Daily Archives: 14 ianuarie 2015

Sfântul Munte, dincolo de scandaluri, Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii

athos-irinel (68)

Prelegere ținută de Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația ”Prietenii Sfântului Munte” la Societatea Arheologică din Atena, 17 decembrie 2009

nicolaos-al-mesogheeiiSfântul Munte are ceva unic. Constarea aceasta nu este prefabricată, nici provocatoare, nici cumva plănuită și impusă. Este mărturisită de toată lumea. [Sfântul Munte] vorbește prin firea lui, prin odoarele lui, prin felul de a fi al oamenilor săi, prin credința lui, prin particularitatea sa bisericească, prin tradiții, atât cele dumnezeiești, cât și cele omenești. [Athosul] vorbește într-o măsură și într-un chip care nu se compară cu nimic altceva. Vorbește impresionând, vorbește insuflând, vorbește emoționând, vorbește cutremurând, vorbește provocând schimbarea vieții, vorbește schimbând modul de gândire al oamenilor, făcându-i pe mulți de la care nicidecum nu te-ai fi așteptat, să părăsească lumea și să primească viețuirea monahală. Vorbește totdeauna, mult, profund, tuturor. Vorbește chiar și în răstimpurile de aparentă decadență. Vorbește pelerinilor, credincioșilor, oamenilor simpli și modești. Vorbește și celor umblați prin lume, intelectualilor, celor căutători și pretențioși. Vorbește însă și celor care tăgăduiesc credința, celor de altă credință, celor care se împotrivesc monahismului ca formă de viață, celor indiferenți, [Muntele] vorbește tuturor. Nu vorbește însă niciodată celor care fie îl ignoră, fie, atunci când se apropie de el, refuză să vadă realitățile imediate.

Pentru un anume motiv, Sfântul Munte fură inimile ca spațiu și farmecă ca viziune de viață. A unei vieți care în ciuda asprimii ei răspândește mireasma unei dulceți nepătrunse și, în ciuda caracterului extrem care o caracterizează, aduce un echilibru ”nu din această lume” (In 8:23, 18:36). Caracterul absolut și bulversant al rânduielilor acestei vieți a condus mereu la surprize, care te fac să bănuiești că Sfântul Munte ascunde un adevăr pe care merită să îl crezi și o însușire de care merită să te bucuri.

Citește întreaga prelegere a Mitropolitului Nicolae la linkurile de mai jos postate de pemptousia.ro:

Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 1. O introducere în temă
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 2. O recunoaștere universală
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 3. Bizanțul – ocupația otomană – slavii
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 4. Scandalurile din trecut
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 5. Scandalurile contemporane
Sfântul Munte, dincolo de scandaluri – 6. În apărarea Sfântului Munte

 
Foto: Mănăstirea Grigoriu – Muntele Athos / credit foto Irinel Cîrlănaru

Reclame

Celebrarea canonizării Cuviosului Paisie Aghioritul la Lamia, Grecia [foto]

Această prezentare necesită JavaScript.

Decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice cu privire la canonizarea Cuviosului Părinte Paisie Aghioritul, a fost primită de către reprezentanții clerului, obștile monahale și populația Ftiotidei, în vesele bătăi de clopote ale bisericilor și mănăstirilor.

O icoană mare a Sfântului Părinte Paisie a fost adusă spre închinare, în biserica mitropolitană ”Buna Vestire” din Lamia, fiind săvârșită o slujbă de mulțumire de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae al Ftiotidei, în prezența reprezentanților clerului din Lamia si a mulțimilor de credincioși. Exprimandu-și mulțumirea față de hotărârea Patriarhiei Ecumenice, Înaltpreasfințitul a subliniat faptul că Sfântul Paisie a fost un mare binefăcător, întărindu-i pe oameni prin rugăciunea sa, prin dragostea sa și nenumăratele minuni.

Regiunea Ftiotidei a cunoscut marea binecuvântare de a-l avea pe Părintele Paisie în orașul Makrokomi, în calitate de soldat în perioada dificilă a războiului civil, având acum marea bucurie de a-l număra pe noul sfânt al Bisericii noastre în ceata sfinților din Ftiotida.

13 ianuarie 2015
Traducere şi adaptare după
romfea.gr
pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu