“Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” (Editura Doxologia)

Viata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, Doxologia
La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria”. Ediţia este îngrijită de Arhimandrit Constantin Chirilă. Traducerea din limba engleză este realizată de Monahia Theodora Videscu şi de Constantin Fădur.

Viaţa Maicii Domnului este o pildă de trăire pentru noi toţi, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu avea să devină icoană a Bisericii reînnoite. Istorisirile redate în această carte cuprind toate evenimentele importante din vremea vieţii Maicii Domnului, de la zămislirea şi până la Adormirea ei, când a fost rdicată cu trupul la cer. Fiecare capitol al descrierii sfintei sale vieţi este văzut prin prisma Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii Patristice şi a altor scrieri vechi, apoi şi din punct de vedere al tradiţiei iconografice şi liturgice a Sfintei Biserici Ortodoxe.

Citim în volum despre petrecerea Fecioarei Maria ca pruncă, apoi ca fecioară crescută de timpuriu la Templu, despre logodna şi despre maternitatea ei încă din tinereţe. Vom afla istoria familiei ei în acele timpuri şi locuri, precum şi împrejurările în care a trăit. Autorul a încercat să cuprindă cuvintele şi faptele ei, pe care le-a închinat cu totul lui Dumnezeu. Putem contempla rolul ei minunat în întruparea lui Dumnezeu Omul, Iisus Hristos. Apoi, urmări greutăţile şi primejdiile care au urmat fugii ei în Egipt cu Pruncul Iisus, cu bătrânul Iosif şi cu tânărul Iacov. Se pune la dispoziţie în lucrarea de aproximativ 600 de pagini în format B5 o hartă a Egiptului pentru a înlesni vizualizarea geografică a locurilor şi oraşelor menţionate. Într-unul din capitole se analizează viaţa şi obiceiurile unei mame evreice , aşa cum ea vieţuia în familia ei.. Se cercetează cu atenţie şi rolul pe care l-a avut Născătoarea de Dumnezeu în vremea activităţii mesianice a Fiul ei. Apoi, se face o analiză a gândurilor, cuvintelor şi patimilor din timpul Patimilor, morţii şi învierii lui Hristos.

Se examinează statutul şi lucrarea Maicii Domnului în Biserica Primară, precum şi relaţia ei cu ucenicii Domnului, atât bărbaţi, cât şi femei. Ne sunt prezentate în carte locurile pe unde a călătorit, propovăduind Sfânta Evanghelie . Pe de altă parte ni se prezintă cum unii iudei au încercat să o defaime prin clevetiri mincinoase şi chiar au încercat să o ucidă. Sunt luate în considerare şi ultimele zile ale vieţii ei pământeşti, asupra slăvitului ei sfârşit şi a ridicării cu trupul la cer. S-a iniţiat, de asemenea, un studiu comparativ, în care se vorbeşte despre Născătoarea de Dumnezeu şi despre Biserică. S-a menţionat în volum şi rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare înaintea Fiului ei, în contextul Sfintei Tradiţii Ortodoxe.

Vă invit la lectură deoarece consider a fi important ca noi creştinii ortodocşi să cunoaştem şi să cercetăm viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , care, după Fiul ei, Iisus Hristos a avut o înrăurire atât de profundă asupra tuturor celor cereşti şi pământeşti.

Cartea „Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria” poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.

Sursa: Editura Doxologia

pemptousia05

Posted on 22 August 2013, in Cărți, Maica Domnului, Texte duhovnicești and tagged , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: