Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” de la Xenofont

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni "Hodigitria" de la Xenofont, Sfântul Munte Athos

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni „Hodigitria” de la Xenofont, Sfântul Munte Athos

Călăuzitoare a noastră la limanul darurilor dumnezeieşti,
Ca o Făclie străluceşti în pustiul vieţuirii noastre pământeşti,
Ridică mâinile Tale la rugăciune şi opreşte căderea noastră,
Ca totdeauna cu îngerii să Îţi aducem Ţie cântare luminoasă! 

(Tropar la Icoana Maicii Domnului Hodighitria)

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” (Îndrumătoarea) este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate în Sfântul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc „hodigos”, care înseamnă „călăuză”, ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”. Mănăstirea Xenofont este una dintre marile mănăstiri athonite din Sfântul Munte Athos.

Mănăstirea Xenofont păstrează, cu mare evlavie şi bucurie, trei mari icoane făcătoare de minuni: icoana Maicii Domnului numită „Hodighitria”, adică „Îndrumătoarea”, icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Xenofont

„Hodighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă, ca spre Acela de care să ascultăm şi pe care să-L iubim. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia, adică vestea cea bună adusă lumii prin venirea Sa.

Prima astfel de icoană se spune că a fost zugravită de Sfântul Apostol Luca, încă din vremea în care Maica Domnului trăia. Se spune că, văzând icoana, Maica Domnului a binecuvântat-o. Mai apoi, Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia, unui anume Teofil, împreună cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). După moartea acestui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim, iar de aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezata în Manastirea Hodegon.

În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşează în Biserica Sfântul Petru. Copii transmise după aceasta icoană se crede că sunt păstrate până azi. O astfel de icoană, chiar una dintre cele mai vechi, este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont. Potrivit tradiţiei locului, aceasta este chiar una dintre mai multele icoane zugrăvite de Sfântul Apostol Luca.

La sfârşitul Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea „Pe Tine te mărim”, citim următorul tropar: „Mută să fie gura păgânilor, care nu se închină icoanei tale celei zugrăvite de Sfântul Apostol Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoarea”

Sursa: ortodoxia.md

***

Ceea Ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai Tu ai purtat în pântecele Tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele Tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Bucură-Te, Vistierie a înţelepciunii celei de sus, Care pe toţi îi luminezi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Nu ne uita nici pe noi, cei ce suntem cu totul întunecaţi la minte şi avem trebuinţă de povăţuire în lupta pentru lepădarea patimilor stricătoare de suflet.

Bucură-Te, Norule Cel luminos al rugăciunii, Care cu ploaia milostivirii Tale adăpi pământul inimilor noastre şi îl faci roditor de gânduri dumnezeieşti. Către Tine alergăm cu dorire ca la Un Liman binecuvântat, ca să ne dăruieşti nouă ale Tale îndurări spre a afla şi noi lumina nepătimirii.

Bucură-Te, Porumbiţă a tainelor Duhului, Care cu aripile dragostei şi smereniei ai ajuns la înălţimile dumnezeieşti şi acolo cu cântări minunate ai îndulcit auzul cetelor îngereşti. Inimile noastre mute din pricina păcatelor le răneşte cu gândul iubirii de înţelepciune ca să viersuiască minunat întru lauda virtuţilor Tale.

Bucură-Te, Oglindă sfinţită a păcii, Ceea Ce aduci la tronul Treimii jertfa rugăciunilor Tale, ca să ne curăţim noi de toată întinăciunea sufletului şi a trupului şi dulce să cântăm cu îngerii ,,Aliluia!”, Celui Ce sărăcia lui Adam a cercetat şi ne-a scos pe noi din groapa morţii în care alunecasem prin păcat.

Bucură-Te, Bucuria drepţilor şi Izvorul înţelepciunii Cel contemplat de ochii îngereşti, poartă-ne şi pe noi deasupra valurilor ispitelor şi sub acoperământul Tău ne primeşte totdeauna, ca să-Ţi cântăm: Bucură-Te, bucură-Te, Îndrumătoarea monahilor pe calea desăvârşirii şi Mângâierea celor ce se ostenesc pe calea nevoinţelor duhovniceşti, Mireasă nenuntită şi Nădejdea mântuirii noastre!

pemptousia05

Posted on 11 August 2013, in 16. Mănăstirea Xenofont, Hodighitria, Maica Domnului, Rugăciuni and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. Icoana MD de la Man. Sf. Xenofont Mt Athos este sora cu cea de la Man. Mihai Voda Bucuresti.

    Sarbatoarea icoanei (facatoare de minuni) “Odighitria” de la Minastirea Mihai Voda Bucuresti – 21 ianuarie.

    [lângă Metrou Izvor (Springtime si BCR Izvor), Str. Sapientzei, Nr. 4]

    Biserica e deschisa todaata ziua.

    Pe 20 ianuarie e slujba de inaintepraznuire de la 17-21. Biserica fiind deschisa de la ora 16.

    In fiecare luni de la ora 17.00 (vara de la ora 18.00) este slujba Paraclisului Maicii Domnului (inchinata icoanei minunate de aici).

    Icoana minunata se afla la iconostasul din stg (din fata catapetesmei).

    Icoana [facatoare de minuni] “Odighitria” originala, pictata de Sf Ap Luca s-ar afla la Biserica “Sf Irina” din Constantinopol.
    Pt a multumi Maicii Domnului [sub/in acest aspect al Ei] pt ajutorul dat in imprejurari ingrozitoare pt cetatea Constantinopolului [i-a scapat de o navalire ucigasa], s-a compus Imnul Acatist “Aparatoare Doamna” (din Acatistul “Bunei Vestiri” de ex.).
    O copie (si ea facatoare de minuni) a ajuns la Minastirea Vatoped Mt Athos, de aici la Minastirea Sf Xenofont Mt Athos, iar o copie (facatoare de minuni si ea) dupa aceasta copie (de la Vatoped, apoi Xenofont) a ajuns, prin Minastirea Rusicon/Sf Pantelimon Mt Athos in Romania, fiind icoana de la Minastirea Mihai Voda (cca 1666).
    Unii specialisti spun ca dateaza de la cca1450, fiind, de fapt, prima copie dupa originalul Sf Luca.

    http://bdi2.wordpress.com/2010/11/30/manastirea-mihai-voda-din-bucuresti/

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (11.08.2013): Au inceput sa recunoasca – VACCINURILE PROVOACA AUTISM. In caz ca cineva avea dubii – BUDDHA E IN IAD. „Stimati ierarhi, opriti inchizitia! Temeti-va de Domnul!” – apel al ierom. Petru Pruteanu | Saccs

  2. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (11.08.2013): Au inceput sa recunoasca – VACCINURILE PROVOACA AUTISM. In caz ca cineva avea dubii – BUDDHA E IN IAD. „Stimati ierarhi, opriti inchizitia! Temeti-va de Domnul!” – apel al ierom. Petru Pruteanu | Saccs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: