Duminicile din Postul Mare, Pr. Dr. Ovidiu Moceanu

Această prezentare necesită JavaScript.

Duminicile din Postul Mare sunt trepte duhovniceşti în urcuşul nostru către Golgota, aşa cum erau ele odinioară pentru catehumeni, adică aceia care se pregăteau să fie botezaţi în Legea lui Hristos. Numai astfel, urcând în cunoaşterea jertfei lui Hristos şi a semnificaţiilor mântuitoare ale Sfintelor Patimi, pătrundem taina Crucii şi a Învierii, a biruinţei asupra morţii.

E prima dimensiune a duminicilor din Postul Mare, în care se descoperă legătura dintre botez şi post (1), ca moarte şi înviere cu Hristos pentru restaurarea firii omeneşti. Întreaga organizare liturgică a Postului Mare reflectă adevărul din cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am îmbrăcat? Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte pentru ca, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii; căci dacă una cu El ne-am făcut prin asemănarea morţii Lui, atunci una vom fi şi prin aceea a învierii Lui…” (Romani 6, 3-5).

Cu timpul, s-a adăugat şi o dimensiune istorică, legată, cum spunea şi Alexander Schmemann (2), de anumite evenimente, unele cu consecinţe foarte importante asupra vieţii Bisericii. Prima Duminică se numeşte a Ortodoxiei pentru că aduce aminte de victoria împotriva iconoclaştilor. După frământări de mai bine de un secol, Sinodul de la Constantinopol din 11 martie 843, întrunit la iniţiativa împărătesei Teodora şi a patriarhului Metodie, a restabilit o dată pentru totdeauna cultul icoanelor rostind anatema împotriva tuturor iconoclaştilor. Decizia sinodală prevedea ca în fiecare an să se citească hotărârea respectivă în toate bisericile în prima duminică din postul Sf. Paşti, ca un avertisment pentru cei care ar mai fi tentaţi să se ridice impotriva cinstirii icoanelor.

A doua duminică este a Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea), pentru că se cinsteşte biruinţa sa în lupta pentru apărarea dreptei credinţe în ce priveşte energiile necreate.

Duminica Sfintei Cruci, a treia, s-a rânduit ca să îşi aducă aminte creştinii de semnul biruinţei asupra morţii, de „Pomul vieţii”, de „arma împotriva diavolului”, de „semnul Fiului Omului”, care se va arăta pe cer la a doua venire, într-un moment în care creştinii se află la jumătatea drumului lor duhovnicesc, adică la jumătatea Postului Mare, aşa cum Sf. Cruce se află la răspântii de drum şi îi încurajează pe călători să meargă mai departe.

Cu Duminica următoare, a Sfântului Ioan Scărarul (autorul cărţii Scara), un îndrumător neîntrecut al vieţii ascetice, suntem chemaţi să luăm aminte la nevoitorii din pustie care au ajuns la măsura desăvârşirii. Ei ne arată „calea cea strâmtă”, pe care putem merge, oricât de păcătoşi am fi, dacă vom fi tot atât de hotărâţi în a-L urma pe Hristos, cum s-a dovedit cuvioasa Maria Egipteanca, pomenită în Duminica a cincea.

Apoi ne vom pune întrebarea: Suntem pregătiţi să-L primim pe Mântuitorul nostru, în Duminica Floriilor, cu darurile duhovniceşti ale Postului Mare sau, după entuziasmul primirii Sale cu flori de finic în Ierusalimul sufletului, ne vom întoarce şi, peste doar câteva zile, slabi în credinţă, versatili, influenţabili, vom uita de toate şi, când vom auzi „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”, vom tăcea ca nişte laşi? Să nu fie!

În tot timpul Postului Mare, în tot locul şi în tot timpul, să avem în minte o rugăciune specifică, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

Pr. prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu

Note:
1. Aşa cum arată Ieromonahul Makarios Simonopetritul (Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Ed. Deisis, Sibiu, 2000), Postul Paştilor este de inspiraţie baptismală, în sensul că aceia care urmau să se boteze posteau 40 de zile, pe lângă faptul că urmau cuvenita catehizare. Timpul cel mai potrivit pentru botez era noaptea Învierii. A devenit apoi o practică obişnuită postirea de 40 de zile înaintea Sf. Paşti.
2. V. Postul cel Mare, Ed. Doris, 1998.

Se va prelua cu precizarea sursei – Blogul Sfântul Munte Athos

Posted on 8 Martie 2014, in Texte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: