Despre pocăinţă, spovedanie, suflet, moarte şi judecată, Gheronda Efrem Filotheitul

efrem2

DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE

✦ Taina pocăinţei este cea mai mare şi mai binecuvântată taină, care ne pregăteşte minunat pentru ceruri… Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit şi pentru Dumnezeul iubirii Care îl primeşte… Dumnezeu este mulţumit şi Îşi află odihnă în omul care se pocăieşte, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinţa este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos. Dumnezeu voieşte doar mărturisirea greşelii. De aici înainte se sfârşesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie şi spovedania aduce curăţia, iar curăţia aduce vederea lui Dumnezeu.

✦ Lacrimile sufletului pocăit curăţesc inima, mintea, sufletul, trupul, viaţa, cuvântul, curăţesc chiar şi fiecare gest al omului.

✦ Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.

✦ Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui Dumnezeu să vină la noi, trebuie să fim primitori… Nepăsarea şi trândăvia împiedică bunătăţile lui Dumnezeu să vină spre noi.

✦ Postul Mare este perioadă de curăţie, lacrimi, rugăciune şi apropiere de Dumnezeu. Biserica, ca mamă duhovnicească ce ne este, are grijă de sănătatea sufletului nostru şi, printre alte leacuri, ne oferă şi leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei şi al Sfintei Împărtăşanii.

✦ Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitoceşti pe care le avem şi este mereu de folos sufletului şi trupului.

✦ Toţi suntem păcătoşi. Nici unul nu a umblat pe pământ fără de păcat, numai Dumnezeul-om, Iisus Hristos. Prin urmare, toţi avem nevoie de pocăinţă şi de întoarcere la Dumnezeu, şi doar prin pocăinţă sinceră şi spovedanie ne vom curăţi. Căci oricine vine în lumina sfintei spovedanii va primi iertare de la Dumnezeu prin reprezentantul Său – duhovnicul.

✦ Oricât ne-am murdări şi oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăinţă curată şi mărturisire adevărată, e cu neputinţă să nu primim iertare de la Dumnezeu.

✦ Trebuie să credem pe deplin în puterea Tainei, că toate primesc iertare şi se şterg, şi cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greşeală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este ştearsă şi omul trece cu bine.

✦ Virtutea pocăinţei niciodată nu ajunge la desăvârşire.

✦ Cugetarea la răstignirea, punerea în mormânt şi Învierea lui Hristos, şi la alte cugetări sfinte să nu înceteze nicicând din lucrarea noastră lăuntrică, deoarece toată această lucrare este: păzirea minţii, a inimii şi a trupului. Când această lucrare se înfăptuieşte, cealaltă, a diavolului, este alungată. Împiedicăm cugetele rele şi nu le lăsăm să se apropie de noi. Şi fiecare cuget rău este o muşcătură a diavolului. Şi fiecare muşcătură a diavolului are înăuntru otravă duhovnicească. Otrăveşte inima cu licoarea plăcerii pătimaşe. Otrăveşte, de asemenea, şi cugetul, căci fiecare imagine scârboasă conţine în ea chiar această otravă.

✦ Când cugetele rele ne înţeapă cu otrava plăcerii şi le alungăm, când alungăm imaginea rea, păcătoasă, pătimaşă şi scârboasă din închipuirea noastră, atunci vom scăpa de moartea sufletească adusă de păcat. Aceasta o vom izbuti când vom lucra trezvia. Când ne vom aduce aminte de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de iad, de rai, de veşnicie. Însă când lăsăm mintea noastră liberă, fără luare-aminte, această libertate o va conduce la risipire. Risipirea va aduce scârboşenie, şi în continuare pierzanie. Dar când suntem cu luare-aminte la ce ni se întâmplă, când lucrăm trezvia şi priveghem pentru sufletul nostru, atunci oprim tot acest şir de păcate.

✦ Cartea curată a faptelor noastre se pregăteşte de aici, precum paşaportul… Când paşaportul sufletului nostru va fi bine întocmit faţă de Legea dumnezeiască, nu ne vor putea opri vameşii văzduhului care împiedică mersul sufletului spre înălţimi.

✦ Omul care-şi plânge păcatele sale nu piere. Omul care plânge nu pierde râvna şi frica dumnezeiască din viaţa sa. Lacrimile pocăinţei sunt o îmbăiere a sufletului.

✦ Pocăinţa sinceră şi adevărată ia locul primului botez, pe care l-am murdărit cu toţii, ca nişte păcătoşi.

✦ Conştientizarea stării de păcătoşenie i-a ajutat pe mulţi să devină mai smeriţi şi smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu.

✦ Orice vine în lumina spovedaniei, oricâte păcate sunt mărturisite, primesc automat iertare, însă vindecarea rănilor sufleteşti se face în timp, după cât de mult s-a rănit pe sine acela.

✦ Pocăinţa îndurerată şterge păcatele şi Dumnezeu le uită, ca şi când nu ar fi avut loc.

✦ Deoarece noi, oamenii, suntem păcătoşi, avem dreptul să ne pocăim şi să ne sfinţim. Păcatele sunt ale noastre, sfinţirea este a lui Dumnezeu.

✦ Să alergăm cu toţii, ca păcătoşi ce suntem, la Taina atotputernică a Sfintei Spovedanii, ca să ne îmbăiem şi să ne mântuim fără plată.

✦ Încrederea în sinele nostru este egoism şi mândrie. Când se urmează pilda Sfântului Apostol Petru, care a plâns amarnic, vina se şterge. Lacrimile spală greşeala, oricât de rea, murdară, învrăjbită, cruntă şi plină de ură ar fi ea. Greşeala pe care am făcut-o se spală cu lacrimile amare ale pocăinţei şi omul revine la starea lui de dinainte.

✦ Stăruind, pomenind numele lui Dumnezeu, se sfinţeşte mintea, inima şi gura omului… Lucrul de care suntem chemaţi să ne îngrijim foarte mult este lupta pentru mântuire.

✦ Orice ne-ar face, să-i iertăm şi să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, pentru toţi. Dar dacă ne rugăm doar cu buzele şi în interior avem ură şi nu iertăm, nu facem nimic.

✦ Să ne nevoim acum şi să facem pregătiri pentru Cer. Căinţa de după moarte nu ne va folosi deloc.

✦ Când omul se pocăieşte de păcate şi se întoarce către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu îşi întinde braţele şi-l îmbrăţişează pe omul păcătos care se întoarce, şi oricâte murdării şi pete ar avea, se curăţeşte şi devine porumbel neprihănit… Pocăindu-se sincer, omul ajunge la o măsură înaltă a virtuţii şi se mântuieşte.

✦ Sfinţii Părinţi erau severi cu ei înşişi, dar cu alţii erau foarte îngăduitori, căci îi vedeau cu duhul iubirii lui Dumnezeu.

✦ Atât de frumos este Dumnezeu! Avem o credinţă atât de frumoasă, avem o Ortodoxie atât de minunată, avem un asemenea Dumnezeu, dar nu vrem să-L înţelegem.

✦ Nu există suflet de creştin ortodox pentru care, atunci când acesta îşi plânge păcatele, Dumnezeu să nu iconomisească mijloc de mântuire. Când omul caută mântuirea, găseşte căi şi mijloace ca să atragă mila lui Dumnezeu asupra sa, de aceea trebuie să nu trândăvim, ci să ne pregătim.

✦ Dacă Dumnezeu vede lacrimile omului, pocăinţa lui, îl iartă. Cu cât mai mare este pocăinţa, cu atât se bucură Dumnezeu şi îşi află odihnă în omul pocăit.

✦ Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăinţă profundă, şi totodată pentru a se folosi şi ceilalţi…

✦ Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăinţă, întoarcere, dorinţă de mântuire, şi să ne arate cum să ne ispăşim păcatele noastre încât ele să ne fie şterse şi să găsim milă.

✦ Când cineva are grijă să evite, pe cât e posibil, greşelile, nu se va cutremura în faţa dreptăţii lui Dumnezeu.

✦ Sfinţii plângeau şi noi suntem nepăsători. Ne gândim la atât de multe lucruri, dar un lucru trebuie, şi acestui lucru foarte important, pregătirii şi aducerii aminte de moarte, nu îi dăm nici o atenţie.

✦ Să ne rugăm ca ochii liniştiţi ai Hristosului nostru să nu se întoarcă de la noi în ceasul Judecăţii. Să ne privească cu veselie şi să ne dea de veste că El Îşi află odihna în noi pentru că ne-am nevoit pentru numele şi iubirea Sa.

✦ Frumuseţea Feţei dumnezeieşti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!… Chinurile, ispitele, necazurile şi durerile vieţii de acum sunt nimicuri în comparaţie cu ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!

✦ Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara conştiinţei. Iar povara conştiinţei începe cu fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu ţine poruncile Lui? Când conştiinţa lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeşte mare binecuvântare când se împacă cu Dumnezeu prin pocăinţă adevărată şi spovedanie curată; atunci curajul lui este de o valoare duhovnicească nepreţuită.

✦ Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească şi fie ca lucrarea curăţiei să fie mai rodnică, taina pocăinţei să se întindă pretutindeni şi sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare, să se curăţească, să devină neprihănite şi să dobândească mângâierea lui Dumnezeu. Să ne rugăm pentru toţi oamenii care suferă trupeşte şi sufleteşte.

chrismon

DESPRE SUFLET, MOARTE ŞI JUDECATĂ

✦ Unul este adevărul neîndoielnic: sufletul omului este nemuritor şi după moarte intrăm în veşnicie. Şi de aici depinde unde va fi aşezat sufletul omului după moarte. Să ne îngrijim deci de sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.

✦ Conştiinţa fiecărui om va fi cel mai mare acuzator la judecata lui Dumnezeu. De aceea, acum, când suntem în viaţă, să ne schimbăm şi să ne pocăim. Să-L rugăm pe Dumnezeu ca sfârşitul vieţii noastre să fie creştinesc şi să dăm răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată.

✦ Prezenţa lui Dumnezeu înseamnă prezenţa îndurării, iubirii, prezenţa îmbrăţişării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrăţişaţi de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa şi astfel rămânem lipsiţi sufleteşte şi suferim. Şi toate acestea pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu. Dumnezeu este lumină; dacă noi simţim întuneric, înseamnă că nu avem în noi lumină dumnezeiască. Dacă simţim povara conştiinţei este pentru că nu ne-am împăcat cu Dumnezeu.

✦ Fiecare om va avea de înfruntat greutatea morţii. Însă cu cât devine omul mai duhovnicesc, cu atât mai puţin va gusta din chinurile ieşirii sufletului. Va trebui să ne găsim în rugăciune, pocăinţă şi trezvie. Să fim cu luare-aminte la gândurile, cuvintele, simţurile şi faptele noastre. Să răbdăm ispitele şi să-i iertăm din inimă pe cei ce ne învinuiesc.

✦ Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm, vom fi iertaţi, iubim, vom fi iubiţi, facem milostenie, vom fi milostiviţi. Nu îl judecăm pe seamănul nostru, nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim, aceasta vom primi.

✦ Când cunoaştem calea de mântuire, este uşoară mântuirea… Este imposibil ca omul care iubeşte, care nu judecă, care iartă, trece cu vederea şi miluieşte, să rătăcească drumul mântuirii. Să fim atenţi să nu pierdem mântuirea sufletului nostru, căci lumea întreagă nu preţuieşte cât un suflet nemuritor.

✦ Moartea este puntea care-l trece pe om din lumea aceasta spre cealaltă. După ce se închid ochii trupului, se deschid îndată ochii sufletului şi acesta vede lucruri pe care nu le vedea înainte cu ochii trupului.

✦ Sufletul care se nevoieşte, care rabdă, care crede neclintit în existenţa lui Dumnezeu şi în viaţa cealaltă, în zilele în care primeşte harul se simte ca şi când ar fi înarmat cu armele luminii şi capătă încredere deplină în Dumnezeul şi Părintele Ceresc.
Pentru a ajunge cineva la această măsură, trebuie ca mai înainte să depună aici, în lume, eforturi după porunca lui Dumnezeu. Să rabde ispitele, necazurile, durerile. Să se smerească încontinuu. Să izgonească cugetele rele imediat ce acestea îşi fac apariţia. Să fie cu luare-aminte la propria viaţă. Şi atunci, în vremea când nu se aşteaptă, va simţi cercetarea harului lui Dumnezeu.

✦ Sufletul este duh, este suflarea lui Dumnezeu. A venit de la Dumnezeu şi la Dumnezeu se va întoarce. Sufletul este important şi este superior îngerilor. Această suflare va pleca în ceasul morţii, îl va întâlni pe Dumnezeu Tatăl şi, dacă a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu, se va mântui veşnic, dacă le-a făcut pe ale diavolului, va merge cu diavolul… De aceea să ne îngrijim să ajutăm sufletul care a plecat, prin Sfinte Liturghii, prin rugăciuni, prin milostenii. Toate aceste fapte mijlocesc în faţa lui Dumnezeu pentru sufletul care a plecat.

✦ Sufletele sunt nemuritoare. Moartea nu atinge sufletul. Acesta nu cedează dispare şi are valoare nepreţuită. Şi pentru că este veşnic şi nemuritor trebuie să avem foarte multă grijă de el, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru piere când urmăm calea păcătoasă, când ne îmbolnăvim de cancerul păcatului. Atunci vom avea parte de moartea sufletească, care este despărţirea veşnică a sufletului de Dumnezeu.

✦ Orice lucru de pe pământ poate fi înlocuit, dar dacă pierdem sufletul nostru, nimic nu ne mai poate salva, de aceea să-l apărăm cu orice sacrificiu, strădanie şi nevoinţă.

✦ Mila Hristosului nostru nu are limite, este abis. Dumnezeu îl iubeşte nespus pe om. Să punem în valoare această milă a Sa, prin pocăinţă, prin spovedanie şi prin viaţa noastră credincioasă.

✦ Să întrebuinţăm timpul şi clipele pentru mântuirea sufletului nostru. Să nu ne atragă lucrurile pământeşti, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.

✦ Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos şi al Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L mulţumim pe Dumnezeu… De vreme ce microbii umblă şi ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu rugăciunea:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă.
Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat şi pregătit.

✦ Moartea este înfricoşătoare, nu am gustat-o şi nu o ştim. Când va veni, nu vom putea mărturisi despre ea, doar o vom îndura… De aceea îl vedem pe muribund cum înghite, lăcrimează şi are privirea înceţoşată. Nu are contact cu cele de lângă el şi vede alte lucruri… Prin această moarte vom trece cu toţii. Să ne pregătim deci să înfruntăm moartea conştient, să nu ne acuze conştiinţa, şi să avem şi fapte bune să punem în balanţă.

✦ Când omul este pregătit, înfruntă moartea înfricoşătoare cu leacul nădejdii, cu uşurarea conştiinţei. Acestea vin şi îndulcesc chinul şi frica, şi dau curaj neliniştii sale.

✦ Trebuie să ne dăm seama că lumea este deşertăciune şi că plecăm cu adevărat în viaţa veşnică. Ne aşteaptă o altă lume, duhovnicească, veşnică, sfântă. Aici toate sunt mincinoase. Cel care merge acolo nu vrea să se mai întoarcă nicicând înapoi.

Sursa: “Despre credinţă şi mântuire”, Părintele Efrem Athonitul, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

Notă: Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord.

Anunțuri

Posted on 10 Martie 2014, in 12. Mănăstirea Filotheu, Efrem Filotheitul, Texte duhovnicești and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Pocăinţa adevărată. Spovedania

    1. Pocăinţa (Spovedania) este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui Hristos

    “6. Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.
    7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.
    8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.”
    (Matei 9:6-8)
    * Vedem din versetul 8 că nu doar Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut puterea de a ierta păcatele, căci termenul e la plural: “oamenilor”; deci, această putere a iertării păcatelor a trecut de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Apostoli, apoi la episcopi şi preoţi (vezi mai jos Ioan 20:21-23).

    “18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
    19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.”
    (Matei 16:18-19)
    * Taina Pocăinţei (Spovedania)

    “Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.”
    (Matei 18:18)
    * Text clar care arată că Apostolilor le-a fost dată puterea de a dezlega păcatele, iar de la apostoli această putere a trecut la episcopi şi preoţi.

    “Mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.”
    (Fapte 20:21)
    * Fără credinţă şi mărturisirea păcatelor către duhovnic şi părăsirea lor (pocăinţa) nu ne putem apropia de Dumnezeu. Pocăinţa înseamnă căinţă mare că ai păcătuit.

  2. Nu pot sa FAC nici un comentariu, mi-a facut placere sa citesc aceste randuri, dar inca nu sunt pregatita sa comentez.Sper ca dzeu sa ma lumineze si PE mine, sa-mi gasesc si EU linistea sufleteasca si curajul sa merg inainte.

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (10.03.2014): Parintele Dan Badulescu despre IMAGINATIE. Sfantul Justin Popovici despre POZITIA BISERICII FATA DE STAPANIRE. Gerhard Schroeder, omul Rothschild de la Gazprom, critica Occidentul pentru pozitia fata de criza ucrain

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: