Daily Archives: 24 februarie 2012

„De ce oamenii vizitează Sfântul Munte? Semnificaţia prezenţei Sfântului Munte în lumea contemporană”, Starețul Efrem Vatopedinul

Sâmbătă, 9 iulie 2011, egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, arhim. Efrem a ţinut la Salzburg un cuvânt cu tema: «De ce oamenii vizitează Sfântul Munte? Semnificaţia prezenţei Sfântului Munte în lumea contemporană». Aveți mai jos cuvântarea egumenului Sfintei Mănăstiri a Vatopedului. Pentru a ușura lectura am pus la sfârșit informațiile despre forumul internațional în cadrul căruia avva Efrem a ținut cuvântul său. -LD

Dintr-o perspectivă teologică, Sfântul Munte este prin excelenţă locul sfinţeniei. Dintr-o perspectivă sociologică civilizaţia aghiorită este cea mai veche democraţie care a rămas activă din momentul înfiinţării ei până astăzi.

Viaţa şi tradiţia Sfântului Munte sunt neîntrerupte. Nu a existat nici o perioadă în care să-şi fi pierdut identitatea sau să-şi uite apostolatul în Biserică şi lume.

Apostolatul lui este să formeze oameni adevăraţi după asemănarea lui Dumnezeu, adică sfinţi, cultivând şi transmiţând lumii tradiţia vie a îndumnezeirii.

Sfântul Munte are o viaţă unică, ascunde o taină, o putere de renaştere, care conduce la cer. De aceea şi mulţi pelerini care îl vizitează, dar şi toţi cei care comunică într-un fel sau au o anumită legătură cu el, îşi găsesc liniştea duhovnicească şi împlinirea.

Un loc important în lucrarea chinoviei aghiorite îl deţine găzduirea pelerinilor. Nu se poate înţelege Mănăstire din Sfântul Munte fără închinători. În esenţă, aşezămintele monastice aparţin închinătorilor, poporului lui Dumnezeu.

Monahii fiecărei mănăstiri sunt locuitorii şi administratorii ei vremelnici pentru o anumită perioadă de timp, care transmit mai departe locul şi duhul Mănăstirii următoarei generaţii de monahi, ca moştenire sacră, pentru a păstra şi continua tradiţia ei, în aşa fel încât pelerinii să poată veni să-şi găsească liniştea.

În pofida faptul că Sfântul Munte constituie o parte inseparabilă a statului grec şi se află sub acoperământul duhovnicesc al Patriarhului Ecumenic, are un caracter ecumenic (multinațional). Monahii lui provin din diferite ţări.

Însă şi vizitatorii Sfântului Munte, ce nu sunt desigur nişte simpli vizitatori, ci pelerini, întrucât nu vin aici pentru relaxare, ci ca să se închine sfintelor odoare ale locului, provin din toate părţile lumii, reprezentând diverse civilizaţii şi chiar altfel de tradiţii spirituale şi religioase.

În Mănăstirea noastră în anul precedent, 2010, am avut aproximativ 40 000 de închinători ce au fost găzduiţi peste noapte.

Monahii Sfântului Munte nu văd în persoana fiecărui pelerin doar un om, ci chipul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Însuşi. Avva Apolo spune despre felul primirii fraţilor: «Când vin fraţii, trebuie să ne închinăm lor cu cinstire. În acel moment ne închinăm lui Dumnezeu şi nu lor. Deoarece se spune: „l-ai văzut pe fratele tău, l-ai văzut pe Dumnezeul tău”. Monahii Îl recunosc pe Dumnezeu în persoana aproapelui, pentru aceasta îl slujesc cu bucurie, smerenie şi dragoste. Această iubire nu este egoistă ci are un caracter jertfelnic. Monahul nu trebuie să aştepte ca pelerinul să-i dea ceva.

Pelerinul nu plăteşte pentru găzduirea (filoxenia) lui. Monahul care slujeşte nu este plătit de nimeni, nu are nici un contact cu banii. Găzduirea în Sfântul Munte este oferită gratis, fără plată, pentru că aşa doreşte Stăpâna locului, Egumena Sfântului Munte, Doamna Născătoare de Dumnezeu.

Toate aceste lucruri, deşi sunt atât de omeneşti şi simple, sunt aproape necunoscute în societatea de astăzi. Iubirea dezinteresată, care este în realitate singura iubire adevărată, cea pe care a arătat-o Hristos în lume, nu doar că a încetat să existe, însă deseori este considerată de oameni curată nebunie.

Banul, interesul, exploatarea omului de către om, au fost ridicate la rangul de idealuri şi ţinte vrednice de urmat de către societatea contemporană. De aceea duhul şi ethosul Sfântului Munte, care este un duh şi un ethos al dragostei dezinteresate, vine ca o boare duhovnicească roditoare pentru o viaţă mai bună şi mai umană în lume.

Este singura comunitate care are ca scop şi ca ideal liber ales dragostea dezinteresată, iubirea cea întru Hristos, şi consideră păcat orice rabat de la aceasta.

Este comunitatea care alege ca ideal ceea ce poate în mod real să-i unească pe oameni şi nu ceea ce de la început  asigură scindarea lor, adică egoismul şi exploatarea în vederea câştigului.

O importantă ocazie oferită cu bunăvoinţă pelerinilor Sfântului Munte o constituie închinarea la sfintele moaşte şi la icoanele făcătoare de minuni, ce are loc în biserica centrală a Mănăstirii printr-o călăuzire corespunzătoare, întrucât nu există nimic mai preţios şi mai important pe pământ decât prezenţa sfinţilor, asigurată de-a lungul timpului în lume prin moaştele lor. Acesta este şi scopul Bisericii, să facă sfinţi.

În sfintele moaşte ale sfinţilor sălăşluieşte harul Duhului Sfânt, energia necreată dumnezeiască. Atunci când pelerinul se închină aşadar la aceste sfinte moaşte, primeşte harul Duhului Sfânt.

 În Sfântul Munte,  pelerinul are binecuvântarea de a veni în contact cu mulţi sfinţi mari ai Bisericii noastre.

În Mănăstirea noastră se păstrează mai mult de 200 de fragmente din sfintele moaşte, precum cele ale sfinţilor Ioan Hrisostom, Grigorie Teologul, Ioan Botezătorul, apostolii Andrei şi Bartolomeu, a marilor martiri Pantelimon, Iacov Persul, şi desigur odorul cel mai de preţ, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.

Un pelerin care avea probleme cu mâinile, fiindu-i paralizate şi neputând să le mişte, închinându-se la Sfântul Brâu din Mănăstirea noastră s-a vindecat imediat.

Un altul care avea o mare problemă cu mijlocul, închinându-se la icoana Preasfintei Născătoare Paramithia, una din cele şapte icoane făcătoare de minuni ce se păstrează în Mănăstirea noastră, a simţit că a fost străbătut de ceva ca un curent electric şi s-a vindecat în acel moment.

Mulţi pelerini ce se închină la moaştele din Mănăstirea noastră simt o mireasmă. Această mireasmă nu are o provenienţă naturală, noi nu punem parfum sau arome pe Sfintele Moaşte. Această mireasmă este supranaturală, provenind de la harul Sfântului Duh.

Pelerinilor li se oferă şi un cuvânt de învăţătură. De regulă această slujire a cuvântului o preia stareţul Mănăstirii, însă este posibil să o facă şi un anumit părinte din mănăstire, desemnat de stareţ de fiecare dată să vorbească la sinaxele cu pelerinii.

Aici se discută chestiuni practice ce sunt legate de zidirea duhovnicească a pelerinilor şi se dau răspunsuri la întrebările şi nedumeririle exprimate de aceştia

Cuvântul teologic are diferite stadii. Să fixăm câteva chipuri ale acestui cuvânt teologic.

Pentru început avem cuvântul catehetic, cel care poate fi oferit ascultătorilor de un om instruit din punct de vedere teologic fără a avea experienţa corespunzătoare.

Acest cuvânt poate însă să-i folosească şi el pe ascultători, conform sfatului lui Hristos, «toate cele care vă vor spune să le ţineţi, ţineţi-le şi să faceţi; dar faptele lor să nu le faceţi».

Ca un al doilea stadiu al cuvântului teologic putem considera cuvântul venit din experienţă, atunci când cuvântul este expresia, formularea şi produsul acelei minţi ce se uneşte şi se împărtăşeşte prin experienţă cu Dumnezeu Cuvântul Întrupat.

Acest cuvânt este «viu şi lucrător, şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită de amândouă părţile, şi străbate până la despărţirea sufletului, şi a duhului» şi are puterea de a vindeca şi renaşte  «inima ostenită şi împovărată» a oamenilor.

Cuvântul patristic este mai ales acel cuvânt venit din experienţă, având o putere duhovnicească de-a lungul timpului şi o  nepreţuită valoare veche de veacuri.

Există însă o treaptă şi mai înaltă a cuvântului, cea a cuvântului cu discernământ. Este vorba de acel cuvânt special, revelator, ce este adresat unui creştin la modul personal de către un părinte îmbunătăţit.

La acest cuvânt cu discernământ, înainte-văzător, se referă şi acel caz din Pateric, unde cineva s-a adresat cu durere şi insistenţă avvei Evprepio, spunând-i: «Avva, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc?»

Un astfel de cuvânt patristic, spus cu discernământ, poate deveni izvorul unei adevărate inspiraţii şi reîncărcări duhovniceşti pentru pelerin.

Am întâlnit în afara Sfântului Munte un laic nevoitor, care mi-a spus că de trei ani nu a mai fost în Sfântul Munte, însă că în aceşti trei ani a fost susţinut duhovniceşte de un cuvânt spus de un monah aghiorit pe care l-a întâlnit acolo.

Un caz desăvârşit, ideal, atunci când are loc taina dumnezeieştii mărturisiri, este să primeşti un cuvânt de la duhovnic şi să-l accepţi întru ascultare (cu smerenie). Aici trebuie să consemnăm faptul că cei mai mulţi dintre creştini se spovedesc pentru întâia oară la mănăstire.

Câţi pelerini nu s-au întors la casa lor «cu un alt chip», înnoiţi, preschimbaţi de harul lui Dumnezeu!

Câte divorţuri nu au fost evitate şi câte familii destrămate nu şi-au găsit unitatea dorită şi căldura dragostei cu ajutorul unui duhovnic aghiorit virtuos!

Câţi pelerini nu au găsit dezlegare la probleme încurcate , care de ani de zile îi chinuiau şi tulburau, după ce au luat contact cu un duhovnic îmbunătăţit?

Pelerinul care este găzduit în Sfântul Munte pentru o zi sau mai multe, va veni oricum în contact cu monahii, va vedea modul lor de viaţă chinovial şi va lua după putere exemplu de la ei.

«O chinovie este o comunitate evanghelică desăvârşită, un loc al misiunii, al iubirii de mucenicie precum a primilor creştini, al acelor buni nevoitori pentru credinţă, a căror principală grijă este negrija,  o vieţuire fără de griji lumeşti, o  viaţă în Hristos».

Chinovia, după cum spunea în acest sens şi fericitul nostru Gheronda Iosif, este «cer pământesc; chinovia deşi se încadrează în nişte limite date de timp şi spaţiu, deşi se găseşte în această lume, nu este din lumea aceasta».

Într-o lume prinsă în efemeritate şi plină de agonia şi stresul vieţii de zi cu zi, presărată cu multe greutăţi şi impasuri, fără a mai cugeta la existenţa unui altceva, diferit de cele de aici, ce ar putea constitui o soluţie la tot chinul şi necazul, Sfântul Munte vine să deschidă perspectiva unei alte vieţi.

Într-o viaţă care are doar o dimensiune orizontală, Sfântul Munte prezintă verticala multidimensională a comuniunii cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi; plecând de la un mod de raportare la lucruri cu totul diferit şi deseori contrar celui lumesc, Sfântul Munte vine să lumineze cu adevărat viaţa confuză din lume,  aflată în impas.

Astfel, omul poate în cele din urmă nu doar să valorifice ocaziile pozitive şi favorabile ale vieţii, ci şi să facă faţă şi situaţiilor dificile, eşecurilor, nenorocirilor şi chiar morţii însăşi.

Sfântul Munte înfăţişează un mod de viaţă care îl eliberează în final pe om de frica morţii, cu toate consecinţele ei dureroase, făcându-l cu adevărat liber.

În Sfântul Munte precum şi în orice mănăstire ortodoxă în general, se refugiază oameni care părăsesc lumea şi modul de viaţă lumesc. Aceste fenomen poate fi considerat, şi este oricum dintr-un anumit punct de vedere, antisocial.

Dar monahul nu părăseşte lumea din duşmănie faţă de ea, ci din dragoste pentru Hristos pentru o mai deplină comuniune cu El, şi prin El cu toată lumea. Nu refuză lumea, societatea, ci modul de gândire lumesc, fapt pentru care de altminteri caută adevărata comuniune în Hristos.

Astfel, societatea monahală, în special chinovia Sfântului Munte, se înfăţişează ca ceva  „antisocial”, care, fără a avea înţelesul unei opoziţii faţă de societatea din lume, creează premizele pentru o viaţă creştină mai consecventă, unde omul trăieşte comuniunea într-un mod cuprinzător şi echilibrat, fixată pe dimensiunea ei orizontală şi verticală.

Monahismul oferă un model de viaţă. În special chinovia este cea care exprimă chintesenţa Ortodoxiei.

Se poate spune desigur că întreaga societate a credincioşilor aşa cum consemnează şi cuviosul Teodor Studitul este „o Biserică chinovială”. Sistemul cenobitic de viaţă monahală constituie cel mai consecvent efort de realizare a acestei „Biserici chinoviale”. Iată pentru ce împăraţii bizantini au devenit ctitorii, donatorii şi binefăcătorii Sfintelor Mănăstiri ale Sfântului Munte, ştiind folosul ce îl va aduce în societate crearea de mănăstiri.

Plămada duhovnicească ce o oferă societăţii o chinovie, este capabilă să dospească spre mai bine întreaga societate. Este suficient doar să te gândeşti dacă este posibil ca cel ce a luat poruncă de la Hristos «să îşi iubească duşmanii» să vatăme în vreun fel societatea.

Cum se poate ca cel ce a luat poruncă «să devină sfânt», să se îndumnezeiască (prin har) şi să devină cetăţean al «cetăţii cereşti» să nu fie totodată şi un cetăţean bun pentru civilizaţia din lume?

Chinovia este un laborator al mântuirii şi sfinţeniei. Monahul adevărat, a subliniat fericitul Gheronda Iosif Isihastul, «este produsul Sfântului Duh».

El (monahul) este cel care îşi află adevăratul sine în inima sa şi apoi pe Dumnezeu, şi alături de El întreaga lume. Există astăzi monahi în Sfântul Munte care au uitat de sine, nu se roagă pentru ei înşişi, ci se roagă neîncetat, ore întregi, pentru lume.

Aceasta este cea mai importantă ofertă a monahismului aghiorit, rugăciunea pentru pacea şi mântuirea întregii lumi. Pelerinul care va intra în contact cu aceşti monahi, chiar dacă nu va ajunge să vorbească cu ei, se va folosi de la prezenţa lor. În Pateric se vorbeşte de trei monahi care obişnuiau să-l viziteze pe Antonie cel Mare pentru a-i pune întrebări legate de chestiunile duhovniceşti care îi preocupau. Unul dintre ei rămânea întotdeauna tăcut, fără a-l întreba vreodată ceva pe Avva Antonie. Avva Antonie l-a întrebat aşadar la un moment dat pe acest frate: «De atâţia ani de când vii aici de ce nu m-ai întrebat nimic?» Iar fratele i-a răspuns: «Mi-e de ajuns doar să te văd, Părinte».

Pelerinul care urmează programul mănăstirii vine şi la sfintele slujbe.

El ia parte în biserica centrală a Mănăstirii, la slujba cuvântătoare, adusă lui Dumnezeu «dintr-o gură şi o inimă».

Slujba dumnezeiască nu este ceva omenesc ci o taină ce depăşeşte raţiunea omenească. Este lucrarea Sfântului Duh în Biserică.

La aceasta nu sunt prezenţi doar monahii, clericii şi închinătorii, ci şi sfinţii, îngerii, Preasfânta Născătoare, Hristos. Este o mistagogie care înalţă şi preschimbă omul.

Un copil de patru ani aflat acum câţiva ani în biserica centrală a Mănăstirii noastre a văzut o mulţime de Îngeri în Sfântul Altar, care desigur nu erau vizibili pentru cei mulţi, însă ei erau acolo, prezenţi.

Experienţe asemănătoare au avut deseori mulţi sfinţi liturghisitori. Însă fiecare după deschiderea şi curăţia lui îşi primeşte răsplata. Câţi nu au intrat în sfânta biserică întunecaţi, tulburaţi şi neliniştiţi, cu sentimente de disperare şi deznădejde, pentru ca să iasă apoi luminaţi, liniştiţi şi bucuroşi!

Sfântul Munte funcţionează cu un spital duhovnicesc. El constituie un centru terapeutic şi o oază duhovnicească în pustia lumii, a ateismului, a dezorientării şi iraţionalităţii. Este un indicator care trimite la cer şi asigură calea către Tatăl.

Fericitul Părinte Paisie spunea: «Dacă lumea ar vizita mai mult mănăstirile şi ar avea legături cu monahii, s-ar închide multe spitale de psihiatrie». În mănăstire se cultivă sfinţenia monahului, ce este chemat să lucreze ca o plămadă pentru înaintarea duhovnicească şi mântuirea lumii.

Nu există un fapt mai important pentru om decât mântuirea lui.

Omul fiecărei epoci şi cu atât mai mult cel contemporan este scindat, fărâmiţat duhovniceşte, înstrăinat complet de sinele său. Este nevoie de recuperare, restaurare, mântuire. Este necesar să devină sănătos, adică deplin, să se regăsească pe sine, omul cel adevărat.

De această mântuire are nevoie imperioasă omul contemporan, să o cunoască şi să o încerce în binecuvântata şi sfinţita grădină a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care este Sfântul Munte.

***

Informații despre Forumul internaţional «Dialogul civilizaţiilor».  A avut loc vineri în oraşul Salzburg din Austria, la ceremonia de deschidere a conferinţei cu tema: «Contribuţia Sfântului Munte la tradiţia duhovnicească, intelectuală şi culturală europeană».

Au luat cuvântul printr-un scurt salut: D-nul Iakunin Vladimir, preşedintele forumului şi d-nul Walter Schwimmer, secretarul Consiliului Europei care a accentuat necesitatea unei reveniri corecte la rădăcinile noastre spirituale şi că un ajutor direct ni-l poate oferi Sfântul Munte prin experienţa lui duhovnicească de peste o mie de ani.

O scurtă cuvântare a ţinut de asemenea egumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped Arhim. Efrem, care a subliniat faptul că principala cauză a problemelor omului contemporan o constituie dezbinarea spirituală în care trăieşte continuu, din pricină că nu are pace în inimă. A adăugat în mod elocvent că, prin pace nu înţelegem lipsa războiului ci, pacea ca persoană şi această persoană nu este alta decât Iisus Hristos. Încheind, a spus că Sfântul Munte poate ajuta în mod direct omul contemporan, pentru a ieşi din bezna impasului în care se găseşte.

Trebuie menţionat că un scurt mesaj a fost citit şi din partea reprezentantului Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk. De asemenea a luat cuvântul şi principesa Ecaterina a Serbiei. În cuvântarea ei şi-a exprimat neliniştea pentru pericolul prin care trece Sfântul Munte din partea Uniunii Europene şi că trebuie păstrate nealterate drepturile lui în aşa fel încât să nu fie transformat într-un centru turistic iar cele 20 de Sfinte Mănăstiri în muzee. A subliniat de asemenea că tocmai această particularitate pe care o are civilizaţia monahală precum şi viaţa monahilor dau atâta unicitate Sfântului Munte.

A urmat un program muzical susţinut de corul bizantin «Tropos» sub excelenta conducere a d-lui K. Anghelidis  şi de trupa de muzică tradiţională «Svetilen» din Rusia. Ceremonia de deschidere s-a încheiat printr-o expoziţie de fotografie având ca subiect Sfântul Munte.

Sursă: Romfea.gr via Pemptousia