“Piatră și Duh. Schitul românesc Prodromu”, documentar Trinitas TV

Part. I

Part. II

Part. III

Part. IV

Part. V

Part. VI

Convorbiri duhovniceşti cu avva Petroniu, George Crasnean

Convorbiri duhovniceşti cu avva Petroniu

Prodromu 03 Decembrie A.D. 2007

-Părinte, cum a ajuns omul să creadă că starea de păcat în care trăieşte în momentul de faţă este cea naturală?

-Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu trebuind să ajungă până la asemănarea cu Dumnezeu, să fie asemenea cu Dumnezeu. I-a dat Domnul şi putere să facă acest lucru, dar omul n-a înţeles de la început care era menirea lui, pentru că a venit vrăjmaşul cu înşelăciunile lui şi l-a îndepărtat de la calea cea dreaptă. Şi atunci a trimis Dumnezeu pe Fiul Său pe pământ să arate oamenilor cum să ajungă asemenea cu Dumnezeu. Cum spune sfântul Ioan Evanghelistul că „cel care crede în Dumnezeu să facă cele ale lui Dumnezeu”. Şi atunci a venit Iisus spunând: „Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa”! Nu există altă cale sau învăţătură! Şi nu compari învăţătura lui Dumnezeu cu vreo învăţătură omenească; acesta este sfântă, desăvârşită, este deplină, n-are nevoie de completare, nu-i lipseşte ceva, n-are nevoie de schimbări sau adăugiri şi trebuie crezută aşa cum a lăsat-o Dumnezeu. Nu există alte adevăruri! Deci Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, a iubit aşa de mult lumea încât a venit pe pământ ca să scoată din nevrednicie şi necaz pe om. Şi atuncea învăţătura Lui trebuie să aibă toată încrederea noastră şi de aceea trebuie să ne-o împropriem şi s-o cunoaştem cât mai bine. Există bineînţeles diferite secte zise creştineşti, care s-au îndepărtat de la învăţătura cea adevărată a lui Dumnezeu, întunecaţi fiind de uneltirile vrăjmaşului. Spun Sfinţii Părinţi, părinţii mari ai Bisericii, că „dacă omul se abate de la viaţa cea bună, face greşeli, face păcate, atunci el de fapt deschide larg uşa diavolului. Şi primul lucru pe care-l face diavolul când intră în om este să-i întunece mintea. Dumnezeu a dat omului minte şi învăţătură pe care dacă o păstrează va şti să deosebească binele de rău. Altfel diavolul îi întunecă mintea şi omul nu mai înţelege ce e bine şi ce e rău şi după aceea vrăjmaşul îi sugerează toate păcate posibile şi toate răutăţile. El nu mai poate săvârşi binele fiind întărit în păcat şi vrea să-l facă pe om cât mai vinovat în faţa lui Dumnezeu, ca să se asigure că-l va dobândi pentru iadul său. De aceea lumea înţelege altfel lucrurile, sau chiar nu le înţelege defel. Odinioară, spre exemplu, ţi-era jenă să vorbeşti despre desfrânare; vreau să spun că era o vreme de adâncă evlavie şi pe om nu-l atrăgeau murdăriile acestea din timpurile moderne. Tot Sfinţii Părinţi spun că dacă omul duce o viaţă bună, curată, cinstită, când se-ntâlneşte cu păcatul, acesta nu-l atrage şi se ruşinează de el. Şi atuncea cum îţi explici că oameni învăţaţi, oameni de cultură, instituţiile, ba chiar şi Biserica, acceptă şi chiar încurajează aceste păcate, manifestările acestea stradale neobrăzate? Cui i-ar fi dat prin cap altădată să iasă gol pe stradă, aşa dezmăţat? Doamne fereşte! Şi mai văd şi copiii la televizor toate aceste dezmăţuri şi se murdăresc şi ei din vederile şi auzirile acestea!

De-asta o fugit dintru început monahul de lume! Or fugit în marginea satelor sau la pustie, ca să nu mai vadă sau să audă devierile lumii acesteia. Însă greul de abia acum începea, pentru că omul poartă cu el toate vederile şi auzirile din lumea de care tocmai a fugit şi unele păcate pe care poate le-a făcut. Avem drept pildă cazul Mariei Egipteanca pe care 17 ani au chinuit-o în pustie amintirile păcatelor săvârşite în lume. Atâţia ani de păcat fac ca răul să se încuibe în om, iar el devine rob al păcatului şi îşi schimbă felul de a cugeta, de a vedea, de a înţelege. Aşezarea minţii lui făcută de Dumnezeu se strică şi se modifică după formele păcatelor pe care le face. Omul pe dinafară rămâne om, fiindcă pe dinăuntru este chip al păcatelor pe care le săvârşeşte. Toate gândurile şi cugetările lui sunt strâmbate după contururile păcatelor făptuite. Gândiţi-vă la un om căzut în patima beţiei căruia îi este foarte greu să se mai oprească din acest păcat fiindcă el nu mai este stăpân pe sine. „Duşmanul omului, casnicii săi”! El este de pe acum rob şi face ceea ce îi porunceşte stăpânul său, moare de acum din viaţa aceasta, fiind arvunit nefericirii veşnice, fiindcă omul acesta se săvârşeşte cu toate păcatele sufletului său, cu toate amăgirile sale din lumea asta. Însă dincolo nu mai are nici băutură, nici bani şi n-are cum săvârşi păcatul său care-l va chinui veşnic.

Dumnezeu însă ne-a chemat să moştenim Împărăţia Sa cea veşnică şi ne-a promis lucrul acesta de la facerea lumii. Avem cărţi de învăţătură, avem şi propovăduirile Bisericii care ne arată şi calea cea dreaptă care să ne ducă acolo. Omul zilelor noastre însă le face toate împotrivă; săvârşeşte toate relele, care sigur îl vor lipsi de Împărăţia Cerurilor. Bunăoară am auzit de noi învăţături care îi spun omului să nu-i fie teamă de moarte, că nu există iad şi că totul se consumă aici, pe pământ. Şi bietul om, care şi aşa are o mulţime de probleme inventate de vrăjmaşul diavol, primeşte cu mare uşurinţă şi astfel de învăţături.

- Ce cale de îndreptare vedeţi, gheronda?

- Trebuie ca omul să ajungă la conştientizarea păcatului ce-l stăpâneşte şi în care trăieşte. Şi mai trebuie să vrea să scape de tirania păcatului – că fără voia omului, remediu nu există! Restul îl face Dumnezeu!

-Părinte, avem nevoie de fapte pentru mântuire, sau este suficientă credinţa, care ne va face oricum să făptuim cele bune?

-Asta este teză protestantă. Însă Scriptura spune clar: „credinţa fără fapte este moartă”! Ai făcut o faptă bună, ai ajutat pe  cineva, te-ai ostenit cu folos, toate faptele bune şi toate efectele lor sunt pomenite pană la sfarşitul lumii, când se vor judeca toate, bune şi rele. Când fiecare om va apărea în faţa celorlalţi în trup duhovnicesc, cu chipul conform cu propria lui structură, pe care singur şi-a alcatuit-o, prin tot ce a gândit şi a făcut. Toate relele şi necuraţiile vor apărea şi cine oare, va putea suferi ruşinea aceea ? Însă chipurile drepţilor ce au făcut fapte bune şi daruri plăcute lui Dumnezeu, care au ajutat la îmbunătăţirea lumii, vor străluci cu darul Duhului Sfânt. Omul intră in veşnicie cu ceea ce agoniseşte aici. Cum se modelează în lumea asta, aşa se prezintă în faţa lui Dumnezeu. Cum bine spun Sfinţii Părinţi: băgaţi de seamă pe ce ziditi: pe paie, pe lemne ori pe piatră! Pentru că paiele şi lemnele ard şi nu rămâi cu nimic. Să fie zidăria voastră pe lucru rezistent la foc, adică la proba veşniciei. Cel ce a făcut cele bune va avea un „sfârşit creştinesc, neînfruntat, în pace” şi se va bucura de cele veşnice, dar pentru cel ce a trăit în păcat, moartea va fi cumplită.

-Avva, dacă Dumnezeu e bun şi numai bun, poate hărăzi El iadul pentru „lucrul mâinilor Sale”?

-Nu Dumnezeu îl condamnă pe om, el îşi alege locul din timpul vieţii acesteia. Nu Dumnezeu ne hărăzeşte iadul. Dimpotrivă, El ne spune: “Mergeţi şi moşteniţi Împărăţia Cerurilor”. Omul este cel care aduce iadul cu dânsul. Pentru că şi raiul şi iadul ni le pregătim noi, aici. Nu este pedeapsă, ci omul e chinuit de propriile lui opţiuni greşite: cu ce ne ducem dincolo, aceea avem. Cum am spus şi mai înainte, el se duce pe lumea cealaltă cu păcatele de aici: desfrânat ai fost, beţiv sau drogat, învrăjbit sau răutăcios, aşa pleci dincolo, în veşnicie. Aici, pe pământ, el îşi poate satisface toate aceste porniri. Omul rămâne cu aceste porniri păcătoase şi pe lumea cealaltă, numai că acolo nu şi le mai poate satisface. Pentru păcătos, acestea sunt chinuri în iad.

-Părinte, am putea împăca porunca iubirii aproapelui cu ecumenismul?

-Mie mi-ajunge învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Mi-e deajuns cât mi s-a dat prin ortodoxie pentru mântuire. Nu-mi lipseşte nimic. Dacă cineva de altă religie simte că îi lipseşte ceva pentru salvarea sufletului său şi găseşte în dreapta noastră credinţă, cu toată dragostea îl primesc în Ortodoxie! Dar nu pot renunţa la nimic din credinţa mea pentru că nu am voie să schimb nici o cirtă din dogma ortodoxă!

Omul nu mai ia în serios învăţătura lui Dumnezeu şi inventează, găseşte tot felul de sensuri şi învăţături ascunse prin evanghelii (unele chiar gnostice, cum e cea a lui Iuda) şi s-a depărtat de la dreapta credinţă.

Marea diferenţă dintre noi şi catolici sau protestanţi mi se pare a fi lipsa ideii de înduhovnicire a omului la apuseni. Pentru noi ortodocşii, dacă vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu şi să ne mântuim, trebuie să ne înduhovnicim. Aici pe pământ purtăm trupul şi sângele acesta, dar nu vom intra în Împărăţia Domnului cu el. Chiar şi Mântuitorul a luat materia aceasta îmbibată de păcat, dar n-a intrat „dincolo” cu ea. Omul urăşte moartea, dar ea este urmarea păcatului; Domnul nu avea însă păcat, dar a primit moartea tocmai pentru ca să omoare păcatul prin ea. Ne-a arătat apoi Iisus după învierea Sa cu ce fel de trup înduhovnicit vom intra în veşnicie. Cu cel cu care „trecea prin uşile închise”! Ce înseamnă un trup înduhovnicit? Un trup care să iasă de sub regulile obişnuite ale păcatului. Căci corpul nostru are nevoie de mâncare, este supus patimilor, se îmbolnăveşte. Cel înduhovnicit nu mai este supus acestor reguli materialnice. Trupul nostru cel material, fiind compus, se va descompune în ţărână, iar cel care va răsări spre viaţă fără de sfârşit va fi trupul cel înduhovnicit.

De ce avem duhovnici la mănăstiri şi biserici? Pentru ca omul să se sfinţească! Să mai uşureze trupul de greutatea păcatelor şi în aceeaşi măsură să-l înduhovnicească! Iar noi trebuie să-i mai subţiem hrana şi să ne îndeletnicim, ca şi vechii părinţi, cu postul, cu privegherea şi mai ales cu rugăciunea. Părinţii din vechime posteau mult şi nu mureau de foame, ba dimpotrivă, trăiau mulţi peste 100 de ani, „căci nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iasă din gura lui Dumnezeu”.

Aceasta este chemarea omului în astă lume: înduhovnicirea sa, care se dobândeşte prin fuga de păcate, faptele bune, postul, privegherea şi rugăciunea.

La catolici şi protestanţi nu există ideea de înduhovnicire. Te mântuieşti (ca în cazul catolicilor) cu fapte bune şi/sau merite prisositoare şi nu prin sfinţire. Filioque, primatul şi infailibilitatea papală, sunt destule elemente despărţitoare între catolici şi ortodocşi. Cu protestanţii avem chiar mult mai multe diferenţe. Însă noi, orice vom face pentru mântuirea noastră, trebuie să avem mărturie de la înaintaşii noştri că ceea ce am făcut este bine cum a fost făptuit. Făcând astfel ne vom asemăna cu ei, dar şi cu Fiul care făcea cele ale Tatălui.

 -Până la urmă se va construi totuşi „Catedrala mântuirii neamului”, părinte. Ce părere aveţi despre asta?

-Nu e treaba mea, însă noi românii am construit biserici mici, modeste, dar adevărate bijuterii. Să nu uităm că slava deşartă este legată mai totdeauna de măreţie. Şi Sfânta Sofia, a îngăduit Dumnezeu să ajungă în mâinile musulmanilor…

-Avva, ce părere aveţi despre fraţii noştri ortodocşi de stil vechi şi despre diferenţa de 13 zile dintre noi?

 -Diferendul porneşte dintr’o înţelegere greşită a lucrurilor. Dar pe om ca şi pe pom îl vei cunoaşte după roadă, dacă stăruie în vrajbă şi ponegrirea aproapelui, sigur nu e în regulă ceva cu el. Mi’aduc aminte că era şi o controversă legată de timpul când se sfinţesc apele: la Boboteaza pe nou, sau pe vechi?

-Părintele Iulian are o vorbă: astăzi „banul face planul”! Despre civilizaţia banului din ziua de astăzi, ce părere aveţi? 

-Măi, pe timpuri se spunea că „numai domnii au bani”. Astăzi însă „dacă ai bani eşti domn”, ceea ce este puţin diferit. Nu vă speriaţi de sărăcie, că Dumnezeu nu’l lasă pe cel ce caută ale Sale şi la vreme potrivită îi dă cele trebuincioase. Şi ştie El mai bine ca noi şi când e vremea potrivită. Dar noi cu adevărat trebuie să căutăm cele ale Domnului, că nepurtarea de grijă, adică moartea faţă lucruri, este cea care naşte dorul de Dumnezeu.

 -Vom ajunge „o turmă şi un păstor” avva?
-Cu siguranţă! Însă doar…dincolo!  Dumnezeu încă ne aşteaptă!

***
Cu avva Petroniu, despre vremuri tulburi

Prodromu, la 12 mai, AD 2009

Omul nu poate învăţa pe alţii dacă nu se sfinţeşte pe el mai întâi. Aceasta nu este o apoftegmă, ci o realitate. Poţi învăţa pe oricine orice, până acesta nu va vedea că tu faci cele grăite, nu va lua seamă la sfatul tău. Fiind un osârduitor al plinirii poruncilor, se spune că avva Petroniu n’a cerut niciodată cuiva să facă ceva ce n’a făcut el mai întâi! În felul acesta şi cuvântul lui are greutate: pentru că gheronda nu grăia din cărţi pe cât vorbea din cele trăite…

-Gheronda, de ce se satanizează omul acum când are atâta libertate? A tânjit multă vreme românul după simţământul acesta şi mi se pare că şi’l pierde devenind rob la idolul banului, al agonisirii de averi şi al grijii de multe. Şi singur doar dorul de Dumnezeu se pare că’i lipseşte! Dar cu toate acestea, toţi vor să se mântuiască! Nu cunosc pe nimeni care să vrea să rămână pe „dinafară”!

-Vasăzică faci voia vrăjmaşului şi vrei să te mântuieşti? Faci toate murdăriile acestea, dai drumul şi legiferezi păcatul şi vrei mântuire? M’am crucit când am auzit şi de potlogăria asta cu nepedepsirea incestului! Asemenea urâciune înaintea Domnului! Păi sigur că Dumnezeu se leapădă de tine atunci – că sfinţenia nu poate sta alături de murdărie – şi Satana întunecă minţile celor ce fac nelegiuirile acestea, încât vor ajunge să spună răului bine! Diavolul, „care de la început a fost ucigător de oameni…şi când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44) totdeauna va ascunde păcatul sub chipul virtuţii. Într’atâta va perverti vrăjmaşul pe oameni, încât le va inversa valorile! Şi tare mă tem că nu suntem departe de acele vremuri…

-Dacă nu cumva suntem deja sub vreme părinte! Ce’ar trebui să facem însă ca să ieşim din starea asta de păcatoşenie şi să dobândim adevărata libertate, cea întru Hristos?

-Să ştii că Dumnezeu intervine când vrăjmaşul se obrăzniceşte! Domnul ne ajută, dar trebuie ca în primul rând stăpânitorii să se întărească în credinţă! Să pună post şi rugăciune pentru toată ţara şi Dumnezeu se poate întoarce spre noi! A făcut’o cu ninivitenii! Poate interveni chiar şi prin minuni, cum a făcut’o pentru sfântul Vasile cel Mare în disputa cu arienii din Niceea, când a sfărâmat lacătele bisericii! Dar astăzi a slăbit credinţa la ierarhii ortodocşi şi nu mai are cine să întoarcă poporul spre duhovnicie, spre viaţă curată, aşezată pe rânduielile lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor Părinţi. Nu vă amăgiţi: că de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el! Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul! Fericitul Augustin se ruga lui Dumnezeu să’L ajute să’L iubească aşa cum mai înainte iubise păcatul, iar un părinte al deşertului spunea: „Doamne dă’mi voie să te slujesc cum l’am slujit mai ’nainte pe diavol”! Este vremea păcatului… A mai ieşit acuma şi sminteala aceasta cu cipurile care a înfierbântat creştinii şi i’a făcut să uite de alte păcatele mari strecurate: de homosexualitate, avort şi incest! Înstrăinarea aceasta de Dumnezeu aduce toate relele în lume…

 Mai târziu, în drumul spre cancelarie, mi’a spus gheronda să scriu că „dacă tot se vorbeşte atâta despre Uniunea Europeană şi de integrare, poate că n’ar trebui să se nesocotească modelul Athosului, care oferă o icoană a globalizării – fără a pierde însă vreo identitate naţională – şi asta pentru că liantul acestor naţii athonite este credinţa! Athosul, chiar prin silueta sa crescătoare, dinspre mare către munte, îţi arată verticala dumnezeiască, calea spre Cer! Nu e doar materie-în dimensiune orizontală-ci chiar imaginea Sfântului Munte oferă şi o dimensiune spirituală, verticală. Se poate lua ca model Athosul – şi ar fi bine dacă s’ar face treaba aceasta – pentru înţelegerea naţiilor între ele şi respectarea identităţilor lor. De sute de ani trăim împreună greci, ruşi, români, sârbi, georgieni, bulgari şi nu ne’am pierdut identitatea naţională. Nu ne’a asimilat nimeni, nicicând. Am rămas un popor ortodox, pentru că nimeni n’a uitat de Dumnezeu vreodată aici! Asta este Athosul de fapt: un popor ortodox!”

 E bine să ai totdeauna un bătrân înţelept lângă tine, că altfel îţi vei da prea multă crezare ţie şi îţi vei îndreptăţi oricând păcatul!

George Crasnean
Notă: Fotografiile aparțin autorului.

Pelerinaj la Athos (18-24 iunie 2012)

• Luni, 18 iunie: Plecare din Bacău – Adjud – Focșani – Buzău – București (15.00) – Giurgiu – Plevna – Sofia – Kulata – Serres – Nigrita – Ouranopoli

• Marți, 19 iunie (ziua 1): Ouranopoli – Dafni – Măn Zografu (închinare la Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Gheorghe, la monumentul celor 26 de Mucenici zografiți și la celelalte odoare ale mănăstirii). Măn. Zografu (cazare).

• Miercuri, 20 iunie (ziua 2): Măn Zografu. Plecăm pe jos (cca 2h) spre Măn. Vatopedi (închinare la cele șapte icoane făcătoare de minuni și la celelalte odoare ale mănăstirii). De vorbă cu părintele Chiril. Binecuvântare de la Părintele Stareț Efrem Vatopedinul. Vizităm Chilia Sfântul Ipatie (Izvorul Sfântului Ipatie) și, dacă va fi timp, Chilia Sfântul Gheorghe – Colciu (închinare la mormântul marelui duhovnic român, Dionisie Ignat). Măn. Vatopedi (cazare).

• Joi, 21 iunie (ziua 3): Măn. Vatopedi – Kareia (capitala Sfântului Munte) – Biserica Protaton (cu celebrele fresce ale lui Manuil Panselinos), Măn. Cutlumuș (închinare la odoarele mănăstirii) – Chilia Panaguda (unde a viețuit Părintele Paisie Aghioritul) – Schitul Sf. Andrei Serai (închinare în cea mai mare biserică din Balcani, închinare la parte din Capul Sf. Ap. Andrei, Seminarul teologic Athoniada). Măn. Cutlumuș sau Schitul Sf. Andrei – Serai (cazare).

• Vineri, 22 iunie (ziua 4): Măn. Cutlumuș – Kareia – Schitul Sf. Prooroc Ilie (închinare în kiriakon, icoana Maicii Domnului – Înlăcrimata și alte odoare) – Măn. Pantocrator (închinare la icoana Maicii Domnului – Gherontissa și la alte odoare ale mănăstirii) Măn. Stavronikita (închinare la odoarele mănăstirii) – Măn. Iviron (închinare la icoana făcătoare de minuni Portărița, izvorul Maicii Domnului) – Măn. Filotheu (închinare la Icoana Maicii Domnului – Glycophilousa – Dulce Sărutare) – Măn. Caracalu (închinare la odoarele mănăstirii – Măn. Marea Lavră (închinare la moaștele și crucea Sf. Athanasie și la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului – Cucuzeliţa, Iconoama și Portărița). Măn. Marea Lavră (cazare).

• Sâmbătă, 23 iunie (ziua 5): Măn. Marea Lavră – Schitul Prodromu. Izvorul și Peștera Sfântului Athanasie Athonitul. Închinare la Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului Prodromița și a Sf. Ioan Botezătorul – Schitul Lacu – (Kiriakon, Chilia Adormirii Maicii Domnului a părintelui Pavel, Chilia Buna Vestire – Lacu a părintelui Ștefan (cazare).

• Duminică, 24 iunie (ziua 6): Schitul Lacu – Măn. Sfântul Pavel (închinare la Darurile Magilor, la lemnul din Cinstita Cruce și celelalte odoare) – Cu ferryboat-ul spre Dafni, apoi spre Ouranopoli. – Măn. Suroti (închinare la mormântul Părintelui Paisie Aghioritul și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul). Vizitarea orașului Tesalonic (vizitarea Bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir – închinare la moaștele Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Anisia, cripta subterană a martiriului Marelui Mucenic Dimitrie, Biserica Seminarului teologic – închinare la moaștele Sf. Teodora din Tesalonic si a Sf. Cuv. David, Biserica Sfânta Sofia – închinare la moaștele Sf. Vasile cel Nou Tesaloniceanul, Catedrala mitropolitană – închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama). Plecare spre România. Serres – Sofia – București – Buzău – Focșani – Adjud – Bacău.

Preț: 220 euro + diamonitirionul* (25 euro) + transportul în Sfântul Munte – ferryboat și taxi (aprox. 85 euro pentru acest traseu).

Locuri disponibile: 7 (şapte!) / Plecare din Bacău, Adjud, Focșani, Buzău, București, Giurgiu / Ghid asigurat / Transportul din ţară până în Ouranopoli se face cu un Mercedes Vito, 2007, 8+1 locuri, aer condiţonat / Două mese pe zi şi cazare (5 nopţi) în mănăstirile din Sfântul Munte.

Pentru înscrieri și orice alte detalii – tel: 0740.050.735 sau mail: sfantulmunteathos@yahoo.com

Oferim condiţii cu totul deosebite pentru preoţii care doresc să organizeze pelerinaj la Athos cu enoriaşii din parohie (7 pelerini înscrişi + 1 loc gratis + 100 euro pentru cheltuielile din Sfântul Munte). Daţi mai departe linkul celor pe care-i ştiţi interesaţi.

În Hristos Domnul,

Laurențiu Dumitru
Însoţitor de Grup / Editor Blogul Sfântul Munte Athos

* Studenţii, preoţii şi monahii plătesc doar 10 euro diamonitirionul (permisul de vizitare al Sfântului Munte).

Relaţiile dintre Muntele Athos şi Atena sunt în pragul rupturii. Sfânta Chinotită intenționează să declare Sfântul Munte sub persecuție!

Miercuri, 2 mai 2012, romfea.gr via http://acvila30.wordpress.com pentru versiunea românească

Tensiunea ce mocneşte în relaţiile dintre Sfântul Munte Athos şi stat a ajuns alaltăieri în pragul ruperii deschise pe motivul impozitării proprietăţilor imobiliare ale  mănăstirilor din afara Peninsulei Athos.

Într-o şedinţă tensionată, Sinaxa Dublă a Sfintei Chinotite la care participă reprezentanţii, dar şi egumenii celor 20 de mănăstiri, s-a înregistrat luni intenţia corpului de a declara Sfântul Munte ca aflat sub persecuţie şi să îngheţe relaţiile cu statul grec.

Organul conducător suprem al comunităţii monahale s-a arătat hotărât să caute ajutor moral şi material la ţările de aceeaşi credinţă (slave), începând cu cele care au mănăstiri în Athos, adică Rusia, Serbia, Bulgaria. Termenul limită este 15 mai.

Sinaxa Dublă acuză statul grec de bătaie de joc şi retractări şi adresează un ultimatum potrivit căruia dorinţa sa de a îngheţa relaţiile şi de a declara sub persecuţie Sfântul Munte va intra în vigoare automat ca hotărâre a Sfintei Chinotite imediat după 15 mai, când se estimează că va fi format guvernul, dacă nu va fi primit un răspuns la solicitările sale.

Ruptura a fost provocată de impozitarea proprietăţilor imobiliare din afara Muntelui Athos ale mănăstirilor. Atoniţii cer statului să nu plătească impozite pentru apartamentele, magazinele etc. pe care le deţin mănăstirile din donaţii sau achiziţii în afara Athos-ului, motivând că din acestea provin veniturile pentru întreţinerea lor şi găzduirea miilor de pelerini în fiecare an.

Guvernul anterior a inclus imobiliarele la impozitare, dar concomitent, cum se spune în Karies, a cultivat între  monahi aşteptările că va fi reglementată tema prin soluţionare legislativă fără însă să-şi ţină promisiunile. De trei ani îşi bat joc de noi. A ajuns cuţitul la os. Comisiilor noastre care s-au aflat într-un du-te – vino la Atena şi s-au întâlnit cu miniştri şi demnitari guvernamentali  li s-a spus să nu ne îngrijorăm că va exista o soluţie legislativă pentru excepţia noastră. Nu s-a întâmplat nimic. Aşteptăm şi până la alegeri, dar hotărârea noastră după aceea va fi dură, a accentuat sursa atonită.

Oprirea chiriilor

Potrivit informaţiilor, chestiunea nu doar că n-a fost rezolvată, dar deja cel puţin unei mănăstiri din Sfântul Munte i s-au oprit chiriile de la birourile, care găzduiau servicii publice din cauza neplăţii ETAK (Ενιαίο Τέλος Ακινήτων: single property tax). Reacţia Sfintei Chinotite era aşteptată.

Nori în relaţiile ei cu statul s-au acumulat continuu în ultimii ani deasupra Athonului din cauza întreruperii acordării sumelor necesare pentru inventarierea electronică a comorilor duhovniceşti, a cazului Vatopedi, etc., însă paharul s-a umplut cu impozitarea imobiliarelor.

Anul trecut, în ultimul moment, a fost evitată luarea unei hotărâri a Sfintei Chinotite, chiar dacă a fost discutată şi înregistrată şi atunci voinţa ei de a se adresa Moscovei pentru sprijin, turnură care ar implica factorul rusesc în relaţiile dintre atoniţi şi statul grec. Şi chiar acesta a fost motivul pentru care guvernul Papandreou de atunci a intrat în panică, iar unii factori implicaţi ai lui au ajuns să vorbească de trădare.

În cele din urmă, după intrigi puternice şi promisiuni de reglementare, ruptura a fost înlăturată, dar mai degrabă temporar după cum se manifestă atât de violent acum. Acelaşi Prim ministru, dl. I. Papandreou, în timpul vizitei lui la Karies pentru a se întâlni cu Patriarhul Ecumenic, kyr Bartolomeu, a asigurat Chinotita că va face tot posibilul pentru a găsi o soluţie.

Acelaşi lucru l-a spus anterior în pelerinajul său şi Ministrul de Externe, dl. D. Droutsas, care a convocat şi o comisie inter-ministerială referitoare la chestiunile atonite la Atena, fără rezultat.

Continuare la RELAŢIILE DINTRE MUNTELE ATHOS ŞI ATENA SUNT ÎN PRAGUL RUPTURII. SFÂNTA CHINOTITĂ ÎNTENŢIONEAZĂ SĂ DECLARE SFÂNTUL MUNTE SUB PERSECUŢIE!

Vezi și Actul Consiliului de Miniştri referitor la suma alocată de la buget Sfântului Munte

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiune ortodoxă în Africa

Cu Părintele Damaschin Grigoriatul despre impresionanta misiunea ortodoxă în Africa

La schitul românesc Prodromu am fost cazat într-o camera cu un tânar grec. Am observat ca avea o carte din care citea cu atentie. Era o carte despre viata si învataturile parintelui Cleopa Ilie, în limba greaca. Autorul acestei traduceri este Parintele Damaschin de la sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, din Sfântul Munte Athos. Prin mila lui Dumnezeu l-am întâlnit pe Parintele Damaschin la manastirea lui acum doi ani. Anul acesta am ajuns la manastire într-o dimineata, dar nu l-am întâlnit în cursul zilei. Nu a coborât nici la cina. Atunci am urcat la Sfintia Sa si l-am gasit lucrând. “Dormi prea mult” îi spusese unui ucenic… I-am transmis bucuria editarii cartii mele Parinti contemporani din Sfântul Munte Athos. La o întâlnire internationala cu Organizatia Mondiala a Tineretului ortodox, am fost impresionat de grupul de tineri africani care aveau studii, educatie buna si erau credinciosi. Tineri pentru un continent de viitor… Dar sa îl lasam pe Parintele Damaschin sa ne vorbeasca despre un continent care renaste…

- Ne aflam în Sfânta manastire a Cuviosului Grigorie, care are atât hramul Sfântul Nicolae, cât si al Sfintei Anastasia Romana. Va rugam sa ne vorbiti despre istoricul manastirii.

- Prima manastire a fost construita în anul 1310, dar au vietuit înainte sihastrii. În apropiere e cimitirul. Acolo e si osuarul. Biserica e din secolul al 18-lea. Sus e o biserica cu hramul Tuturor Sfintilor Athoniti. Pe o poteca se poate coborî la pestera Cuviosului Grigorie unde acesta vietuia cu sase ucenici, dar nu era apa. A facut rugaciune si a aparut un izvor care alimenteaza manastirea pâna în zilele noastre. Apa curge dintr-o stânca. Mai exista doua biserici închinate Sfântului Ioan Botezatorul, Sfântului Dimitrie si una cu hramul Izvorul Tamaduirii. În biserica e icoana daruita de Maria de Mangop, a doua sotia a Sfântului Stefan cel Mare. Este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Conducatoarea sau Paleologina, de la începutul secolului al XIV-lea. Multe minuni ale Sfântului Nicolae, ale Sfintei Anastasia Romana, cât si ale acestei icoane sunt relatate în carti aparute în limba greaca.

- Care este viitorul Sfântului Munte Athos?

- Maica Domnului este stareta Muntelui Athos. Dumnezeu va rândui. Biserica e Trupul Domnului. Eu trebuie sa traiesc cu pocainta în fiecare zi, poate în aceasta noapte voi muri. Aceasta e problema mea, ce voi spune Judecatorului daca voi muri.

- Când ati vizitat România prima oara?

- În anul 1984, timp de doua luni. I-am întâlnit pe parintii Cleopa Ilie si Paisie Olaru si pe parintele Staniloae. Am vizitat saptezeci de manastiri. Poporul român este un popor de aur. Crestinii vostri sunt credinciosi buni, cei mai buni dintre ortodocsi. M-a emotionat pâna la lacrimi credinta lor. Acolo în Moldova si Bucovina… Când m-am întors am scris o carte cu pelerinajul meu. Am învatat limba româna singur. Am mai facut apoi înca doua vizite.

- Ati tradus carti ale duhovnicilor români în limba greaca?

- Am tradus douazeci si cinci de carti, din care cincisprezece au aparut deja, printre care carti ale parintilor Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Dometie Manolache, Arsenie Papacioc, Iachint Unciuleac, Petroniu Tanase, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul…

- Cum putem creste în viata duhovniceasca?

- Putem sa ne apropiem de Hristos daca ne rugam mult, traim cu smerenie si facem ascultare de parintele duhovnic. Atunci traim cu credinta adevarata. Ne mântuim cu credinta si fapte ale credintei. La care trebuie adaugata pocainta. Fara credinta ortodoxa nu e mântuire. Putem dialoga cu alte confesiuni.

- Un cuvânt de folos pentru viitori preoti?

- Daca nu tineti credinta ortodoxa nu e mântuire… Sunteti gata sa va dati viata pentru credinta? Sa o iubim mai mult decât pe trup. Înainte de a merge în Africa, am spus în sinea mea ca voi merge acolo fara a mai conta viata. Sa facem lucrul lui Dumnezeu, misiune. Daca este voia lui Dumnezeu sa mai lucram un an, doi, trei sau cinci este prin voia si blagoslovenia Domnului Iisus Hristos. Daca vrea Dumnezeu ca acolo sa fie mormântul meu, eu sunt de acord, nu am teama de moarte. Noi am lasat lumea ca sa primim în inima noastra harul lui Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute.

- Misiunea ortodoxa ar putea sa se mareasca în Asia?

- Este foarte greu, deoarece acolo sunt mai multe state islamice fundamentaliste si nu putem sa lucram acolo, este interzis. În India, Taiwan, Japonia ar putea creste misiunea ortodoxa. Oamenii sunt idolatrii. Exista aproape 30 de misiuni ortodoxe grecesti în Africa, unde se poate lucra în libertate.

- Va rugam sa ne vorbiti despre misiunea ortodoxa greaca în Africa.

- Am scris o carte în limba greaca despre misiunea ortodoxa greaca în Congo si Burundi.

- Exista Patriarhia Alexandriei în nordul Africii.

- Colaboram foarte bine cu ea. Exista înca zone necrestine în Africa. Mai sunt catolici, protestanti si multi musulmani, putini sunt idolatri. În fiecare an se boteaza în Biserica noastra Ortodoxa aproape 20.000 de oameni.

- Ce actiuni pe termen mediu aveti?

- La început facem cartile necesare pentru catehizare. Traducem din limba greaca în limbile swahili si franceza. Facem dupa aceea catehizare, botezuri, construim biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Ajutam pe cei saraci, pe cei bolnavi, iar pe cei din închisori si cu mâncare.

- La fel a facut misiunea ortodoxa rusa în Extremul Orient.

- Aceasta este calea…

- Dar în sudul Africii ?

- Misiune ortodoxa se face si acolo dar mai greu caci acolo e un duh lumesc.

- Pregatiti slujitori ai bisericii?

- La Mitropolia din Africa centrala s-a construit o facultate teologica. Patriarhul Teodor al Alexandriei va veni acolo, la Kinsasha, la 23 septembrie, pentru a face inaugurarea. Vor fi 20 de tineri în primul an.

- Care sunt cele mai mari greutati întâmpinate de misiunea ortodoxa greaca în Africa?

- În primul rând nu avem misionari, oameni care sa ne ajute. În al doilea rând nu avem bani ca sa construim biserici, scoli, baptisterii si sa ajutam pe saraci si bolnavi. Toti banii vin de la crestinii din Grecia. Acestia se obtin cu greu. Cu bani putem face multe lucruri importante. În al treilea rând avem multe ispite din cauza oamenilor. Facem ascultare de parintele staret, traim, lasam viata noastra în mâinile lui Dumnezeu si continuam lucrul acolo.

- Aveti un sediu permanent?

- Lucrez de 15 ani în Africa. Am lucrat 12 an în Congo, la Kolwezi, în sudul tarii. Lucrez de doi ani si jumatate în statele Burundi si Rwanda. În Burundi construim o biserica mare, cu hramul Sfântul Vasile cel Mare. În Bujumbura, unde locuiesc, e capitala. Acolo e o biserica. Am pornit aproape de la zero. Anul acesta am facut multe constructii.

- Exista si o revista care apare semestrial, care reflecta actiunile misiunii ortodoxe.

- Da, se numeste “Misiune exterioara” si se editeaza la Tesalonic.

- Multiplicati carti la xerox pentru misiune…

- Da, acum tocmai multiplicam cartea Studii isihaste în franceza. Am adus multe carti ortodoxe în limba franceza de la manastirea Simonopetra si le multiplic pentru a le duce în Africa. Manastirea Simonopetra are doua manastiri ortodoxe în Franta, una de calugari si alta de calugarite. Staretul care a fost arhimandrit catolic a citit carti, a înteles care e credinta adevarata, a venit în Sfântul Munte, s-a botezat, a devenit pe rând calugar, diacon, preot, arhimandrit si a construit o noua manastire în Franta, care are 30 de calugari. Am adus carti de catehizare, apoi ale Sfintilor Parinti si ale cuviosilor parinti din Sfântul Munte, cât si multe carti împotriva ereticilor, cu care luptam împotriva lor. În Bujumbura vom da oamenilor posibilitatea sa intre în biserica si sa citeasca carti ortodoxe. Vom face indicator care sa cuprinda lista de carti pentru a fi cunoscute. Vom face casete audio cu predici, dialoguri si le vom multiplica si le vom oferi poporului. Dumnezeu m-a luminat sa fac asa. Oamenii vor citi, vor auzi si vor veni. Oamenii au dreapta socoteala, stiu unde e lumina, unde e întuneric, unde e ratacire, unde e ipocrizie. Ortodoxia are tezaurul, dar nu este numai pentru noi, e pentru toata lumea. Dumnezeu ne lumineaza ce sa facem acolo. Trebuie sa lucram în fiecare zi. Viata noastra trebuie sa fie pentru slava a lui Dumnezeu, pentru Biserica Lui. Trebuie sa avem un scop. Ce putem face pentru oameni! Noi suntem ucenicii lui Hristos. Existenta noastra sa nu fie alcatuita doar din mâncare, somn, plimbare, telefon mobil… Daca vom pierde credinta, viata noastra nu mai are valoare. În Tesalonic e o fata care m-a întrebat daca îi dau blagoslovenie sa cumpere un xerox, din salariul ei, pentru a multiplica materiale ortodoxe si a le da la oameni. Am întrebat-o de ce face aceasta. Mi-a raspuns ca din dragoste pentru Dumnezeu si pentru mântuirea oamenilor. I-am spus ca sunt multe carti în librarie, dar nu sunt cititori. Mi-a raspuns ca e mare folos daca prin actiunea ei un singur om se va mântui.

- Este tradusa Sfânta Liturghie?

- Da, în swahili, franceza si hirudi, limba locala din Burundi. Facem toate slujbele în limba lor swahili si cântam cu muzica bizantina. Am scris cu note bizantine toate cântarile în limba swahili. Sfânta Scriptura este tradusa în limba swahili. E o limba frumoasa, diferita de limbile europene.

- Câteva aspecte ale sistemului educational…

- Tinerii au mare dragoste pentru studiu dar nu au ajutoare; nu au universitate buna, profesori buni, carti, bani pentru studii. Pentru a face o facultate trebuie platite taxe.

- Acesti tineri crestini se vor afirma în plan economic si cultural.

- Încet, încet pentru ca avem multe probleme din cauza magiei. În fiecare sat e un mag. Oamenii vin la Biserica, dar apar mari probleme din cauza vrajitoriei. Când vin la biserica ortodoxa trebuie sa renunte la ea. Sa stiti ca Dumnezeu face multe minuni acolo. Dumnezeu lumineaza mintea lor si vin la biserica, la început sa vada, sa asculte slujba, apoi vorbim cu ei. Le dam apoi carti în swahili si franceza. Am scris o carte pe tema vrajitoriei, pe care v-am dat-o si pe care o veti publica curând. Nu e usor sa scoatem vrajitoria din minte, cât si obisnuinta rea care e în viata lor. Credinta vine în inima lor încet, încet. La început ei vor ca noi sa-i ajutam cu bani si cu alte lucruri de care au nevoie. Sunt saraci si au multe probleme din cauza saraciei lor.

- Botezul produce o transformare interioara extraordinara, prin prezenta Sfântului Duh, care îi atrage în Biserica.

- Am simtit acest lucru si am scris multe povestiri pe aceasta tema. Am scris si un articol când am venit din Burundi, despre ce am facut în ultimele sapte luni, pe care vi-l dau spre traducere si publicare.

- Au existat întâmplari minunate în urma pomenirii la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu si în urma exorcizarilor?

- Dumnezeu face si minuni acolo. În acest articol am relatat o minune pe care a facut-o Dumnezeu în biserica Sfântului Vasile cel Mare. În timpul noptii s-a aratat multa lumina din cer în aceasta biserica. Sfintii fac multe minuni în Africa. În Africa nu eu sunt predicatorul, ci Iisus Hristos. El lumineaza oamenii. Acum doua luni a venit un om cu o carte în limba franceza despre diferentele dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. L-am întrebat de unde o are si mi-a spus ca i-a dat-o un om care o avea din biblioteca noastra. A citit cartea si mi-a spus ca vrea sa devina ortodox; era musulman. Nu eu l-am luminat, ci Dumnezeu. A citit carti, s-a catehizat si s-a botezat cu întreaga familie. Avea cinci copii! Dumnezeu daca vrea sa mântuiasca pe cineva gaseste o posibilitate.

- L-ati simtit pe Sfântul Cosma al Congo-ului ?

- El este aproape de noi si ne ajuta. Lânga biserica e mormântul lui. Într-o seara dupa pavecernita mica credinciosii au auzit cadelnita la mormântul lui. Alta data, când eu am fost acolo împreuna cu toti preotii ca sa intram în biserica sa facem pavecernita mica, am vazut o lumina puternica la mormântul lui. S-au facut si vindecari la mormântul lui. Toate acestea sunt scrise într-o carte.

- Ce veti face la reîntoarcerea în Burundi?

- Trebuie sa încheiem constructia bisericii Sfântului Vasile cel Mare, caci suntem aproape de sfârsit. Daca vom gasi bani în Grecia, vom construi un centru misionar în Burundi. Avem teren care este împrejmuit cu zid. În centru se va construi biserica, scoala generala, casa preotului si spitalul. Apoi vom construi alt centru în Rwanda.

- Ce alte planuri mai aveti ?

- Mitropolia din Africa centrala, unde lucrez, cuprinde Congo, Burundi, Brazzaville, Rwanda. Prea Sfintitul Ignatie este alaturi de noi si ne ajuta. Fara centru nu putem face nimic.

- Va rugam sa ne spuneti ceva despre biserica crestina copta din Egipt.

- În Egipt este Patriarhia. Coptii sunt în numar de 20 de milioane, iar musulmanii sunt 50 de milioane. Ortodocsi sunt putini. În toata Africa, negrii sunt trei milioane de ortodocsi. Am început acum 30 de ani.

- Egiptul a fost un leagan al crestinismului…

- A fost un centru mare. Toti au fost crestini ortodocsi pâna a venit Mahomed cu iataganul si a taiat pe multi, iar oamenii s-au temut si au lasat credinta.

- Mai sunt si alte misiuni ortodoxe în Africa?

- Nu, rusii fac misiune în Alaska si Japonia. Dorim sa vina calugari si calugarite din România, cât si alti crestini ortodocsi sa ne ajute. Trebuie sa stie limba franceza. Avem nevoie de preoti, profesori, calugarite infirmiere, o anumita perioada. Misiunea nu este greaca, este ortodoxa. Acum sunt numai greci, dar trebuie sa vina si alti ortodocsi. Ar putea veni cu mine un preot cu sotia lui fara copii, sau un ieromonah, sau doua calugarite infirmiere, vorbitori de limba franceza. Avem doar o camera disponibila, momentan. Fac apel la crestinii din România sa strânga bani sa construiasca o biserica în Africa, cu hramul pe care îl vor, si sa ne ajute la constructia centrului din Burundi. O biserica ar costa 60.000 de euro, o scoala generala cu sase clase 70.000 de euro, un spital mai mic 40.000 de euro. Avem nevoie de bani, caci fara ei nu facem nimic. Daca vor fi donatii, vor putea veni câtiva crestini sa faca o vizita, sa vada cum se construieste centrul misionar crestin ortodox. Statul Burundi are opt milioane de locuitori si doar o biserica ortodoxa, cea a grecilor, cu un singur preot! Recent am botezat 60 de burundezi. Dar trebuie sa construim centrul pentru ceilalti africani.

- Care e situatia în Rwanda?

- Statul Rwanda are sapte milioane de locuitori si nici un preot ortodox! Exista o suta de ortodocsi rusi, câtiva români, sârbi si greci. Ei doresc o biserica si un preot care sa le boteze în primul rând copii. Ei m-au chemat acolo! Am gasit un teritoriu pe care sa construiesc viitorul centru, dar costa 20.000 de euro, bani pe care nu-i am! Cine doreste sa fie ctitor!

- Care e situatia în Congo si Brazzaville?

- Statul Congo are cincizeci de milioane de locuitori din care 60.000 de ortodocsi; sunt aproape o suta de preoti casatoriti si doua sute cincizeci de parohii. În estul Congo-ului, aproape de granita cu Burundi, se gaseste orasul Uvira, cu 300.000 de locuitori. Pâna nu demult acolo nu a fost biserica ortodoxa, dar acum este. S-au botezat 120 de oameni si sunt 50 de catehumeni. În Brazzaville sunt trei milioane si jumatate de locuitori si doua mii de ortodocsi. Exista patru parohii ortodoxe, cu cinci preoti si un diacon. Acolo e un preot ieromonah arhitect din Sfântul Munte parintele Theologos care lucreaza si e responsabil în acea zona.

- Care e situatia în alte zone?

- În Uganda sunt nouazeci de parohii, unde slujesc 35 de preoti ugandezi. Prea Sfintitul Ionas e ugandez, a terminat teologia si filosofia la Atena.

- Aceste cifre reprezinta o bucurie, într-o lume în degringolada, care cauta noi idoli în loc sa se bucure de lumina lui Hristos. Exista mii de site-uri de vrajitorie si nenumarate carti pe aceasta tema, care sunt îndreptate mai ales catre tineri. Daca Europa apune, avem modelul unui continent care renaste la Hristos. Pentru Europa, care scade si demografic, vedeti un viitor duhovnicesc?

- Dumnezeu stie.

- Misiunea ortodoxa greaca în Africa este una apostolica, ca în primele secole ale crestinismului.

- Slava Domnului! Vedem ca lucrul merge încet, încet înainte. Sa va rugati pentru noi, ca sa ne ajute Dumnezeu. Avem mare nevoie de rugaciune, sa ne fereasca Dumnezeu, sa ne ajute, caci avem multe necazuri si pericole. Colaboratori sunt foarte putini; au teama de clima, boli, viata periculoasa, oameni rai. Lucram aici cu binecuvântarea parintelui duhovnic si o vom face cât va vrea Dumnezeu. În Congo am lucrat cu Prea Sfintitul Meletie 12 ani. În estul acestei tari, aproape de lacul Tanganyka, am construit un centru cu biserica, scoala generala, casa preotului si trei locuinte pentru crestini; si împrejmuirea e facuta.

- Tinerii africani spun rugaciunea lui Iisus?

- Da. În fiecare zi acolo facem dimineata slujba Utreniei, dupa masa, la ora 5, facem slujba Vecerniei, Pavecernita mica o facem noaptea si vin oameni si cântam împreuna în swahili si franceza. Sâmbata si duminica si în sarbatori face Sfânta Liturghie.

- Exista manastiri în aceste patru state?

- În Congo, aproape de Kolwezi, e manastirea Sfântului Nectarie, de calugarite, care are sase vietuitoare africane. Acolo e o monahie care a trait 13 ani la o manastire în Grecia, care stie muzica bizantina, broderie si ea le conduce pe tinerele maici.

- Din albumele cu fotografii realizate în Africa m-au impresionat tinerele mirese îmbracate în alb, botezurile, slujbele de exorcizari, cele care arata truda celor care lucreaza la constructia unui centru si mai ales cele care arata pregatirea mâncarii pentru cei aflati în închisori. Vad si o procesiune.

- Am facut în Burundi o procesiune în Duminica Ortodoxiei.

- Se citeste Sinodiconul, în aceasta duminica?

- Da, în limba swahili.

- Exista pericolul drogurilor, tigarilor, alcoolului?

- Foarte putin. Nu sunt bani pentru droguri, nu se gasesc. Sunt foarte saraci. Putini au radio si televizor.

- Au ce sa manânce?

- În Burundi mâncarea lor de fiecare zi e orez, fasole si cartofi. În Congo folosesc zilnic faina de malai; sunt mai saraci.Cred ca sunt mai fericiti. Crestinii nu au nevoie de multe lucruri.

- Grecii din Statele Unite va ajuta?

- Nu avem legaturi cu ei. Sunt cinci milioane de greci, dar nu are cine sa-i contacteze. Avem nevoie de colaboratori.

- Poate va vor ajuta românii din Canada si Statele Unite, care sunt sensibili, când vor afla despre aceasta misiune apostolica. Sau se vor ruga… Exista o Biserica Ortodoxa puternica în America. Dar cu Fratia Sfântului Mormânt din Ierusalim colaborati?

- Nu am legaturi. Eu vin aici la manastire mea, doar doua, trei luni pe an, pentru a face traduceri, pentru a pregati carti, pentru a face rost de bani si plec repede acolo, unde avem multa treaba. Nu am timp ca sa merg în alte tari, pentru a face rost de bani. Trebuie sa merg eu acolo, dar nu am blagoslovenie de la parintele staret, nu e usor.

- Sa speram ca vor ajuta acum românii, cum au ajutat în trecut Sfântul Munte.

- Acum trebuie sa ajutati Africa. E nevoie acolo de lumina lui Hristos. Lânga biserica Sfântului Vasile cel Mare am deschis o sala în care am pus peste 500 de carti ortodoxe în limba swahili si franceza, pentru a citi poporul. Intrarea e libera. Si cartile pe care le pregatesc acum le voi pune acolo.

- Nu le puteti multiplica în Burundi?

- Nu avem centru, nu avem locuinta noastra, nu avem decât terenul. Trebuie sa construim centrul. E o urgenta. Sa cautam bani ca sa construim acest centru, ca sa aiba unde veni apoi preotii, profesorii, calugaritele… Avem un cont în Grecia (ΕΘΝΙΚΗ ΤΡΑΠΕΖΑ – Banca Nationala a Greciei, 214/644859-33), un fax în Burundi (00257/221147). În luna septembrie (2007, n edit.) voi cauta bani în Grecia si la începutul lunii octombrie ma voi înapoia în Africa.

George Cabas

Preluare din rev. Rost, nr. 56, octombrie 2007
Mulțumesc lui George Cabaș și lui Claudiu Târziu pentru îngăduința de a prelua pe blogul Sfântul Munte Athos acest interviu.  Mulțumesc lui George Crasnean pentru fotografia portret a Părintelui Damaschin și ultima fotografie din articolul de mai sus. Mai jos aveți fragmente video din slujba Învierii Domnului în biserica Sf. Gheorghe din Kolwezi, Congo, 2010. Mulțumesc lui Marian Maricaru pentru recomandarea înregistrărilor (LD)

Paştile, străbatere din moarte la viaţă, Omilie a Părintelui Gheorghios Kapsanis, starețul mănăstirii Grigoriu

În această noapte, Sfântul Ioan Gură de Aur, dascălul întregii lumi şi al Bisericii noastre, pe toţi ne-a chemat să ne desfătăm de ospăţul credinţei. Într-adevăr tot ceea ce am trăit în timpul sfintei privegheri şi în timpul Dumnezeieşti Liturghii a Învierii a fost un ospăţ al credinţei. Îndrumătorul acestui ospăţ a fost Însuşi Domnul cel Înviat. Membrii ospăţului sunt Biserica lui Dumnezeu, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sfinţii Îngeri, Sfinţii credinţei noastre, precum şi noi smeriţii creştini, care trăim acum. Cu toţii am participat la binecuvântata masă, la care Hristos S-a dăruit iarăşi pe Sine Însuşi ca mâncare şi băutură pentru credincioşi. Prin urmare, împărtăşindu-ne prin credinţă cu Hristos cel Înviat, şi mai înainte de toate, cuminecându-ne cu prea Sfântul Trup şi cu Cinstitul Sânge, am devenit beneficiari şi participanţi la viaţa Lui dumnezeiască, curată şi veşnică, precum şi la Sfânta Lui Înviere.

Toată taina credinţei noastre Ortodoxe, în acord cu Sfântul Apostol Pavel, dascălul întregii lumi, se rezumă la taina Învierii Hristosului nostru. Sfântul Apostol Pavel, în mod caracteristic, ne spune: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră”(I Cor. 15, 17). Şi asta pentru că lumea are mulţi învăţători şi mulţi întemeietori de religii. Dar izbăvitori, care să-l fi înviat pe om din morţi, e numai unul, Mântuitorul nostru Hristos. Pentru aceasta, numai Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat e izbăvitorul oamenilor.

În consecinţa, noi numai pe Acesta îl adorăm, numai în Acesta credem, numai pe Acesta îl urmăm, numai pe Acesta îl slăvim. Numai Acesta şi nimeni altul, cât de înţelept să fi fost, cât de virtuos să fi fost, cât de sfânt să fi fost, nu a putut să-l învie şi să-l izbăvească pe om de duşmanul cel mai rău, adică de moarte.

Deci, acest fapt al credinţei noastre, acest eveniment istoric, adică Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, l-am prăznuit, cu prea multă bucurie, aseară toţi Ortodocşii.

Problema mântuirii omului nu stă în simplu fapt că el trebuie să devină mai moral de cum era, nici în faptul că trebuie să-L înduplece pe Dumnezeu, încât să-l asigure pe om de un verdict de achitare din partea Acestuia. Pentru noi, mântuirea constă în faptul că omul mort poate să primească viaţă, poate să fie înviat. Cu toate acestea, numai Cel care dă viaţă este Mântuitorul şi Izbăvitorul oamenilor. Aşadar, acest Domn al nostru dăruieşte întregii omeniri viaţă. Ia omul mort şi-l face viu. Întâi de toate îl ia pe cel mort duhovniceşte şi-i dă duhovniceşte viaţă, iar după această duhovnicescă înviere îl învie trupeşte şi biologic, în ziua eshatonului, la cea de-a Doua Venire a Lui.

Credem că această a două înviere este un fapt neîndoielnic, fiindcă acesteia îi premerge arvuna, care este învierea cea duhovnicească. Deci, câţi încă din această viaţă ajung să fie, prin harul lui Dumnezeu, beneficiari şi participanţi la prima înviere, la cea duhovnicească, au dobândit nu numai nădejdea, ci şi certitudinea celei de a doua învieri, adică a învierii trupului.

În acelaşi timp, Domnul ne-a dat multe dovezi palpabile că într-adevăr trupul omului sfânt se slăveşte, rămâne nepieritor, învie chiar înainte de învierea ce va să vină, de învierea împreună cu Domnul cel Înviat. O dovadă sunt moaştele Sfinţilor, care s-au unit în chip nedespărţit cu Domnul ce Înviat. Pentru aceasta, sfintele lor moaşte au semnele nemuririi, au bună mireasmă, rămân neschimbate pentru muţi ani şi devin simbol şi preînchipuire a slavei ce va să vină, de care se vor desfată trupurile sfinţilor, atunci când vor fi înviate la cea de-a Doua Venire a Domnului.

Totuşi, se pune problema cum va putea creştinul să facă din viaţa lui viaţa lui Hristos, încât să fie şi el înviat. Cum poate să devină Învierea lui Hristos învierea lui.

Domnul nu a lăsat în lume, pur şi simplu, o învăţătură morală sau nişte reţete sociale. A lăsat Trupul Lui, pe Sine Însuşi şi cel care vrea să fie înviat nu are decât să se unească cu Trupul cel înviat al Domnului. Trupul Domnului cel Înviat e Biserica noastră. Cel care devine membru al Bisericii, membru viu al Acesteia, numaidecât primeşte viaţa lui Hristos şi o face viaţa lui. Prin urmare, când trăim în Biserică, când luptăm cu smerenie şi rugăciune, când participăm la Sfintele Taine şi înainte de toate la Dumnezeiasca Cuminecătură, care este Trupul şi Sângele Domnului, atunci dobândim experienţa învierii trupului nostru muritor, experienţa străbaterii noastre din moarte la viaţă. Acesta e Paştele cel adevărat. Fiindcă Paşti înseamnă străbatere, trecere „din moarte la viaţă”.

Creştinul care se roagă de fiecare dată cu smerenie şi dragoste către Dumnezeu, realizează o străbatere, o trecere de la viaţa egoistă la viaţa dumnezeieştii participări. Creştinul care biruieşte de fiecare dată viclenia şi voinţa lui pătimaşă pentru ca să facă sfânta voie a lui Dumnezeu, realizează o trecere din moarte la viaţă. Creştinul care se împărtăşeşte de fiecare dată cu Trupul şi Sângele Hristos, atunci face cea mai mare trecere de la moarte la viaţă.

Aceste slăvite şi mari taine ale învierii şi ale nemuririi noastre se află în Sfânta noastră Biserică şi este păcat, fraţii mei, să le lăsăm neexploatate, să nu le folosim, să nu le valorificam spre folosul şi zidirea noastră.

Este trist astăzi că în timp ce toţi ne asfixiem duhovniceşte, şi mai ales tineretul nostru, partea cea mai sensibilă dintre cei mari, ignorăm sau negăm să ne unim cu Stăpânul vieţii, cu Hristos Mântuitorul şi nu ne hotărâm să facem viaţa Lui viaţa noastră, ca să trecem de la moarte la viaţă. În timp ce Îl avem pe Dătătorul de viaţă Hristos, bucuria şi pacea noastră, noi preferăm să murim în singurătate, în stres, în vid, în lipsa sensului vieţii noastre.

În chip smerit doresc tuturor împreună prăznuitorilor cu noi, închinători, precum şi din partea fraţilor mănăstirii noastre, ca în această noapte sfântă a Învierii, în care „toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele din iad”, să se fi petrecut trecerea asta, paştile acestea, trecerea din moarte la viaţă. Să credem şi să-L iubim mai mult pe Domnul Hristos. Să ne unim cu El, încât viaţa noastră să devină viaţa Învierii. Atunci nu ne va mai cuprinde frica nici măcar de moartea trupească. Căci cel care s-a unit cu Hristos cel Înviat nu îi este frică de moartea trupească, întrucât deja a trecut din moarte la viaţă. A avut loc deja învierea, a intrat deja în Împărăţia Cerurilor.

Doresc, iarăşi, ca Hristos cel Înviat să ne călăuzească la unirea cu El, să mângâie inimile noastre, să ne umple pe toţi de dumnezeiescul har, să ne hărăzească cunoaşterea de Dumnezeu luminată, ca întotdeauna să fim uniţi cu El.

În sfârşit, doresc ca viaţa noastră să fie plină de lumina şi bucuria Învierii.

Arhim. Gheorghios Kapsanis
Stareţul mănăstirii Grigoriou, Sfântul Munte Athos

Sursă: reintregirea.ro

Cum se fac slujbele în Athos. Liturghia la Simonopetra, Ieromonah Petru Pruteanu

După ce am prezentat modul în care simonopetriţii împart zilele liturgice, apoi rânduiala laudelor zilnice, vă prezint o descriere sumară a Liturghiei simonopetrite, care în general se slujeşte la fel în mai tot Athosul. Voi prezenta doar diferenţele mai evidente. 

Începutul Liturghiei este ca de obicei, după Otpustul de la Ceasul I, iar dacă se slujeşte cu diacon, acesta va spune toate ecteniile din faţa Sfintelor Uşi, numai că va sta cu spatele spre strana stângă (la 45 de grade faţă de catapeteasmă şi respectiv faţă de Sfintele Uşi), fiind orientat cu faţa spre icoana Mântuitorului. Orarul este ridicat la prima cerere şi se coboară la ultima cerere a fiecărei ectenii, fără ca diaconul să-şi facă semnul crucii la fiecare cerere. Pare o lipstă de evlavie, dar e o sobrietatea uluitoare.

Ca şi la Laude, în timpul Liturghiei preotul nu trebuie să închidă sau să deschidă perdeaua şi Sfintele  Uşi, pentru că toate astea le face paraclisierul. La Antifonul III (la Simonos Petras – Fericirile), abia când se ajunge la „Slavă…” se începe ieşirea şi tot atunci se deschid Sfintele Uşi.

Apostolul este precedat de prochimen, dar nu şi de „Pace tuturor!”, ci se începe aşa: „Prochimenul apostolului: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi (de exemplu)” şi mai departe. În zilele de rând prochimenul se citeşte împreună cu stihul, iar în duminici şi sărbători se cântă. La sfârşitul Apostolului citeţul merge în faţa Sfintelor Uşi şi primeşte de acolo binecuvântare de la preotul slujitor, apoi se retrage în stasidia sa (iar în duminici şi sărbători continuă de acolo cu stihurile de la „Aliluia”), iar preotul citeşte după obicei Evanghelia. La slujba cu diacon, dialogul dintre preot şi diacon: „Binecuvintează pe binevestitorul Sfântului Apostol şi Evanghelist (N)” şi „Dumnezeu, pentru rugăciunile…” se spune tot timpul încet, în timpul când Evanghelia este dată diaconului spre citire, şi nu în auzul tuturor. Chiar mi se pare corectă această practică, nemaivorbind de faptul că aşa se făcea şi în vechime.

La Vatoped am văzut o chestiune mai specială la ectenia întreită (atât la Liturghie, cât şi la Vecernie). La cererea  „Încă ne rugăm pentru fericiţii şi dea pururea pomeniţii…” se pomenesc monahii şi apropiaţii mănăstirii care au adormit recent, până la împlinirea celor 40 de zile, iar la cererea următoare: „Încă ne rugăm petru mila…” se pomenesc monahii care stau la pat sau care sunt trimişi la vreo slujire în afara mănăstirii. Ectenie pentru cei adormiţi grecii nu pun niciodată în cadrul Liturghiei, întrucât această e o practică rusească relativ nouă, preluată şi de români.

La Simonos Petras, nu se suprimă ectenia pentru catehumeni, dar aceasta este reformulată, începând direct cu „Să ne rugăm pentru cei chemaţi Domnului” şi fără „Cei chemaţi, capetele voastre Domnulu să le plecaţi”. Mi s-a spus că le-ar scoate de tot (aşa cum fac pe la metoace şi schituri), dar se tem că vor fi criticaţi de ceilalţi athoniţi.

În timpul Heruvicului preotul citeşte rugăciunea „Nimeni din cei legaţi…”, apoi, dacă este singur (sau şi cu diacon), spune o singură dată „Noi, care pe Heruvimi…” şi numai dacă sunt trei sau mai mulţi preoţi, imnul este zis de trei ori ca la noi, dar nu cu mâinile ridicate, ci strânse cruciş la piept. În zilele de rând cădirea este foarte simplă, fără ca preotul să ajungă în mijlocul bisericii, ci stând pe solee (un semicerc mai înalt, dar foarte mic, din faţa Sfintelor Uşi) cădeşte icoanele catapetesmei şi spre cei prezenţi în biserică, iar dacă este duminică sau sărbătoare, cădirea e făcută ca de obicei, prin mijlocul bisericii.

La Intrarea (Vohodul) Mare, indiferent de numărul clericilor, diaconul sau, dacă nu este, preotul, spune doar „Pe voi pe toţi…” şi numai la marile Praznice se spun şi alte 3-4 pomeniri, dar nu foarte multe şi aproape în formă liberă. La o slujbă când s-a făcut o tundere în monahism (după Intrarea Mică), a fost pomenit şi noul monah.

La începutul Anaforalei am aflat o practică greşită, lucru recunosc chiar de simonopetriţi, dar o fac pentru a nu se deosebi de ceilalţi greci. Întrucât la cuvintele „Să mulţumim Domnului” se răspunde doar cu cuvintele „Vrednic şi drept [este]”, fără cuvintele de mai departe („…este a ne închina…”), preotul nu reuşeşte să spună în taină prima parte a Anaforalei, iar revenirea la practica citirii cu voce tare a Anaforalei nu este dorită şi acceptată de toţi. De aceea, ca şi în cea mai mare parte a Greciei, o parte a rugăciunii se spune în partea a doua a Crezului, apoi se spune dialogul preanaforal (în zilele de rând cu Sfintele Uşi închise), iar după cuvintele „Să mulţumim Domnului” se continuă de la cuvintele „…Mulţumim Ţie şi pentru liturghia aceasta…”. Când am slujit acolo (cu un diacon simonopetrit) chiar am încercat treaba asta, deşi puteam să o fac pe prostul şi să zic cum ştiu eu, dar am vrut să văd cât de comod şi de mai ales dacă e posibil să mai percepi unitatea Anaforalei citind aşa, şi am văzut că nu prea merge.

Toţi grecii, inclusiv athoniţii nu au la epicleză troparul Ceasului al III-lea şi consideră rostirea lui o mare greşeală.

Dacă se slujeşte în sobor, cuvintele „Întâi pomeneşte Doamne…” se spun de toţi preoţii odată (în cor). La aceste cuvinte tot timpul se răspunde cu „Doamne miluieşte” (o dată) şi nu cu „Şi pe toţi şi pe toate”, care a rămas în textul nostru de la dipticile diaconeşti. La Dochiariu am văzut că după „Doamne miluieşte”, diaconul adaugă: „Pomeneşte, Doamne, şi pe cei pe care-i are fiecare în cuget şi pe toţi şi pe toate”, iar strana repete „Şi pe toţi şi pe toate” – exact aşa cum era în vechime. Când nu este diacon, această pomenire generală este suprimată, pentru că şi în vechime citirea dipticelor era o prerogativă a diaconului.

După Anafora se pun doar primele cereri („Pe toţi sfinţii…” până la „Apără mânuieşte…”, apoi direct „Unimea credinţei…”), iar ectenia cererilor se lasă, pe motiv că a fost pusă deja înainte de Crez. Această practică vine ca o concluzie subiectivă a prof. Ioannis Foundoulis, pentru că cei mai mulţi liturgişti consideră că e mai corect să se pună a doua ectenie a ceririlor, cea înainte de „Tatăl nostru” şi se poate lăsa prima, cea înainte de Crez.

La chinonic avem mai multe elemente specifice, legate şi de numărul mare a celor care se împărtăşesc în biserică, mai ales că şi clericii care nu slujesc (cu excepţia stareţului) sunt împărtăşiţi tot cu linguriţa, ca şi monahii sau laicii. De aceea, în Potir se pune doar o mică parte din părticica IC, iar clericii slujitori se împărtăşesc cu restul ei, urmând ca restul Agneţului (XC, NI, KA şi dacă a mai rămas ceva din IC) să fie tăiat bucăţele mici pentru împărtăşire. Rugăciunea „Cinei Tale…” şi celelalte se spun de diacon (sau preot, dacă nu este diacon) înainte de a lua cineva Sf. Trup în mână, apoi trec toţi slujitorii pe rând şi iau o părticică din Sf. Trup şi mergând mai departe prin faţa Sfintei Mese, sorbesc o singură dată din Potir. Când se iese cu Potirul între Sfintele Uşi, nu se mai zice rugăciunea „Cine Tale…” şi celelalte, ci imediat după „Cu frică de Dumnezeu…” se începe împărtăşirea cu formula: „Trupul şi Sângele lui Hristos”, la care cel ce se împărtăşeşte răspunde: „Amin”. Prim urmare, numele celor care se împărtăşesc nu se spune, iar împărtăşirea decurge destul de repede, chiar dacă sunt foarte mulţi. Fiecare din cei care s-au împărtăşit ia anafură/antidoron, dar nu şi aghiazmă sau vin.

La ectenia de mulţumire, după cererea „Drepţi primind…” se răspunde cu „Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie”, iar după celelalte ca de obicei. Rugăciunea de după Amvon se spune în faţa icoanei Mântuitorului de la catapeteasmă, apoi urmează Otpustul după obicei şi împărţirea anafurei de către protos din mijlocul biserici (sub candelabru). La strană se citesc rugăciunile de mulţumire apoi se mai face un mic Otpust.

Ieromonah Petru Pruteanu

Precizare: Mulțumim părintelui Petru pentru îngăduința de a prelua aici textul cuvioșiei sale.

Sursă: Cum se fac slujbele în Athos. Liturghia la Simonos Petras

Cum se fac slujbele la Simonopetra. Împărțirea zilei liturgice și rânduiala laudelor zilnice, Ieromonah Petru Pruteanu

Recent am stat aproape 3 săptămâni la Mănăstirea Simonos Petras din Athos şi am avut ocazia să merg la slujbele lor şi chiar am slujit de mai multe ori acolo, atât în sobor, cât şi singur. Cu această ocazie aş dori să vă împărtăşesc din observaţiile mele liturgico-tipiconale şi, în special, să descriu elementele care sunt specifice fie pentru Athos, fie pentru această mănăstire (ştiindu-se că chiar între mănăstirile athonite există anumite diferenţe în slujbe).

Încep cu felul în care această mănăstire, şi în general tradiţia athonită (cu unele excepţii) împart sărbătorile. În funcţie de această împărţire a sărbătorilor sub aspect liturgic, se fixează un anumit program de lucru (ascultare) şi un anumit meniu alimentar. Deci am văzut următoarele tipuri de slujbă:

1. Slujba din zilele de rând, aşa cum o ştim noi după Tipic. Ceasul 9 şi Vecernia încep la orele 15.00, după care urmează trapeza şi Pavecerniţa. Dimineaţa slujba începe la 3 cu Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I şi Liturghia. Urmează apoi un pic de odihnă, iar la orele 9.00 se citesc Ceasurile 3-6 şi se dă prima masă, după care urmează ascultările. Detaliile liturgice le voi descrie mai târziu, aici spun doar că la Liturghie, la o astfel de slujbă, ei cântă Antifoanele Liturghiei bizantine: Ps. 91 cu refrenul „Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Doamne…”; Ps. 92 cu refrenul „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…” + „Unule Născut”, în schimb, la Antifonul al 3-lea, în loc să cânte Ps. 94 cu refrenul „Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu…” (aşa cum ar fi corect după vechea tradiţie), ei cântă totuşi Fericirile cu 6 sau 8 tropare intercalate.
2. Slujbe cu Doxologie, în funcţie de cinstirea Sfântului, dar cu aceleaşi Antifoane la Liturghie, ca şi la slujbele simple. În acest caz, dacă e luni, miercuri sau vineri, nu se dă dezlegare la ulei şi vin. Acest tip de slujbă se face mai ales la unii sfinţi cuvioşi, pe care monahii în cinstesc, dar vor să le urmeze şi în asprimea postului.
3. Slujbe cu Doxologie, dar şi cu Antifoanele Obedniţei (Ps. 102, 145 şi Fericirile) la Liturghie. În acest caz, dacă e luni, miercuri sau vineri, se dă dezlegare la ulei şi vin, dar la peşte nu dezleagă nici dacă este Polieleu (spre deosebire de Biserica Rusă). Mai departe, la toate tipurile de slujbe vor fi Antifoanele Obdedniţei (Typika) la Liturghie.
4. Slujbe cu Evanghelie la Utrenie şi, bineînţeles şi Doxologie, dar fără Polieleu, adică nu pun Psalmii 134-135, care la ei tot timpul se cântă integral (aprox. 35-45 de minute). În acest caz, la Vecernie se va citi Catisma de rând (nu „Fericit bărbatul…”), iar la Utrenie, după al 2-lea rând de Sedelne se cântă imediat „Din tinereţile mele…” şi totul până la Canoane, cu excepţia rugăciunii „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”. Restul slujbei este după rânduială.
5. Slujbă cu Polieleu, după rânduiala care este şi la noi, doar că ei cântă integral prima stare a Catismei 1 („Fericit bărbatul”), Polieleul tot integral, iar în loc de Mărimuri cântă aşa-zilele „Megalinarii”, care sunt o selecţie de stihuri tematice din Psalmi (pentru ierarhi, mucenici, cuvioşi etc.), aşa cum avem şi noi la Mărimuri, numai că mult mai multe şi fără refrenurile noastre, ci doar cu Aliluia. În acest caz slujba se face cu diacon şi acesta citeşte şi rugăciunea „Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…”, care la ei este relativ scurtă (fără prea mulţi sfinţi), dar se rosteşte rar, în timp ce strana recită încet după fiecare sfânt („Cu ale lui/ei sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi”). Trebuie să mai menţionez că în bisericile lor, pe lângă horos (acel candelabru în formă de cerc care la slujbele mari se roteşte), există şi candelabrul numit Polieleu, care stă în mijlocul horosului şi care atârnă de turla centrală a bisericii. Există însă şi un candelabru-polieleu mai mic, între solee şi horos, şi la slujba descrisă acum anume aceste se aprinde şi se clatină, nu cel mare, care e folosit doar în duminici şi la slujbele cu priveghere.
6. Slujba de duminică, în tot Athosul, nu se face cu Priveghere, decât atunci când duminica coincide cu o altă sărbătoare. Această are o rânduială de mijloc între slujba cu Polieleu şi cea cu Priveghere, dar la aceleaşi ore ca şi slujbele de rând: 3 noaptea (Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, Liturghia şi trapeza) şi 3 după-amiază (Ceasul 9, Vecernia, trapeza şi Pavecerniţa). Duminica, Ceasurile 3-6 nu se pun. Un element specific este citirea simplă a Catismei I (fără ectenii mici între stări), dacă nu este o sărbătoare cu Polieleu.
7. Slujbele cu Priveghere, despre care vom scrie un material aparte. Acum doar spun că Ceasul 9 cu Vecernia Mică se fac la orele 14.00, după care trapeza, apoi puţină odihnă + se serveşte o cafea. Privegherea începe la orele 18.00 şi trec puţin de miezul nopţii. A doua zi, la orele 6.00 se încep Ceasurile 3-6 şi Dumnezeiasca Liturghie. Dacă slujba are „Fericit bărbatul” (la sfinţi), nu se cântă Anixandare, iar dacă nu este „Fericit bărbatul” (la Praznice Împărăteşti) atunci se cântă Anixandare (Ps. 103). Duminica şi în zilele cu Priveghere rânduiala la trapeză este deosebită: stareţul merge la masă îmbrăcat în mantie şi cu cârjă arhierească, după caz se face rânduiala Panaghiei (foarte frumos), apoi se merge iarăşi în biserică unde se zice o ectenie întreită şi se face Apolisul (deşi înaintea de asta s-au mai făcut vreo 5 Apolise).

Vreau să mai remarc două lucruri pe care le-am discutat şi cu renumitul liturgist, părintele Macarie Simonopetritul, care este şi tipicarul principal al Mănăstirii.

Dacă se doreşte punerea slujbei unei sfânt canonizat recent, se procedează în felul următor: tipul de slujbă este o hotărât de tipicar împreună cu stareţul, dar foarte rar la sfinţii recent canonizaţi se fac Privegheri sau chiar Polieleu. Chiar dacă slujba este scrisă complet, cu Priveghere (că ele aşa se scriu cam toate), aceasta se face pentru bisericile unde este hram sau în regiunea unde a trăit sau s-a nevoit sfântul respectiv. Ei pun de obicei slujbă cu Doxologie sau cu Evanghelie la Utrenie (dar fără Polieleu). Dacă în această zi sunt alţi doi sfinţi în Minei şi slujba unuia trebuie lăsată, aceasta va fi pusă anul următor alături de slujba sfântului recent canonizat, care nu are slujba în Minei, dar se doreşte a fi prăznuit. Cel puţin la Simonos Petras, dar şi la alte mănăstiri, nu există obiceiul de a pune canoane la Pavecerniţa şi tocmai de aceea s-a ales această variantă de a pune slujbele alternativ de la un an la altul.

Cu alte detalii voi reveni într-un alt articol. (v. mai jos)

***

După ce am descris felul în care simonopetriţii (şi aproape toţi athoniţii) clasifică zilele liturgice, voi încerca să fac o prezentare sumară a unei slujbe din zilele de rând.

Toaca şi clopotul mic sunt bătute de 3 ori înainte de slujbă: cu 30 de minute înainte, cu 15 şi cu 2-3 minute înainte de binecuvântare. Acest lucru e valabil atât pentru slujba de seară, cât şi pentru cea de dimineaţă. Slujbele se încep exact la timp, dar nimeni nu se grăbeşte să le termine la o anumită oră (chiar dacă acest lucru se întâmplă de la sine).

ceasul XI se începe în pronaos (numit şi lition, pentru că tot acolo se iese la litie). Perdeaua dintre pronaos şi naos este trasă (închisă), iar accesul în naos se face prin uşile laterale. Preotul de rând (efimerios), fiind îmbrăcat şi în mantie, ia epitrahilul din cuierul care este lângă iconostasul pronaosului şi dă binecuvântarea. Stareţul sau locţiitorul acestuia spune „Împărate ceresc”, iar dacă nu sunt de faţă, atunci o spune chiar preotul slujitor. Citeţul „Sfinte, Dumnezeule…” şi… „Tatăl nostru”. Preotul zice ecfonisul, apoi lasă epitrahilul şi se aşează în stasidia rezervată preotului slujitor, prima din strana stângă. Când zice „Că a Ta este împărăţia” înainte de Condacul Ceasului, nu-şi (mai) pune epitrahilul, iar la ecfonisul „Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi” (spus la toate Ceasurile, fără deosebire), îşi pune epitrahilul şi apoi tot el zice şi rugăciunea finală a Ceasului XI (şi la fel va face la Ceasurile III şi VI, citite tot în pronaos). Ceasul XI se încheie cu Otpustul mic, apoi se deschide perdeaua şi se intră în naos.

Ajungând preotul în faţa Sfintelor Uşi, ia deja epitrahilul care atârnă de iconostasul din faţa Altarului şi dă binecuvântarea, continuând să citească rugăciunile din timpul Ps. 103, care este citit de cel mai mare sau de un oaspete mai important. Perdeaua (dar şi Sfintele Uşi), în tot Athosul se deschid din afară de către paraclisier, nu din altar de preot sau diacon. Urmează ectenia mare, la care ieromonahul continuă să aibă pe cap doar potcapul, nu şi cuculia (acea pânză, numită la români camilafcă, iar la ruşi prinsă de potcap şi numite împreună clobuk). După ectenie preotul lasă epitrahilul şi merge în altar, iar la strană se citeşte Catisma de rând de către cel rânduit de tipicar. Formulele „…Şi acum, Aliluia (de 3 ori), Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă…” sunt spuse tot timpul de canonarh, care are o stasidie specială între strana stângă şi altar. Paralel cu el, între strana dreaptă şi altar stă tipicarul care supraveghează întreaga slujbă.

Urmează ectenia mică, apoi canonarhul anunţă glasul, iar cântăreţii cântă „Doamne strigat-am” cu stihurile şi stihirile, pe rând, în cele 2 strane. Preotul face cădirea mare, după o rânduială deosebită de cea a românilor şi mai ales cea a ruşilor. În toate aceste acţiuni, afară de cădirea de la Heruvic şi alte câteva momente, preotul poartă potcapul, dar nu şi cuculia.

„Lumină lină” se citeşte (de cel mai mare sau de un oaspete), chiar şi sâmbătă seara când este Vohod, şi se cântă doar la slujbele cu Priveghere. Urmează direct Prochimenul zilei rostit de canonarh şi cântat consecutiv de cele 2 strane. „Pace tuturor” înainte de Prochimen ei nu spun niciodată, nici la Liturghie, ci numai înainte de Evanghelie, iar prochimenul este totdeauna început direct de canonarh sau citeţ. Istoric acest lucru nu se justifică, dar asta e deja o altă problemă.

Cel mai mare spune „Învredniceşte-ne, Doamne”, apoi ectenia cererilor din faţa Sfintelor Uşi şi Stihoavna. În timpul cântării acesteia, de fiecare dată (inclusiv la Utrenie) are loc închinarea la icoane şi cererea binecuvântării de la stareţ (gheronda). Se închină mai întâi stareţul la icoane, apoi vine în mijloc şi se închină la cele 2 strane şi merge la stasidia sa (mai specială). Urmează locţiitorul stareţului, preotul de rând, oaspeţii clerici, apoi toţi fraţii în ordinea tunderii în călugărie şi la sfârşit mirenii. Închinarea se face, de obicei, cu o singură însemnare cu semnul sfintei cruci, iar icoanele se sărută cu cuculia pe cap şi numai la icoana Maicii Domnului se scoate cuculia şi rămâne totuşi potcapul (dar la Simonos Petras nu este vreo icoană mare a Maicii Domnului pentru închinare, deci cuculia la închinare nu se scoate).

Cel mai mare spune „Acum slobozeşte”, iar canonarhul „Sfinte, Dumnezeule”. Urmează troparele (apolitikia), ectenia întreită (după o rânduială puţin diferită) şi Otpustul. La toate Otpusturi toţi iese din stasidii.

Imediat se merge la cină, după care toţi se întorc la Pavecerniţă şi abia apoi la chilie. După aceasta mai este timp de aproape 1h.30 de ascultare (mai ales cei de la trapeză, dar nu numai), iar la orele 18.00 se sună clopotul de retragere şi se închide poarta mănăstirii. După acest clopot fiecare îşi urmează propriul program de odihnă şi canon, fără să aibă dreptul de a vorbi unul cu altul, iar la orele 3.00 se începe slujba de dimineaţă cu Miezonoptica.

Rânduiala Miezonopticii se face asemănător cu Ceasul IX, după care se intră în naos pentru Utrenie. Rânduiala acesteia este în mare parte ca la noi, având totuşi câteva deosebiri (afară de cele deja menţionate). Ectenia întreită de după cei 2 psalmi „împărăteşti” (19-20) este foarte scurtă, din 2 cereri: prima şi cea „pentru conducerea ţării şi toţi dreptslăvitorii creştini”, apoi Hexapsalmul. Mai departe nu întâlnim nimic deosebit decât faptul că athoniţii cântă Canoanele împreună cu cântările biblice („ale lui Moise”), aşa cum şi este corect, pentru că odele Canoanelor nu au fost scrise pentru citire, ci pentru cântare, aşa cum o spune şi numele lor. La Simonos Petras se cântă doar cântările 1-3, apoi 4-8 se citesc, iar după „Ceea ce eşti mai cinstită” a 9-a iarăşi se cântă. Urmează iarăşi rânduiala obişnuită, cu închinare la Stihoavnă. După „Întăreşte, Dumnezeule…” (rostit de cel mai mare), se sună clopoţelul de proscomidiar şi în acest timp fiecare îşi pomeneşte viii şi morţii, iar preotul scoate în acest timp miride. După vreo 15-20 secunde de pomeniri, citeţul începe „Veniţi să ne închinăm” şi Ceasul I, iar fraţii revin în stasidii. În timpul Ceasului I preotul acoperă Cinstitele Daruri şi face o cădire mică (cu Sf. Uşi deschise). La sfârşitul Ceasul I se face Otpust apoi se începe Liturghia, despre care voi relata mai târziu.

Ieromonah Petru Pruteanu

Precizare: Textul de mai sus însumează două postări ale părintelui Petru Pruteanu. Mulțumim pentru îngăduința de a prelua textele sale pe blogul nostru.
Sursă: Cum se fac slujbele la Simonos Petras (Athos) – 1 și CUM SE FAC SLUJBELE LA MĂNĂSTIREA SIMONOS PETRAS (ATHOS) – 2

Procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa, a treia zi de Paști, la Vatopedi (2012)

În a treia zi de Paști  a avut loc la Mănăstirea Vatopedi procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa / Ctitorița. Procesiunea a fost condusă de episcopul grec Theoktistos și Starețul Efrem Vatopedinul.

Pentru înregistrarea video click pe link : Λιτανεία Παναγίας Βηματάρισσας

Icoana Maicii Domnului Vimatarissa. Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!

Sfintele Paști la Mănăstirea “Sfântul Antonie” (Florence, Arizona) cu Gheronda Efrem Filotheitul (2007)

Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord. Mai multe despre părintele Efrem citiți AICI. (LD)

Părintele Epifanie Mylopotamitul, cel mai bun bucătar aghiorit, la Bucureşti

Mount Athos Area Gourmet constituie pentru regiunea Athos evenimentul gastronomic al anului!

Va invitam la o formidabila festivitate gastronomica, la umbra sacrului Athos, în golful Sfantului Munte, la poalele muntelui lui Aristotel, in golful Strymonikos, in golful din Ierissos, la poalele lui Holomontas, pentru a mirosi si a gusta produsele noastre.

99 lei / persoana

Mount Athos Area Gourmet, Grand Hotel Continental si Calugarul Epifanie Mylopotaminos
va invita la o cina cum numai la Sfantul Munte se prepara!

***

Vineri 4 Μai 2012, ora 7 PM la Grand Hotel Continental

Va vom delecta cu celebrele retete ale calugarului Epifanie Mylopotaminos,
care va va insoti la cina si va gati pentru dvs:

Supa de caracatita
Salata cu crithmum maritimum din golful Sfantului Munte
Zargan cu dovlecei
Halva din gris cu fructe din padurea lui Aristotel

 ***

Parintele calugar va aduce în dar pentru dvs vin biologic Mylopotamos si vin pentru desert
Nama Mylopotamos de la vitele de vie din Sfantul Munte!

Participand, puteti castiga un pachet turistic pentru 2 persoane oferit de
Mount Athos Area Gourmet!

Sursă: Presa ContinentalHotels.ro via Presa Ortodoxă de limbă greacă

This slideshow requires JavaScript.

Pelerin valah la Sfântul Munte Athos, Alexandru Rădescu

This slideshow requires JavaScript.

„Nu înţelege mai nimic cel care vine prima dată la Athos. Dupa cinci, şase drumuri, veţi începe să pricepeţi ceva… Dar abia de la al zecelea încolo puteţi să…” – sunt vorbe cu miez duhovnicesc, adresate de părintele Daniil Cotescu de la Mănăstirea Vatopedu lui Dan C. Mihăilescu, aşa cum le-a notat cunoscutul scriitor şi critic literar în volumul apărut după un pelerinaj la Sfântul Munte. („Oare chiar m-am întors de la Athos?”, 2011)

Mărturisesc că mi-am însuşit „avertismentul” Părintelui Daniil, înainte de a porni în primul meu pelerinaj athonit, de parcă mi-ar fi fost mie adresat. A lucrat ca un balsam peste emoţiile mele de nevrednic pelerin în Grădina Maicii Domnului şi s-a potrivit ca, odată ajuns şi eu la Vatopedu, să pot să-i cer şi eu vrednicului părinte român câteva vorbe de rămas bun…

După un drum nocturn de friguroasă Bulgarie de martie, zorii ne-au prins în vama elenă. Un microbuz cu şapte pelerini spre Muntele Athos, câţiva dintre ei fiind pentru prima oară în voiajul către una dintre cele trei limbi de pământ care altcătuiesc marea peninsulă calcidică. Totul a mers şnur până la intrarea în Grecia, după care o „scurtătură” ad-hoc, din joaca pe harta tipărită, se transformă într-o nedorită buclă de vreo 150 km. Dar nu-i nimic, aşa e în călătorie, aduce farmec, un strop e suficient. Din păcate, grecii sunt departe de minime cunoştinţe de limba engleză, ne învârtim în cercuri, facem opturi prin obscure localităţi. Poate pentru că mergem totuşi la Athos, Maica Domnului ne trimite în cale un şofer care, pentru o parte din drum, merge în direcţia dorită de noi. Ne ţinem după el şi la o răspântie drumurile noastre se despart. Suficient ca să prindem drumul corect până la Uranopolis, micuţul port în care se îmbarcă pelerinii către mănăstirile Sf. Munte. Am coborât din microbuz pentru a alerga mai întâi la biroul de pelerinaj, de acolo de unde trebuie să ne ridicăm Diamonitirionul. Este documentul care ne asigură intrarea pe Athos. Costă 25 de euro şi îl prezentăm la urcarea pe vas, dar şi la intrarea în fiecare mănăstire în care ne dorim să rămânem peste noapte.

Mai scoatem 6 euro din buzunar pentru a ne plăti biletul de feribot. Mănăstirea Dochiariu va fi primul nostru popas, acolo unde ajungem după aproximativ 40 de minute. „Oare chiar am ajuns la Athos?” Amestec de bucurie şi retorică, sentimente care irump şi plasează într-un plan secund oboseala drumului.

E plin de schele în această milenară fortăreaţă ortodoxă, remarc şi o macara. Urcăm pe cărarea pietruită care porneşte chiar din arsanaua mănăstirii, trecem şi pe lângă câţiva portocali. Intrăm în curtea mănăstirii, ne lăsăm rucsacii în pragul pangarului şi rugăm un părinte să ne deschidă biserica. Mă uit în jur şi îmi vine să îngenunchez: sunt pe un petic de pământ de cultură, civilizaţie, spiritualitate bizantine.

Într-un hrisov de la 1038, Mănăstirea Dochiariu este menţionată ca Mănăstirea Sf. Nicolae, a Dohiariului (dochiar = supravheghetor al magaziilor şi beciurilor, n.r.) sau Dafni. În sec. XV-XVI mănăstirea s-a pustiit, dar a fost refăcută prin purtarea de grijă a preotului Gheorghie din Adrianopolis, care s-a vindecat în chip minunat după ce a băut din Agheasma Sf. Arhangheli. Cheltuielile pentru reînnoirea mănăstirii au fost suportate de domnitorul Alexandru Lăpuşneanu şi de soţia sa Ruxandra, care a răscumparat metoacele mănăstirii pe care le luaseră turcii. Supravegherea lucrărilor a fost încredinţată fostului episcop al Moldovei, Teofan.

Alexandru Lăpuşneanu este zugrăvit în biserică, împreună cu cei doi fii ai săi, Constantin şi Petru, şi cu soţia lui, doamna Ruxandra. În dreptul domnitorului stă scris „In Hristos cucernic si credincios domn al intregii Moldovlahii, Ioan Alexandru Voievod, si ctitor al acestei sfinte manastiri”. Înainte de Lăpuşneanu există deja o lungă listă de domnitori români care au sprijinit sfânta mănăstire athonită: Vlad Călugărul, Radu cel Mare, Sf. Neagoe Basarab etc. Dar celebra formulă de sinteză a lui Nicolae Iorga („Bizanţ după Bizanţ”) poate că tocmai aici, la Athos, capătă înţeles deplin. Documentele privitoare la relaţiile dintre domnitorii români şi călugării de la Athos atestă faptul că voievozii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, continuând tradiţiile bizantine, au instituit la Athos cel mai îndelungat patronaj cunoscut în istoria acestor locuri, patronaj care se întinde pe o perioadă de 513 ani (1350-1863). Aceste constatări l-au determinat şi pe episcopul P. Uspensky să afirme, în sec. XIX, că nici un popor nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii.

Sunt eu oare îndreptăţit să mă simt „acasă”? Răspunsul rămâne suspendat pe undeva, neclar unde, de parcă aş avea o reţinere să-mi ofer un răspuns îndrăzneţ ca o necuviinţă. Unul dintre tovarăşii de drum mă trage de mânecă, mergem la Paraclisul care găzduieşte icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” (Gorgoepikousa). Îngenunchem cu toţii pe dalele seculare şi înălţam câte o fierbinte rugă, după nevoi şi trebuinţe, către Maica Domnului.

E doar primul popas athonit şi pe parcursul următoarelor zile aveam să ne închinăm şi la Xenofont, Sf. Andrei – Serai, Cutlumuş („Lavra cea Mare a Ţării Româneşti”), Vatoped, Prodromu, Schitul Lacu, Sf. Pavel, Dionisiu, Grigoriu. Când distanţele sunt prea mari între mănăstiri, pândim trasee de microbuze şi adeseori aflăm şoferi români. Deja sunt poligloţi, descurcându-se lejer în greacă, rusă, engleză. E plin de muncitori români la Sf. Munte, dorm pe la mănăstiri şi schituri sau în Karyes, capitala Republicii athonite. De altfel, unul dintre muncitorii cu care ne interesectăm ne asigură că limba română e „prima limbă” vorbită la Athos, după greacă.

În măsura în care sunt locuri libere la mănăstiri, pelerinii sunt găzduiţi gratis, pe cheltuiala mănăstirii. În schimb, există „obligaţia” de a participa la toate slujbele, de a respecta programul, regulile fiecărei mănăstiri. Ce bine ar fi ca, indiferent de ora la care bate toaca de slujbă, să am elanul cu care mă îndrept spre trapeză…

Cu excepţia lăcaşurilor româneşti (Prodromu şi Lacu), toate mănăstirile de pe traseul nostru sunt greceşti. Singurul din grupul nostru care ar putea desluşi tipul slujbelor este Paul, graţie studiilor sale de teologie şi implicării în corul bisericii de la parohia bucureşteană de care aparţine. Din fericire, întâlnim monahi români şi pe „la greci” şi ne informează în legătură cu programul zilei, rânduiala slujbelor. Ceasuri , Pavecerniţă, Acastistul Maicii Domnului, Sf. Liturghie… sfintele slujbe în limba greacă sunt bogate în cântări care farmecă, liniştesc, înalţă. Fie ca parte dintr-o vecernie începută pe la ora 17:00, fie dintr-o slujbă de noapte, de la 4 sau 5 dimineaţa. Şi totuşi, limba străină e un obstacol, ceea nu se poate spune şi în cazul „evangheliei zugrăvite”. Istorie, şcoli, perioade ale iconografiei bizantine se pot desluşi în fiecare mănăstire athonită, straturi peste straturi, după cum au intervenit zugravii şi iconarii din alte vremuri, adeseori potrivnice tihnei după care tânjeau monahii.

Iarăşi mă trezesc spunând „acasă!” odată ajuns în faţa porţilor de la Prodromu, cel mai important schit românesc de pe Sfântul Munte, în care a cărui arhitectură recunoşti cu uşurinţa Tismana sfântului Nicodim cel Sfinţit. Şi aici ne întâmpină părinţii cu ouzo, rahat şi apă proaspătă, iar în camera în care suntem găzduiţi peste nopate, buştenii trosnesc în sobiţă. Sunt cel mai fericit pentru că o răceală m-a luat cu asalt şi nu vreau să devin o povară pentru restul grupului. Febra învinge însă oboseala drumului şi răsucesc cearşaful sub mine. Scot lanterna din rucsac şi mai răsfoiesc din volumele pe care le-am purtat cu mine: „Românii şi Muntele Athos” (Ed. Lucman – 2007), „Sf. Munte Athos” ­ antologia realizată şi tradusă de neobositul părinte Ştefan Nuţescu de la Schitul Lacu (Ed. Evanghelismos – 2011) sau numere mai vechi din „Lumea Credinţei”, cu istorii ale icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, aflate la Athos.

Ca şi la alte mănăstiri din pelerinajul nostru, alarma de la telefonul mobil sună înainte de toacă şi cei mai vrednici din grupul nostru se pregătesc pentru slujba de noapte. Ajung şi eu ceva mai târziu şi constat că nu suntem singurii pelerini (români) la Prodromu. Unii sunt veniţi din ţară, alţii de prin Germania, după cum aveam să aflăm în cursul zilei. Ne întâlnim în acest punct mărginaş al Sf. Munte cu vânturi care suflă sălbatic. Vânturi care pun în mişcare şi câteva eoliene montate de harnicii părinţi români, dar în acelaşi timp ne scutesc urechile de ureletele şacalilor.  Am văzut şi noi, pe lumină, câţiva şacali care dădeau târcoale mănăstirii. Vântul de dincolo de zidurile bisericii şi slujba în limba română care ne învăluie, aşa cum suntem risipiţi în pronaos şi naos.

Pare foarte departe „al zecelea drum”, dar mi-a povestit mie unul din tovarăşii de pelerinaj, după o experienţă athonită anterioară: „Frate, aici se întâmplă minuni la tot pasul!”.

Sursă: Jurnalul.ro

Mulțumesc lui Alex Rădescu pentru îngăduința de a prelua aici textul său. Fotografiile aparțin autorului.

Icoană a Părintelui Mărturisitor Arsenie Boca (de vânzare)

Icoană a Părintelui Arsenie Boca pictată în tehnica tempera cu ou, pe lemn de tei și foiță de aur (după modelul icoanei Părintelui Arsenie Boca din Calendarul 2012 cu Părinți Români care au pătimit în închisori, editat de Măn. Diaconești). Cei interesați să achiziționeze o astfel de icoană să scrie la comentarii sau mail la sfantulmunteathos@yahoo.com

Prețul icoanei diferă în funcție de dimensiuni – format A5 – 225 RON / A4 – 400 RON / A3 – 750 RON (include și expediția ei pe teritoriul României).

Icoana de mai sus este cu titlu de prezentare, fiind deja vândută.
Icoanele ce se vor comanda vor fi pictate de același iconar. Termen de execuție 7-10 zile.

This slideshow requires JavaScript.

Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?, Arhimandritul Sofronie Saharov

Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui. Păcatul se săvârşeşte în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul. Odată săvârşit, el se răsfrânge asupra stării sufleteşti, precum şi a celei trupeşti a omului, asupra chipului său exterior, asupra soartei celui ce l-a săvârşit; el negreşit va ieşi afară din hotarele vieţii lui individuale şi va împovăra cu răul său viaţa întregii omeniri, şi, în consecinţă, se va răsfrânge asupra soartei întregii lumi. Nu numai păcatul strămoşului nostru Adam a avut consecinţe de însemnătate cosmică, ci şi tot păcatul, al fiecăruia dintre noi , fie el vădit, fie el tainic, se răsfrânge asupra destinelor întregii lumi.

Omul trupesc nu simte urmările păcatului în sine, aşa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observă nici o schimbare a stării sale lăuntrice după ce a săvârşit păcatul, pentru că el se află continuu într-o stare de moarte duhovnicească, pentru că el nu a cunoscut viaţa cea veşnică a duhului. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, cu fiecare înclinare a voii sale spre păcat observă în sine o schimbare a stării lăuntrice în virtutea împuţinării harului.

Ceea ce uimea la Sfântul Siluan era neobişnuita subţirime a minţii sale lăuntrice şi deosebita sa intuiţie duhovnicească. Trăirea păcatului la el, chiar mai înainte de a i se arăta Domnul, dar mai ales după aceasta şi în tot restul vieţii sale, era excepţional de adâncă şi de puternică; inima îl durea în chip de nesuportat, şi de aceea şi pocăinţa lui era cu o tânjire de nestăvilit, cu plâns, fără alinare câtă vreme nu simţea în suflet iertarea lui Dumnezeu. Multora, aceasta ar putea să li se pară curios, iar unora poate chiar exagerat, dar pilda Sfântului Siluan nu este pentru toţi.

În căinţa sa pentru păcat, el căuta nu doar o simplă iertare, pe care uşor o dă Dumnezeu, poate şi numai pentru un singur suspin de părere de rău, ci o iertare atotcuprinzătoare, aşa încât sufletul să simtă desluşit în sine harul. El cerea de la Dumnezeu puterea de a nu mai repeta păcatul, de este cu putinţă, niciodată; se ruga la Dumnezeu să se izbăvească de lucrarea “legii păcatului” din noi (Rom. 7,23). El trăia urmările păcatului – pierderea harului – atât de puternic şi de dureros, încât se temea de a repeta o asemenea experienţă. Îndepărtarea dragostei lui Dumnezeu şi a păcii lui Hristos de la suflet, erau pentru el mai cumplite decât orice. Conştiinţa că scârbeşte pe Dumnezeu, pe un asemenea Dumnezeu, blând şi smerit – îi era de nesuportat. Trecea prin cele mai adânci suferinţe ale conştiinţei care greşeşte împotriva sfintei dragoste a lui Hristos.

Cine cunoaşte dragostea în planul omenesc, să zicem pentru părinţi, dacă a săvârşit vreun păcat împotriva acelei iubiri, acela ştie cât de nesuportat poate fi chinul conştiinţei; dar tot ce se poate întâmpla în lumea relaţiilor sufleteşti nu este decât o palidă umbră în comparaţie cu relaţiile duhovniceşti cu Dumnezeu.

Astfel, Dumnezeu mai înainte de veci a cunoscut pe Simeon – Siluan, şi, într-un chip neînţeles nouă, i-a dat să cunoască esenţa păcatului atât de adânc şi de puternic încât el cu adevărat trăia muncile iadului şi dintru acest “iad cel mai de jos“, se ruga până când s-a plecat către el Domnul şi i S-a arătat, dându-i să cunoască învierea sufletului şi să vadă pe Fiul Omului întru împărăţia Sa mai înainte de a gusta moartea cea după trup. (Mt. 16,28)”.

Traducere de Ieromonah Rafail Noica. Preluare din rev. Orthograffiti

Foto: Părintele Sofronie Saharov alături de tânărul preot Irineu Popa, viitorul arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Cuvânt despre dragoste, Cuviosul Paisie Aghioritul

Dragostea duhovnicească este mai înaltă decât dragostea ce au fraţii după trup, pentru că se înrudeşte cineva prin Hristos şi nu prin mamă. Toţi cei ce au această dragoste nobilă sunt plini de bunătate, pentru că înlăuntrul lor au pe Hristos, iar pe feţele lor este zugrăvită îndumnezeirea. Nu este cu putinţă să vină dragostea lui Hristos în noi dacă nu ieşim noi înşine din dragostea noastră, astfel ca să o dăm lui Dumnezeu şi chipurilor Sale şi să ne dăruim mereu celorlalţi, fără să vrem ca ceilalţi să ni se dăruiască nouă.

Cei care suferă mult pentru mântuirea întregii lumi şi ajută nevoindu-se în felul lor şi încredinţându-se cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, unii ca aceştia simt cea mai mare bucurie cu putinţă în această lume, iar viaţa lor este o slavoslovire continuă, pentru că se înalţă lăuntric ca îngerii, lăudând zi şi noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepăsători pentru mântuirea sufletelor lor şi încearcă să afle bucurie şi odihnă în această viaţă deşartă, se chinuiesc mereu şi se împiedică în angrenajele lumeşti cele nesfârşite, trăind încă de aici în iad.

Cei râvnitori, fiindcă se mişcă în locul ceresc al slavosloviei, primesc cu bucurie şi încercările, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca şi pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvântarea lui Dumnezeu din toate, topindu-se lăuntric de recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe care o manifestă, ca fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovnicească ar săvârşi.

Deşi Bunul Dumnezeu ne dă îmbelşugate binecuvântări şi lucrează totdeauna pentru binele nostru, şi pe toate le face ca să slujească făpturii Sale şi să se jertfească pentru om, de la plante până la animale şi zburătoare, mici şi mari – ba chiar şi El Însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om – , din păcate însă mulţi dintre noi suntem încă nepăsători faţă de toate acestea şi-L rănim prin marea noastră nemulţumire şi nesimţire, deşi ne-a dat conştiinţa care se moşteneşte împreună cu toate celelalte bunuri ale Sale.

Conştiinţa este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost întipărită adânc în inimile primilor creaţi, şi pe care o primeşte în continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la părinţii lui atunci când se naşte. Cei care au izbutit să-şi subţieze conştiinţa lor prin cercetare zilnică de sine înşişi, se simt străini de această lume, iar mirenii se miră de comportamentul lor delicat. Iar cei ce nu-şi cercetează conştiinţa lor nu se folosesc nici de studiile duhovniceşti, nici de sfaturile bătrânilor şi nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea împlini deoarece devin nesimţitori.

Cei sensibili şi afectivi, care pe toate le ţin cu scumpătate, de obicei sunt nedreptăţiţi de cei nesimţitori prin cedările continue pe care ei le fac din dragoste; însă dragostea lui Dumnezeu se află totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptăţesc şi ei înşişi din exagerată sensibilitate, mărindu-şi micile lor păcate sau încărcându-se cu păcate străine, dar iarăşi Dumnezeu îi îndulceşte cu bunătatea Sa paradisiacă, întărindu-i totodată şi duhovniceşte.

Cei care rănesc sau nedreptăţesc pe oamenii sensibili lăuntric nu sunt oameni. Cei care spun că sunt sensibili şi au dragoste şi gingăşie şi suferă de la semenii lor, dar spun „Dumnezeu să le răsplătească”, sunt batjocoriţi de cel viclean şi nu înţeleg că în felul acesta se blestemă pe sine în chip tainic. În această viaţă toţi oamenii dăm examene ca să trecem la cea veşnică, în rai. Gândul îmi spune că acest blestem tainic este mai prejos de temelia duhovnicească. Aşadar, toţi cei care nedreptăţesc, pe ei înşişi se nedreptăţesc veşnic, şi cei care primesc cu bucurie nedreptăţile ce li se fac sunt îndreptăţiţi să ia plata veşnică cu dobândă.

De multe ori Bunul Dumnezeu lasă pe oamenii cei buni în mâinile celor răi, pentru a se vădi bunătatea lor şi a-şi aduna plată cerească.

Fiecare om în mod firesc va fi răsplătit de stăpânul său la care a lucrat. Cei care lucrează pentru Hristos vor primi aici „însutit şi viaţă veşnică”, iar cei ce lucrează la stăpânul cel negru, acesta le face viaţa neagră încă de aici.

Cei care lucrează pentru Hristos, dar cu mândrie, îşi spurcă virtuţile lor precum se spurcă ouăle prăjite când cade în ele puţin găinaţ, făcându-se bune de aruncat împreună cu tigaia. Însă cei care lucrează cu smerenie şi dobândesc virtuţi şi seamănă cu smerenie, din dragoste, trăirile lor cele tainice, sunt cei mai mari făcători de bine deoarece fac milostenie duhovnicească şi ajută foarte mult sufletele slabe sau care se clatină în credinţă. Şi iarăşi, cei ce se aruncă pe ei înşişi în lume, din dragoste, după ce au aruncat lumea din ei, unii ca aceştia zboară deja în cer şi nu sunt prinşi de lume. Dragostea cu neagoniseală exterioară ajută mult ca să se dobândească şi neagoniseala de patimi lăuntrică. Aceste două neagoniseli îl fac pe om bogat în bunătatea lui Dumnezeu. Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor n-o ţin pentru ei înşişi. De aceea nu ţin nici lucruri frumoase, nici nu se mişcă de frumuseţile lumii, arătând prin asta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă. Nu există om mai înţelept ca cel milostiv, care dă cele pământeşti, lucruri stricăcioase, şi cumpără cele nestricăcioase, cereşti. Precum nu există mai mare neghiob în lume ca lacomul de bani, care mereu adună şi mereu nu are, şi care în cele din urmă îşi cumpără iadul prin economiile sale adunate. Aceştia care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduţi cu totul, pentru că pierd şi pe Hristos.

Cel stăpânit de lucruri materiale totdeauna este stăpânit de întristări şi nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu i se ia acelea, iar pe de altă parte ca să nu i se ia sufletul. Şi iarăşi, zgârcitul care şi-a strâns inima sa, făcându-şi-o de piatră. Ca să se vindece va trebui să cerceteze pe oamenii cei nefericiţi şi să-l doară pentru ei, aşa încât să fie nevoit să-şi deschidă, încet-încet, mâna sa. Şi atunci i se va înmuia şi inima sa cea de piatră, redevenind inimă de om, şi astfel i se va deschide şi uşa raiului. Bunătatea înmoaie şi deschide inima, precum untdelemnul încuietoarea ruginită.

(din Epistola a II-a, O mică binecuvântare din puţine „seminţe uscate”, „Cale către Cer”)