Omilia 42 a Sfântului Grigorie Palama la Mântuitoarea naștere a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioarei Maria (8 / 21 septembrie)

Nasterea-Maicii-Domnului

Omilia 42 la Mântuitoarea naștere a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioarei Maria

1. Orice vreme este potrivită a pune început bun pentru petrecerea spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Cor. 6, 2). „Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua.” (Rom. 13, 12-13). Căci nu a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau o zi anume, ci că, după întruparea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, orice vreme este potrivită. Căci așa cum, când pe pământ  răsare soarele cel simțitor, este vreme potrivită oamenilor pentru ostenelile trupești, precum și David zice: „Soarele a răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până seara,”(Ps. 103, 22 extr.), la fel și când s-a arătat nouă în trup soarele dreptății, după întruparea Lui, orice vreme este potrivită pentru lucrarea celor duhovnicești, ceea ce însuși profetul o arată după ce vorbește despre stăpâneasca venire „piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii aceea a ajuns în capul unghiului” (Ps. 117, 22-24) și adaugă:  „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne veselim și să ne bucurăm în aceasta”, însă cu privire la ziua soarelui celui sensibil, aceea este întreruptă de noapte, căci zice „va ieși omul la lucrul său până seara” (Ps. 103, 23), în vreme ce neînserat și neapus este soarele dreptății şi, după spusa Apostolului că „nu are mutare sau umbră de schimbare” (Iac. 1, 17), neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească.

2. Și dacă ar trebui să căutăm o vreme mai potrivită decât altele, aşa cum este o  vreme potrivită semănatului, secerișului, a creșterii și a rodirii, și oricare altă vreme pentru alte lucrări, la fel și pentru lucrarea faptei bune, căutările unui timp al începutului ar corespunde, în alt chip, cu acesta, anume cu anotimpul de toamnă, și, mai presus de toate, cu luna aceasta: care este pentru noi cea dintâi și începutul anului, întru care început au luat și cele gătite spre mântuirea noastră, ceea ce prăznuim și noi astăzi. Căci noi acum facem prima prăznuire și preacinstire a chemării și restaurării noastre celei după har, întru care toate au început a se înnoi și a aduce, în locul legilor celor trecătoare, pe cele dăinuitoare, în locul literei, duhul, și în locul celor umbrite, adevărul cel neumbrit.

3. Căci astăzi cu adevărat o nouă lume și un rai străin s-a arătat, întru care și din care noul Adam a ridicat pe vechiul Adam, înnoind și restaurând toate, Care nu a venit întru înșelăciune, ci a înșelat pe înșelătorul diavol, iar celor care sunt robiți păcatului prin înșelarea acestuia, le dăruiește slobozire. Astăzi s-a gătit pe pământ neînțeleasă carte, nu grăită în chipuri și figuri, ci una care putea să-l poarte în chip de negrăit pe Însuși Cuvântul cel viu, nu cuvântul din văzduh, ci Cuvântul cel din ceruri, nesubzistând întru stricăciune, ci mai vârtos scoțându-i din stricăciune pe cei care se apropie de El; nu cuvântul care se naște din mișcarea limbii omenești, ci Cel Care S-a născut de la Dumnezeu Tatăl din veac. Astăzi a fost văzut cortul cel însuflețit și nefăcut de mână omenească al lui Dumnezeu și chivotul cel înțelegător și duhovnicesc al Celui Care cu adevărat este pentru noi, „pâinea lui Dumnezeu cea care coboară din cer și care dă viață lumii.” (Ioan 6, 32). Astăzi precum auzim și la psaltire „adevărul din pământ a răsărit” – chipul nemincinos al alesei nașteri de sus ca om „și dreptatea din cer a privit” (Ps. 84, 12), care l-a scos pe stăpânitorul nedreptății și a smuls însăși rădăcina nedreptății – dreptatea care a fost pe nedrept osândită, dar care în chip preadrept osândește  și care dezleagă puterea în rău a diavolului, și face de nimic uneltirile lui și care s-a arătat primitoare a dumnezeieștii dreptăți. Și astfel, pe cei care sunt robi păcatului, învrednicindu-i a fi înveșniciți prin credința în El, i-a primit la ea, dar pe stăpânitorul acela rău care a încins-o cu legăturile cele împotriva firii ale păcatului, îl va da focului veșnic și întunericului. Astăzi mlădița cea mai dinainte vestită odrăslită din rădăcina lui Iesei din care a răsărit floarea cea nevestejită (Is. 11, 1) care nu a primit păcatul, ci chemând iarăși firea noastră care se ofilise și din această pricină căzuse din sălașul hranei celei nepieritoare și aducându-ne înapoi la înflorire și bucurându-ne prin ea de înflorirea cea veșnică și ridicându-ne la ceruri, ne-a deschis raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cea înțelegătoare la pășunile cele veșnice; toiagul în care firea noastră cea omenească s-a sprijinit lepădând vârsta și neputincioasa bătrânețe, s-a înălțat ușoară la ceruri, lăsând pământul jos celor care sunt trași la cele de jos, ca unii care nu au sprijin.

4. Dar ce înseamnă „lumea cea nouă”, „raiul cel străin”, „cartea cea neînțeleasă”, „cortul și chivotul însuflețit al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mlădița lui Iesei cea multlăudată”? Este Cea care mai înainte de naștere și după naștere pururea Fecioară a rămas, a cărei naștere din pântece sterp o prăznuim astăzi. Căci Ioachim și Ana căsătoriți fiind și umblând fără de prihană înaintea Domnului, vrednici de dispreț au părut Israeliților după Lege, fiindcă nu aveau copii. Și fiindcă pe atunci, încă nu era în lume nădejdea nemuririi, propășirea neamului prin urmași părea de ultimă trebuință. Însă azi, când s-a născut această fecioară prin a cărei naștere în feciorie ne-a fost dăruită nouă viața veșnică, nu ne mai este nouă absolut necesară nașterea de fii. Dar Israeliților într-atât li se părea mai bună nașterea mai multor fii chiar decât însăși virtutea, iar nerodirea pruncilor un atât de mare rău, încât și acești drepți nu erau atât cinstiți pentru virtutea lor, cât erau disprețuiți pentru nenașterea de prunci. Peste măsură de întristați și fiind ținta atâtor batjocuri, drepții Ioachim și Ana, amintindu-și de Avraam și de Sarra și de toți ceilalți câți se spune că au fost încercați cu nenașterea de fii și după ce și-au pus în minte leacul aflat de unii ca aceștia pentru vindecarea de această întristare, au știut și ei înșiși a alerga la rugăciune către Dumnezeu. Și de o parte înțeleptul Ioachim s-a retras în pustie și acolo s-a sălășluit și cu post s-a nevoit ridicând rugăciuni la Dumnezeu, ca să devină și el tată; și nu a încetat a se ruga, nici nu a plecat de acolo, până ce nu a dobândit plinirea cererii. De altă parte, și într-un cuget cu el, Ana, zăvorându-se, cu inimă zdrobită strigă către Domnul: „auzi-mă, Dumnezeul părinților noștri și mă binecuvântează, precum ai binecuvântat și pe Sara, spre a fi maică. „Și a auzit Domnul rugăciunea și i-a binecuvântat pe ei și le-a dăruit lor făgăduința, care făgăduință a și fost adusă la plinire acum și le-a dăruit lor o pruncă  mai minunată decât toate minunile, pe însăși Născătoarea Ziditorului întregului univers, cea care a îndumnezeit neamul omenesc și care a făcut pământul cer și pe fiul omului l-a făcut Dumnezeu, făcându-i pe oameni fii ai lui Dumnezeu, fiindcă dintru aceasta a luat trup fără de sămânță, făcându-se în chip de negrăit purtător de trup, aducându-L pe lume pe Cel Care le-a adus la ființă din neființă pe toate cele ce sunt, preschimbându-le spre plinătatea ființei, pentru ca nu cumva să cadă din nou, îndreptându-se spre neființă.

sfantul_grigorie_palamas_omilii_31-635. Însă pentru ce a trebuit să vină din pântece sterp? Pentru ca să dezlege întristarea și să întoarcă ocările părinților și ca să preînchipuie dezlegarea care se va săvârși prin ea de întristarea și de blestemul protopărinților neamului omenesc. Cum ar fi îndrăznit firea să privească în mod obișnuit pântecele întru care s-a sălășluit  și din care a ieșit singura care a locuit în sfânta sfintelor și singura care s-a făcut sălaș Celui ce a făcut firea? Căci, precum mai înainte de ea și după ea, fecioară maică și Maică a lui Dumnezeu nu s-a mai arătat alta pe lume și precum, înainte de ea și după ea, nimeni nu a mai sălășluit în Sfânta Sfintelor, tot așa în rărunchii acelei mitre nu a mai fost văzut nici înainte, nici după, crescut vreun embrion. Fiindcă trebuia ca Maica lui Dumnezeu să fie Fecioară și aceasta să fie din neamul lui David și la vremea rânduită pentru mântuirea noastră, căci se apropiase vremea și trebuia ca Fecioara să fie mai dinainte pregătită, iar atunci nu se aflau mai buni în virtute decât soții aceia fără copii și nici între cei din neamul lui David nu erau alții mai presus de ei în ceea ce privește virtutea și neamul. De aceea au și fost cinstiți cei fără copii mai presus de cei cu mulți copii, pentru ca din cei cu multe virtuți să fie născută copila cea atotvirtuoasă, din cei care au trăit separat în înfrânare să se nască cea atotsfântă și să primească rod cea înțeleaptă care a ajuns prin rugăciune și nevoință să devină maica însăși a fecioriei și încă a unei feciorii care va naște cu trupul în nestricăciune pe Cel Care din feciorelnic Tată S-a născut cu dumnezeirea. O! înaripată rugăciunea aceleia! O! trecere pe care a aflat-o la Dumnezeu! Cât de fără de prihană erau acele inimi, încât să înalțe o astfel de rugăciune care să ajungă la o astfel de plinire! Era, dar, de trebuință să fie deschis mai dinainte drum pentru o așa de mare minune tot printr-o minune, iar firea trebuia întemeiată treptat prin har.

6. Iar voi! O sfântă priveliște! Cei care ascultați cuvintele mele, turma și ogorul meu duhovnicesc întru Hristos Domnul, aduceți drept dar de naștere Maicii lui Dumnezeu lucrarea virtuților și binefacerile lor. Bărbați și femei, bătrânii cu cei mai tineri, bogații și săracii, dregătorii și supușii, simplu, tot neamul și toată vârsta, vrednicia, meșteșugul și toată știința, să nu fie nimeni printre voi care să rămână sterp și fără de rod, nedoritor și neprimitor de sămânță duhovnicească. Ci să primească cu sârg sămânța cerească care este cuvântul cel mântuitor și să ducă la bun sfârșit prin El lucrarea și rodul și orice este plăcut lui Dumnezeu. Nimeni, după ce a început lucrarea faptei bune, să nu lase lucrul său nedesăvârșit, nimeni să nu-și arate credința în Hristos numai cu vorba, căci „nu oricine-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu cel din ceruri”, (Mt. 7, 21) și „Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt, nu este potrivit pentru Împărăția cerurilor” (Lc. 9, 62).

7. Fecioarele care au făgăduit viață singuratică și cele care, lucrând toată fapta bună, au ajuns de la căsătorie la o viață de obște feciorelnică și, pe scurt, toți câți ați fost aleși ca, din sete de pocăință, să petreceți împreună, trăiți întru toate după Dumnezeu de dragul Fecioarei care pentru noi s-a născut astăzi, ca să-L nască cu trupul în feciorie supt veac, pe Cel Care s-a născut din Feciorelnic Tată mai înainte de tot veacul; să trăiască de dragul ei și al Celui întrupat dintr-însa, singur Dumnezeu și numai către El să privească și numai pe El să și-L facă hrană potrivită, să se bucure de nădejde, să rabde în necaz, să se supună celor mai dinainte rânduite, să-și slujească unul altuia, să se străduiască pentru păzirea păcii între voi, prin atenție prin rugăciune, prin străpungerea inimii, să petreacă neîncetat în citirea psalmilor, slavoslovii și în cântări duhovnicești (Rom. 12, 12; Evr. 13, 17; Ef. 5, 19) fiind sfinți și feciorelnici și cu trupul și cu sufletul, cu toate simțirile și cugetul, arătându-se feciorelnici și duhovnicești și cu cugetul și cu petrecerea. Astfel, urmând cuvântul psalmilor, veți fi următori Maicii Domnului și veți fi purtați în apropierea ei și veți intra în corabia cea nezidită de mână omenească a Împărăției cerurilor și în cămara de nuntă cea nestricăcioasă,  supralumească și veșnică.

8. Iar voi cei căsătoriți, nu vă dăruiți cu totul lumii acesteia, căci lumea aceasta nouă și cu adevărat mai presus de lume, care este Maica Domnului, pentru voi s-a zidit, arătați-i astăzi roada căsniciei. Iar voi care ați atins vârsta bătrâneții faceți dovada unei minți bătrânești și nu copilăriți cu mintea prin cugete, gânduri și fapte, cugetând trupește și petrecând după cele ale trupului. Voi, tineri, arătați osârdie față de bătrâni și pe aceștia cinstiți-i și credeți lor și nu uitați ce înseamnă prețuirea bătrâneții și cum tinerețea nu întrece pe un bătrân cuvios.  Iar dacă nu o știați, întrebați-l pe Solomon cel înțelept: „Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată” (Înțel. 4, 9; Ps. 44, 14). Iar toți cei câți ați dobândit mai cu osârdie pe acestea pământești și nestatornice și care se schimbă dintr-o stare în alta, prin împărțirea lor, lucrați pentru voi înșivă la „dobândirea” vieții veșnice, căci „viața cuiva nu este din prisosul avuțiilor sale” (Lc. 12, 15). Toți câți sunteți în nevoi, să vă arătaţi în lipsurile voastre cu răbdare și prin mulțumire către Dumnezeu să vă îmbogățiți, pentru ca să fiți numărați împreună cu săracii aceia pe care i-a fericit El și să deveniți moștenitori împreună cu El ai Împărăției cerurilor. (Iac. 1, 9; Mat. 5, 3; Lc. 6, 20). Conducători, „Judecați cu dreaptă judecată (Zah. 7, 9) și nu vă folosiți de putere împotriva celor de sub mâna voastră, căci acest lucru nu este drept, ci arătați o părintească autoritate față de ei, având în minte că sunteți de același neam și de o slujire cu ei. Nici să nu vă pară lucru nedemn de voi supunerea față de Biserică și învățătura ei. Căci acestea sunt tăria celor ce au voia plecată spre bine. Iar supușilor le este de folos să se încreadă numai conducătorilor în măsura în care aceasta nu îi taie pe ei de la nădejdea cea făgăduită nouă, a Împărăției cerurilor.

agiosgrigoriospalamas039. Aduceți mai curând toți Fecioarei pe care o prăznuim astăzi, ca pe darul cel mai îndrăgit și mai potrivit sfințirea voastră și curăția trupului prin înfrânare și stăruitoare rugăciune. Vedeți cu toții cum înfrânarea și postul și rugăciunea cu străpungere de inimă se împreúnă ca să-i arate pe sfinții părinți Ioachim și Ana vase dumnezeiești, vase mai presus de orice alegere, încât nu doar le-a dăruit să poarte nume dumnezeiesc, precum mai apoi a arătat sfântul Pavel (Fapte 9, 15), ci pe Însuși Acela al Cărui „nume este minunat” (Ps. 8, 1). Așadar, dacă și noi rămânem cu stăruință în celelalte virtuți și în rugăciuni, dacă ne vom așeza cu conștiință curată în arca lui Dumnezeu vom afla în acestea, adăpostită ca o comoară, curăția inimii încăpându-L pe El și oglindindu-ne nouă pe Dumnezeu. Căci pe aceasta „curăția inimii” și așezarea cea din suflet către Dumnezeu pe care și Isaia o numește duh mântuitor „sălășluit” în pântece zicând către El: „de frica Ta, Doamne, zămislit-am, avut-am dureri ca ale celei ce naște și am născut duhul mântuirii Tale pe care l-am crescut pe pământ” ( Is. 26, 18). Vedeți cum suflete sterpe și care nu nasc dau naștere unor prunci buni? Dar profetul adaugă la cele grăite, zicând: nu vom cădea, ci „vor cădea cei ce locuiesc pe pământ” adică, cei care se tăvălesc în patimi și cugete pământești.

10. Dacă așadar și noi voim, fraților, ca nu pe pământ, ci în cer să locuim, nici să cădem pe pământ și cele pământești să ne tragă la păcat, ci ca să tindem neîncetat la dumnezeiasca înălțime, să ne temem de Dumnezeu, să lepădăm de la noi răutățile, să ne întoarcem prin faptele cele bune către El, să ne sârguim, prin înfrânare și rugăciune, să dezrădăcinăm răutățile răsărite în noi înșine și să ne schimbăm gândurile noastre rele în gânduri bune și duhul propriei mântuiri în dureri să-l zămislim, după spusa prorocului, și să-l naștem, având ajutor prin pomenire pe cea dăruită nouă astăzi prin rugăciunile și petrecerea cea bineplăcută lui Dumnezeu a bunilor părinți Ioachim și Ana, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ceea ce a schimbat întristarea celor ce au născut-o în bucurie și care a dezlegat blestemul protopărinților și a pus capăt durerilor nașterii maicei începătoare a neamului omenesc, născându-L fără dureri și în feciorie pe Hristos.

11. Căruia se cuvine toată slava cinstea și închinciunea împreună cu cel făr’de început al Său Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Grigorie Palama, Omilia 42, din volumul Omilii vol. IIIEd. Anastasia, București 2007 via doxologia

Anunțuri

Posted on 8 Septembrie 2015, in Grigorie Palama, Maica Domnului, Texte duhovnicești and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: