Daily Archives: 20 iunie 2015

O nouă apariție editorială: Alexandru Rădescu, „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” (Doxologia, 2015)

athos-insemnarile-netacutelor-carari-alex-radescu2

În urmă cu mai bine de doi ani anunțam pe blogul de față: Apariție editorială de excepție la Editura Filos: „Jurnal athonit. Pagini de ucenicie”, Alexandru Rădescu și Paul S. Grigoriu. De data aceasta Alexandru Rădescu „recidivează” cu un nou titlu ce are legătură cu Muntele Athos, fiind însă singurul autor al lucrării. Cartea de față apare sub egida Doxologia și are binecuvântarea Vlădicăi Theofan al Moldovei.

Lucrarea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” este, așa cum notează autorul, un fel de volum 2 al Jurnalului Athonit, o continuare pentru cei care îşi doreau asta, cu un entuziasm care m-a împins practic de la spate. Totuşi, o cu totul altă carte, care poate fi şi de sine stătătoare, fără a fi nevoie de cunoaşterea „primului volum” pentru a începe lectura. Trebuie spus de la bun început că am îndrăznit aici şi ficţiune, nu doar jurnal, notele de călătorie şi experienţele personale fiind trecute şi printr-o accentuată literarizare, o altă cerinţă a entuziaştilor cititori. Avem si rock&poezie, avem si povesti cu droguri, avem si un drum al Gorjului… Dar totul in cuprinderea athonită. athos-insemnarile-netacutelor-carari-alex-radescu3

O carte în care stilul adoptat incită la lectură, cu o abordare „proaspătă” şi mereu surprinzătoare (în sensul cel mai bun al lucrurilor!), fără inhibiţii de formulare, fără artificii stilistice, care trece, uşor, „graniţa” însemnărilor exclusiv(e) de tip „jurnal de călătorie”, propunând un nou tip de percepţie, provocator, în aceeaşi măsură, atât pentru autor cât şi pentru cel care urmează să parcurgă pagina scrisă. În plus, o carte ce nu este gândită ca o analiză a fenomenului religios pe Muntele Athos, dar nu este nici o „repede privire” asupra acestui loc sfânt al Ortodoxiei.

Eugenia-Daniela Răducea, din Prefața cărții

chrismon

Prima lansare a cărții „Athos. Însemnările netăcutelor cărări” se întâmplă joi, 25 iunie 2015, începând cu ora 19:00 la Librăria Bizantină din București și vine ca o continuare a „Jurnalului athonit”, în prezența autorului, a iubitorilor Sfântului Munte și a invitaților speciali Costion Nicolescu și Cristian Curte.

lansare-bizantina-alex-radescu

Reclame

O nouă apariție editorială: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

Coperta-Cu-picioarele-pe-Pamant1

Pelerinajele la Sfântul Munte Athos mi-au îmbogățit sufletul și inima și, asemeni celor învățate acolo, dăruiesc mai departe, celor care vor să afle, lecțiile pregătitoare pentru regăsirea lui Dumnezeu, regăsirea Iubirii. Nu rămâne decât să deschideți cartea fără prejudecăți, cu curiozitatea celui care dorește să pătrundă într-o lume reală, sacră, lumea care ne-a oferit cei mai mulți sfinți, ca să ne fie ghizi spirituali pe calea spre mântuire. Le mulţumesc pe această cale pentru străduinţele, jertfele şi rugăciunile lor pe care le înalţă pentru noi toţi.

(Ionuț Riteș, din Cuvânt înainte)

Autorul cărții, Ionuț Riteș, un iubitor al Athosului și un apropiat al părinților lakkoskitioți, a avut bunăvoința de a oferi spre lectură online întreaga sa carte cititorilor blogului nostru, motiv pentru care-i mulțumim! Părinții din Lacu i-au sugerat tacit și titlul cărții, ca o contrapondere la un alt titlu al autorului – Cu capul în nori – carte în care își povestește întâmplările tinereții legate de experiența sa ca instructor de zbor.  Lectură cu folos!

Click pe link pentru versiunea online: Ionuț Riteș, „Cu picioarele pe pământ. Povestea pelerinajelor mele în Sfântul Munte Athos”, 2015 [pdf online]

chrismon

Up-date: Prima lansarea cărții „Cu picioarele pe pământ” la Librăria Sophia, București, 3 iulie 2015, ora 18.00.

rites-lansare