Cuvinte despre rugăciune, Cuviosul Paisie Aghioritul (“Despre rugăciune”, vol. al VI-lea)

paisie-aghioritul-despre-rugaciune-vol-6Rugăciune înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntru inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. „Să iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” , spune Sfânta Scriptură. Când omul Îl va iubi pe Dumnezeu și va avea comuniune cu El, nu-l va impresiona nimic pământesc. Devine ca un nebun.

Pune-i unui nebun cea mai bună muzică și nu-l va mișca sufletește. Arată-i cele mai bune picturi și nu le va da nici o importanță. Dă-i cele mai bune mâncăruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri și nu va lua aminte la ele, căci trăiește în lumea lui. Tot astfel și cel care are comuniune cu lumea cerească, este lipit acolo și nu se dezlipește pentru nimic în lume. Așa cum nu poți dezlipi pe copil din brațele mamei sale, tot astfel nu poți dezlipi de rugăciune pe omul care a înțeles noima ei. Ce simte pruncul în brațele mamei sale? Numai cel care simte prezența lui Dumnezeu, iar pe sine copil mic, va putea înțelege asta. Am cunoscut oameni care, atunci când se rugau, erau ca niște copii mici. Și dacă i-ar auzi cineva în vremea când se roagă, ar zice că într-adevăr sunt copii mici. Dacă ar vedea ce mișcări fac, ar zice că au înnebunit. Așa cum aleargă copilul, îl apucă pe tatăl său de mânecă și-i zice: „Nu știu cum vei face, dar să-mi faci ceea ce-ți cer”, tot cu o astfel de simplitate și îndrăznire Îl roagă și acești oameni pe Dumnezeu.

Rugăciunea este convorbire cu Dumnezeu. Uneori îi fericesc pe cei care au trăit în vremea lui Hristos, pentru că Îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos Însuși și puteau să-I vorbească. Dar mă gândesc că noi suntem într-o situație mai bună, pentru că aceia nu puteau să discute mult cu El, în timp ce noi putem vorbi neîncetat cu el prin rugăciune.

paisie aghioritulDacă ne aflăm în legătură continuă și „în neîntreruptă convorbire deschisă” cu Dumnezeu, vom preîntâmpina orice rău. Odată într-un autobuz era un monah  care se ruga cu ochii închiși și toți ceilalți credeau că doarme. La un moment dat un camion, care venea din direcție opusă, s-a izbit de un stâlp de curent electric, iar mașinile care veneau din ambele direcții se ciocneau între ele, pricinuindu-se mare pagubă. Autobuzul însă s-a aflat la câțiva metri de drum, ca și cum ar fi fost luat de o mână nevăzută, și niciunul dintre pasageri nu a pățit nimic. Rugăciunea monahului i-a salvat.

Ca să comunici cu Dumnezeu și să afli odihnă, trebuie să te supraveghezi pe tine însuți și să ai trezvie, ca să-ți dai seama de greșalele tale, să te pocăiești și să ceri iertare. Altfel, chiar dacă vei simți o oarecare bucurie în rugăciune, aceasta nu va fi o bucurie duhovnicească. Nu vei avea înlăuntrul tău întrariparea duhovnicească care provine din comuniunea cu Dumnezeu.

Rugăciunea trebuie să se facă cu mintea curată, fără gânduri și reprezentări, chiar dacă acestea sunt chipuri ale lui Hristos sau reprezentări din Sfânta Scriptură, pentru că aceasta este primejdios, mai ales pentru cei care au multă imaginație și mândrie. Numai când vin gânduri murdare și de hulă să folosim reprezentări din Sfânta Scriptură. Dar cea mai bună „reprezentare” este conștiința păcătoșeniei și a nerecunoștinței noastre.

Din vol. VI al Cuviosului Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, 2013, Traducere de Ierom. Ștefan Nuțescu via marturieathonita.ro

Cartea poate fi achiziţionată online de pe site-ul editurii Evanghelismos:
http://www.evanghelismos.ro/carte/1307/vol_6_despre_rugaciune

Anunțuri

Posted on 15 Octombrie 2013, in Chilia Buna Vestire, Chilia Panaguda, Cărți, Ștefan Nuțescu, Paisie Aghioritul, Texte duhovnicești and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Aceasta crate ar trebui sa o citeasca toti crestinii. Este deosebit de buna, ca si celelalte volume de invataturi
    ale Cuviosului Parinte Paisie.
    Slava Lui Dumnezeu pentru Comorile duhovnicesti!
    Multumesc, Parinte Paisie! Raga-te pt .noi!

  2. Constiinta pacatoseniei noastre : a sti in fiecare clipa ca nu noi, ci Dumnezeu ne-a iertat si ne ridica la sine prin pocainta, prin parerea Sa de rau ca noi am gresit, paradoxal dar adevarat : Domnul se pocaieste in noi de pacatele noastre si ne da iertare mai inainte de a o cere noi.
    El vrea sa Il recunoastem in fiul Sau, Iisus, sa credem in El (in mila sa sau Duhul daruit) si sa ne comportam cu trezvie in lume, in prezenta Sa. Il iubim numai pe El si nimic din lume. De altfel, cel care iubeste pe toti oamenii este cel care nu iubeste nimic omenesc din om (S Maxim).
    Deci, iubind pe Dumnezeu, iubitorul de oameni, ii iubim pe toti deopotriva, dar in taina inimii curatite, ca si cand toti ar fi una.
    Prin vederea Unului ne unificam pe sine.
    Adevar si har.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: