O nouă apariție editorială: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]
Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.
(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)
Autorul cărții, Ionuț Riteș, un iubitor al Athosului și un apropiat al părinților lakkoskitioți, a avut bunăvoința de a oferi spre lectură online întreaga sa carte cititorilor blogului nostru, motiv pentru care-i mulțumim! Părinții din Lacu i-au sugerat tacit și titlul cărții, ca o contrapondere la un alt titlu al autorului – Cu capul în nori – carte în care își povestește întâmplările tinereții legate de experiența sa ca instructor de zbor. Lectură cu folos!
Click pe link pentru versiunea online: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]
Up-date: Prima lansarea cărții „Cu picioarele pe pământ” la Librăria Sophia, București, 3 iulie 2015, ora 18.00.
Posted on 20 iunie 2015, in Cuvinte duhovnicești, Cărți, Știri / Anunțuri, File de jurnal athonit. Impresii ale pelerinilor and tagged cărți ortodoxe, Ionuț Riteș, Muntele Athos, mărturie, pelerinaje, Sfântul Munte Athos. Bookmark the permalink. 5 comentarii.
Pentru pelerinaje la Muntele Athos intrați pe pagina noastră: https://sfantulmunteathos.wordpress.com/pelerinaje-in-athos/
O foarte frumoasa si de folos sufletesc carte! Pe parcursul lecturii am avut impresia ca as sta in fata cate unui parinte aghiorit care ma sfatuieste chiar pe mine cu privire la felul cum sa-mi traiesc viata potrivit voii lui Dumnezeu. Mi-a placut foarte mult sectiunea cu imagini de la sfarsitul cartii. Felicit autorul, pe domul Ionut Rites, dorindu-i sa publice si alte carti care popularizeaza in randul rublicului larg invataturi auzite si traite din Patria monahilor – Sfantul Munte Athos!
Va multumesc din suflet ! From: Sfântul Munte Athos To: caprita.vasilica@yahoo.com Sent: Saturday, June 20, 2015 2:16 PM Subject: [Articol nou] O nouă apariție editorială: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online] #yiv9964790445 a:hover {color:red;}#yiv9964790445 a {text-decoration:none;color:#0088cc;}#yiv9964790445 a.yiv9964790445primaryactionlink:link, #yiv9964790445 a.yiv9964790445primaryactionlink:visited {background-color:#2585B2;color:#fff;}#yiv9964790445 a.yiv9964790445primaryactionlink:hover, #yiv9964790445 a.yiv9964790445primaryactionlink:active {background-color:#11729E;color:#fff;}#yiv9964790445 WordPress.com | Laurențiu Dumitru posted: „Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți c” | |
Nu pot sa deschid pdf-ul cu cartea. Observ ca nu o gasesc nici s-o comand de pe net. Se gaseste cumva in librarii? Ma intereseaza si prima carte a autorului „Cu capul in nori”. Doamne ajuta
Am rugat pe autorul cartii sa va trimita un mail. Doamne, ajuta!