Cât de mult o iubea Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului!

lakoskitiotissa

Cât de mult o iubea Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului!

Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.

Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Odată nu putea să doarmă şi mi-a mărturisit şi din ce pricină: Numai cât mi-am adus aminte de Maica Domnului şi nu am mai putut adormi. Această dragoste arzătoare a sa se vede din următoarele cuvinte scrise în epistolele sale:

Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului şi să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Şi trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Şi ca o suflare de viaţă vine în sufletul meu, umplându-mă de Har şi nedându-mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, şi te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieşit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruieşte Maica Domnului celor care îşi păstrează trupul curat.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!» De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe.

O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu? Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei.

Sursa: Arhimandritul Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, pp. 413-414

Notă: Fragmente din textele publicate de Editura Evanghelismos apar aici cu încuvințarea Părintelui Stareț Ștefan Nuțescu, căruia îî mulțumim pentru îngăduință și dragoste.

Foto: Icoana Maicii Domnului Lakoskitiotissa de la Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

Anunțuri

Posted on 7 Noiembrie 2014, in Efrem Filotheitul, Iosif Isihastul, Maica Domnului, Texte duhovnicești and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Avem aici un model excepţional de recunoştinţă, prin dragoste nestăvilită, către Maica Domnului pentru osârdia cu care dânsa ne vine în ajutor ori de câte ori o chemăm. Stareţul Iosif Isihastul a ajuns la asemenea trăiri culminante şi a obţinut darul de a le descrie în deplina lor arătare întru iluminarea tuturor credincioşilor. Nu fără ajutorul Maicii Domnului, căreia îi aducem Slavă şi mulţumiri!

  2. Maicuta Sfinta Maica me! Dulcea mea Maicuta! roaga-te pentru mine si pentru familia mea si pentru impacarea noasta ca avem un copilas impreuna care are nevoie si de mama si de tata. Ajuta-ne sa ne impacam Maica mea! Dulcea mea Maica!

  1. Pingback: SARBATORIM ASTAZI BUNA VESTIRE! | Octavpelin's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: