Cap. X: Despre lepădarea de lume şi înstrăinare [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

Doi descendenţi regali au fost Ioan şi fiul său, Eftimie, ctitorul Sfintei Mănăstiri Iviru. Ei au strălucit între anii 960–980 şi au fost ucenici ai Sfântului Atanasie Athonitul.
Sfântul Eftimie, pe când trăia în lume, s-a certat şi a omorât un evreu care blasfemiase numele lui Iisus Hristos. După aceasta s-a îmbolnăvit foarte grav, dar a fost vindecat de Maica Domnului. Apoi a plecat în Muntele Athos, ca să fie sub ascultare în obştea Marelui Atanasie Athonitul.
Monahii de la Iviru i-au dat lui Eftimie numele de «noul Hrisostom», pentru că a tradus toată Sfânta Scriptură şi alte cărţi din greacă în limba iberică.

chrismon

Sfântul Sava Sârbul a fost prinţ regal. Numele lui înainte de călugărie a fost Rastko, şi tatăl lui a fost Ştefan Nemania, rege al Serbiei. Întreaga lui familie a fost foarte credincioasă.
Din copilărie sfântul iubea viaţa monahală. Când câţiva călugări de la Muntele Athos au vizitat ţara lui, printre ei se afla şi un părinte rus foarte evlavios. După ce a auzit ce povestise acel părinte despre viaţa monahală de la Muntele Athos, prinţul a fost cuprins de dragoste dumnezeiască. Cu lacrimi de umilinţă, el l-a rugat pe părinte să-l ia cu ei pe drumul lor de întoarcere la Muntele Athos.
– Văd, părinte, că Dumnezeu, Care ştie adâncul inimii mele, te-a trimis la mine, păcătosul, ca să mă îndrumi pe calea dumnezeiască. Deci, te rog din suflet, învaţă-mă cum să scap de deşertăciunea lumii acesteia şi să urmez o viaţă sfântă, ca a voastră. Curând, părinţii mei plănuiesc să mă căsătorească. Iată de ce m-am hotărât să plec de aici cât mai curând posibil.
Părintele l-a acceptat să-i fie tovarăş de călătorie şi să-l îndrume, pentru că a cunoscut că aceasta era voia Domnului, de vreme ce văzuse sufletului lui Rastko, în timp ce se pregăteau pentru plecare, arzând de dor pentru Dumnezeu.
În mănăstirea rusă, Rastko s-a ostenit în toate ascultările mănăstirii, ca un bun ostaş şi atlet. Oricum, părinţii lui au rămas nemângâiaţi. Tatăl lui a trimis oameni să-l caute peste tot, pentru că Rastko nu era numai fiul lui cel cuminte şi frumos, ci şi urmaşul lui la tron.
Până la urmă, trei nobili sârbi au aflat că Rastko se află într-o mănăstire rusă şi au plecat acolo ca să-l aducă înapoi. Fratele Rastko i-a rugat pe părinţii lui duhovniceşti să-l călugărească imediat, şi în acea noapte s-a ascuns în turnul mănăstirii.
Apoi a scris o scrisoare părinţilor săi, descriind judecata de apoi şi iadul veşnic. Scrisoarea i-a impresionat în aşa mod, încât s-au hotărât să devină monahi. Mama lui a primit schima într-o mănăstire unde s-a nevoit, plăcând lui Dumnezeu, şi acolo a adormit în Domnul. Tatăl lui a renunţat la împărăţie şi a lăsat tronul celuilalt fiu, Ştefan. Apoi el a plecat la Muntele Athos, unde s-a întâlnit cu fiul său, Sava. Nu poate fi descrisă bucuria din sufletele lor în momentul întâlnirii.
Fostul rege a cerut să fie tuns în monahism şi a primit numele de Simeon. Astfel, tatăl natural a devenit fiul duhovnicesc al propriului său fiu natural. În 1198 tatăl şi fiul au construit faimoasa mănăstire sârbă Hilandar pe pământul donat de Sfânta Mănăstire Vatoped, un dar pecetluit cu sigiliul de aur al împăratului Alexie al III-lea. Acolo, în Hilandar, amândoi – fiu şi tată – au fost mai târziu canonizaţi.

chrismon

Sfântul Damian a fost, într-adevăr, vrednic de admiraţie. Prieten al Sfântului Cosma Zografitul, a dus o viaţă curată, ostenindu-se în Sfânta Mănăstire Esfigmenu. El avea rânduiala ca niciodată să nu stea peste noapte nicăieri, decât în chilia sa. Într-o noapte se găsea lângă Hilandar, în ploaie şi ceaţă şi, neştiind unde se află, din cauza întunericului şi a ploii torenţiale, a strigat: «Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă, căci pier». Atunci un înger al Domnului a apărut, l-a ridicat şi, deodată, s-a trezit în siguranţă în faţa chiliei sale. După ce a adormit în Domnul, părinţii mănăstirii au simţit o mireasmă venind din mormântul lui timp de 40 de zile; această mireasmă a ajuns până şi în mănăstire, în ciuda distanţei de o milă dintre mormânt şi mănăstire.

chrismon

– De unde vii, părinte? era întrebat părintele duhovnic Veniamin de la Mănăstirea Kutlumuş, care a trăit 95 de ani şi a plecat la Domnul în 1941.
– Sunt un străin, răspundea el, însemnând că toate fiinţele umane sunt exilate şi viaţa lor e scurtă şi trecătoare.

chrismon

În jurul anului 1835, aproximativ 5 ani după ce ocupaţia turcească se sfârşise, un grup de «serdari»* au plecat într-o zonă împădurită, lângă Marea Lavră, pentru a vâna capre sălbatice. Într-o dimineaţă, au văzut deodată, în faţa unei peşteri, un bătrân pustnic fără haine şi i-au spus:
– Binecuvântaţi, părinte!
– Domnul, a răspuns el şi a început să-i întrebe despre Sfântul Munte:
– Cum este aici? Cum îşi duc viaţa călugării aici? Şi aşa mai departe.
Ei l-au informat că era pace peste tot, acum că ocupaţia turcească se sfârşise.
– Cine sunt aceşti turci? Şi ce înseamnă Revoluţia grecească? a întrebat bătrânul pustnic.
– Nu ştiţi, părinte, că noi, ortodocşii, am vărsat sângele nostru pentru a ne elibera de sub ocupaţia turcească?
– Nu, copiii mei, eu nu ştiu nimic. Aici suntem şapte împreună, dar nu am plecat în altă parte niciodată. Nu ştim nici o veste, a răspuns îngerul pământesc şi omul ceresc.
După ce aceşti vânători au fost binecuvântaţi de el, au plecat uimiţi să povestească părinţilor de la Schitul Sfânta Ana totul despre întâlnirea avută. Călugării de la Sfânta Ana au fost interesaţi de ceea ce povestiseră vânătorii. Astfel, însoţiţi de aceste gărzi civile, câţiva părinţi au mers prin tot Muntele Athos, căutând peştera şi minunatul bătrân, dar nu l-au găsit nicăieri.
(*Serdarii sunt paznicii speciali ai Sfântului Munte ce veghează la păstrarea ordinii. Ei poartă pe cap o scufie cu însemnele A.O. ce semnifică «Poliţia Muntelui» [Аστυνομία Оρους].)

chrismon

În Chilia Sfânta Treime din Karyes a trăit părintele Chiril, un om cu o înfăţişare blândă, dulce şi prietenoasă. Era foarte bătrân, avea o barbă albă şi o faţă strălucitoare. Datorită înfăţişării lui se putea presupune despre el că ar fi fost decanul unei universităţi, dar, în realitate, el nu a părăsit niciodată Athosul.

chrismon

Ieromonahul Ioachim Americanul, care era de admirat pentru izolarea sa autoimpusă şi dispreţul pentru toată slava lumească, a trăit într-o chilie aparţinând Schitului Sfânta Ana cu hramul «Naşterea Maicii Domnului». El a fost fratele duhovnicesc al bătrânului meu. De multe ori, părintele meu ne-a povestit despre acest om deosebit şi despre ascultarea sa exemplară. El a fost în serviciul Patriarhiei Ierusalimului şi în armata americană. A fost decorat cu câteva medalii pe care, împreună cu propria sa Cruce de Arhimandrit, le-a dăruit icoanei Sfânta Ana.
Venind la Muntele Athos din America, unde a fost candidat la posturi ecleziastice înalte, părintele a făcut ascultare exemplară la un părinte foarte aspru, după ce mai întâi a renunţat voluntar la preoţie, aşa încât să poată trăi ca un simplu monah.
Ca şi vechilor pustnici, i-a crescut o barbă lungă până la pământ. Afectat de tuberculoză, a adormit în Domnul în anul 1957.
Pustnicul Grigorie a trăit în deplină înstrăinare la Chilia Arhanghelului de la Sfânta Ana Mică. A fost un luptător şi şi-a închinat întreaga viaţă postului şi rugăciunii neîncetate.
Obişnuia să spună că va fi aruncat în iad cu satana, pentru că simţea că nu a cinstit îndeajuns jertfa lui Iisus Hristos pe Cruce. Îl iubea toată lumea.

chrismon

Un părinte bătrân spunea:
– Cum poate să spună cineva că un călugăr nu a fost răstignit? Iată că părintele S. a fost în Muntele Athos timp de 60 de ani şi nu a mai ieşit în lume.
Apoi a spus din nou:
– Lauda şi linguşirea sunt dăunătoare pentru un călugăr. Un călugăr care caută laudă este ca un om care încearcă să-şi prindă umbra.
Şi apoi din nou a spus:
– Un călugăr sub ascultare poate spune: «Când părintele meu mă mustră, atunci nu mă iubeşte». Dar dacă el ar şti că este în inima părintelui său!

chrismon

Un călugăr sârb de la Hilandar nu şi-a părăsit chilia timp de 40 de ani.

chrismon

Sfântul Leontie de la Dionisiu n-a ştiut unde se află poarta mănăstirii timp de 75 de ani, până în momentul plecării veşnice la Domnul.

chrismon

În urmă cu 100 de ani a trăit şi a plecat la Domnul, într-o chilie părăsită de la Schitul Sfânta Ana, un prinţ sârb, din familia Vrancovici, numit monahul Teoclit. Ca şi pustnic, el s-a nevoit din greu în exil. Din acest motiv a fost binecuvântat cu harul Dătătorului a toate.

chrismon

Un părinte spunea:
– Călugărul, din momentul părăsirii lumii acesteia, îşi pune familia sa sub grija dumnezeiască şi-o uită. Dumnezeu atunci are grijă de ei. Călugărul părăseşte mica familie şi devine un membru al marii familii a lui Adam. Nu trebuie să-şi amintească sau să se roage pentru propria familie în mod special, pentru că el ştie că Dumnezeu este obligat să aibă grijă de ea.
Eu văd părinţii, fraţii, surorile, nepoatele şi nepoţii mei în fiecare om. Aşa că nu comunic cu propria mea familie. Când nu mă gândesc la ai mei, o face Dumnezeu.

chrismon

Ieromonahul Eftimie a fost cunoscut ca povăţuitor duhovnicesc, un duhovnic cu mult discernământ şi un cercetător al cărţilor patristice. El a trăit într-o chilie din Kutlumuş. Acest de-a pururea pomenit călugăr obişnuia să spună următoarea întâmplare:
După eliberarea Cretei, în 1912, turcii au început să vândă proprietăţile insulei – pe care le stăpâniseră în timpul ocupaţiei. În acel timp, cineva care avea un frate în Muntele Athos a mers la schit să ceară nişte bani, pentru a cumpăra o proprietate. Fratele lui călugăr nu a vrut să-i dea nici un ban, căci el ştia că banii veniţi de la un călugăr nu aduc bine unei rudenii. Călugărul este închinat numai lui Dumnezeu. Dar, în final, a fost convins de fratele trupesc să-i dea banii pe care-i avea. De îndată ce fratele său s-a întors la Salonic, a simţit o mare primejdie. Şi, într-adevăr, a fost jefuit de banii primiţi şi apoi omorât.
Părintele Bartolomeu s-a născut în 1860 în Muntele Athos, unde mama sa şi alte femei cu copii s-au refugiat în timpul rebeliunii din Halkidiki. Mama lui l-a închinat Maicii Domnului. Un altul care i-a urmat a fost ierodiaconul Vasile (Davilas), care a murit în 1979. El a arătat o aşa lepădare de lume, că nu a părăsit niciodată Muntele Athos sau chilia sa timp de 40 de ani, nici măcar pentru a merge la Karyes.
În acelaşi fel, fraţii trupeşti Benedict, Agatanghel şi Sava (toţi trei din Chilia Adormirii), şi fratele lor duhovnicesc, ieromonahul Grigorie din Chilia Sfântului Nicolae din Karyes, nu au mai părăsit Muntele Athos după ce au fost călugăriţi. De fapt, ieromonahul Grigorie a venit la Muntele Athos de la vârsta de 9 ani. Uitase cum arată o faţă de femeie, având în memorie doar vaga amintire a mamei lui.

chrismon

Părintele Neofit de la Sfânta Ana, un părinte bătrân care a plecat doar o singură dată din Muntele Athos pentru o problemă urgentă, obişnuia să-mi spună:
– Mă rog Maicii Domnului să nu-mi mai îngăduie să ies încă o dată în lume.

Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

Posted on 19 Iunie 2014, in 04. Mănăstirea Hilandar, Cărți, Patericul athonit, Texte duhovnicești and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: