Daily Archives: 4 ianuarie 2013

Cuvintele Bătrânilor: Scurtă biografie a Părinţilor pomeniți în carte

cuvintele-batranilor-carteScurtă biografie a Părinţilor pomeniți în cartea Cuvintele Bătrânilor

Amfilohie (Makris), Bătrânul din Patmos (1889-1970). Născut la Patmos. La vârsta de 16 ani devine ucenic în Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul. În 1935 a fost ales stareţ. A desfăşurat o deosebită misiune duhovnicească şi socială.

Antim (Vaguianos), Bătrânul din Chios (1869-1960). Originar din satul Livadia de Chios. Va lucra cu sârg la leprozeria din Chios care din “loc de suferinţă” se va transforma în “rai”. A fost întemeietorul şi duhovnicul mănăstirii de maici Maica Domnului Grabnic Ajutătoare din Chios. Biserica Greciei l-a canonizat în 1992.

Daniel (Dimitriadis), Bătrânul din Katounakia Muntelui Athos (1846-1929). Născut la Smirna. Ardea de dorul vieţii călugăreşti încă din copilărie. A fost o mare personalitate athonită. A scris cărţi şi a pictat icoane.

Epifanie (Théodoropoulos), Bătrânul din Athena (1930-1989). Născut la Vournazi, sat din Messina. Om cu vocaţie preoţească, însetat de a învăţa şi cu înţelepciune de bătrân din copilărie. A fost un preot trăitor în anonimat şi un scriitor celebru. Iubea în mod deosebit canoanele Bisericii, pe care le medita şi le respecta. A refuzat să fie episcop. A fost duhovnicul multor oameni şi a întemeiat Mănăstirea Maicii Domnului din Trizina.

Eusebiu (Matthopoulos), Bătrânul misionar (1849-1929). Originar din satul Melissopetra, provincia Gortynia. A fost tuns în monahism foarte de tânăr şi a avut o intensă activitate predicatorială. A făcut multe călătorii misionare, a scris numeroase cărţi şi a fost întemeietorul Frăţiei de teologi Zoi.

Gavriil (Kazasis), Bătrânul athonit (1886-1983). S-a născut în satul Messenikola din provincia Karaditsa. În 1910 vine la Sfântul Munte, unde a ajuns stareţul Mănăstirii Dyonisiou. Autodidact, scriitor, a fost un duhovnic renumit şi foarte activ, la Muntele Athos.

Gheorghe (Karslidis), Bătrânul din Drama (1901-1959). Originar din satul Arguiroupoli din Pont. Vine în 1929 în Grecia, unde, după mai multe mutări, se va stabili aproape de biserica Sfinţii Arhangheli din Drama. În 1934, a construi Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, unde şi-a petrecut restul vieţii.

Iacob (Tsalikis), Bătrânul din Eubea (1920-1991). S-a născut în Eubea, unde s-a nevoit în Mănăstirea Sfântul David. A fost un mare Bătrân, cu vădite semne de sfinţenie.

Ieronim (Apostolidis), Bătrânul din Eghina (1883-1966). Originar din Guelveri, Capadocia, va veni în 1922 în Grecia. Avea harul vorbirii. A dus o viaţă isihastă şi i-a întărit pe mulţi cu sfaturile sale duhovniceşti.

Ioil (Iannakopoulos), Bătrânul din Kalamata (1901-1966). Născut în satul Petaldi, din provincia Messina. Tuns călugăr în 1924, hirotonit diacon, şi apoi preot. A fost dascăl în învăţământul secundar. Activitatea sa pastorală consta în scriere de cărţi. În 1964 a restaurat Mănăstirea Prorocului Ioil din Kalamata, fiind considerat întemeietor al acesteia.

Iosif Isihastul de la Sfântul Munte (†1959). Originar din Paros. La 23 de ani începe să citească cărţile Părinţilor, şi se naşte în el dragostea de isihie, de asceză şi de rugăciune. A fost un adevărat călugăr athonit, un isihast auster, un om dedicat Rugăciunii lui Iisus, credincios programului său duhovnicesc. Numeroşi călugări contemporani din Athos sunt ucenicii duhovniceşti ai Bătrânului Iosif.

Porfirie (Bairaktaris), Bătrânul din Attica (1906-1991). Originar din satul Sfântul Ioan din Karistra, Eubeea. Pleacă foarte de tânăr la Sfântul Munte, dar o boală gravă l-a constrâns să revină în Eubeea. Timp de 33 de ani a fost duhovnicul paraclisului Sfântul Gherasim, al policlinicii din Athena. În 1973, a fost numit duhovnicul Bisericii Sfântul Nicolae la Callissia în Pendeli. A fost întemeietorul şi duhovnicul Mănăstirii Schimbarea la Faţă din satul Milessi, provincia Malakassa, aproape de Oropo. În 1991, s-a reîntors la Schitul Kapsokalyvia din Muntele Athos, unde moare. Este cunoscut prin sfinţenia sa şi mai ales prin harisma clarviziunii.

Filotei (Zervakos), Bătrânul din Paros (1884-1980). S-a născut la Pakia, în Laconia. Este tuns călugăr în 1907, iar în 1912 hirotonit preot. A editat mai multe reviste misionare. A fost un apărător al tradiţiilor, un scriitor devotat şi un duhovnic plin de experienţă.

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Reclame

Cuvintele Bătrânilor: Teme diverse (despre moarte, suflet, iubirea de arginți, oamenii contemporani, Ortodoxie și înfruntarea ereticilor, natură, harul actual)

cuvintele-batranilor-carteXVIII. Teme diverse

a) Despre moarte

1. Bătrânul Filotei spunea că în această viaţă trecătoare omul trece prin diverse încercări şi trebuie să-şi întărească credinţa în Dumnezeu: “Viaţa aceasta trecătoare se aseamănă cu o mare şi noi, oamenii, cu nişte vaporaşe. Vapoarele care umblă pe mare nu întâlnesc doar calm, ci adesea vânturi puternice şi mari furtuni, fiind în pericol. Noi de asemenea, când vâslim pe marea acestei vieţi trecătoare, întâlnim adesea vânturi puternice şi furtuni mari: certuri, ispite, boli, suferinţe, chinuri, prigoniri şi pericole diverse. Dar nu trebuie să ne pierdem curajul. Să fim veghetori în credinţă. Şi dacă, ca oameni slabi şi cu puţină credinţă, ne pierdem curajul în pericole, să facem ca şi Petru şi să-L chemăm pe Hristos: El ne va întinde mâna şi ne va salva.

2. Bătrânii înfruntau moartea cu mare curaj şi cu o profundă credinţă în viaţa veşnică. Ceea ce spunea Bătrânul Gheorghe, simţindu-şi foarte aproape sfârşitul vieţii, este foarte interesant: “Trebuie să plec, este voia lui Dumnezeu să plec, căci păcatul s-a înmulţit. Lumea se bălăceşte în mocirla păcatului şi nu-şi dă seama. Aceasta mă oboseşte. Trebuie să plec, dar mi-e milă de pomii pe care i-am plantat în grădină, căci sunt încă mici şi slabi. N-au avut timp să crească şi să devină arbori cu trunchi puternic şi, la prima bătaie de vânt, se îndoaie. Am adunat o turmă de oi; eu le sunt păstorul şi am datoria să le fac să fie aşa cum aş vrea. Dar când voi pleca, turma mea se va risipi. O seamă de oi vor rămâne în staulul meu, dar destule vor fugi şi se vor rătăci. Oi străine vor veni în staulul meu; ele vor fi învăţate de către oile mele credincioase şi nu se vor încovoia niciodată. Altă dată el le zicea fiilor săi duhovniceşti: “Nu vă fie teamă, căci, toţi vom părăsi lumea. Noi suntem călători. Am venit pe pământ pentru a ne arăta faptele noastre şi apoi plecăm la cer.”

3. Bătrânul Daniel zicea despre aducerea aminte de moarte: “Când mă gândesc la moarte, calc în picioare mândria mea, înţeleg că sunt nimic; înţeleg că bucuria, onoarea, dorinţele, sunt deşarte şi singură smerita cunoaştere de mine însumi, dragostea faţă de semeni şi alte sentimente asemănătoare mă vor ajuta în ceasul plecării mele. Dar când părăsesc aducerea aminte de moarte, partea raţională, partea concupiscibilă şi partea pasională a sufletului meu sunt pline de «gânduri» străine şi contradictorii, şi devin de râs pentru oameni şi pentru diavoli.”

4. Unei femei care l-a întrebat dacă-i păcat să-ţi doreşti moartea, Bătrânul Ioil i-a răspuns: “Dacă doreşti să mori pentru a scăpa de suferinţă, cu siguranţă este un păcat, căci este ca şi cum ai murmura contra lui Dumnezeu, Care îngăduie suferinţele tale. Dar dacă voieşti să mori pentru a nu mai păcătui şi a nu-L supăra pe Dumnezeu prin păcatele tale, nu-i de tot un păcat. Mai mult, dacă doreşti să mori pentru că nu mai suporţi să mai fii despărţită de Dumnezeu şi doreşti să-L întâlneşti cât mai repede, dorinţa ta este de trei ori binecuvântată!”

5. A fost întrebat Bătrânul Amfilohie dacă se teme de moarte şi el a răspuns: “Nu mă tem de moarte, nu pentru faptele mele, ci pentru că cred în mila lui Dumnezeu.”

6. Bătrânul Amfilohie zicea: “Prin harul lui Dumnezeu, omul a reuşit să urce duhovniceşte, se schimbă, devine un alt om, şi frica îl părăseşte. Nu se mai teme de moarte şi consideră viaţa actuală, ori cât de bună ar fi, ca o robie.”

b) Despre suflet

1. Bătrânul Porfirie a urmat câteva cursuri de psihiatrie la universitate pentru a-şi clarifica îndoielile: “Cum se poate să existe psihiatri care nu cred în existenţa sufletului? Şi a tras următoarea concluzie: Psihiatri şi psihologii se aseamănă cu orbii care se sforţează să înţeleagă lucrurile din jur, pipăindu-le. Sufletul este o realitate foarte tainică şi singur Dumnezeu îl cunoaşte.”

2. Bătrânul Ioil zicea: “Sufletul are o valoare infinită, lucrul acesta-i evident. Când vrem să spălăm o pânză, nu vom folosi niciodată un săpun mai scump ca pânza. Săpunul trebuie să fie mai puţin scump, sau la rigoare, de aceeaşi valoare ca pânza. Cu ce este spălat şi curăţit sufletul nostru? Cu sângele lui Hristos! Şi care este valoarea sângelui lui Hristos? Infinită! Rezultă că sufletul nostru care este curăţit cu sângele lui Hristos are o valoare infinită.”

c) Iubirea de arginţi

Bătrânul Porfirie spunea: “Faptul că vom merge în Rai sau în iad, nu depinde dacă avem bani mulţi sau puţini, ci de felul în care i-am întrebuinţat. Banii, proprietăţile şi toate bunurile materiale nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Noi n-avem decât să le gestionăm şi trebuie să ştim că Dumnezeu ne va cere socoteală de felul în care am dispus de bunuri: după voia Sa ori nu.”

d) Oamenii contemporani

1. “Oamenii de astăzi, zicea Bătrânul Filotei, sunt neînfrânaţi. Cai fără frâu, şi preoţi, şi popor se afundă în păcate. Nu se gândesc nici la moarte, nici la judecată, nici la răsplată, la nimic! Sunt interesaţi doar de bunuri, de trup, de plăceri şi de onoruri. Rari sunt cei ce au adevărate interese duhovniceşti, şi totuşi pentru aceştia puţini, Dumnezeu nu distruge lumea.”

2. “Oamenii din lume mă obosesc, spunea Bătrânul Amfilohie, căci ceea ce au înmagazinat în ei cade peste mine ca un curent electric.”

3. Bătrânul Porfirie zicea: “În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect este să nu te intereseze dacă alţii te iubesc sau nu, ci dacă tu Îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. În felul acesta îţi va fi plin sufletul.”

4. Gheorghe, Bătrânul din Drama, zicea despre oamenii contemporani: “Lumea s-a depărtat de nevinovăţie şi de bunătate. În fiecare zi ea înclină mai mult spre rău. Cu cât trec anii, cu atât înaintează înspre catastrofă. Ori, Dumnezeu nu vrea acest lucru.”

e) Despre Ortodoxie şi despre înfruntarea ereticilor

1. Bătrânul Porfirie zicea: “Adevărul se află în Ortodoxie. Eu l-am trăit şi îl cunosc prin harul lui Dumnezeu. Se văd multe lumini şi te impresionează, dar una singură este adevărata lumină.”

2. Acelaşi Bătrân sublinia: “Martorii lui Iehova sunt foarte nenorociţi, Dumnezeu să-i miluiască! O seamă de creştini se indignează de ei, alţii îi insultă, alţii îi urmăresc în justiţie. Dar nu în felul acesta trebuie combătuţi martorii lui Iehova. Doar când vom deveni sfinţi îi vom combate.”

f) Despre natură

1. “Când am intrat în mănăstire, îşi amintea Bătrânul Iacob, datorită incendiilor care au avut loc cândva, munţii din jur erau goi de vegetaţie; rămăseseră doar câţiva pini şi brazi. Mergând la diferitele ascultări, aveam seminţe de pin în traistă şi le semănam. Mă rugam de asemenea ca pădurile să fie ferite de incendiu, pricinuit de ura diavolului, care-şi trimitea slugile sale pentru a distruge pădurea.”

2. Bătrânul Amfilohie zicea: “Cine sădeşte un pom, sădeşte speranţa, pacea, dragostea şi culege binecuvântarea lui Dumnezeu.”

3. O profeţie a Bătrânului Gheorghe merită atenţie: “Va veni o vreme când voi vă veţi apropia de pomi, dar nu le veţi putea mânca fructele.”

g) Harul actual

1. “Ţara noastră, zicea Bătrânul Amfilohie, este acoperită de gheaţa materialismului şi ateismului, şi noi suntem chemaţi să topim gheaţa. Numai când această gheaţă va dispare vom putea regăsi pământul nostru şi ne vom bucura de el; pământul arat de plugurile apostolice, înroşit de sângele martirilor şi udat de sudoarea sfinţilor călugări. Atunci soarele duhovnicesc va încălzi pământul grecesc şi, ca şi odinioară, el va germina, va înflori şi va da roade spre slava lui Dumnezeu.”

2. L-au întrebat pe Bătrânul Porfirie pe cine să voteze la alegerile legislative şi el a răspuns prin această metaforă: “Biserica Ortodoxă este ca o cloşcă. Acoperă cu aripile ei pui de toate culorile: albi, negri sau galbeni.” Altă dată a spus despre oamenii politici: “Ce pot face oamenii politici? Ei sunt împietriţi în patimile lor. Când omul nu se poate ajuta pe sine, cum îi va putea ajuta pe alţii? Noi suntem vinovaţi de această situaţie. Dacă am fi adevăraţi creştini, am putea trimite în parlament, nu un partid creştin, ci deputaţi creştini, şi lucrurile ar fi altfel.”

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Cuvintele Bătrânilor: Căsătoria și educarea copiilor

cuvintele-batranilor-carteXVII. Căsătoria şi educarea copiilor

1. Bătrânul Filotei îi scria unuia dintre fiii săi duhovniceşti: “Referitor la felul vieţii pe care să o alegi, dacă trebuie să te însori sau nu, este treaba lui Dumnezeu. Căci, adesea, unele sunt planurile omului, şi altceva porunceşte Dumnezeu. Căsătoria este un lucru bun, celibatul la fel. Fecioria este mai bună şi superioară, căci cel necăsătorit se îngrijeşte cum să placă lui Dumnezeu, în timp ce omul însurat are grijă cum să placă femeii şi lumii. Dumnezeu nu forţează pe nimeni nici la căsătorie nici la celibat. Omul însuşi trebuie să aleagă una sau alta. Dacă şovăie, să-L roage pe Dumnezeu cu căldură, cu frângerea inimii şi cu evlavie, şi i se va descoperi la ce fel de viaţă este chemat”.

2. Referitor la fericirea din căsătorie, Bătrânul Porfirie spunea: “Fericirea este posibilă, dar cu condiţia ca soţia să fi dobândit o bogăţie duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi păzind poruncile Sale. Atunci, cei doi se vor iubi cu adevărat şi vor fi fericiţi. Altfel, vor fi duhovniceşte săraci, nu se vor putea iubi şi vor avea probleme drăceşti, care îi vor face nefericiţi”.

3. Bătrânul Iacob zicea: “Mama mea avea un suflet de călugăriţă. Datorită constituţiei mele bolnăvicioase, mă supranumea «păsărică de toamnă».”

4. Bătrânul Ieronim îi spunea uneia dintre fiicele sale duhovniceşti care se căsătorise: “Tu gândeai că vei fi fericită căsătorindu-te şi constaţi acum că nu eşti! Cauţi mereu altceva pentru a-ţi mângâia sufletul, adică aspiri spre cele duhovniceşti. S-a întâmplat ca la pescuit; într­-o plasă mare sunt mici fărâme de hrană, de momeală, şi peştii se aruncă pentru a mânca: intră în plasă şi nu mai pot ieşi. Îşi spun atunci: de ce ne-am lăsat păcăliţi şi acum suntem prizonieri? Ce şansă au cei de afară! Iar peştii care sunt în afara plasei zic: ce şansă pentru cei dinlăuntru: ei au ce mânca! La fel oamenii căsătoriţi îi laudă pe celibatari, iar celibatarii îi invidiază pe cei căsătoriţi. Nici unii nu trebuie să regrete starea în care se află, pe care o iubeşte, ci toţi trebuie să-şi trăiască corect vocaţia.”

5. Într­-o altă asemenea situaţie, acelaşi Bătrân sublinia: “Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos şi sublim, căci monahii au aripi şi se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriţi umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te răneşti; dacă o să cazi umblând pe pământ n-o să te răneşti, şi te vei ridica uşor!”

6. Bătrânul Epifanie, duhovnic cu multă experienţă, spunea referitor la relaţiile conjugale: “Abstinenţa în căsătorie, practicată exclusiv din dragoste de Dumnezeu, este un lucru excelent. Când soţii au relaţii conjugale pentru a naşte copii, primesc nota «foarte bine»; când se abţin doar pentru a evita naşterea de copii, primesc nota «bine». Aceste note sunt pentru cei ce depăşesc mediocritatea. Nota excepţional o primesc cei ce fac abstinenţă din dragoste de Dumnezeu, cu condiţia ca decizia să o ia amândoi şi niciodată unul singur. Dacă o ia unul singur, este păcat”.

7. Cuvintele Bătrânului Epifanie merită atenţie: “Celibatarul are drepturi şi obligaţii. Cine se însoară are mai puţine drepturi şi multe obligaţii. Iar când are copii, nu mai are drepturi decât obligaţii. De ce au roţile maşinilor cauciucuri şi camere cu aer? Pentru că, amortizând şi luând forma gropilor de pe drum, camerele fac să se depăşească obstacolele. Dacă roţile ar fi rigide, maşinile n-ar putea merge; repede s-ar defecta datorită vibraţiilor şi asperităţilor pământului. Asemenea «amortizări» sunt necesare în cadrul familiei: ele îngăduie depăşirea multor probleme şi asigură un progres duhovnicesc constant.”

8. Bătrânul Porfirie i-a spus unuia care se temea să nu nimerească, căsătorindu-se, peste o femeie rea: “O femeie rea poate fi pentru tine ocazia de a dobândi Raiul!”

9. Bătrânul Ieronim îi dădea următoarele sfaturi unei femei căsătorită: “Ascultă-ţi bărbatul, respectă-l şi ai o bună impresie despre el. Încercat a fost destul. Nu-i cere nimic. Dumnezeu ţi-a dat copii ca nişte îngeri. Voi veni să văd ce faci cu ei! Părinţii au o mare răspundere faţă de copii. Cunosc o femeie care are un copil neascultător. Se roagă ziua şi noaptea pentru el. I-am spus: Îi vei prezenta lui Dumnezeu, pentru a-ţi salva fiul, genunchii tăi bătătoriţi!

10. Când părinţii nu merg la biserică, copilul nu trebuie să le împlinească voia lor rea, ci să împlinească poruncile lui Dumnezeu, spunea Bătrânul Eusebie. “Căci prima şi cea mai mare dintre porunci, cum ne învaţă Sfânta Scriptură, este dragostea şi ascultarea faţă de Dumnezeu, care sunt mai presus de dragostea şi ascultarea faţă de tată şi mamă, faţă de rudenii, faţă de prieteni, şi faţă de toate lucrurile şi interesele pământeşti.”

11. Bătrânul Filotei învăţa: “Încă din leagăn copii trebuiesc educaţi de către părinţi. Să-i înveţe frica de Dumnezeu, să-i facă să renunţe la dorinţele păcătoase şi la lipsurile lor, să nu le facă complimente şi să nu cedeze la voile lor rele şi la ambiţii. Ceara, cât este moale, se modelează cum vrei şi primeşte pecetea ce i-o imprimi; la fel se întâmplă cu copiii mici. Tot ce scrii pe o coală albă este de neşters. La fel sunt şi copiii mici: ce învaţă din copilărie este de neşters şi rămâne până la bătrâneţe. Copacul tânăr este îndoit de vânt. Dacă-l susţii cu un par, se îndreaptă, dar dacă nu-l susţii va rămâne pentru totdeauna strâmb. Dacă vrei să-l îndrepţi, după ce a crescut şi a făcut rădăcină, se va frânge şi se va veşteji. Acelaşi lucru se întâmplă cu copiii noştri. Să-i susţinem cu parul credinţei şi al fricii de Dumnezeu din copilărie. Să-i înconjurăm cu zidurile învăţăturilor şi a bunului nostru exemplu, până ce se vor înrădăcina în virtuţi, şi atunci nu se vor teme de nici un pericol.”

12. Sunt foarte interesante următoarele sfaturi pe care Bătrânul Porfirie le dădea părinţilor pentru a-şi educa copiii: “Nu-i forţaţi pe copii. Ceea ce doriţi să le spuneţi, spuneţi-le în rugăciune. Copiii nu le vor asculta cu urechile: dar va veni harul lui Dumnezeu şi le va clarifica ceea ce am dorit să le spunem. Când doriţi să le spuneţi câteva lucruri copiilor voştri, încredinţaţi-i Maicii Domnului, şi ea va lucra! Rugăciunea voastră va fi pentru copii ca o mângâiere duhovnicească, şi aceasta îi va atrage. Adeseori noi căutăm să-i mângâiem pe copii, şi ei simt, pe când mângâieri duhovniceşti nu simt niciodată. Părinţii a căror copii sunt dificili şi se comportă rău nu trebuie să se prindă cu ei, ci cu cel ce se ascunde la spatele lor, cu diavolul! Iar cu diavolul nu ne putem bate decât dacă devenim sfinţi!”

13. Referitor la educarea copiilor, Bătrânul Eusebiu le spunea părinţilor: “În loc de a le vorbi copiilor despre Dumnezeu, mai curând vorbiţi-I lui Dumnezeu despre copiii voştri. Sufletul adolescentului trece printr-o explozie de libertate, şi acceptă cu greu sfaturile. Deci, în loc de a-i da mereu sfaturi şi de a-l pedepsi pentru nimicuri, încredinţează-I acest lucru lui Hristos, Maicii Domnului, Sfinţilor, şi roagă-i pe ei să-i dea sfaturi copilului vostru. Trataţi-i pe copii ca pe nişte mânji: puneţi-le frâul sau lăsaţi-i liberi, după caz. Când mânzul aruncă din picioare fără a-i fi slăbit frâul, să-l slăbim, căci altfel se va răni. Dar când este calm, să-i strângem din frâu şi-l vom conduce unde dorim. Părinţii trebuie să-şi iubească copiii şi să-i considere ca şi copiii lor, şi nu ca idolii lor. Ei trebuie să-i iubească aşa cum sunt, şi nu pentru ceea ce ar vrea să fie sau pentru că le seamănă!”

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Cuvintele Bătrânilor: Încercări și ispite

cuvintele-batranilor-carteXVI. Încercări şi ispite

1. La întrebarea: “De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, Bătrânul Epifanie răspundea: “Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?” Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi: “Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa. În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea. Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru. Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri. Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.

2. Bătrânul Ioil din Kalamata definea astfel sensul suferinţelor: “Necazurile îngăduite de Dumnezeu au ca ţintă curăţirea celor drepţi pe pământ şi răsplătirea lor în cer. În actuala viaţă, curăţirea omului prin necazuri este evidentă: fără suferinţe omul nu se poate curăţi. Necazurile smeresc, detaşează de lucrurile lumeşti; întăresc caracterul, purifică gândurile şi oferă o adecvată slavă, celor ce le suportă. Când cel drept este bolnav, el se ridică cu uşurinţă spre cer; dacă este calomniat, el se detaşează foarte uşor de creaturi şi-L caută pe Hristos, Mântuitorul său. Când are probleme băneşti, devine foarte smerit şi se roagă lui Dumnezeu cu mai multă fervoare. Omul este asemenea unei marmore frumoase, care are nevoie de a fi cioplită de sculptor pentru a deveni statuie: are nevoie de a fi cioplită cu dalta necazurilor trimise de Dumnezeu”.

3. Bătrânul Eusebiu zicea: “Toţi ar trebui să ştie să Dumnezeu nu îngăduie încercări mai mari decât pot fi suportate, şi gândul acesta le va da curaj. Această certitudine le va da putere, îndurând cu curaj necazurile, căci ea le va inspira convingerea că Dumnezeu îngăduie încercările din dragoste, că El îi va izbăvi şi-i va face să se folosească mult de ele”.

4. Bătrânul Ieronim spunea despre suferinţă: “Îi mulţumesc lui Hristos când îmi dă ocazia să sufăr. Atunci îmi aduc aminte de suferinţele pe care El le-a îndurat pentru noi şi uit de ale mele. Suferinţele şi chinurile sunt lucruri minunate şi profitabile. Eu consider suferinţa ca un dar a lui Dumnezeu. Mulţi L-au cunoscut pe Dumnezeu trecând prin suferinţe”.

5. Suferinţa cere răbdare pentru a produce roade duhovniceşti. Bătrânul Porfirie sublinia: “Bolile ne sunt folositoare când le suportăm fără cârtire, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte păcatele şi preamărindu-I Numele”.

6. Bătrânul Iosif îi sfătuia astfel pe fiii săi duhovniceşti: “Nu vă temeţi de boli, chiar dacă veţi suferi toată viaţa! Dacă Dumnezeu este prezent peste tot, de ce vă tulburaţi? «În El trăim şi ne mişcăm şi suntem» (Fapte 17, 28). Noi suferim între braţele Sale. Noi respirăm în Dumnezeu, ne îmbrăcăm în Dumnezeu. Îl pipăim pe Dumnezeu, Îl mâncăm tainic pe Dumnezeu. Ori încotro ne-am întoarce, oriunde am privi, Dumnezeu este acolo: în Cer, pe pământ, în adâncimi, în păduri, în pietre, în sufletul şi în inima noastră. Oare nu vede El că sunteţi bolnavi, că suferiţi? Încredinţaţi-I Lui suferinţele şi veţi găsi mângâiere şi tămăduirea sufletului şi trupului”.

7. Bătrânul Eusebiu, scriindu-le fraţilor săi duhovniceşti, îi învăţa cum să înfrunte ispitele: “Eu ştiu că suferinţele şi ispitele nu vă vor lipsi niciodată. Ispitele, chinurile, suferinţele, bolile şi sărăcia contribuie la reînnoirea şi îmbunătăţirea duhovnicească a celor ce vor să-I placă lui Dumnezeu. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, suportaţi-le cu răbdare şi curaj!”

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!