Viaţa şi nevoinţele unui mare sfânt athonit: Cuviosul Gheorghe de la Cernica (3 decembrie)

sf._Gheorghe_Cernica

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania şi a păstorit obştea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veşnice, numărându-se şi el în ceata marilor nevoitori şi îndrumători ai monahismului nostru.

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câştigându-şi ascultarea şi smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă şi osteneli neprecupeţite, devenind stareţ şi organizator al vieţii de obşte la mănăstirea Cernica, la Căldăruşani şi, în mod indirect, la Curtea de Argeş, Cuviosul Gheorghe a luminat şi luminează ca un astru pe cerul vieţii monahale reorganizate de el şi de ucenicii săi.

Din pomelnicul pe care l-a lăsat, ca şi din însemnările unor cercetători ai vieţii sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinţi credincioşi şi de bun neam în localitatea Sălişte, lângă Sibiu. Veche aşezare românească din Transilvania, menţionată documentar în anul 1354, este cunoscută prin frumoasele ţesături (1) şi străvechile tradiţii ortodoxe care se păstrează cu sfinţenie şi astăzi.

Înzestrat din naştere cu acea înclinaţie sufletească de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor sub forma unei înalte vieţi spirituale, înclinaţie cultivată, se vede, încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăseşte casa părintească şi se îndreaptă către Bucureşti. Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după acea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).

Ajungând aici, la mitropolie, şi dorind să-şi închine întreaga sa fiinţă unei intense trăiri monahale, viitorul stareţ cunoaşte întâmplător prin anul 1750 un ierarh grec cu care pleacă la Constantinopol. Peste puţin timp s-au stabilit amândoi în mănăstirea Vatoped, din Athos. Rămânerea sa la Sfântul Munte, sub îndrumarea acestui părinte duhovnicesc, a avut o deosebită însemnătate în orientarea şi formarea pentru înalta viaţă duhovnicească. Făcând cunoştinţă cu modul de viaţă idioritmic şi cu cel de obşte, din alte mănăstiri atonite, el a început să-şi impună o aspră trăire monahală prin înfrânare şi posturi, prin privegheri de toată noaptea şi meditaţii îndelungate. De aceea a devenit mai bine cunoscut de către părinţii călugări de la Vatoped, unde a primit de fapt, în curând, haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon.

Vatopedi-1870Nevoinţele de zi şi de noapte ale acestui râvnitor călugăr român, depuse la altarul sfânt al monahismului de la Athos, cu greu pot fi povestite. De asemenea, lupta cu sine însuşi şi cu ispitele apărute în calea vieţii atât de anevoioase închinate Domnului, dar şi clipele de înălţare sufletească şi de bucurie spirituală pe care le trăia el în mijlocul obştii de la Vatoped. Cine ar putea bănui câte planuri de viitor încerca tânărul nostru monah de la Athos, pentru o mai bună organizare şi o înaltă trăire în comun a vieţii călugăreşti din ţările române şi chiar din Transilvania natală, oprimată atunci?

După trecerea la cele veşnice a părintelui său duhovnicesc, el a auzit că vestitul stareţ Paisie, plecând de la Poiana Mărului, se stabilise la Athos. De aceea s-a hotărât să intre şi el în mica obşte a acestuia, alături de monahii moldoveni şi slavi, pe care îi îndruma pe calea mântuirii acest smerit şi luminat trăitor al unei vieţi înalte. Era prin anul 1752, când ar fi primit, cu binecuvântarea Cuviosului Paisie, şi marea schimă monahală, pentru ca peste doi ani să fie hirotonit ieroschimonah pe seama obştii româneşti de la schitul Sfântul Ilie. După încă zece ani de lăudabile nevoinţe la Athos, ieroschimonahul Gheorghe se strămută în Moldova, împreună cu stareţul Paisie şi cu 64 de ucenici ai acestuia.

După ce ei s-au stabilit la mănăstirea Dragomirna, din Moldova de Nord (1763-1775), şi apoi la Secu, iar de aici la mănăstirea Neamţu, în anul 1775, Cuviosul Gheorghe, fiind neliniştit probabil de aceste dese mutări, a voit să se reîntoarcă la Athos. Trecând însă prin Bucureşti, s-a întâlnit la mitropolie cu un vechi prieten, de asemenea ucenic al stareţului Paisie, ieromonahul Macarie. Cum l-a văzut, el l-a primit în gazdă şi, după câteva zile, l-a înfăţişat mitropolitului Grigore al II-lea. Bucurându-se mult de venirea Cuviosului Gheorghe, acest ierarh cu darul cunoaşterii oamenilor duhovniceşti, preocupat de gândul reîntemeierii unei mănăstiri cu viaţă de obşte în eparhia sa, a pus ochii pe nevoitorul atonit, pe care îl vedea ca pe un trimis al lui Dumnezeu şi „bărbat al doririlor”; l-a poftit deci să rămână în arhiepiscopia Bucureştilor, pentru organizarea monahismului românesc de aici. Acestea se petreceau în anul 1781, la 1 septembrie.

Deşi Cuviosul Gheorghe era la vârsta de 51 de ani, fiind pătruns de modestie şi de trăire duhovnicească, credea că nu ar fi în stare să îndeplinească această anevoioasă sarcină de răspundere. Dar, după ce s-a sfătuit cu fratele său de cin, ieromonahul Macarie, care-l îndemna foarte stăruitor să asculte de mitropolit, s-a hotărât să primească cu smerenie ascultarea dată. El îşi alese ca loc pentru înfiinţarea unei comunităţi monahale, cu viaţă de obşte, „părăsita” şi „pustiita” mănăstire Cernica, spre marea mirare a mitropolitului, care aştepta să-l audă că vrea una dintre cele mai mari şi mai vestite din eparhie (2). I s-a încredinţat astfel schitul părăsit al mănăstirii Cernica, pentru, a-l readuce la viaţă, reînfiinţând obştea monahală de acolo, risipită prin anii 1739-1740.

În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturiseşte: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viaţă de obşte şi n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat. Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareţ Gheorghe şi i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinţi cu viaţă de obşte, aşezând regulile şi orânduielile Sfântului Munte. Şi rog pe toţi fraţii mitropoliţi ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute şi să o întărească după putinţă, ca să fie şi numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri…” (3).

În condiţii foarte grele pe plan local, în izolarea codrului, Cuviosul Gheorghe, ajutat de cei doi ucenici bătrâni, Atanasie şi Gherasim, a curăţat locul de mărăcini, a alungat sălbăticiunile, sporind obştea călugărească cu noi membri, atraşi de farmecul duhovnicesc al personalităţii sale. După patru ani (1781- 1785), mănăstirea Cernica redeschisă şi pusă la dispoziţia monahilor cu vocaţie şi a credincioşilor, care începuseră să ia cunoştinţă despre ostenelile binecuvântate ale râvnitorului atonit, număra 54 de ucenici care doreau această viaţă aleasă. Noua stare de lucruri, care cerea nevoinţe susţinute pe toate planurile, pentru reînnodarea firului vieţii monahale de aici, este foarte fidel oglindită în descrierea activităţii şi nevoinţelor Cuviosului Gheorghe, făcută de ucenicul său de mai târziu, Protasie Ieromonahul: „După ce a intrat stareţul Gheorghe în Cernica, şi-a făcut un toporaş şi a început întâi a curăţi mărăcinii şi a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică.

Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate şi ele până la faţa pământului. Numai pivniţa şi un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să ţină cuvânt de învăţătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă şi că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui aşezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiţi de credincioşi. Fiind astfel îndemnaţi de dascălul Macarie şi pătrunşi de evlavie faţă de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulţi credincioşi au început să vină şi să se închine la Cernica şi să-i ajute cu cele de trebuinţă pe cuvioşii părinţi călugări care se osteneau sub îndrumarea Stareţului Gheorghe. Şi au început să vină la mănăstire tot mai mulţi în toate duminicile şi sărbătorile şi le făcea cuviosul stareţ şi el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste şi se întorceau toţi la casele lor cu mult folos sufletesc. Iar unii dintre aceşti închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea şi povaţa Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste şi îi îndruma duhovniceşte.

În felul acesta, în decurs de un an şi jumătate s-au strâns şasesprezece fraţi. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniţi şi-au procurat câte un topor şi toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiţii corespunzătoare vieţii noi mănăstireşti pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiaţi, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuinţă unde să-şi plece capul. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus…”.

Fiind frământat mereu de aflarea condiţiilor prielnice unei vieţi de obşte, Cuviosul Gheorghe a început să zidească şi două rânduri de chilii pentru monahii de aici şi o casă-arhondaric pentru credincioşii care îi cercetau şi îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută.

Fericitul stareţ era atunci singurul preot la Cernica. El săvârşea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărăteşti, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele şapte laude. Conştient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeşnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi şi fraţi dornici să slujească lui Dumnezeu şi neamului din care făceau parte. Dintre aceştia, trei au devenit preoţi şi trei diaconi. Slujbele şi Sfânta Liturghie au început să se săvârşească acum zilnic, după rânduiala tradiţională din mănăstirile româneşti de la Muntele Athos.

Călăuzindu-se după regulile practice ale vieţii monahale, sintetizate în maxima „roagă-te şi munceşte”, aceşti părinţi îmbunătăţiţi, prin hărnicia şi dragostea lor faţă de tot ce este sfânt şi folositor, au reuşit să transforme pustietatea şi ruina în care ajunsese aşezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte şi evlavia binecredincioşilor creştini din împrejurimi şi îndeosebi din Bucureşti.

Viaţa trăită în curăţie, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune şi în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă şi neîntreruptă a ostenitorilor conduşi de Cuviosul Gheorghe. Vestea despre atmosfera plină de sfinţenie şi hărnicia obştii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica şi, preţuindu-i viaţa exemplară şi nevoinţele închinate binelui obştesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraţilor, l-a numit pe stareţ „frate de cruce întru Hristos” (4). Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înşine am văzut viaţa. Cuviosului stareţ chir Gheorghe şi a părinţilor călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea şi orânduirea vieţii lor împreună este vrednică de laudă” (5).

Asemănătoare cuvinte de laudă faţă de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiţiei monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni şi în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeş: „Sihăstreasca mănăstire ce se numeşte Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 fraţi călugări cu stareţul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colţ de loc, în ostrovul acela, şi petrec viaţa fără prihană cu posturi şi rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori şi pentru toţi pravoslavnicii creştini ai ţării acesteia, muncind şi lucrând înşişi cu mâinile lor de au deschis şi au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie şi viaţă s-a făcut cunoscut de faţă şi este vrednică de laudă…” (6).

man-cernica-1Domnitorul sporeşte astfel încrederea în Stareţul Gheorghe, încredinţându-i şi conducerea mănăstirii Curtea de Argeş, pe lângă aceea a Cernicăi, şi îi recunoaşte rangul de arhimandrit în anul 1788. După cum se ştie din însemnările mai vechi ale mănăstirii, Nicolae Mavrogheni venea deseori la Cernica, cercetă cu mult interes bunul mers al comunităţii şi se plimba cu stareţul prin ostrovul cel mic, numit Sfântul Gheorghe, vorbind între ei „vorbe de taină”, scrie Protasie Ieromonahul, care precizează că acesta avea mare dragoste şi evlavie faţă de ostaşul Domnului (7).

În timpul Stareţului Gheorghe, mănăstirea Cernica s-a bucurat de sprijinul domnitorului ţării, cât şi de acela al conducerii bisericeşti şi al evlavioşilor care o cercetau. Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoinţă faţă de această ctitorie şi faţă de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria ur-mătoarele: „Deci şi eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, şi am socotit ca să dau şi eu sfânta mănăstire Căldăruşani… şi acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod şi cu a noastră blagoslovenie se rânduieşte şi se întă-reşte Preacuvioşia Sa Chir Gheorghe, stareţul schitului Cernica, ca să fie stareţ şi la sfânta mănăstire Căldăruşani, să strângă şi să aşeze obşte de părinţi de la Cernica, după regulile Sfântului Munte…” (8). Această importantă sarcină de reorganizare a vieţii duhovniceşti şi gospodăreşti a mănăstirii Căldăruşani o primea Cuviosul Gheorghe după doi ani. Sub înţeleapta sa conducere, cele două mănăstiri s-au refăcut complet, sub raport moral-religios, dar şi material. Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldăruşani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareţ al ei, ieromonahul şi duhovnicul Timotei (9).

În noua obşte, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiţie a vieţii noastre călugăreşti. În locul Mărăcinilor şi al stufăriei de la Cocioc, din apropiere, a sădit pomi, a ridicat o biserică păstrată până astăzi şi a construit câteva chilii pentru părinţii călugări dornici de mai multă li-nişte. Unii dintre monahi se retrăgeau apoi la Cocioc, pentru meditaţie şi rugăciune, iar sâmbăta şi Duminica reveneau în obşte.

Ava Gheorghe cerceta, fără preget, când mănăstirea Căldăruşani, când pe aceea de la Cernica. El era legat sufleteşte de toţii fiii săi duhovniceşti, povăţuind cu egală dragoste şi dăruire părintească nu numai pe vieţuitorii din cele două aşezări monahale reorganizate de el, ci şi pe bunii creştini dornici de mântuire şi de înalta trăire spirituală.

Datorită variatelor eforturi neprecupeţite pe care le depusese până atunci, sănătatea sa a început să devină tot mai şubredă. Fiind slăbit de suferinţă, de post şi de rugăciune, el a chemat pe toţi cuvioşii călugări în biserică la începutul lunii decembrie 1806. După o stăruitoare rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, către Maica Domnului şi către Sfântul Dumitru – ocrotitorul acelei mănăstiri -, el a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru obştea monahală de la Căldăruşani. A citit apoi fraţilor o rugăciune de iertare şi, în plânsetele tuturor, a plecat pentru ultima dată la Cernica.

Aici, în mijlocul confraţilor şi ucenicilor săi, „restauratorul”, „blândul şi bunul nostru povăţuitor”, „puternic în cuvânt şi în lucru”, „cel cu multă trecere înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu”, cum a fost cu drept-cuvânt numit de către contemporani, a trecut la cele veşnice. Sfântul Calinic consemnează cu mare preţuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăştii obştii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis şcoală duhovnicească întâia aicea, la Cernica şi la Căldăruşani” (10). Stingerea sa din această viaţă a produs multă întristare şi plângere în obştea sfintelor mănăstiri Căldăruşani şi Cernica. Cuviosul stareţ a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o şi a înfrumuseţat-o în anul 1804. În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea însă ca rămăşiţele pămînteşti ale Stareţului Gheorghe să fi fost aşezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de fraţii monahi” (11) şi de toţi care preţuiesc viaţa sfântă a acestui mare avă.

Pentru ca osteneala sa de reorganizator al monahismului să nu se stingă, Stareţul Gheorghe a avut înţelepciunea să lase urmaşilor o diată, scrisă cu mulţi ani înaintea morţii. În acest testament sunt cuprinse principiile şi normele după care el a reuşit să întărească cele două obşti. Călugărul Rafail de la Căldăruşani, un ardelean şi el, mărturisea în 1851, la atâţia ani de la trecerea la cele veşnice a destoinicului îndrumător: „S-au prescris această diată de mine sub iscălitură întocmai, ca să se afle şi la sfânta mănăstire Căldăruşani, unde mai sunt în viaţă din ucenicii răposatului Gheorghe stareţul, Cernicanul” (12).

În intenţia sa, diata aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieţii călugăreşti. Cu ajutorul ei, monahii vor omorî „toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă şi prin simţuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtăşirii Dumnezeieştilor Taine”. Nevoinţa monahală este apoi împărţită în şapte trepte sau porunci:

1) Potrivit primei trepte, întreaga viaţă a monahului trebuie să se desfăşoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără blagoslovenia povăţuitorului obştirii (sic) să nu cutezaţi a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai „cu blagoslovenie veţi gusta din pâinea vieţii cea plină de dar”.

2) A doua poruncă priveşte Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduieşte el, să mergeţi de trei ori pe săptămâna către cei aleşi de sobor evlavioşi (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greşale, suspinând dintru adânc şi cerând iertăciune. Atunci puteţi a crede cum că locuiţi în ostrovul spăşeniei şi cum că adeseori vă spălaţi cu apa iertării păcatului…, pentru că de la cei nelămuriţi în spovedanie departe stă şi mântuirea”.

monah-pictura3) A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veţi simţi că vă supără şi în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi şoptindu-vă prin crederea minţii că doar aţi fi voi mai buni la Dumnezeu decât alţii sau mai sfinţi şi cuvioşi, imediat, ca din săgeată, să alergaţi, rugind pe îndru-mătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veţi scăpa din robia cugetului mândriei”. Căci călugărul trebuie să se lupte împotriva nelegiuitelor eresuri. „Să aveţi străjuire, zice el, să vă păziţi capul credinţei, prin smerita înţelepciune, a nu fi zdrobit de cel mai necurat duh al blestematei huliri…”.

4) A patra treaptă sau poruncă priveşte Sfânta Împărtăşanie. „Şi iată, părinteşte vă îndemn, sfătuieşte Cuviosul Stareţ, ca să nu vă treacă nici o luna, nefiind împărtăşiţi cu Dumnezeieştile Taine, ci toţi de obşte să vă îndeletniciţi a vă comineca de 12 ori pe an”.

5) În a cincea îndrumare (treaptă) „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată „cum să vă păziţi de focul cel vârât în spuză şi tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obştea de anumiţi oameni nedoriţi, care smintesc rânduiala mănăstirească. Cu aceleaşi ex-presii plastice, el previne pe fiii săi duhovniceşti: „Feriţi-vă dar, o! fiii mei, ca să nu vă înşelaţi grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcaţi şi cu străine aşezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât şi pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învăţat şi nesupus şi pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite aşezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”.

6) În treapta a şasea, Cuviosul Gheorghe dă înţelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administraţia bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ţie şi deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să şti(i) cum să rânduieşti toate trebile cele dinlăuntru şi dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredinţată întru acest an, şi se cuvine dar să umbli şi foarte cu trezire, atâta întru sporirea locaşului, făcându-te chip, cât şi spre binele tău, păstrându-ţi sufletul…”.

Pline de duh şi într-o limbă pitorească sunt şi sfaturile marelui stareţ privitoare la relaţiile îndrumătorului duhovnicesc cu colaboratorii săi (13): „Dar şi aceasta să-ţi fie în ştire, o fiule, ca nu prost să încredinţezi ascultare celor ce cu totul nu se pricep a scoate la cale acel lucru, nici să îneci mărgăritarul cuvântului în gura celor cu temelia supunerii pe nisip întărită; pe cei posomoriţi şi fricoşi la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că negreşit te vor ruşina; aşijderea şi prea cu bună bază să cumpăneşti greşealele fraţilor a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales prin milostivire, după duh, că scris este „milă voiesc, iar nu jertfă”, adică, deşi multe căderi îţi vor aduce, ca nişte oameni cu neputinţe şi feluri de scârbe cu nemulţumire, ci însă nu-i mustra cu patimă, nici de a hrăpi de obicei cumva osândindu-i. Drept aceasta, arată-te vesel spre ei şi foarte vei fi iubit”.

7) Treapta a şaptea priveşte respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate şi în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu şapte stâlpi şi întărită pe cele şapte laude ale Maicii noastre Biserici”.

Stareţul Gheorghe recomandă ca obştea monahală din mănăstire -să nu depăşească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice faţă, aducându-vă toate bunătăţile pământului”. Fiind înzestrat cu adânci şi înţelepte sentimente naţionale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, el lasă cu limbă de moarte să nu se supună obştea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci şi întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoţii, diaconii, clirosanii şi pe toţi cine sunteţi primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părinteşte vă rog, pentru numele Preasfintei Troiţe, ca să nu faceţi supusă smerita obşte altor mai procopsite neamuri, până când se va ţinea câte un prosticel suflet de român într-însa” (14).

Păstrând cu sfinţenie moştenirea lăsată de neobositul râvnitor al lui Hristos, cuvioşii stareţi de la Cernica şi Căldăruşani, precum şi monahii Bisericii noastre privesc cu osârdie la pilda vieţii marelui lor înaintaş, străduindu-se fiecare să-i urmeze credinţa şi virtutea.

Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu

1. Arhim. Atanasie Gladcovschi, Gheorghe Arhimandritul, stareţul mănăstirii Cernica (1806, decembrie 3 – 1956, decembrie 3), în „Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 12, p. 716-717; Ierod. Stanciu Ion-Ieronim, Viaţa şi activitatea Stareţului Gheorghe de Ia mănăstirea Cernica (teză de licenţă în manuscris), Bucureşti, 1979, p. 16.
2. Mitrop. Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, 1930, p. 125-126.
3. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, Stareţul Gheorghe şi mănăstirea Cernica, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 3-4, p. 334.
4. Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 136-137.
5. Condica mai nouă a mănăstirii Cernica, cit. ibidem, p. 137.
6. Ibidem, fila 83 verso şi anexa XXIX; la Mitropolitul Athanasie Mironescu, op. cit., p. 137-138.
7. Casian Monahul, în Istoria sfintelor mănăstiri Cernica şi Căldăruşani, Bucureşti, 1870, relatează că domnitorul Mavrogheni a iniţiat construirea unei biserici în insula Sfântul Gheorghe, de la Cernica, şi a acordat daruri bogate călugărilor. Tot în această insulă, Cuviosul Gheorghe şi-a ridicat o căsuţă şi un paraclis unde se retrăgea adeseori, pentru meditaţie şi repaus duhovnicesc. Aici a înălţat, mai târziu, Sfântul Calinic măreaţa biserică cu hramul „Schimbarea la Faţă” şi Sfântul Gheorghe, cu cetatea din jur, care constituie în prezent partea cea mai importantă a mănăstirii Cernica.
8. Mitropolitul Athanasie Mironescu, ibidem, p. 144-145.
9. Este vrednic de subliniat faptul că, întrucât aceste două mănăstiri aveau acum călugări harnici şi evlavioşi, formaţi după pravila patristică şi atonită, mitropolitul de la Bucureşti a găsit de cuviinţă ca tot Stareţul Gheorghe să poarte şi grija mănăstirii de la Argeş. Cei 20 monahi trimişi au reînviat viaţa duhovnicească de acolo. Cu timpul, unii dintre ei s-au retras, din cauza turcilor, la schitul Robaia-Argeş, unde fusese un alt român transilvănean – Sofronie, de la Cioara. A rămas de la ei o însemnată corespondenţă cu Paisie din Moldova {Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Bucureşti, 1977, ediţia a II-a, p. 174).
10. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 337; Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 1.46.
11. Arhim. Atanasie Gladcovschi, op. cit., p. 721.
12. Economul D. Furtună, Ucenicii Stareţului Paiste în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani (teză de doctorat), Bucureşti, f.a., p. 55-56.
13. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 338.
14. Analiza testamentului Stareţului Gheorghe, la Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 338-339} vezi şi Ierom. Ioanichie Bălan, Cuviosul Arhimandrit Gheorghe, mare stareţ al mănăstirii Cernica, în Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 265-281.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 500-510, Cuviosul Gheorghe de la Cernica via sfintiromani.ro

Vezi si Acatistul Cuviosului Gheorghe de la Cernica

moaste-sf-gheorghe-cernica

Anunțuri

Posted on 2 Decembrie 2013, in 02. Mănăstirea Vatopedi, Gheorghe de la Cernica, Schitul Sfântul Prooroc Ilie and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: