Daily Archives: 17 decembrie 2013

[neoficial]: Curând vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor: Paisie Aghioritul, Amfilohie Makris, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul şi Gheron Iosif Isihastul

colaj-viitori-sfinti

Începând cu data de 15 decembrie 2013 o veste bună se transmite cu rapiditate, anume că în viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul, dar şi alţi stareţi de la Muntele Athos.

Ştirea a fost postată de un portal grec ortodox de încredere hellas-orthodoxy şi preluată mai apoi şi de alte pagini ca agionoros.ru , Pravoslavie.ru sau ortodox.md

Aşadar, conform noilor informaţii apărute, în viitorul apropiat va fi proslăvit în rândul sfinţilor Părintele Paisie (Eznepidis) Aghioritul. Iar după o perioadă scurtă de timp vor fi canonizaţi Părintele Amfilohie (Makris) din Patmos, Arhimandritul Sofronie (Saharov) de la Essex şi Stareţul Efrem Katunakiotul. Nu e un lucru îndepărat nici canonizarea lui Gheron Iosif Isihastul, deja cinstit în toată lumea ortodoxă.

Să ne bucurăm! „Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui” (Psalmul 67, 36).

Reamintim că pe 27 noiembrie 2013, Părintele Porfirie Kavsokalivitul, care apare şi în acest colaj fotografic alături de viitorii sfinţi ai Bisericii (mijloc, sus), a fost oficial trecut în rândul Sfinţilor Cuvioşi de către Patriarhia Ecumenică: MARE BUCURIE: Părintele Porfirie (Bairaktaris) Kavsokalivitul a fost trecut oficial în rândul Sfinţilor Cuvioşi ai Bisericii de către Patriarhia Ecumenică

Adaptare după sursele precizate mai sus de Laurenţiu Dumitru

Reclame

Taina Sfântului Porfirie

sfantul_porfirie_kafsokalivitul6

În dimineața zilei de 27 Noiembrie, pe la orele 11:00 am primit cel mai plăcut telefon de la cel mai plăcut episcop, frate și prieten, Înaltpreasfințitul Mitropolit de Morfu, kir Neofit: „Cu ale lui sfinte rugăciuni, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi”, a spus. Apoi a completat: „Frate, astăzi a fost trecut în rândul Sfinților Părintele nostru Porfirie străvăzătorul”.

Ieri dimineață m-a sunat din nou și mi-a spus: „Te însărcinez, ca episcop ce sunt, așa cum deja am făcut-o și cu alții, să scrii ceva despre Sfântul Porfirie”.

Să spun astăzi că nu am curaj? Să spun că mi-e rușine să vorbesc despre cel pe care l-am trăit îndeaproape din 1980, pe care l-am gustat ca pe un casnic al Dumnezeului Treimic, și înaintea cărui neajunsă smerenie, simplitate, blândețe, stări duhovnicești care se ascundeau în harisma uimitoare a străvederii pe care o avea se pleca toată lumea?

Sfinte Porfirie, te rog, luminează-mă să scriu despre tine cele pe care le am în inima mea!

Harisma străvederii sale, despre care s-au scris multe, a fost aceea pe care o observai îndată, ori de câte ori îl vedeai. Credeți-mă, oricât s-ar părea de absurd, nu am fost fermecat niciodată de această harismă dumnezeiască, pentru că inima mea nu avea nevoie în primul rând de aceasta, ci să înțeleagă cum funcționa inima sa, care era legătura cea mai profundă cu Dumnezeu.

Care era taina Sfântului Porfirie?

Nu mi-a făcut niciodată impresia unui stareț care să pretindă, într-un anumit fel, ascultare față de cele pe care le spunea, ci, în timp ce vorbea nefalsificat direct conștiinței tale, îți lăsa o astfel de libertate, care-ți deștepta mărinimia. În timp ce-ți spunea lucruri de necrezut și-ți descoperea toate cele ascunse ca să te ajute, ceea ce domina în această comuniune revelatoare era smerenia și dragostea în Hristos, fără nici un sentimentalism.

Dar care era taina sa?

Străvederea, simplitatea, smerenia, comuniunea îndelungată cu Dumnezeul Treimic, erau stări vădite. Devenise lumina pământului, sarea, cetatea așezată pe munte. Acest mare sfânt, care era printre noi, precum și alți Sfinți pe care i-am trăit, Starețul Paisie, Starețul Iacov Țalikis, Starețul Evmenie de la Spitalul de boli contagioase, Starețul Sofronie de la Essex, Starețul Ambrozie de la Mănăstirea Dadiu și alții pe care îi cunoaștem, aveau o taină comună de care se îngrijeau zilnic și fără răgaz în inima lor, și anume neîntrerupta pocăință.

Taina sa ne-a descoperit-o Sfântul Porfirie în ultima sa epistolă adresată fiilor săi duhovnicești. O epistolă asemănătoare ne-a lăsat și Părintele Paisie. Părintele Iacov ce altceva a descoperit, atunci când la fiecare cuvânt adresat oricui se nimerea, spunea Iertați-mă? Starețul Sofronie de la Essex reevanghelizează Teologia, spunând că a văzut Lumina necreată după tânguirea pocăinței. Acești Sfinți își mărturisesc păcătoșenia lor înaintea întregii Biserici cu multă zdrobire de inimă și cer iertare de la toți.

Aceste cuvinte care sunt scrise în epistola Sfântului Porfirie nu sunt niște vorbe despre smerenie, ci sunt o mărturisire sobornicească, ce ne descoperă care a fost taina sa: neîncetata pocăință.

Smeritul Porfirie s-a făcut următor al Sfântului Ioan Teologul, care scrie: „Dacă spunem că păcat nu avem, pe noi ne înșelăm și adevărul nu este întru noi”. Sfântul Evanghelist Ioan ne arată aici ce este înșelarea, și anume lipsa conștiinței păcătoșeniei.

Smeritul Porfirie s-a făcut următor al Sfântului Ioan Scărarul, care scrie în Scară, la capitolul despre mândrie, spre sfârșit, că vicleanul îi mărturisește spunându-i că nu-l biruiește nimic altceva, fără numai pocăința neîntreruptă înaintea lui Dumnezeu.

Smeritul Porfirie l-a cunoscut (n.tr. l-a înțeles) pe Sfântul Simeon Noul Teolog, care descoperă în scrierile sale că I s-a arătat Hristos și i-a spus: „Nu te depărta a te îngriji de pocăință, căci aceasta, unită cu milostivirea Lui, șterge toate fărădelegile”.

Mai mult însă decât toate, Sfântul Porfirie a conștientizat neîntrerupt cuvintele lui Hristos și ale Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”.

Cunoștea smeritul Porfirie că Pocăința, ca Taină a Bisericii, este întemeiată pe poruncile Evangheliei.

Cunoștea că nu ar putea iubi pe Hristos dacă nu ar păzi poruncile Sale, dacă nu le-ar păstra înlăuntrul inimii sale ca pe o Vistierie a bunătăților și că această păzire împreună cu privegherea, trezvia minții și dispoziția de a-L urma pe Hristos dă naștere la Pocăință, pentru care neîncetat se ruga din adâncul inimii: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Cunoștea că Pocăința este epicentrul rugăciunii sale, căci: „Tot cel care se smerește pe sine, se va înălța” (Luca 18, 14). Cunoștea și că „cel care se coboară, acela este cel care se înalță”.

Cunoștea că pocăința, ca Taină a Bisericii, activează toate celelalte Taine, începând cu Botezul, Mărturisirea, Dumnezeiasca Împărtășire.

Cunoștea Sfântul lui Dumnezeu încă din copilărie că, de fiecare dată când se împărtășea, primea iertarea păcatelor și viața veșnică. „Spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”, spune Preotul liturghisitor.

Cunoștea că prin iertarea păcatelor pe care le primea atunci când se împărtășea, deschide ușa Vieții veșnice, care este cunoașterea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt și că, cunoașterea, în limbajul bisericesc, înseamnă comuniunea vieții.

Taina Sfântului Porfirie era pocăința sârguitoare neîntreruptă și cererea stăruitoare a iertării păcatelor.

Această taină, care ascundea o viață, o lasă să se reverse din ultima sa epistolă: „De mic copil făcusem multe păcate, care până astăzi au devenit foarte multe. Lumea însă m-a luat de bun și toți strigau că sunt Sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume. Toate cele de care mi-am adus aminte le-am spovedit și m-a iertat Dumnezeu. Însă acum am un simțământ că păcatele mele sunt foarte multe și de aceea vă rog pe toți cei care m-ați cunoscut să faceți rugăciune pentru mine, pentru că și eu câtă vreme am trăit, m-am rugat cu multă smerenie pentru voi”.

Care este taina Sfântului?

Pocăința care este cuprinsă în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Care este taina cea profundă a Sfântului Porfirie?

El spune că: „Lumea m-a luat de bun și toți strigau că sunt Sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume”.

Ce descoperă aceste cuvinte? Că Sfântul avea conștiința că înlăuntrul său trăia Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a iertat, însă îi descoperea tot mai profund păcatul său, care se numește al inimii.

Păcate în anii copilăriei, păcate și la bătrânețe. Cu puțin mai înainte de moarte Sfântul, ajuns fiind la o înaltă măsură de desăvârșire, ne descoperă „diagrama” păcatului care, la început, se face simțit ca faptă, mai târziu ca gând și la sfârșit ca dorință, ca pe un păcat al inimii.

Prin aceste cuvinte, Sfântul Porfirie ne descoperă că, cu cât mai mult se împărtășea de Viața dumnezeiască, cu atât vederea păcatului său devenea mai profundă, în timp ce la exterior se vedea numai lumina, pentru care pricină ceilalți îl și numeau Sfânt.

Sfântul Porfirie ne descoperă și diagrama vieții sale duhovnicești. În toată vremea vieții sale, de mic copil până în clipa când scrie acest testament duhovnicesc al său, a avut o neîntreruptă și amănunțită conștiință a păcatului, dar și a iertării păcatelor lui.

Neîntrerupta pocăință sârguitoare care pricinuiește iertarea păcatelor, precum și intrarea și participarea la Viața veșnică, este Taina Sfântului Porfirie.

Pentru rugăciunile Sfântului Porfirie, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

Sursa: Το μυστικό του Αγίου Πορφυρίου via Taina Sfântului Porfirie