„O noapte în pustia Sfântului Munte” a Mitropolitului Ierothei Vlahos, ediția a V-a, revăzută și adăugită

Mia_Vradia_Roumanika_Ekdosi_5-v2

O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE

– CONVORBIRE CU UN PUSTNIC DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Notă introductivă: Această nouă ediție românească (a 5-a), îngrijită de Radu Hagiu, este complet revăzută după originalul grecesc, adăugită (din ediţiile anterioare lipseau anumite pasaje) şi cu o prefaţă a autorului pentru ediţia românească, în care desluşeşte taina «pustnicului din noaptea Sfântului Munte».

Redăm în cele ce urmează câteva cuvinte lămuritoare ale autorului şi ale unor cunoscuţi părinţi duhovniceşti ai zilelor noastre – Părintele Efrem Katunakiotul, Părintele Porfirie Kavsokalivitul, Părintele Theoclit Dionisiatul, Părintele Sofronie de la Essex, Părintele Gheorghie Grigoriatul – despre această carte.

* * *

Rugăciunea lui Iisus, adică rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă,” m’a preocupat din fragedă copilărie. Încă de pe când aveam 4-5 ani, mama mea m’a dus la un spital din ţinutul natal, ca să primesc blagoslovenia unui nevoitor bolnav, internat acolo. Acela m’a binecuvântat şi mi-a spus să rostesc Rugăciunea nu doar o singură dată, căci nimeni nu se poate sătura dintr’o îmbucătură. Sânt mişcat când îmi amintesc că, la acea vârstă mică, un nevoitor m’a blagoslovit şi m’a îndemnat să mă rog cu Rugăciunea lui Iisus. Este o dulce amintire din copilărie şi sânt recunoscător mamei mele, care m’a aşezat pe această cale.

Mai apoi, am început să fiu cu adevărat interesat de această lucrare duhovnicească pe când, ca student al Facultăţii de Theologie din Thessalonic, citeam învăţătura Sfântului Grigórie Palamà despre sfânta liniştire (isihasm), despre rugăciunea neîncetată şi întreaga ei theologie, şi după aceea pe când, vizitând Sfântul Munte în anii 1960, auzeam monahii vorbind despre Rugăciune.

Ajuns cleric, în anii 1970 am studiat multe texte ale vechilor şi mai noilor Părinţi despre această sfântă lucrare, iar studiul acesta sporea dragostea mea pentru rugăciune. Peregrinam în vremea aceea pe la schiturile şi colibele din pustia Sfântului Munte, ca să aud învăţătura părinţilor în viaţă despre Rugăciune. Atmosfera chiliilor, mediul pustiei, drumurile îndelungate, privegherile de toată noaptea şi cuvântul umilincios al părinţilor mă călăuzeau încet-încet către adâncul tainic al Sfântului Munte şi auzeam bătaia inimii acestuia – rugăciunea neîncetată către Dumnezeu. Dau slavă lui Dumnezeu că mi-a dăruit acest dor de a căuta „mădulare vii” şi nu de a cerceta bibliotecile, podoabele şi muzeele sfintelor mănăstiri.

Astfel, am discutat pe tema rugăciunii, într’o atmosferă de zdrobire a inimii, cu cuvioşii stareţi Efrém Katunakiotul, Paísie Aghioritul, Efrém Filotheitul, Theoclit Dionisiatul, cu mulţi monahi de la Nea Skiti, de la Aghia Anna şi din Katunakia, dar şi cu mulţi monahi din chinovii, nevoitori ai rugăciunii minţii şi inimii. Au fost dăţi când stăteam săptămâni întregi în Sfântul Munte şi-l întrebam pe oricare monah pe care-l găseam numai despre Rugăciune. Iar ei îmi umpleau inima de sfinţite cercări duhovniceşti.

Toate acestea, împreună cu întâlnirea şi legătura cu Stareţul Sofrónie (Saharov) şi cu Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioán Înainte-Mergătorul din Essex, Anglia, unde am văzut înfăptuită Rugăciunea ca slujbă şi chip de viaţă, unită cu theologia, cu pocăinţa şi cu dumnezeiasca împărtăşanie, mi-au aprins dragostea pentru Rugăciunea lui Iisus – care este temelia vieţii isihaste şi rugăciunea neîncetată a Bisericii, de vreme ce la fiecare ectenie a preotului poporul răspunde cu „Doamne, miluieşte.” Totodată, în Evanghelii vedem că această rugă i-o adresau lui Hristos orbii, leproşii, femeia hananeancă ş.c.l. Astfel, cel ce îşi simte neputinţa duhovnicească cere de la Dumnezeu milă.

Când am ajuns duhovnic, în 1973, i-am învăţat pe cei dintâi fii duhovniceşti ai mei să se nevoiască cu Rugăciunea. Unii dintre ei mi-au cerut să scriu într’o formă simplă un text, ca ajutor, şi astfel am aşternut pe hârtie convorbirea de faţă. Igumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigórie, Părintele Gheórghie (Kapsanis), care mă primea întotdeauna cu multă dragoste şi bunătate, m’a îndemnat să o public şi, bineînţeles, a scris predoslovia cărţii. Am publicat cartea fără să-mi trec numele, fiindcă simţeam greutatea lucrării. De atunci, această carte a cunoscut nenumărate ediţii în greacă (21 la număr) şi s’a tradus în aproape douăzeci de limbi. Cartea a circulat şi a fost citită de mulţi, care s’au folosit, şi Dumnezeu a binecuvântat în multe feluri. Mă bucur că scriu cuvântul înainte al celei de-a cincea ediţii în limba română a acestei cărţi, apărută la Editura Predania, fiindcă simt foarte multă dragoste faţă de marele isihast Cuviosul Paísie Velicikovski, Stareţul Mănăstirii Neamţ din Moldova, care ardea după tradiţia isihastă, o trăia, o învăţa şi o preda miilor de ucenici ai săi. Cu smerenie, cer rugăciunile sale. Dau slavă lui Dumnezeu că m’a învrednicit să vizitez, ca smerit închinător, mănăstirile unde a trăit şi i-a dăscălit pe alţii.

(Din Cuvântul înainte al autorului la a cincea ediţie în limba română a cărţii „O noapte în pustia Sfântului Munte”)

* * *

hierotheosAm fost un smerit închinător al Sfântului Munte din vremea studenţiei mele, din 1965, dar de când am ajuns cleric, în 1971, am mers de cel puţin trei ori în fiecare an. Cercetam mănăstiri, schituri, chilii, pustietăţi, căutând hrană duhovnicească.

După ieşirea din Sfântul Munte, în toamna lui 1977, am scris cartea O noapte în pustia Sfântului Munte, în care am înfăţişat învăţăturile dobândite despre rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. În anii petrecuţi în Athos am trăit neîncetat în acest şuvoi al Rugăciunii, am ascultat şi am citit multe despre ea. Cartea a apărut anonim în primăvara lui 1978, iscălită cu iniţialele A.I.V. (Arhimandrit Ierothei Vlahos), deoarece socoteam că nimic din ea nu era de la mine – eu eram un simplu purtător şi scriitor ale acestei duhovniceşti lucrări. Părintele Arhimandrit Gheorghie (Kapsanis), igumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriu, scria în predoslovia cărţii: „Domnul cel iubitor de oameni, Care dăruieşte ceea ce cu adevărat doreşte inima, a dăruit şi lui A.I.V. harul Său, pentru a iubi şi a simţi cu duhovnicească simţire Sfântul Munte şi pentru a auzi bătaia tainică a inimii sale – nimic altceva decât rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pre mine, păcătosul.» A stat de vorbă cu Stareţi sfinţi, a primit binecuvântarea lor, a ascultat cuvintele vieţii veşnice, iar acum, din dragoste pentru fraţii săi, le dăruieşte din roadele inimii sale.” (…)

În 1978, de Paşti, am vizitat iarăşi Sfântul Munte. Una din treptele fundamentale ale creşterii mele duhovniceşti din acel an a fost întâlnirea cu Părintele Theoclit Dionisiatul, un om de convorbiri duhovniceşti, un neîntrecut mânuitor al cuvântului şi cunoscător al înţelepciunii patristice, un însemnat chip al Sfântului Munte. Fusese înştiinţat că în spatele iniţialelor A.I.V. de pe cartea O noapte în pustia Sfântului Munte mă aflam eu şi, de cum m’a văzut, mi-a zis: „Tu eşti făptaşul!” M’am făcut că nu pricep, dar era cu neputinţă să stăruiesc şi să mă împotrivesc cuvintelor sale. M’a întrebat: „Cine este acel pustnic cu care ai vorbit? Sunt mulţi isihaşti în Sfântul Munte (şi mi-a înşirat câteva nume!), dar ei nu cunosc buddhismul aşa cum scrii în carte. Şi răspunsurile pe tema Rugăciunii minţii sânt deosebite!” Apoi, fără să-mi aştepte răspunsul, a urmat: „Mi-am zis că acest pustnic cu care ai vorbit este Părintele Sofronie, aflat acum la Essex, cel ce a cunoscut meditaţia orientală şi raţionalismul impersonal, dar şi Rugăciunea minţii. El are atât experienţă, cât şi educaţie, şi poate scrie despre isihasm.” L-am ascultat tăcut, fără să încuviinţez sau să tăgăduiesc.

M’a întrebat dacă l-am întâlnit cu adevărat pe Părintele Sofronie. Bineînţeles, i-am răspuns că da şi i-am povestit despre întâlnirile noastre. Atunci, Părintele Theoclit a început să rostească cuvinte de laudă despre Părintele Sofronie, după care s-a oprit şi m’a întrebat cu nevinovăţia unui copilaş: „A văzut Părintele Sofronie Lumina nezidită?” I-am spus: „Părinte, aveţi cercare şi înţelegeţi acestea. Citind cartea scrisă de Părintele Sofronie despre Cuviosul Siluan, negreşit aţi înţeles că a văzut Lumina – pentru că, pe de o parte, n’ar fi putut tâlcui altfel personalitatea Cuviosului Siluan, iar, pe de altă parte, n’ar fi putut aşterne în scris teme de o asemenea adâncime, cu atâta limpezime.” El a încuviinţat răspunsul meu, adăugând: „Dacă este astăzi un isihast ce-a trăit în adâncul predaniilor dreptslăvitoare şi care, mai mult, poate şi să le exprime în comparaţie cu alte tradiţii – acesta este doar Părintele Sofronie.”

După Părintele Theoclit, l-am cercetat pe pururea-pomenitul Părinte Efrem Katunakiotul. De la Nea Skiti, am urcat cărarea mea mult-iubită, pe care suiam în fiecare an către Aghia Anna, şi de acolo la Katunakia. L-am găsit pe Părintele Efrem la liniştire, în pace. Mi-a zis că unii îi spuseseră să nu mă mai primească, fiindcă socoteau că am publicat fără îngăduinţă convorbirile purtate cu el. Părintele însă mi-a zis: „Îţi voi spune şi mai multe, ca să le pui în ediţia a doua a cărţii!” Îmi amintesc că mi-a relatat două experienţe ale sale. Una se referea la legătura dintre lacrimi şi vederea neziditei Lumini. O altă experienţă era despre vederea Luminii Sfintei Treimi, care l-a cercetat într-o seară.(…)

L-am întrebat despre Cuviosul Gheron Iosif, cel ce îi făcuse începutul în lucrarea Rugăciunii minţii. Mi-a vorbit mult despre acel isihast binecuvântat. Ceea ce m-a impresionat a fost fraza: „Lângă acest binecuvântat Părinte, când săvârşeam Dumnezeiasca Liturghie în coliba mea, mă săturam de har.”

Mi-a mărturisit cinstea şi preţuirea avute faţă de Părintele Sofronie, clădite din ceea ce auzise despre dânsul şi pe care le avea vii în inima sa.(…)

Întâia ediţie a cărţii O noapte în pustia Sfântului Munte s’a publicat în vara anului 1978, aşa cum am amintit, şi a ajuns la Părintele Sofronie înainte ca eu să vizitez pentru a doua oară Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

Când l-am întâlnit, am fost foarte stânjenit şi ruşinat la gândul că un aşa mare isihast şi theolog a citit cartea scrisă de un prunc în viaţa duhovnicească – carte scrisă tocmai despre Rugăciunea minţii! El mi-a înţeles stânjeneala şi, pentru a mă îmbărbăta, mi-a zis că este un best-seller, deoarece aflase că întâia ediţie s’a epuizat în doar câteva săptămâni. Mi-a vorbit apoi despre buna viziune duhovnicească a cărţii, dar mi-a făcut şi câteva observaţii.

A spus că îi este teamă pentru mine, şi l-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că îi este teamă din punct de vedere duhovnicesc, deoarece diavolul mă va pizmui şi mult mă va război. Deoarece pusesem în întâia ediţie a cărţii fotografia Peşterii Sfintei Treimi din vecinătatea Mănăstirii Sfântului Pavel, unde a vieţuit Părintele Sofronie pentru o vreme, şi am scris dedesubt că această peşteră s’a făcut un nou Thavor şi aici a trăit un nou Moisì, un văzător contemporan al Luminii, el mi-a spus foarte direct: „Asta a fost o prostie!” Părintele mi-a zis că, atunci când a văzut fotografia şi explicaţia ei, l-a cuprins frica şi m’a sfătuit să o scot din ediţia a doua – ceea ce am şi făcut!

Trebuie spus aici că mulţi au încercat să descopere cine este pustnicul isihast cu care am vorbit despre Rugăciune – convorbire transpusă în această carte. Personal am simţit o adâncă uimire pentru că mulţi cititori au atribuit cuvintele mai multor nevoitori contemporani. Părintele Efrem Katunakiotul mi-a spus că le răspundea tuturor celor ce veneau la dânsul spunându-i că el este acel monah (deoarece cartea avea legătură cu tot ceea ce spunea şi el): „Nu-l mai căutaţi pe pustnic! Încercaţi doar să înfăptuiţi ceea ce vă învaţă. Citiţi cartea şi urmaţi cele scrise în ea – este o mină duhovnicească!” Părintele Porfirie Kavsokalivitul mi-a telefonat ca să mă întrebe: „Am vorbit noi vreodată, Părinte Ierothei, despre subiectele astea? Pentru că toţi aceia care citesc cartea îmi spun că cele din ea seamănă cu învăţăturile mele!” Părintele Theoclit Dionisiatul mi-a spus că le răspundea celor ce-l întrebau dacă ştie cine este pustnicul din carte că-i Părintele Sofronie – cel ce cunoştea din cercare buddhismul, filosofia stoică şi celelalte teme din carte.

Tot Părintele Theoclit Dionisiatul, într’o scrisoare mult mai târzie a sa (de Paştile 1995), îmi scria: „O propunere: nu va avea cu nimic de suferit prestigiul cărţii O noapte în pustia Sfântului Munte dacă în noua ediţie vei scrie în continuarea cuvântului de început: «Acum, că a adormit întru Domnul marele theolog Rus Sofronie Ieromonahul, simt nevoia să dezvălui că această carte nu este roada unei singure nopţi petrecute în Sfântul Munte, ci a două nopţi: cea dintâi petrecută în Sfântul Munte şi cea de-a doua la Essex». Părerea mea este că s’ar putea scrie, sub O noapte în pustia Sfântului Munte, subtitlul …şi încă o noapte la Essex, cu Stareţul Sofronie.

Eu am dat slavă lui Dumnezeu auzind toate acestea. Prin faptul că convorbirea din carte era atribuită mai multor pustnici şi trăitori duhovniceşti contemporani, de mare înălţime duhovnicească, se vădea că toate cele din carte exprimau trăirea întregii Biserici.

(Din cartea Mitropolitului Ierothei al Nafpaktei, „Cunosc un om în Hristos”)

Cartea poate fi achizionată online accesând linkul: http://www.librariasophia.ro/carti-O-noapte-in-pustia-Sfantului-Munte-Convorbire-cu-un-pustnic-despre-rugaciunea-lui-Iisus-Hierotheos-Vlachos-mitrop-so-2358.html

Posted on 9 Aprilie 2013, in Cărți, Știri / Anunțuri, Texte duhovnicești and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: