Daily Archives: 15 august 2012

Despre Maica Domnului, Cuviosul Siluan Athonitul

Cuviosul Siluan Athonitul

Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cat e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă Învierea Lui şi, după Înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea pana la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.

Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

***

O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău (Luca 1, 47)? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel căruia Îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti? Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe Cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după Înălţarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.

***

Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire. Ce aş putea da Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a cercetat şi luminat cu milostivire? N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Într-o zi, pe când eram un tânăr frate sub ascultare, mă rugam înaintea icoanei Maicii Domnului şi rugăciunea lui Iisus a intrat în inima mea şi a început să se rostească de la sine. Într-o zi ascultam în biserică o citire din proorocul Isaia, iar la cuvintele: „Spălaţi-vă şi vă veţi curăţa” (Isaia 1, 16), mi-a venit gândul: „Poate că Maica Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”. Şi, lucru uimitor, în inima mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit „Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”. Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea despre curăţia ei. Dar în timpul vieţii ei pământeşti şi în ea a fost o oarecare nedeplinătate şi unele greşeli, dar fără de păcat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci când, întorcându-se de la Ierusalim, nu ştia unde era Fiul ei şi L-a căutat împreună cu Iosif vreme de trei zile (Luca 2, 44-46).

***

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei. Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei. Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi. Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cat îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru mine să mă uit la tine să văd ce faci!”. Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului. Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele. Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Sursa: „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, Ed. Deisis

Foto: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” de la Iviron, Mt. Athos

Reclame

Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

Evangheliile canonice nu dau prea multe amănunte despre viaţa Fecioarei Maria. Ea este fiica unică a lui Ioachim şi a Anei, care o consacră serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, în Galileea (Luca 1, 26-27), ea este logodită cu Iosif, nume menţionat în genealogia redată de Evanghelia după Matei (1, 16), cu scopul de a arăta că Iisus aparţine după naşterea Sa fizică poporului iudeu, înscriindu-Se în linia descendentă davidică. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul lui Iosif şi al Mariei (Luca 3, 23; 4, 24; Ioan 6, 24), deşi Iosif are o paternitate legală asupra Lui, nu una fizică (Matei 1, 20-25). Aici primeşte vestea cea bună de la îngerul Gavriil (Luca 1, 26-38), fiind salutată apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul (Luca 1, 42-45). După naşterea Fiului său, cel Unul-Născut, în Betleem (Luca 2, 4-16), ea este alături de Iisus în toate marile momente ale vieţii şi activităţii Lui: tăierea-împrejur, prezentarea la templu, fuga în Egipt, predica în templu, minunea din Cana (Ioan 2, 1), în timpul Patimilor, după care Fecioara este încredinţată apostolului Ioan (Ioan 19, 25). După înălţarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara împreună cu „fraţii Domnului” şi femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Până în secolul al IV-lea, lipseşte o literatură proprie despre Fecioara Maria, cu toate că scrierile apocrife se referă deseori la scene din viaţa ei. De pildă, cartea Petrecerii Prea Sfintei Fecioare, atribuită episcopului Meliton de Sardes, menţionează că apostolii, care au înconjurat pe Fecioara în ultimele clipe ale ei, au dus trupul său spre îngropare în valea lui Iosaphat, dar aici, în faţa mormântului, a fost înălţată la cer.

În Biserica apuseană, începând cu episcopul Epifanie de Salamina, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare. Printre altele, sărbătoarea Adormirii este deja amintită de Grigorie de Tours († 594) în „Tratat despre minuni”. Sub papa Grigorie (590-604) sărbătoarea era comemorată la Roma la 15 august (în vechile martirologii la 18 ianuarie). Papa Sergiu (687-701) prescrie anumite rugăciuni pentru sărbătorile mariale (Naşterea, Bunavestirea, Curăţirea la Templu şi Adormirea). O serie de părinţi şi scriitori din Răsărit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii şi în special omilii şi imne, ca de pildă: Ioan Damaschin, Gherman de Constantinopol, Modest de Ierusalim, Andrei de Creta, Teodor Studitul. Literatura cultică este plină de rugăciuni şi doxologii referitoare la persoana şi rolul Maicii Domnului în iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Învăţătura ortodoxă despre Fecioara Maria poate fi rezumată în câteva nume sau titluri principale:

„Mireasă, pururea Fecioară”. Termenul aiparthenia – pururea–fecioria – apare pentru întâia oară la sfântul Ignatie (Epistola către Efeseni XIX, 1), care considera naşterea virginală a Mântuitorului ca unul din marile mistere ale mântuirii, de unde va fi reluat de întreaga tradiţie patristică pentru a desemna zămislirea fără prihană a lui Hristos din sânul Fecioarei, fără intervenţia omului. Cuvântul Însuşi, prin puterea Duhului Sfânt, este Cel care îşi asumă trup omenesc adevărat din trupul Fecioarei: „Înţelepciunea şi-a zidit casă” (Pilde 9, 1). În viziunea rugului care nu se mistuia (Ieşirea 3, 2-3), comentatorii disting para de foc, simbolul maternităţii şi ramurile, simbolul fecioarei. În cărţile liturgice, ea este numită „poarta vieţii”, „fecioară neîntinată”, „uşa Domnului neumblată, prin care singur Cel prea înalt a trecut şi pe tine însăţi pecetluită te-a păzit”. Ea „a zămislit fără sămânţă şi a născut în chip negrăit pe Dumnezeu Cuvântul”, „cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită”, astfel încât mai înainte de naştere a fost fecioară şi în naştere fecioară şi după naştere iarăşi a rămas fecioară (parthenos).

Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Numele propriu-zis al Fecioarei Maria, înscris pe icoane cu iniţialele MR-THU, este Mitir Theou – Mater Domini – Maica Domnului (Luca 1, 43). Titlul Theotokos – a fost adoptat de către al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), împotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a învăţăturii ortodoxe despre unirea celor două firi în Iisus Hristos, dar Biserica nu le-a introdus în Crez.

Fecioara „a născut cu trup pe Unul din Treime, Hristos Dumnezeu”, de aceea ea e Născătoare de Dumnezeu: „Pe Cel ce s-a născut mai înainte de veci din Tată fără de maică, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în anii cei de apoi L-ai născut întrupat, din curate sângiurile tale, fără bărbat, de-Dumnezeu-Născătoare”. Ea nu este maica dumnezeirii, ci a unui Fiu care este Dumnezeu, „zămislitoare în chip de negrăit a trupului lui Hristos”. Prin ea, Cel nevăzut Se face văzut. Fiul Însuşi Şi-a luat din Maria firea Sa omenească, trup şi suflet, prin procesul maternităţii şi zămislirii fără de păcat, de la Duhul Sfânt: „Cuvântul Tatălui cel necuprins, din tine, Născătoare de Dumnezeu, S-a cuprins, întrupându-Se”.

Nestorie, care separa în Fiul lui Dumnezeu întrupat două persoane, cea dumnezeiască şi cea omenească, susţinea că Iisus este un simplu om în care Fiul a venit şi a locuit şi cu care formează o unitate foarte strânsă. Împotriva acestei erezii, Sinodul de la Efes va proclama că Fecioara nu a născut un om, sau un om unic, ci pe Fiul lui Dumnezeu Însuşi, care Şi-a luat din ea firea omenească desăvârşită. Astfel, a fost recunoscută maternitatea ei dumnezeiască, împreună cu fecioria ei.

„Cea plină de har” (Luca 1, 28), „Prea Sfânta” (Panaghia), Împărăteasa. Vechiul Testament vorbeşte deja de preaslăvirea Maicii Domnului (Psalm 44). Ea este identificată cu scara dintre cer şi pământ, din visul lui Iacov (Facere 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastră umană, pe care îngerii lui Dumnezeu se suie şi se pogoară. În tradiţia patristică, Maria este comparată cu Eva, fiind chipul unei noi umanităţi. După cum Eva a luat parte la căderea şi moartea lui Adam, tot aşa Maria a participat la „întoarcerea” chipului celui întinat la chipul cel dintâi. Pe de o parte, ea a câştigat această stare prin umilinţa sa (Luca 1, 27-48), pe de altă parte, ea a fost sfinţită prin sălăşluirea Cuvântului, devenind izvor de curăţire şi nestricăciune.

Sfântul Ioan Damaschin, în „Omilie la Adormire”, o numeşte „templul Cuvântului”. Sfânta mai presus decât toţi sfinţii, „mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită decât serafimii”, ea este acoperitoarea, apărătoarea, mijlocitoarea şi ajutătoarea credincioşilor. Mare solitoare a creştinilor, ea înalţă rugăciunile acestora la tronul lui Dumnezeu şi Fiul său: „Tu eşti rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului”. În acest rol ea este invocată la liturghie, cântată în imnologie şi reprezentată în iconografie.

Biserica Ortodoxă n-a acceptat cele două dogme mariologice promulgate de magisteriul romano-catolic pe temeiul pietăţii mariale din Biserica apuseană: zămislirea imaculată a Fecioarei (1854) şi înălţarea cu trupul (1950). Cele două dogme strică raportul dintre om şi întruparea lui Dumnezeu, dar şi dintre Iisus Hristos şi iconomia mântuirii. După har „născătoare de Dumnezeu”, Fecioara Maria este după naştere fiica lui Adam şi numai astfel ea reprezintă umanitatea care aşteaptă mântuirea: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38). De aceea şi îndumnezeirea ei este rodul întrupării Cuvântului, care e unica sursă a nestricăciunii. Înălţarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii omeneşti, dar ea nu anulează rolul de unic mijlocitor şi răscumpărător al lui Iisus Hristos, căci Hristos este cel care îi înalţă trupul la cer. Desigur, chipul Fecioarei neprihănite şi pururea mijlocitoare pentru Biserică este adânc imprimat în pietatea ortodoxă.

Sursa: „Dicţionar de Teologie Ortodoxă”, EIBMBOR, 1981, pp. 247-250

Foto: Icoana Maicii Domnului, Iconostasul Bisericii Domnești de la Mănăstirea Curtea de Argeș

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie