Daily Archives: 3 august 2012

Judokanul grec Ilias Iliadis: „Această medalie va merge la Muntele Athos”

„Mulţumesc lui Dumnezeu! Această medalie va merge la Muntele Athos”, a declarat judokanul medaliat cu bronz Ilias Iliadis, imediat după victoria asupra sportivului brazilian Tiago Camilo. Întrebat fiind cui dedică medalia olimpică, Ilias Iliadis a spus: „O dedic întâi lui Dumnezeu şi apoi tuturor grecilor!”

„Grecia la acest moment are nevoie de această medalie”, a adaugat în încheiere olimpicul elen. Este de remarcat faptul că Ilie Iliadis, cu câteva zile înainte de plecarea la Londra, a vizitat mănăstirea Vatopedi de la Muntele Athos. Acolo, el a cerut binecuvântarea şi rugăciunile Stareţului Efrem pentru a învinge în competiţie.

„Dacă Gheronda Efrem îmi va da binecuvântarea sa, acesta va fi un lucru mare pentru mine la Olimpiadă”, a spus Ilias Iliadis în timpul şederii sale în Mănăstirea Vatopedi.

Interviu cu olimpicul elen Ilias Iliadis pentru „Pemptousia” / vezi video la link: „Πεμπτουσία”

Emilios Polygenis

Traducere şi adaptare: Laurenţiu Dumitru

Sursa: Romfea.gr