Daily Archives: 1 Septembrie 2013

„Obiceiurile cele rele ale creştinilor nu lasă neamurile să creadă în Hristos. Creştinii au să dea răspuns şi pentru neamuri”, Cuviosul Nicodim Aghioritul

Cuviosul Nicodim Aghioritul (1749-1809)

Cuviosul Nicodim Aghioritul (1749-1809)

Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19, 2). Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu, precum zice Isaia: „Şi se va cunoaşte întru neamuri sămînţa lor şi a fiilor lor în mijlocul popoarelor, tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sînt sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.” ( Is. 61, 9 ); ci să se îndemne încă să creadă în Iisus Hristos şi să primească credinţa creştinilor.

Văzînd neamurile cele necredincioase că la creştini se ţin lucruri şi obiceiuri păgîneşti, nu se îndeamnă să creadă în Hristos şi să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl, precum ne-a poruncit Domnul zicînd: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri” ( Mat. 5, 16 ); ci se pornesc şi zic acestea: „Creştinii se laudă că sînt mai buni decît noi în credinţă, dar şi ei sînt asemenea ca şi noi, pentru că lucrurile şi obiceiurile pe care le facem noi şi ei le fac”; şi cu aceste cuvinte hulesc pe Dumnezeu şi numele cel sfînt al creştinismului şi cauza acestei hule sîntem noi, după cum însuşi Dumnezeu, cu multă întristare zice: „Pentru voi numele Meu pururea se huleşte întru neamuri” (Is. 52, 5). Pentru aceasta foarte cu înţelepciune şi prea cu adevărat spune un părinte: „Că noi creştinii, avem să dăm seamă înaintea lui Dumnezeu, nu numai pentru noi, ci şi pentru neamuri şi pentru cei necredincioşi.”

Dacă noi am avea viaţă sfîntă, precum şi credinţa ne este sfîntă, într-adevăr am fi tras şi pe păgîni la credinţa noastră cea creştinească. Şi aceasta este pricina pentru care Domnul a asemănat Împărăţia cerurilor şi propovăduirea dumnezeieştii Evanghelii cu aluatul. „Asemenea este Împărăţia cerurilor, aluatului, pre care luîndu-l muierea l-a ascuns în trei măsuri de făină pînă ce s-a dospit toată” (Mat. 13, 33), ca să ne arate prin asemănarea aceasta, că, precum aluatul  cînd se va frămînta cu făina, schimbă întru asemănarea lui toată făina aceea şi o preface în aluat, şi acela iarăşi poate să schimbe altă făină şi să o facă iarăşi aluat.

Într-acest chip şi Domnul a pus întîi pe Apostolii Săi ca pe un aluat al credinţei în cele trei neamuri de oameni: al iudeilor, zic, al păgînilor şi al samaritenilor (că aceştia erau între iudei şi neamuri [adică păgîni, n.n.], dar nici iudei desăvîrşiţi şi nici neamuri desăvîrşite); şi aşa frămîntîndu-se, ne-au făcut aluat asemenea lor, sau asemenea creştinilor. A lăsat deci pe ceilalţi oameni, adică pe cei necredincioşi şi necinstitori de Dumnezeu, ca să-i prefacem noi creştinii în credinţa lui Hristos şi, ca un aluat ce sîntem, să-i frămîntăm pe toţi şi să-i facem aluat asemenea nouă, adică credincioşi creştini.

Acum socotiţi de cîtă osîndă sîntem noi vrednici! Apostolii, care erau atît de puţini, au întors pe cei mai mulţi din oameni la buna credinţă, iar noi care sîntem atît de mulţi, nu putem acum să întoarcem pe cei puţini necinstitori de Dumnezeu ce au mai rămas. Pentru ce? Pentru lucrurile noastre cele viclene şi pentru viaţa şi petrecerea noastră cea păgînească şi stricată; de aceea a zis dumnezeiescul Gură de Aur: „Pentru aceasta a amestecat Dumnezeu mulţimea celor ce credem Lui, ca să împărtăşim pe ceilalţi din cunoştinţa noastră (creştinească). …Că dacă 12 oameni pe toată lumea a frămîntat-o, înţelegeţi cîtă este răutatea noastră, cînd atîţia fiind, să nu putem îndrepta pe cei ce au rămas, atîtea milioane fiind noi, am fi de ajuns să se facă frămîntătura” (Omilii la Matei 46)*.

Sursa: Sfântul Nicodim AghioritulHristoitia. Bunul moral al creştinilor, Ed. Egumeniţa, pg. 37-39 via paterika

Notă: *Deci socotiţi cîtă osîndă vom lua noi creştinii, fiindcă pentru reaua noastră vieţuire, noi ne-am împuţinat, iar închinătorii de idoli [adică păgînii şi sectanţii, n.n.] şi turcii [adică musulmanii, n.n.] s-au înmulţit.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Anunțuri

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa, de praznicul Sfântului Prooroc Ilie, la Mănăstirea Vatopedi, 2 august 2013 (foto)

Această prezentare necesită JavaScript.

De praznicul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (2 august, după calendarul vechi, neîndreptat), la mănăstirea Vatopedi a avut loc o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa, unul din odoarele de mare preţ ale Vatopedului. Bucuria pelerinilor a fost îndoită pentru că Icoana Maicii Domnului Vimatarissa nu este pusă spre închinare monahilor sau pelerinilor, ea fiind aşezată de obicei pe un synthronon în altarul katholikonului. Ultima oară când vatopedinii au făcut procesiune cu Icoana Maicii Domnului Vimatarissa a fost în a treia zi de Paşte. Procesiunea a fost condusă de Starețul Efrem Vatopedinul.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa (de la paraclisier, în greceşte – vimataris) mai este numită şi Ctitoriţa (pentru că s-a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie) sau Altăriţa (fiind, precum spuneam, ţinută în Sfântul altar) este prăznuită cu mare strălucire în data de 21 ianuarie al fiecărui an.

Izvoarele vatopedine ne spun că în veacul al X-lea, în timp ce arabii fără de Dumnezeu năvăleau în mănăstire, ierodiaconul Sava, fiind paraclisier (gr.: vimataris) şi având în grijă odoarele bisericii, a izbutit ca mai întâi să ascundă această Icoană şi împreună cu ea Crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) într-o mică fântână din lăuntrul altarului, îngrijindu-se apoi să pună în faţa lor, cu evlavie, şi o lumânare aprinsă.

Arabii jefuiesc mănăstirea, iar părintele Sava este luat şi dus prizonier în Creta. După mai mulţi ani, la bătrâneţe, cu ajutorul lui Dumnezeu, el îşi recapătă libertatea şi se întoarce în Sfântul Munte la mănăstirea sa de metanie. Monahii mai tineri, care până atunci nu ştiau nimic despre comoara ascunsă, au îndepărtat lespezile şi au deschis fântâna… Cu toţii au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea încă arzând! Au fost chemaţi încă mulţi alţii să vadă cu ochii lor minunea şi să o propovăduiască pretutindenea spre slava Lui Dumnezeu şi spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu, protectoarea Sfântului Munte.

Maica Domnului să ne aibă pururea în paza sa. Amin!

Text şi foto: Laurenţiu Dumitru