„Ieroschimonahul Ioan. O viaţă dăruită lui Hristos” (Editura Egumeniţa, 2013)

Ieroschimonahul_Ioan_fata

Spre sfârşitul anului 2013 a apărut la Editura Egumeniţa cartea „Ieroschimonahul Ioan. O viaţă dăruită lui Hristos”, lucrare alcătuită de Nicodim Monahul. Chiar dacă nu este clar precizat pe coperta I sau IV, este vorba desigur despre cunoscutul nevoitor român Ioan Guţu de la Schitul Colciu din Muntele Athos. Formatul 13/20 cm, număr pagini 110. Cartea conţine şi câteva fotografii rare cu Părintele Ioan Guţu.

Părintele Ioan a fost dintre acei bătrâni care au ascultat cu trezvie nemincinoasă glasul Stăpânului şi, ascultând, a purces bărbăteşte pe calea cea strâmtă şi cu chinuri. Niciodată uitându-se înapoi, ci mereu înainte, spre făgăduinţă nemincinoasă a Împărăţiei Cerurilor.

Acum părintele Ioan este unul dintre cei care, aplecaţi pe pieptul Domnului, ascultă cum bate inima Stăpânului pentru oile turmei Sale mici şi prea ades neputincioase. Uitându-se mereu spre ochii mijlocitoarei Maici şi spre braţele ridicate la rugăciune ale prietenilor Stăpânului, Părintele Ioan mijloceşte pentru fraţii şi surorile care încă se lupta în valea acestei vieţi.

Nădăjduim că va veni vremea când noi, cu braţe şi inimi ridicate către Domnul Slavei, vom putea pomeni alături de adunarea sfinţilor în sărbătoare şi numele plăcutului lui Dumnezeu Ioan şi să-i putem spune: roagă-te lui Dumnezeu, Părinte Ioan, pentru noi!

Arhimandrit Hrisostom Rădăşanu

Ieroschimonahul_Ioan_cuprins

Va invit să citiţi un text despre Avva Ioan Guţu de la Colciu (1906-1996) scris de George Crasnean şi publicat mai demult pe blogul nostru dedicat celor ce iubesc Muntele Athos:

Anunțuri

Posted on 1 Ianuarie 2014, in Chiliile Colciu, Cărți, Ioan Guțu and tagged , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Am citit si eu cartea, este foarte frumoasa. Bunul Dumnezeu prin slujitorii Sai ne dezvaluie noi si noi modele ca sa nu avem scuze ca n-am stiut, n-am vazut, n-am auzit etc.
    Va doresc un an plin cu roade duhovnicesti si sanatate!
    La multi ani!

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (06.01.2013): Guvernul vrea IMUNIZARI OBLIGATORII. Misiunea politica a Bisericii. Parintele Justin Parvu: „Acolo este adevarul istoric, la batrana care se roaga aplecata la radacina sfintei cruci” | Saccsiv's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: