cei doi, a cărui personalitate duhovnicească a fost pusă în valoare tot datorită ucenicilor, prin editarea unei părţi din corespondenţă (câteva scrisori), precum şi prin apariţia mai multor ediţii şi versiuni ale vieţii acestuia.

Deşi nu se bucură (deocamdată) de cinstirea (oficială a) Sfântului rus, Starețul Iosif este totuşi cunoscut şi apreciat de un număr relativ mare de clerici, monahi şi mireni, mai ales datorită faptului că opera sa a cunoscut o largă răspândire prin traducerea ei în mai multe limbi moderne.

Creștinii din România sunt privilegiați, din acest punct de vedere, întrucât a putut descoperi universul duhovnicesc impresionant al Cuviosului Iosif de mai bine de 20 de ani, prin traducerea Epistolelor sale (1996) şi ulterior a întregii sale opere publicate, precum şi a majorităţii scrierilor dedicate sau care fac referire directă la persoana şi personalitatea Stareţului.

cg IN R

Părintele Doctor Cristian Groza

Cu toate acestea, nu există până în prezent o lucrare academică în limba română[i] despre viaţa, opera şi învăţătura celui supranumit Isihastul, fapt pentru care am purces la redactarea acestei teze de doctorat, sub îndrumarea Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr., cu speranţa de a pune în ordine toate evenimentele legate de devenirea harismatică a acestuia, dar mai ales de a surprinde unitar bogata sa învăţătură duhovnicească (ascetică şi contemplativă), precum şi influenţa exercitată de acesta şi gradul de receptare în mediul ortodox (atât monahal, cât şi laic).

Fiind deci o lucrare de pionierat, sunt conştient de dificultăţile inerente unui astfel de demers, dar el trebuia realizat mai devreme sau mai târziu, ţinând cont că este vorba de o personalitate duhovnicească de prim rang, care a contribuit în mare măsură la revigorarea spirituală a Sfântului Munte din a doua jumătate a secolului XX.

Planul lucrării este împărţit în cinci părţi distincte, dar urmăreşte surprinderea tuturor aspectelor importante (intelectuale, morale, duhovniceşti, teologice etc.) ale vieţii Cuviosului, atât în raport cu sine, cu cei contemporani, dar, mai ales, cu posteritatea.

Naşterea, copilăria, adolescenţa Cuviosului Iosif Isihastul

Insula Paros (a treia ca mărime din arhipelagul Cicladelor) este cunoscută atât pentru faimoasa biserică a Ekatondapilianei (Biserica cu 100 de arcade), construită în secolul IV de Sfânta Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, cât mai ales datorită marilor personalităţi ale Bisericii: Sfântul Atanasie din Paros (+1813), Sfântul Arsenie Athonitul (+1877), precum şi harismaticul părinte Filothei Zervakos (+1980).

paros Ek IN

Biserica Ekantontapiliani (sec. IV), insula Paros

Tot aici, în satul Levskes, s-a născut la 2/14 noiembrie 1897 Francisc (numele de botez al Cuviosului Iosif Isihastul). Mama sa, Maria (născută Rangusi, 1867), s-a măritat pentru prima dată la vârsta de aproape 17 ani cu Leonardo Zumis (a cărui familie provenea din Odesa, Ucraina), împreună având 2 copii: pe Mihai (1885-1965) şi un prunc ce a murit nebotezat.

La scurt timp după moartea primului soţ (avea doar 20 de ani), se recăsătoreşte cu Gheorghe Kottis (1852-1908), un ţăran neînvăţat, sărac, dar „foarte evlavios şi extrem de smerit”. Împreună au avut 8 copii (Cuviosul Iosif fiind al cincilea[ii]), trăind într-o căsuţă cu două camere foarte mici şi modeste.

Fiind „cu adevărat un om al lui Dumnezeu: modestă, cu un înnăscut simţământ al prihănirii de sine şi al propriilor păcate”, având un caracter „simplu şi integru” (trăsături moştenite de viitorul Stareţ, pe care le va cultiva toată viaţa), mama sa se învrednicise de mai multe vederi duhovniceşti, mai ales când mergea la biserică (nici nu realiza că sunt minuni, ci credea că aşa văd toţi creştinii). Cea mai cunoscută, şi care are legătură directă cu subiectul nostru, este cea consumată la puţin timp după naşterea tânărului Francisc, atunci când i s-a arătat îngerul Domnului care, apropiindu-se de prunc, i-a scris numele acestuia pe o tăbliţă, spunându-i mamei că aceasta este hotărârea lui Dumnezeu. Dezlegarea acestei vedenii a venit mai târziu, atunci când tânărul Francisc a ajuns monah la Sfântul Munte Athos, fiind primit de Domnul în „ceata îngerilor Săi pământeşti”.

Anul naşterii lui Francisc coincide cu cel al unui eveniment important din istoria poporului elen, cel al războiului de 30 de zile cu otomanii, ca urmare a încercării de a unifica Insula Creta cu patria mamă, eşec ce va conduce la sărăcirea şi mai acută a oamenilor de rând, prin obligativitatea plăţii unei însemnate daune de război.

În acest cadru, în 1904 (16 august) tânărul Francisc începe şcoala, sub îndrumarea Sofiei Pempsiadis-Kantiotis (mama mitropolitului Augustin al Florinei, +2010), dovedindu-se a fi „foarte isteţ” întrucât „întotdeauna primea note mari”. Locuitorii insulei încă trăiau în duhul Sfântului Arsenie Athonitul (1800-1877), care a exercitat o influenţă considerabilă asupra acestora, fapt concretizat prin evlavia arătată de ei sfintelor slujbe, prin respectarea rânduielilor legate de post, rugăciune etc,, mai ales că preotul satului, George Aspropoulos (1863–1929), s-a dovedit a fi un adevărat ucenic în Duh al acestuia. Este nevoit să întrerupă studiile imediat după terminarea clasei a patra primară, din cauza morţii tatălui său (+1908, la scurt timp după naşterea lui Nicolae), pentru a putea, astfel, să îşi ajute mama şi fraţii rămaşi în viaţă.

Paros_Panorama UP

Insula Paros

Insula Paros nu oferea prea multe opţiuni de trai, oamenii reuşind să se întreţină prin munca la câmp, prin cultivarea cerealelor şi a legumelor, prin creşterea animalelor şi pescuit, practicându-se trocul. Fiind o perioadă de mare sărăcie (cauzată şi de angrenarea Greciei în cele două războaie balcanice, ce vor duce la declanşarea primului război mondial), în 1914, la vârsta de 17 ani este trimis de mama sa, împreună cu fratele său mai mic, Leonard, la Atena, pentru a găsi ceva de lucru. Fiind sătul de atâta sărăcie şi mizerie, tânărul Francisc şi-a dorit cu orice preţ fie să se îmbogăţească, fie să moară încercând dobândirea acestui deziderat. Astfel se pare că mai întâi a lucrat la minele din Lavrio (orăşel din sud-estul provinciei Attica, Grecia, astăzi suburbie a Atenei), fiind găzduiţi de mătuşa lor Alexandra, apoi ca bucătar şi brutar în casele boiereşti din Pireu, iar ulterior drept vânzător de bilete în troleibuz. Banii câştigaţi cu multă osteneală îi folosea pentru întreţinerea sa şi a fratelui său Leonard, precum şi a mamei şi a celorlalţi fraţi rămaşi acasă[iii].

În septembrie 1915 se înrolează în Marină, făcând stagiul militar timp de 2 ani (Europa fiind angrenată în Primul Război Mondial – 1914-1918), după care se reprofilează pe negoţ. Dovedind calităţi de bun negustor, va reuşi să strângă o avere însemnată, fapt pentru care mătuşa sa Alexandra îl determină să se logodească. Cununia însă nu va mai avea loc din pricina schimbărilor survenite în viaţa lui Francisc.

Note:

[i] Exceptând două lucrări de licență la Facultatea de Teologie “Iustinian Patriarhul” din Bucuresti, una susținută în 2013 (Daniel Voitan, „Principii ale Școlii Duhovnicești la Gheron Iosif”) și alta în curs de redactare (Săraru Simona, „Renașterea isihastă la mijlocul secolului XX în Muntele Athos”), ambele sub îndrumarea Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea

[ii] Primii doi au murit la o vârstă fragedă (Erghina, +1888, şi Maruso, +1890) ceilalţi şase fiind (în ordine descrescătoare): Erghina (1893-1952), Emanuel (1895-1963), Francisc (Stareţul Iosif), Leonard (1902-1945), Maruso (1905-1972) şi Nicolae (viitorul părinte Athanasie Athonitul, 1908-1983). Arhimandritul Efrem Filotheitul vorbeşte de un număr de 9 copii (menţionând în plus o fată ce a fi murit înainte de a fi botezată), caz în care Stareţul ar fi fost al şaselea în ordinea naşterii.

[iii] Cu timpul, toţi fraţii Stareţului (cu excepţia lui Nicolae) s-au căsătorit. De asemenea, nepoata sa Varvara (fata surorii sale Erghina) a devenit monahia Vrienia (stareţă cu care a purtat constant o corespondenţă – vezi Mărturii din viaţa monahală), iar cumnata sa Maria (sora fratelui său Leonard) a primit la călugărie numele de Melania (+1997).

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura (carte în curs de apariție la Editura Sfântul Nectarie). Fragmente din lucrare apar aici cu îngăduința autorului căruia-i mulțumim și pe această cale.

Părintele Cristian Groza este Preot Paroh al Catedralei Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sfântul Gheorghe, Covasna și Doctor în Teolgie al Facultatății de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, îndrumător fiind Arhid. Prof. Dr. Ioan. I. Ică jr.

23 – 29 mai 2016: Pelerinaj de șapte zile în Grecia, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Rusul, la mănăstirile din Kefalonia, Eghina, Nea Makri, Evia, Volos, Tesalonic și Suroti (300 / 340 euro)

sfantul-ioan-rusu

23 – 29 mai 2016: Pelerinaj de șapte zile în Grecia, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ioan Rusul, la mănăstirile din Kefalonia, Eghina, Nea Makri, Evia, Volos, Tesalonic și Suroti

pelerinajul se adresează bărbaților și femeilor deopotrivă

LUNI, 23 MAI 2016 (ZIUA 1): BUCUREȘTI – RUSE – KULATA – TESALONIC

Plecarea va avea loc luni, 23 mai 2016, de la Universitate la ora 20:00.

MARȚI, 24 MAI 2016 (ZIUA 2): PATRAS

Deplasare de la Tesalonic la Patras.
Cazare și mic dejun la hotel în camere cu 2-3 paturi.

MIERCURI, 25 MAI 2016 (ZIUA 3): KEFALONIA

*Traversare cu feribotul Kilini – Kefalonia;

KEFALONIA – PATRA – Biserica Maicii Domnului, cu crini îmbobociți din tije uscate;

  • Markopoulos – Mănăstirea Maicii Domnului, unde în perioada dintre Schimbarea la față și Adormirea Maicii Domnului apar șerpi cu cruce pe cap și limbă,
  • Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherasim – închinare la moaștele și peștera Sfântului Cuvios Gherasim;

*Traversare cu feribotul din Kefalonia în Kilini și deplasare spre Patras.

PATRAS

  • Biserica Sfântul Apostol Andrei – închinare la moaștele (capul) și crucea pe care a fost răstignit Sfântul Apostol Andrei,
  • Biserica veche cu mormântul și izvorul Sfântului Apostol Andrei.
    Cazare și mic dejun la hotel în camere cu 2-3 paturi.

JOI, 26 MAI 2016 (ZIUA 4): LOUTRAKI – NEA MAKRI – EGHINA

LOUTRAKI

  • Mănăstirea Sfântul Patapie – închinare la moaștele și peștera Sfântului Patapie,
  • *Traversare cu feribotul din Portul Pireas în Eghina.

EGHINA

  • Mănăstirea Sfânta Treime cu moaștele, mormântul și chilia Sfântului Nectarie,
  • *Traversare cu feribotul din Eghina în portul Pireas.

NEA MAKRI

  • Mănăstirea Buna Vestire – închinare la moaștele Sfântului Efrem cel Nou,
    C
    azare și mic dejun la hotel în camere cu 2-3 paturi.

VINERI, 27 MAI 2016 (ZIUA 5): EVIA – VOLOS- PRAZNICUL SFÂNTULUI IOAN RUSUL

  • Deplasare spre Insula Evia la Biserica din Prokopi „Sfântul Ioan Rusul” – participare la Sfânta Liturghie de hram și la Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan Rusul.
  • Mănăstirea Cuviosul David – închinare la moaștele Sfântului Cuvios David,
  • *Traversare cu feribotul din Agiokampos în Glyfa.

VOLOS
Cazare si mic dejun la hotel în camere cu 2-3 paturi.

SÂMBĂTĂ, 28 MAI 2016 (ZIUA 6): VOLOS – OLIMP – SUROTI – TESALONIC

VOLOS – KATO XENIA

  • Mănăstirea Kato Xenia cu Icoana Panaghia Xenia (Străina) și cu Brâul Maicii Domnului,

VALEA TEMBI

  • Biserica Sfintei Mucenițe Paraschevi – cu peștera, izvorul și moaștele Sfintei Mucenițe Paraschevi,

OLIMP

  • Mănăstirea Kondoriotissa cu moaștele (mâna) Sfântului Efrem Sirul,
  • Mănăstirea Dionissos.

SUROTI

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul – închinare la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul și la moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul.

TESALONIC

  • Biserica Sfânta Teodora cu moaștele Sfintei Teodora,
  • Catedrala Sfânta Sofia cu moaștele Sfântului Vasile cel Nou,
  • Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfântului Grigorie Palama,
    Cazare la hotel în camere cu 2-3 paturi.

DUMINICĂ, 29 MAI 2016 (ZIUA 7): TESALONIC – SERRES – BUCUREȘTI

TESALONIC

  • Catedrala Sfântul M. Mc. Dimitrie – închinare la moaștele Sfântului Dimitrie – Izvorâtorul de mir, Sfintei Anisia și Sfântului Grigorie Heraclitul – Participare la Sfânta Liturghie.

SERRES

  • Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – refăcută de Părintele Efrem Filotheitul din Arizona.

PLECAREA: luni, 23 mai 2016 – ora 20:00 de la Universitate, București

TARIF: 300 de euro pentru grup mai mare de 40 de persoane,
340 de euro pentru grup mai mic de 40 de persoane.

Tariful include:

  • transport clasificat după norme internaționale,
  • 5 nopți de cazare în hotel în camere cu 2-3 paturi,
  • 5 mic dejun,
  • 5 traversări cu feribotul,
  • taxe de drum,
  • însoțitor teolog din partea agenției.

Înscrieri şi orice alte detalii la tel: 0740.050.735 sau mail: pridvor@yahoo.com

Pelerinajul este organizat de Agenția Sf. Nicolae – București.

Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi! Doamne, ajută!