Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte

athos

Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu

Muntele Athos, un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

Binecuvintează părinte!

„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”

Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?

„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”

Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.

„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”

Părinte, este postul un scop în sine?

„Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”

Când a apărut postul?

„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”

Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?

„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”

Părinte, este postul o necesitate?

„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”

Ce?

„Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”

Atunci care este scopul postului?

„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”

Cum ar trebui să postim?

„Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”

Cum ne mușcăm și devorăm frații?

„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”

Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.

„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

Traducere şi adaptare: Lucian Filip
Sursa: johnsanidopoulos.com via doxologia

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Posted on 22 Martie 2013, in Texte duhovnicești and tagged , , , . Bookmark the permalink. 11 comentarii.

  1. Marlena Mihai

    Va multumesc din suflet pentru mininatele dv. postsri de care are mare nevoie sufletul meu pacatos. Post binecuvantat va doresc.DOAMNE AJUTA-NE !

    ________________________________

  2. fffffffff frumos doamne ajuta la toata lumea sa l poata tine ca tare e bn

  3. Doamne, da-ne noua darul sfintei Tale smerenii !

    „Smerenia este lumina intru care noi putem vedea Lumina: pe Dumnezeu Insusi. Fiindca nu celui indestulat i se arata Dumnezeu, ci sufletului smerit. Sufletul omului smerit este asemenea marii: daca aruncam o piatra in mare, aceasta tulbura pentru o clipa suprafata apei, apoi cade in adancuri. In felul acesta sunt inghitite necazurile in sufletul omului smerit, caci este cu el puterea lui Dumnezeu. „

  4. Ma ajuta aceste randuri, multumesc Lui Dumnezeu pentru aceste minti pe care le-a dat printre noi! Doamne Ajuta si post binecuvantat!

  5. multumesc!

    ________________________________

  6. Aceasta e o postare actuală pentru creştinii ortodocşi pe parcursul întregii lor vieţi. Explicaţiile Părintelui duhovnicesc aduse aici scot la lumină atâtea binefaceri ale postului, că devine imposibil să nu-ţi sileşti voinţa de a posti cu adevărat. Şi încă te face sensibil la cele folositoare însuşi stilul în care Domnul Laurenţiu Dumitru reprezintă lucrurile. Mulţumim lui Dumnezeu pentru harul cu care l-a înzestrat!

    • Dna Ana Sofroni, iertare, textul nu-mi aparține, nici măcar întrebările. Este un text preluat, după cum e precizat la final.

      • Cer iertare, Domnule Laurenţiu Dumitru, nu am fost atentă la sursa materialului, indicată în final. Totuşi stilul în care sunt prezentate postările pe blog-ul Dvs. e unul deosebit şi evident că aici meritul Vă aparţine. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru munca ce o depuneţi întru iluminarea duhovnicească a creştinilor noştri. Doamne ajută!

  7. Cosmin Melusica

    Adevarat, ca sa ti post trebuie sa te abti de la toate cele rele, nu numai de a mancare! Doamne ajuta-ne pe noi cei pacatosi!

  8. Postul imblinzeste omenirea il face pe om mai bun se indreapta catre bunul Dumnezeu merge in aceiasi turma nu va mai fi o oaie ratacita Ma rog la bunul Dumnezeu sa intimpin aceasta mare sarbatoare , cu multa credinta si evlavie sa am multa rabdare si sa primesc sarbatorile Sfintului Paste cu multa smerenie Asa sa-mi ajute TATAL CERESC in noaptea de inviere .Doamne ai grija de mine sa nu ma las ca pe o oaie ratacita .

  1. Pingback: Dialog despre post cu un călugăr din Sfântul Munte | cautandadevarul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: