Părintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan Athonitul

Părintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan Athonitul

Acest Siluan era un taran, cu doua ierni de scolire in Rusia tarista

“O a doua pilda a teologiei ca stare a duhului as vrea s-o aduc prin Sfantul Siluan cel de la Athos. Sfantul Siluan, pe care unul din troparele lui il numeste teolog – si in asta vad ca Biserica, constiinta Bisericii accepta un al patrulea in numarul teologilor ei. In troparul lui care zice: “intre cuvantatorii de Dumnezeu cel prea duios” (sau cel prea dulce). Acest Siluan era un taran, cu doua ierni de scolire in Rusia tarista, dar din trairile si din citirile lui in viata monahiceasca, Parintele Sofronie spunea ca era un om citit, in sensul calugaresc al cuvantului.

[Iar un mare teolog al epocii noastre, care era intr-o zi cu noi la manastire, la trapeza, cand de praznicul Sfantului Siluan, se citea din cuvintele Sfantului Siluan (cuvinte care le avem in romana traduse de profesorul Ica sub titlul „Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”), cuvintele acestea auzindu-le acel eminent teolog si arhiereu al bisericii noastre, a soptit dupa masa, parintelui Sofronie, ca pentru fiecare cuvant al acestui taran cu doua ierni de scolire – ca diploma – s-ar putea scrie o carte. Si asta dadea marturie despre el insusi, cu siguranta: el ar fi putut sa scrie o carte despre fiecare cuvant al Sfantului Siluan. Fiindca si el ca erudit, si Siluan ca om simplu, dar trait, traiau intr-o anumita masura in acelasi duh, si se intelegeau, as zice, unul pe altul. Siluan era de mult trecut la Domnul, dar cred ca si Siluan s-ar fi inteles cu acest eminent teolog].

Pentru Sfantul Siluan vreau sa dau, mai ales, ca pilda, un moment al vietii lui: criza cea mai mare, in care primeste cuvantul uimitor de la Mantuitorul: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!”. Dupa 15 ani de nevointa extrema, limita, in fiecare noapte, pentru a ajunge, pentru a iesi din iadul, din starea de instrainare de Dumnezeu – asta-i iadul, nu importa ca sunt draci sau ca nu, desi era impresurat de draci in fiecare noapte – dar vorba era de instrainarea de Dumnezeu, de Dumnezeul iubit pe care-L cunoscuse (Il vazuse pe Hristos cu 15 ani inainte); 15 ani de nevointa sterila, cu noptile lui cand dormea poate vreo doua ceasuri – majoritatea vietii lui, doar asezat pe un scaun fara speteaza si numai cu crampeie de somn, cand adormea in nevointa rugaciunii. Si nu ajunge nicaieri. Si la un moment dat, vrand sa-I arate lui Hristos intentia lui, vrea sa se scoale de pe scaun, sa se inchine, dar vede un drac in fata lui, asa ca nu se putea inchina icoanei, fara sa aiba aerul ca se inchina dracului. Sade inapoi pe scaun zdrobit si cere Domnului: “Doamne, tu vezi ca vreau sa ma rog cu minte curata si diavolii ma impiedica”. In 15 ani, pentru prima oara primeste raspuns; si aude in inima lui: “cei mandri sufera de draci”.

Auzind cuvant, pe care-l recunoaste ca dumnezeiesc, in loc sa deznadajduiasca – ca acuma-i mai trage si una peste obraz si-l mai face si mandru – se umple de nadejde si zice: “Doamne, tu esti milostiv, sufletul meu te-a cunoscut, spune-mi ce sa fac ca sa ma smeresc“, si Domnul-i spune (alta palma peste obraz, am intelege-o noi):

“Tine-ti mintea in iad, si nu deznadajdui!”.

Daca-mi ingadui sa parafrazez “Tine-ti mintea in iad”, as zice:

Fii realist!…. Unde vrei sa ajungi? Vezi ca nu poti! 15 ani te-ai luptat! Asuma-ti iadul, sa stii ca asta este vesnica ta mostenire, pentru pacatul pe care il ai, pe care l-ai mostenit de la Adam si pe care-l traiesti si tu, dar… nu deznadajdui.

Si cuvantul important pentru Siluan, a fost acesta: “nu deznadajdui!”. L-a trait ca pe o fagaduinta, as zice apofatica, a lui Dumnezeu. “Tine-ti mintea in iad” e foarte catafatic, e foarte pozitiv, dar [pentru] “nu deznadajdui” nu explica de ce. Si Siluan stie ce sa faca. Si ceea ce face, face ca… Marturiseste ca “atunci am inceput sa fac asa precum m-a invatat Domnul”… “Am inceput” sau “m-am pus sa fac”… “Mintea mi s-a curatit si duhul marturisea in inima mea mantuirea”. De-abia a inceput si teologia care traia in el l-a adus la luminare. Si de atunci a devenit ce-am putea numi Siluan cel Mare.

In sensul ca acest cuvant este acelasi cuvant pe care l-a primit Antonie cel Mare – de care Sisoe cel Mare zicea “cine poate purta astazi cuvantul Marelui Antonie… si stiu totusi un barbat care poate sa-l poarte!” Acelasi cuvant pe care-l traia Pimen cel Mare, care zicea: “Sa stiti fratilor, ca unde este satana acolo va fi aruncat si Pimen”. Si nu deznadajduiau!

Insa forma in care a primit-o Siluan, teologic este cea mai desavarsita. Si este o forma care ne este si noua tuturor de folos – ca cine poate gandi fara sa deznadajduiasca, asa ca Antonie: “Toti se vor mantui, numai eu voi pieri“? Dar sub forma pe care a primit-o Siluan: “Tine-ti mintea in iad, fii realist, nu te mandri, nu te inalta in ce crezi ca esti! Dar tu nu deznadajdui!” As parafraza cuvantul lui Dumnezeu: “Tu, de Mine, de dragostea Mea, sa nu deznadajduiesti!“

Parintele Siluan a inceput sa-si insuseasca, sa-si asume starea asta de iad, cu nadejdea la Dumnezeu. Cantul lui cel iubit, zice, era: “aici voi pieri, aici voi petrece vesnic in flacara asta intunecoasa, si voi zice: unde esti Doamne al meu? Unde esti lumina mea? Unde esti viata mea?“. Cu mintea era in iad, cu inima era in Dumnezeu. Cine credeti ca a biruit? Iata ca nu iadul e atotputernic! Teologul Siluan a inteles ce insemna cuvantul asta, scurt si apofatic al Domnului: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!” Nu deznadajdui de dragostea Domnului!

Ce vreau sa subliniez este ca daca, in criza lui cea mai mare, Siluan a putut sa zica “Doamne, tu esti milostiv!“- si sa-si aduca aminte de mila lui Dumnezeu: “Sufletul meu te-a cunoscut!” si asa mai departe…. Noi toti stim intr-o masura sau alta – astazi probabil foarte mare – ce este o criza. Eu socotesc ca terminologia asta – criza, depresiune nervoasa si altele -, care este o terminologie clinica, ne dezorienteaza gandirea. Ar trebui sa ne reorientam toata terminologia vietii noastre, dupa terminologia Parintilor si a Bisericii. Ce este o criza sau o depresiune nervoasa? E o stare a duhului, e o stare duhovniceasca. Daca ne limitam la aspectul clinic, e o stare prost inteleasa si prost tratata. Deci de-aia zic ca pentru Siluan era criza cea mai adanca. Daca oamenii au ajuns in ceva cat de putin asemanator, de departe asemanator a acelei crize, in general, omul isi ia viata, cade in deznadejde si se sinucide. Deci vreau sa arat sa nu citim cu inchipuire ca momentul ala este un moment de criza [asa cum o intelegem noi]. Dar cine in criza lui isi mai aminteste de mila lui Dumnezeu? Cine in criza lui mai poate afla de la sine, adica in sine, in teologia lui, un cuvant de nadejde ca sa-si iasa din criza si sa reajunga la viata? Iata ca Siluan isi amintea permanent ca mila lui Dumnezeu, si daca Dumnezeu ii vorbeste, raspunsul lui Siluan este: “Doamne, tu esti milostiv! Sufletul meu te-a cunoscut!”.

Si-as vrea sa arat ca asta este un efect al teologiei ca stare a duhului. Starea duhului lui Siluan era neclintita pana in criza cea ultima pe care o poate cunoaste omul in viata asta pamanteasca”.

Extras din Despre teologia ca rugaciune la Sfanta Maria Egipteanca, la Sfantul Siluan si in slujbele Triodului, Parintele Rafail Noica, noiembrie 2003, Aula Palatului Patriarhal, in cadrul simpozionului “Teologie si monahism“ dedicat centenarului Parintelui Dumitru Staniloae

Anunțuri

Posted on 14 Mai 2012, in 19. Mănăstirea Sfântul Pantelimon - Russikon, Audio / Video, Siluan Athonitul and tagged , , , . Bookmark the permalink. 3 comentarii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: