Daily Archives: 24 aprilie 2015

Pelerinaj la Athos (19 – 24 mai 2015). [Îmbarcare din Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti, Bucureşti, Giurgiu]. Însoțitor de grup – Laurențiu Dumitru

vatopedi-vazut-de-sus

  • Marți, 19 mai 2015 (ziua 1): Plecare din Sibiu (aprox. 5.00 dimineața) pe traseul Rm. VâlceaPiteşti (aprox. ora 8.00) – București (aprox. 10.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli (cazare/ aprox. 10-15 euro/pers.)
  • Miercuri, 20 mai (ziua 2): Ouranopoli (6.00). Îmbarcare pe ferryboat până în portul Dafni. Dafni – Karyes (capitala Sfântului Munte). Vizitarea următoarelor obiective: Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos și Icoana Maicii Domnului Axion Estin), Mănăstirea Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia Panaguda (unde a viețuit Cuviosul Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat) – Schitul Sf. Andrei – Serai (închinare într-una din cele mai mari biserici din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Plecare spre Mănăstirea Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). Binecuvântare de la Părintele Stareț Efrem Vatopedinul. Priveghere pentru praznicul Înălțării Domnului. Mănăstirea Vatopedi (cazare).
  • Joi, 21 mai (ziua 3) – Înălțarea Domnului: Mănăstirea Vatopedi. Plecare spre Schitul Prodromu. Pe traseu se va opri la  Mănăstirea Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița) și Izvorul Sfântului Athanasie Athonitul. Schitul Prodromu. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul. Drumeție 40 min până la Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Vizitarea osuarului. De vorbă cu Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul (dacă este disponibil). Schitul Prodromu (cazare).
  • Vineri, 22 mai (ziua 4): Schitul Prodromu. Se închiriază un maxi-taxi pentru 6-7 ore pentru a vizita: Mănăstirea Karakalu (închinare la odoarele mănăstirii) – Mănăstirea Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Mănăstirea Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, Izvorul Maicii Domnului) – Mănăstirea Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii, Icoana Sf. Nicolae cu scoica, frescele lui Theofan Cretanul) Mănăstirea Pantokrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare). Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).
  • Sâmbătă, 23 mai (ziua 5): Chilia Bunavestire – Lacu. Plecare cu mașina până la Mănăstirea Sfântul Pavel. Închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare. Mănăstirea Sfântul Pavel / Mănăstirea Grigoriu (cazare).
    Notă: Vom reveni aici cu update când vom avea clarificată cazarea zilei a 4-a. În funcție de cazare, dacă va fi disponibilitate din partea pelerinilor, se va putea face o drumeție până la Nea Skiti (Schitul Nou) și Schitul Sfânta Ana (Agia Anna), respectiv Mănăstirea Simonopetra.
  • Duminică, 24 mai (ziua 5): Mănăstirea Sfântul Pavel / Mănăstirea Grigoriu. Îmbarcare pe ferryboat pentru Dafni. Portul Dafni (timp pentru cumpărat suveniruri din magazinele cu specific religios), apoi îmbarcare pe ferryboat spre Ouranoupoli. Plecare spre Tesalonic via Mănăstirea Sf. Ioan Teologul – Suroti (închinare la mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat, și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București – Pitești – Rm. Vâlcea – Sibiu (în dimineața zilei de luni, 25 mai).

Preț: 200 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și maxi-taxi local (aprox. 95 euro pentru acest traseu). Adică, cu toate cheltuielile legate de Muntele Athos incluse – 320 euro.
Cazarea la Ouranoupoli se achită separat (aprox. 10-15 euro/pers)

Locuri disponibile: 8 (opt!) / Plecare din Sibiu și îmbarcare din orașele de pe traseu Rm. Vâlcea – Pitești – București – Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranoupoli se face cu un Renault Trafic sau Mercedes Vito, 8+1 locuri, aer condiţionat / Două mese pe zi şi cazare (4 nopţi) oferite de mănăstirile din Sfântul Munte / Programul pelerinajului poate suferi unele modificări în funcţie de confirmările de cazare din Sfântul Munte și condițiile climaterice (care pot amâna intrarea sau ieșirea din Sf. Munte)! / Este posibil ca în programul de închinare la mai multe mănăstiri, când se închiriază mașina pentru 6-7 ore, să fie vreun loc unde din obiective pricini (ex. odihna monahilor) să nu ne putem închina în biserică.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 120 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Organizator pelerinaje Athos / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

*Studenţii/elevii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).
*Studenții, șomerii și pensionarii cu pensie sub 700 RON au reducere la acest pelerinaj (din încredințarea unui părinte athonit român).

Eveniment editorial: Trei mari părinți aghioriți în dialog cu Părintele Ioanichie Bălan

carte-emilianos-ioanichie-balan

A apărut cartea „Viaţa monahală în Sfântul Munte”. Lucrarea redă un dialog între Părintele Emilianos Simonopetritul şi Părintele Ioanichie Bălan.

„O mănăstire este ca o torţă aşezată pe candelabrul Templului lui Dumnezeu, ca un oraş întărit ridicat pe muntele lui Dumnezeu, spre care toţi privesc pentru a primi confirmarea nădejdii lor şi a vedea că, într-adevăr, Dumnezeu a venit să locuiască printre oameni.

Cum mărturisim că Dumnezeu este printre noi şi în noi, dacă nu prin bucurie, pace şi linişte, care iradiază din mănăstire ca o jertfă binemirositoare? Nu este deloc nevoie de cuvânt pentru a dovedi acest adevăr în lume, care este plină de cuvinte şi imagini, o lume în care pare a fi fost spus totul şi nimic.

Sfântul Munte Athos ocupă, în această privinţă, o poziţie remarcabilă, pe de o parte, prin istoria sa prestigioasă şi milenară, şi pe de alta, datorită situaţiei sale geografice şi instituţionale, care face din el aproape singurul teritoriu din lume dedicat exclusiv vieţii duhovniceşti.”

Părintele Emilianos Simonopetritul

carte-macarios-ioanichie-balan

A apărut cartea „Popor ortodox, tu eşti purtătorul vieţii”. În lucrare se relatează un dialog dintre Părintele Macarios Simonopetritul şi Părintele Ioanichie Bălan.

„Cine nu caută unirea cu Hristos? Călugări şi mireni, athoniţi şi români, greci sau francezi, oameni din toate vremurile, limbile şi naţiunile; dorirea lui Dumnezeu este profund înscrisă în natura noastră şi Domnul, prieten al oamenilor, n-a încetat niciodată să ne propună mijloace nenumărat de variate de a avea acces la această unire intimă cu El aici jos, şi chiar de acum. Ceea ce Sfântul Munte oferă în mod deosebit este faptul că, neîntrerupt, de mai mult de o mie de ani, Athosul este un loc destinat exclusiv acestei trăiri mistice.”

Părintele Macarios Simonopetritul

carte-kapsanis-ioanichie-balan

A apărut cartea „Ortodoxia astăzi”. Lucrarea relatează un dialog dintre părintele Gheorghe Kapsanis şi Părintele Ioanichie Bălan.

„Peste tot, astăzi, Ortodoxia este răstignită şi acest lucru dă naştere, pentru noi toţi, la o responsabilitate deosebită, responsabilitatea acceptării crucii Ortodoxiei, dar şi cea a răbdării şi a rodirii duhovniceşti în răbdare. Pentru noi însă, crucea este în acelaşi timp şi înviere. Şi prin această cruce pe care o poartă aproape toate ţările ortodoxe, credem că participăm şi la Învierea lui Hristos. Sperăm că harul lui Dumnezeu va întări pe toţi ortodocşii, pentru a putea face faţă situaţiilor critice de astăzi, ca să dăm mărturisire despre Hristos, aşa cum cere tradiţia Bisericii noastre.”

Părintele Gheorghe Kapsanis

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie