Cuvânt la prăznuirea Sfântului Iacob, ruda Domnului (23 octombrie), Arhim. Emilianos Simonopetritul

Sf. Iacob, ruda Domnului2

După cum știți, Sfântul Iacob a fost fiul tâmplarului Iosif și prin urmare, frate cu Hristos. Era atât de ales, atât de drept și de sfânt încât iudeii se simțeau inferiori, nefericiți că nu exista altul în neamul lor, precum Iacob. Astfel, pentru că acesta îi critica aspru deoarece nu L-au primit pe Hristos ca Messia, din revoltă și invidie, l-au urcat pe aripa templului și l-au aruncat de acolo, însă el nu a murit. Au alergat atunci cu răutate și l-au ucis.

Pentru noi are importanță nu numai faptul că era superior pentru credința sa, pentru virtutea și realizările sale jertfelnice, ci și faptul că era de o mare noblețe. Am putea spune că era un model de noblețe socială, arătând adică, felul în care să stabilim relații cu oamenii, cum să îi stăpânim și cum să ne supunem lor. De asemenea, cum să fim iubiți, cum să fim o icoană, un cort, o casă, o inimă, o iubire. Deoarece era atât de fin, atât de nobil, atât de dulce, nu se găsea un om în Biserica din Ierusalim care să nu îl iubească și să nu aibă încredere în el. Dumnezeu vrea ca în viața de zi cu zi să fim astfel, încât să ne iubescă ceilalți și să ne găsească plăcuți. Să poată relaționa cu noi, să-și spună bucuria, tristețea, problemele. Să simtă că suntem inimi ce trăim una alături de cealaltă și că ne putem ajuta unul pe celălalt.

Deși existau multe probleme în perioada apostolică, nimeni nu avea neînțelegeri cu Sfântul Iacob. Dimpotrivă, și pe cei care erau dezbinați – dezbinarea este un vierme care pătrunde pretutindeni; chiar și în paradis a pătruns!- Sfântul Iacob îi unea. Amintiți-vă că Biserica primară, după percepția omenească, risca să se dizolve împreună cu lucrarea Mântuitorului Hristos. Însă, nu era cu putință ca aceasta să fie distrusă, căci Dumnezeu a găsit oameni și astfel a fost salvată acea binecuvântată conjunctură creată de răstignirea și învierea lui Hristos.

După cum știți, exista un conflict între creștinii din rândurile iudeilor și cei din rândurile elinilor; ei nu puteau conviețui. Influențele, ale unora din partea legii, ale celorlalți din partea educației eline, le provocau neîncetat dificultăți în cadrul comunității. Cine i-a reunit? Sfântul Iacob, care în final a reușit să convoace Sinodul Apostolic pe care l-a și prezidat. Nici un alt apostol nu l-ar fi putut prezida căci acesta știa să tempereze inimile oamenilor, să înțeleagă duhurile și să ajute credincioșii fără a jertfi esența.

Sf. Iacob, ruda DomnuluiEste, de asemenea, cunoscut că l-a împăcat și pe Petru cu Pavel. Relația lor ajunsese la paroxism. Apostolul Pavel voia să meargă la Ierusalim. Întârziase însă pentru că se temea că nu va fi primit. Îl considerau aproape păgân căci nu ținuse rânduiala legii. Inima lor era plină de suspiciune la adresa lui. Pe de altă parte, Petru, al cărui caracter îl cunoaștem din faptele vieții lui, era un om spontan și s-ar fi năpustit asupra apostolului Pavel, pe care îl verificase în Antiohia din acest motiv. Sfântul Iacob i-a împăcat.

Sfântul Iacob era foarte sărac. Cel mai sărac om al acelei perioade. Nu purta haine scumpe ci o cămașă ușoară și mergea desculț. Iar aceasta era o înfățișare pe care evreii nu o puteau înghiți. Era și un mare atlet! Primul la îngenuchieri! Genunchii săi ajunseseră ca ai cămilei- plini de bătături. Atât e mult lucra ziua și noaptea! Ziua pentru inimile oamenilor iar noaptea, înaintea lui Dumnezeu.

Așadar, Sfântul Iacob ne-a dat premisele rafinamentului, ale nobleții și ale structurilor sociale ale vieții omenești, pe care le întâlnim mai ales în cea mai veche și mai organizată formă de soicietate- comunitatea monahală.

Fragment din Omilia Părintelui Emilianos Simonopetritul, Larnaca – Cipru, 23 octombrie 1988

Foto: Două reprezentări aghiorite ale Sfântului Iacob, ruda Domnului (sus – Theofan Grecul, jos – medalion – Manuil Panselinos)

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos

Posted on 24 Octombrie 2014, in 13. Mănăstirea Simonopetra, Emilianos Simonopetritul, Texte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: