Cuvintele Bătrânilor: Experiențe duhovnicești

cuvintele-batranilor-carteX. Experienţe duhovniceşti

1. Cel care-L doreşte pe Hristos se dedică rugăciunii neîncetate, care, cum zicea Bătrânul Ieronim “îl reînnoieşte pe om, îl îmbucură şi-l face în întregime duh. Nu mai simte că are măruntaie, carne şi oase. El este duh. Şi când dorinţa lui se înflăcărează şi mai mult, nu mai poate vorbi: Îl simte pe Dumnezeu în el şi plânge”.

2. Să notăm încă două experienţe duhovniceşti ale Bătrânului Ieronim: “Viaţa duhovnicească cere o mare atenţie. Ea este bună şi dulce, dar pretinde luptă. Petru a se mântui, omul trebuie să se spele în sângele şi lacrimile sale. Sfinţii Mucenici s-au spălat în sângele lor; noi să vărsăm măcar câteva lacrimi”. “Nu cunosc nici o biserică care să nu fie frumoasă. Simt acelaşi lucru peste tot: intrând într-un mic paraclis, unde există doar o icoană, îmi este de ajuns. Dumnezeu este prezent peste tot. Să nu gândim că El se află doar în bisericile mari şi impresionante!”

3. Bătrânul Filotei zicea: “Citind în tinereţea mea Vieţile Sfinţilor, simţeam ca o rază de lumină dumnezeiască pătrunzându-mi în inimă, umplând-o de dulceaţă, de bucurie şi de fericire, şi înflăcărând-o de dorinţă şi de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru cer. Nu mâncam, nu mă plimbam, nu vorbeam cu nimeni, căci mintea mea nu se gândea decât la cer şi inima era lipită de Dumnezeu”.

4. Bătrânul Amfilohie zicea: “Viaţa duhovnicească oferă mari bucurii. Primeşti aripi, scapi de lume, nu mai ţii seamă de nimic. Devii ca un copil şi Dumnezeu locuieşte în inima ta”.

5. Referitor la singurătate, pe care omul de azi aşa de mult o evită, Bătrânul din Patmos zicea: “Singurătatea este o convorbire cu Dumnezeu şi cu Îngerii, care se apropie de noi cu dragoste şi gingăşie. Nu voi schimba niciodată stâncile aride şi sumbre ale Patmosului cu grădinile înflorite ale Athenei. În oraş oamenii n-au simţământul sacrului. Ei privesc florile, casele frumoase, fără ca inima să-I mulţumească lui Dumnezeu, care ne-a copleşit cu atâtea frumuseţi. Într-un loc pustiu, dimpotrivă, peisajul urât şi păsările care cântă rău te fac să-L simţi pe Dumnezeu foarte aproape. Fericit ce se află aproape de Dumnezeu, chiar dacă trăieşte pe o stâncă!”

6. Bătrânul Porfirie zicea: “Când Duhul Sfânt ne cercetează, noi Îl înţelegem, n-avem nici o îndoială. Lucrul acesta nu-i ca una din emoţiile noastre obişnuite. Ci este un ceva care vine de sus transformându-ne şi făcând din noi oameni noi. Când Hristos vine să locuiască în noi, vom vedea numai binele, vom simţi dragoste pentru lumea întreagă. Răul, păcatul şi ura vor dispare singure, nu vor mai avea loc în noi”.

7. Fericirea Raiului poate fi experimentată din această viaţă dacă se reunesc condiţiile necesare. Bătrânul Gavriil, călugăr din Muntele Athos, zicea: “Simplitatea deplină împreunată cu frica de Dumnezeu îl conduc pe om la starea fericită în care trăiau Adam şi Eva în Rai, înainte de cădere”.

8. Bătrânul Amfilohie îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să-i privească astfel pe ceilalţi: “Oricare ar fi slăbiciunile lor, consideraţi-i pe ceilalţi superiori vouă. Nu vă comportaţi cu acrivie, ci întotdeauna să gândiţi că orice om are aceeaşi vocaţie ca şi voi. Prin harul lui Dumnezeu, eu i-am considerat întotdeauna pe ceilalţi superiori mie, ca pe nişte sfinţi”.

9. Ceea ce le descoperea Bătrânul Epifanie călugărilor lui, vrând să-i întărească în lupta pentru renunţarea la voia proprie, are un interes aparte: “Ah, părinţii mei, dacă aţi şti cum mi-am zdrobit eu voia proprie! Eu am iubit două lucruri în viaţa mea: cititul şi scrisul. Dar eu m-am lipsit şi mă lipsesc de cele două, cu scopul de a fi ca cel ce a pierdut cea mai mare bucurie pe care a avut-o în lume! Când citesc Sfânta Scriptură şi scrierile Părinţilor, mă ridic de la pământ la cer. În ce priveşte scrisul, iertaţi-mă pentru mărturisirea ce v-o fac, sunt ca un om beat. Îi văd pe mulţi care vor să scrie un text: şterg, scriu, şterg din nou, scriu din nou… Eu, n-am timp să-mi notez gândurile, văd că ele mă năpădesc ca fulgii de zăpadă! Simt că stiloul meu are aripi. Dar, cu toată capacitatea mea de a scrie şi cu dorul de a citi, m-am lipsit şi de una şi de alta şi am rămas să răspund la telefon, care sună fără oprire, pentru a da soluţii la o problemă sau alta, sau spovedesc ore întregi, şi nu numai intelectuali, ci şi oameni simpli şi puţin instruiţi. Nu doresc să diminuez importanţa tainei spovedaniei în comparaţie cu scrisul. Voia lui Dumnezeu, în acelaşi timp, este ca eu să spovedesc, nu ca să citesc şi să scriu, lucru ce mă atrage atât de mult!”

Vezi și Scurtă biografie a părinților pomeniți în carte

Sursă: Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios Tatsis, Colecția Isvoare duhovnicești IX, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, traducere de ÎPS Andrei al Alba-Iuliei

Recomandăm preluarea doar parțială a textului, cu continuare (link) spre pagina de față. Mulțumim!

Posted on 3 Ianuarie 2013, in Texte duhovnicești and tagged , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: