Învăţătură despre exorcisme, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Într-o zi l-am dus la Părintele Porfirie pe un preot care avea o problemă gravă ce îl preocupa de mult timp, neputându-şi da seama că boala unei persoane era de natură neurologică sau simptomul unei demonizări.

Deşi în ziua aceea se simţea foarte rău, Părintele Porfirie şi-a dat seama de îndată despre ce era vorba şi i-a spus:

- Eşti tu oare Sfântul Antonie ca să exorcizezi şi să alungi demonii?

În vremea aceea, preotul de care am spus mai sus făcea mai multe exorcizări decât ar fi trebuit poate să facă în cazul respectiv.

- Nu, nu sunt, îi răspunse preotul.

- Ei, dacă nu eşti, atunci de ce tulburi demonii cu exorcismele, iar apoi laşi victima pe mâna lor să o chinuie? Ascultă-mă, părinte – continuă Bunicuţul – este un mare păcat, cu totul inacceptabil, ceea ce fac astăzi unii care se hirotonisesc pe sine exorcişti, exorcizând public, în faţa unor mari mulţimi de oameni. Nu ştii că demonii îi pot asalta şi pe cei sănătoşi care sunt de faţă la exorcizări, începând să creadă că sunt şi ei demonizaţi? Şi încă îi ispitesc şi pe preoţii care îi alungă. În ultimul timp vin la mine foarte mulţi oameni care cred că sunt demonizaţi, fiindcă au asistat la o exorcizare publică, în anumite locuri. De aceea părinte, fiindcă te văd tânăr, îţi voi da o învăţătură despre exorcisme.

Trebuie avut în vedere faptul că preotul care face exorcizarea se adresează nemijlocit demonului şi, prin puterea sa preoţească, îi porunceşte să iasă. Dacă nu este priceput, poate fi vătămat el însuşi. Cel mai bine şi mai cuminte este ca, în loc să poruncească demonului şi să-l ameninţe, să se roage lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintei Liturghii, a Tainelor şi a altor rugăciuni, să-şi trimită Harul celui aflat în suferinţă. Astfel, Harul lui Dumnezeu îl acoperă ca o rouă pe cel suferind, iar preotul nu mai este în primejdie de a fi prins în capcana ispitelor şi de a cădea în semeţie sau în vreo rătăcire.

Atenţie! Nu spun să nu se mai citească exorcisme oamenilor care nu se mai pot ajuta deloc pe sine, ci să se citească, dar cu mare discernământ şi, mai degrabă, în tăcere, spuse Bunicuţul în încheiere.

După un timp, acelaşi preot despre care am povestit mai sus, mi-a spus următoarele:

- De curând am vizitat Muntele Athos. Am fost foarte impresionat auzind că şi părintele Paisie, un Bătrân cunoscut, luminat şi plin de discernământ, mi-a spus acelaşi lucru pe care mi-l spusese Părintele Porfirie. De bună seamă, Sfinţii ştiu mult mai bine decât noi cum lucrează demonii. Despre acest subiect părintele mai spunea:

- Am aflat că unii citesc exorcismele cu voce tare, de parcă demonii nu i-ar auzi oricum. Cel mai bine, părinte, este ca la proscomidie să-l pomeneşti pe cel aflat în suferinţă, rugându-l pe Dumnezeu să-l ajute”.

Sursa: Anastasios Sotirios Tzavaras, „Amintiri despre Bătrânul Porfirie, părintele nostru duhovnicesc, străvăzător şi înaintevăzător”, Bunavestire, Bacău, 1999

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Copiii nu se zidesc prin laudele necontenite. Devin egoişti şi iubitori de slavă deşartă. Vor dori întreaga viaţă să fie lăudaţi de toţi, neîncetat, chiar dacă li se spun şi minciuni. Din nefericire, astăzi toţi s-au învăţat să mintă, iar cei iubitori de slavă deşartă primesc minciunile, acestea sunt hrana lor. „Spune orice, fie şi minciună, fie şi ironie”, zic ei. Dumnezeu nu vrea asta. Dumnezeu vrea adevărul. Din nefericire, asta n-o înţeleg toţi, şi fac cu desăvârşire cele potrivnice.

Copiii, când sunt lăudaţi mereu, fără discernământ, sunt luaţi în stăpânire de cel potrivnic. Le răscoleşte egoismul şi, obişnuiţi de mici cu laudele părinţilor şi ale învăţătorilor, pot să înainteze în învăţătură, dar ce folos? În viaţă vor ieşi egoişti, iar nu creştini. Egoiştii nu pot să fie niciodată creştini. Egoiştii vor întotdeauna să fie lăudaţi de toţi, să fie iubiţi de toţi, toţi să-i vorbească de bine, lucru pe care Dumnezeul nostru, Biserica noastră, Hristosul nostru nu le voieşte.

Religia noastră nu vrea acest chip, acest fel de educaţie. Dimpotrivă, vrea ca de mici copii să înveţe adevărul. Adevărul lui Hristos întăreşte faptul că, dacă îl lauzi pe un om, îl faci egoist. Omul egoist este un rătăcit, călăuzit de diavolul, de duhul cel rău. Astfel, crescând în egoism, întâia lui îndeletnicire este să-L tăgăduiască pe Dumnezeu şi să fie un egoist inadaptabil în comunitate. Trebuie să spui adevărul, să-l afle omul. Altfel îl întăreşti în neştiinţa lui. Când spui celuilalt adevărul, atunci el se orientează, ia aminte, îi ascultă şi pe ceilalţi, se înfrânează. Astfel, şi copilului îi vei spune adevărul, îl vei certa, ca să-şi dea seama că ceea ce face nu-i bine. Ce spune înţeleptul Solomon? Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme (Pildele lui Sol. 13, 24). Dar nu să-l baţi cu bâta, căci atunci sărim dincolo de hotare şi se întâmplă contrariul.

Prin lauda de mici, îi purtăm pe copiii noştri la egoism. Iar pe cel egoist poţi să-l înşeli, e de-ajuns să-i spui că este bun, să-i umfli eul. Şi aşa îţi spune: „A, acesta mă laudă, acesta este bun”. Acestea nu sunt lucruri corecte. Pentru că omul creşte în egoism, încep încurcăturile înlăuntrul său, suferă, nu ştie ce să facă. Pricina frământării sufleteşti este egoismul. Chiar şi psihiatrii înşişi, dacă studiază acest lucru, vor vedea că egoistul este bolnav.

Niciodată nu trebuie să-i lăudăm şi să-i linguşim pe semenii noştri, ci să-i călăuzim către smerenie şi către iubirea lui Dumnezeu. Şi să nu căutăm noi să ne iubească, lăudându-i pe ceilalţi. Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi. Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. Aceştia vor face tot ceea ce Dumnezeu le va spune. Dacă şi ei sunt creştini, vom da slavă lui Dumnezeu că ne-am întâlnit şi i-am ajutat sau le-am spus un cuvânt bun.

Aşa să-i povăţuiţi şi pe copiii de la şcoală. Acesta este adevărul. Altfel devin inadaptabili. Nu ştiu unde merg şi ce fac, iar pricina suntem noi, că i-am făcut aşa. Nu i-am călăuzit spre adevăr, spre smerenie, spre iubirea lui Dumnezeu. I-am făcut egoişti, iar acum iată roadă!

Există, însă, şi copii care provin din părinţi smeriţi, şi cărora li se vorbeşte de când sunt mici despre Dumnezeu şi despre sfânta smerenie. Aceşti copii nu creează probleme semenilor lor. Nu se mânie când le arăţi greşeala, ci se străduiesc să se îndrepte, şi se roagă lui Dumnezeu să-i ajute să nu devină egoişti.

Eu, ce să vă spun, când am ajuns în Sfântul Munte am mers la nişte Bătrâni tare sfinţi. Aceştia niciodată nu mi-au spus „Bravo!”. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-L iubesc pe Dumnezeu şi cum să fiu întotdeauna smerit. Să-L chem pe Dumnezeu să mă întărească în sufletul meu şi să-L iubesc mult. Nici n-am ştiut de acest „Bravo!”, nici nu l-am căutat. Dimpotrivă, mă strâmtoram că Bătrânii mei nu mă certau. Ziceam: „Mânca-m-ar Raiul, n-am găsit Bătrâni buni!”. Voiam să mă mustre, să mă certe, să se poarte aspru. Dacă aude vreun creştin ce vă spun eu acum, se pierde cu firea şi nu le primeşte. Cu toate acestea, aşa este bine – smerit, sincer.

Nici părinţii mei nu mi-au spus niciodată „Bravo!”. Nici nu-l voiam. Pentru aceasta, tot ce făceam, făceam dezinteresat. Acum, că mă laudă oamenii, mă simt prost. Ce să vă spun… Mă atinge înăuntru când ceilalţi îmi spun „Bravo!”. Dar nu m-am vătămat, fiindcă am învăţat smerenia. Şi acum, de ce nu vreau să fiu lăudat? Pentru că ştiu că lauda îl face pe om găunos şi alungă harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu vine numai prin sfânta smerenie. Omul smerit este omul desăvârşit. Nu sunt acestea frumoase? Nu sunt adevărate?

Cui îi spui asta, va zice: „Ce spui, bunule, dacă nu-l lauzi pe copil nici nu poate citi, nici, nici…”. Dar aceasta se întâmplă pentru că aşa suntem noi, şi îi facem aşa şi pe copii. Adică am rătăcit de la adevăr. Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea peste sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă. S-au umplut de egoism, însă, firescul omului, aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, este smerenia. În vreme ce egoismul este ceva nefiresc, este boală, este împotriva firii.

Aşadar, când noi umflam în copil acest „super-eu” cu laudele, îi aţâţăm egoismul, îi facem mare rău. Îl facem mult mai uşor influenţabil de lucrurile diavoleşti. Astfel, crescând, îl îndepărtăm de toate lucrurile de preţ vieţii. Nu credeţi că aceasta este pricina pentru care copiii se pierd, pentru care oamenii se răzvrătesc? Este egoismul, pe care din fragedă vârstă părinţii li l-au sădit. Diavolul este marele egoist, marele luceafăr. Adică îl trăim pe diavolul înlăuntrul nostru, îl trăim pe luceafăr. Nu trăim smerenie. Smerenia e a lui Dumnezeu, este ceva trebuincios sufletului omului. Este ceva organic. Iar când lipseşte, este ca şi când ar lipsi inima din organism. Inima dă viaţă organismului, iar smerenia dă viaţă sufletului. Prin egoism, omul este de partea duhului celui rău, adică se dezvoltă cu duhul cel rău, nu cu cel bun.

Asta a izbutit diavolul să facă. A făcut pământul labirint, ca să nu ne mai putem înţelege între noi. Ce să fie toate astea pe care le-am păţit, şi nu ne dăm seama? Vedeţi cum ne-am înşelat? Am făcut pământul nostru şi epoca noastră o adevărată clinică de psihiatrie! Şi nu ne dăm seama de greşeală. Toţi ne mirăm: „Ce-am devenit, unde mergem, de ce copiii noştri au apucat-o pe un astfel de drum, de ce-au plecat de acasă, de ce au părăsit viaţa, şcoala? De ce se-ntâmplă asta?”. Diavolul a izbutit să se facă pe sine nevăzut şi să-i facă pe oameni să-l numească în alte feluri. Doctorii, psihologii spun deseori, când un om pătimeşte: „A, ai o nevroză! A, ai o angoasă!” şi altele asemenea. Nu pot pricepe că diavolul răscoleşte şi tulbură în om egoismul. Şi totuşi diavolul există, este duhul răutăţii. Dacă spunem că nu există, este ca şi când am tăgădui Evanghelia, care vorbeşte despre el. Acesta este vrăjmaşul nostru, cel ce ne luptă toată viaţa, potrivnicul lui Hristos, de aceea se numeşte şi antihrist. Hristos a venit pe pământ ca să ne scape de diavolul şi să ne dăruiască mântuirea.

Drept aceea, trebuie să-i învăţăm pe copii să trăiască smerit şi simplu, să nu caute lauda şi pe „Bravo!”. Să-i învăţăm că există smerenia, care este sănătatea vieţii.

Concepţia societăţii contemporane face rău copiilor. Ea are altă psihologie, altă pedagogie, care se adresează copiilor ateilor. Această concepţie duce la samavolnicie. Şi vedeţi roadele la copii şi la tineri. Tinerii strigă astăzi, zicând: «Trebuie să ne înţelegeţi!». Însă nu trebuie să mergem noi la ei. Dimpotrivă, ne vom ruga pentru ei, vom spune ce-i bine, vom trăi binele, îl vom propovădui, dar nu ne vom adapta duhului lor. Să nu stricăm măreţia credinţei noastre. Nu se cuvine ca, încercând să-i ajutăm, să dobândim felul lor de a gândi. Trebuie să fim cine suntem, şi să propovăduim adevărul, lumina.

De la Părinţi vor învăţa copiii. Învăţătura Părinţilor le va arăta cele despre spovedanie, patimi, răutăţi, cum au biruit sfinţii răul înlăuntrul lor. Iar noi ne vom ruga ca Dumnezeu să Se sălăşluiască înlăuntrul lor.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu vei izbuti, tu eşti important, eşti tânăr, eşti curajos, eşti desăvârşit!…”. Nu-l folosiţi astfel pe copil. Puteţi, însă, să-i spuneţi să facă rugăciune. Să-i spuneţi: „Copilul meu, Dumnezeu ţi-a dat darurile pe care le ai. Roagă-te să-ţi dea Dumnezeu puteri, ca să le cultivi şi să reuşeşti. Să-ţi dea Dumnezeu harul Său”. Aceasta este totul. Să înveţe copiii să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru orice lucru.

Copiilor le face rău lauda. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu? Poporul meu, cei ce te fericesc pe tine te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi (Isaia 3,12). Cel ce ne laudă, ne înşeală şi ne strâmbă cărările vieţii. Cât de înţelepte sunt cuvintele lui Dumnezeu! Lauda nu-i pregăteşte pe copii pentru greutăţile vieţii, ci ajung inadaptabili, se pierd şi, în cele din urmă, se nenorocesc. Acum lumea s-a stricat. Copilului mic i se spun numai cuvinte de laudă. „Să nu-l certăm, să nu i ne împotrivim, să nu-l silim pe copil”. Însă copilul se învaţă aşa şi nu poate reacţiona corect nici la cea mai mică greutate. Îndată ce i se împotriveşte cineva, se răneşte, n-are putere morală.

Părinţii sunt primii răspunzători pentru nereuşita copiilor în viaţă, apoi învăţătorii şi profesorii. Îi laudă într-una. Le spun cuvinte egoiste. Nu-i aşează în Duhul lui Dumnezeu, îi înstrăinează de Biserică. Când copiii cresc puţin şi merg la şcoală cu acest egoism, fug de religie şi o dispreţuiesc, îşi pierd respectul faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, faţă de toţi. Devin nesupuşi, aspri şi nemiloşi, fără respect de Dumnezeu şi de religie. Am adus în viaţă egoişti, iar nu creştini.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii la şcoală, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi astfel să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nici o roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta înseamnă creştin.

Voi, educatorii, fără să vă daţi seama, transmiteţi în chip tainic copiilor neliniştea şi-i influenţaţi. Prin credinţă se risipeşte neliniştea. Ce spunem? „…şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Să răspundeţi la iubirea copiilor cu discernământ. Astfel, dacă vă iubesc, veţi putea să-i călăuziţi aproape de Hristos. Veţi deveni voi mijlocul. Iubirea voastră să fie adevărată. Să nu-i iubiţi omeneşte, precum fac de obicei părinţii; nu-i ajută asta. Iubire întru rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta într-adevăr foloseşte. Să vă rugaţi pentru fiecare copil pe care îl vedeţi, iar Dumnezeu va trimite harul Său şi-l va uni cu El. Înainte de a intra în clasă, şi mai ales în clasele mai dificile, să spuneţi rugăciunea „Doamne Iisuse…”. Intrând, să îmbrăţişaţi cu privirea toţi copiii, să vă rugaţi şi apoi să vorbiţi, dăruindu-vă întregul vostru sine. Făcând această jertfă în Hristos, vă veţi bucura. Astfel vă veţi sfinţi şi voi, şi copiii. Veţi trăi în iubirea lui Hristos şi în Biserică, fiindcă veţi deveni buni în lucrarea voastră.

Dacă vreun elev creează probleme, faceţi mai întâi o observaţie generală, zicând:

- Copii, aici am venit pentru lecţii, pentru o muncă serioasă. Mă aflu lângă voi ca să vă ajut. Şi voi vă osteniţi, ca să reuşiţi în viaţă. Şi eu, care vă iubesc foarte mult, mă ostenesc. Pentru aceea vă rog să faceţi linişte, ca să reuşim în scopul nostru.

Să nu priviţi pe cel ce s-a purtat rău. Dacă stăruie, atunci să vă adresaţi lui însuşi nu cu mânie, ci serios şi ferm. Să luaţi aminte să vă impuneţi în clasă, ca să puteţi lucra în sufletele lor. Nu e vina copiilor că sunt dificili. Aceasta se datorează celor mari.

Copiilor să nu le spuneţi multe despre Hristos, despre Dumnezeu, ci să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru copii. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Ascultaţi un secret. În prima zi, când veţi intra în clasă, să nu le ţineţi lecţie. Să le vorbiţi frumos. Cuvânt cu cuvânt. Să vă purtaţi cu iubire faţă de copii. La început să nu le vorbiţi deloc despre Dumnezeu, nici despre suflet. Acestea altădată, mai târziu. Însă în ziua în care le veţi vorbi despre Dumnezeu, îi veţi pregăti bine şi le veţi zice:

- Există o temă despre care mulţi se îndoiesc. Este vorba despre Dumnezeu. Ce părere aveţi?

Apoi discuţie. Într-altă zi, despre tema suflet. – Există suflet?

Apoi să vorbiţi despre rău din perspectivă filosofică. Să le spuneţi că avem două feluri de sine -cel bun şi cel rău. Trebuie să-l cultivăm pe cel bun. Acesta tinde spre sporire, bunătate, iubire. Pe el trebuie să-l deşteptăm, ca să devenim oameni buni în societate. Să vă amintiţi de acel „Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi?” (Condacul Canonului celui mare al Sfântului Andrei Criteanul). Dar să nu le spuneţi aşa, ci cu alte cuvinte, cam aşa: „Copii, să fiţi treji pentru studiu, pentru bine, pentru iubire. Numai iubirea le face pe toate frumoase, şi viaţa noastră se umple şi dobândeşte sens. Sinele cel rău ne trage către lenevie şi nepăsare. Dar aceasta ne face viaţa searbădă, fără sens şi frumuseţe”.

Toate acestea însă au nevoie de pregătire. Iubirea cere jertfe, şi deseori jertfă de timp. Să daţi locul cel dintâi instruirii, ca să fiţi pregătiţi să vă dăruiţi copiilor. Să fiţi pregătiţi şi pe toate să le spuneţi copiilor cu iubire şi, înainte de toate, cu bucurie. Să le arătaţi toată iubirea voastră şi să ştiţi ce vreţi şi ce spuneţi. Dar e nevoie şi de meşteşug ca să ştiţi cum să vă purtaţi cu copiii. Despre asta am auzit ceva minunat. Luaţi aminte.

Un învăţător, mulţumit de toţi copiii lui, suferea din pricina neorânduielilor unuia dintre elevi şi voia să-l exmatriculeze din şcoală. Între timp a venit un învăţător tânăr şi a luat el clasa respectivă. A fost înştiinţat şi despre elevul cu pricina. Învăţătorul cel nou, aflând că acel elev era împătimit de bicicletă, când a intrat în clasă a doua zi, a spus:

-  Copii, am un necaz. Stau departe, şi mă dor picioarele să străbat pe jos atâta cale; vreau să folosesc o bicicletă, dar nu ştiu să merg pe ea. Ştie cineva să mă înveţe?

A sărit, deci, cel neastâmpărat.

- Eu o să vă învăţ!

- Ştii?

- Da, ştiu.

Şi de atunci au devenit prieteni foarte buni, aşa încât fostul învăţător, văzându-i, se necăjea socotind că a fost nevrednic să-l ajute pe acel elev.

Se întâmplă ca de multe ori la şcoală să fie şi copii orfani. Cel ce a fost lipsit de părinţi, şi chiar din fragedă vârstă, a devenit un nenorocit în viaţă. Însă cel care i-a dobândit drept părinţi duhovniceşti pe Hristos şi pe Preasfânta noastră Maică, a devenit sfânt. Să vă purtaţi cu copiii orfani cu iubire şi înţelegere, dar mai ales să-i uniţi cu Hristos şi cu Biserica.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Sfinţenia părinţilor este cea mai bună educaţie în Domnul, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Să-L vedem pe Dumnezeu pe chipul copiilor, şi să dăm iubirea lui Dumnezeu copiilor. Să înveţe şi copiii să se roage. Pentru ca ei să se roage, trebuie să aibă sânge de copii rugători. Aici mulţi cad pe de lături şi zic: „De vreme ce părinţii se roagă, sunt binecinstitori, studiază Sfânta Scriptură şi copiii cresc întru învăţătura şi certarea Domnului (Efes. 6, 4), firesc este ca aceşti copii să se facă bine”, iată, însă, că vedem roade potrivnice din pricina asupririi.

Nu este de-ajuns să fie părinţii binecinstitori. Trebuie să nu-i asuprească pe copii, ca să facă binele cu sila. Este cu putinţă să-i alungăm pe copii de la Hristos, atunci când urmăm cele ale religiei cu egoism. Copiii nu voiesc asuprire. Nu-i siliţi să vă urmeze la biserică. Puteţi să spuneţi: „Cine vrea, poate să vină acum împreună cu mine, sau mai târziu”. Lăsaţi să vorbească în sufletele lor Dumnezeu. Pricina pentru care copiii anumitor părinţi, atunci când cresc, devin nesupuşi şi părăsesc şi Biserica şi totul, şi aleargă în altă parte pentru a fi satisfăcuţi, este tocmai această asuprire pe care o săvârşesc părinţii cei „buni”. Părinţii chipurile „binecinstitori”, care se îngrijeau ca pruncii lor să devină „buni creştini”, i-au asuprit prin această iubire omenească a lor şi s-a întâmplat contrariul. Adică, atunci când sunt mici sunt presaţi, iar când ajung la şaisprezece, şaptesprezece sau optsprezece ani, aduc roade potrivnice. Ajung, din împotrivire, să lege tovărăşii rele şi să vorbească urât.

În vreme ce, atunci când cresc în libertate, văzând în acelaşi timp pilda celor mai mari, ajung să ne bucure în toate. Acesta este secretul – să fii bun, să fii sfânt, ca să insufli, să iradiezi. Se vede că viaţa copiilor este înrâurită de iradierea părinţilor. Părinţii stăruie: „Hai să te spovedeşti, hai să te împărtăşeşti, hai să faci aia…”. Nu se face nimic aşa. În vreme ce, dacă te vede pe tine… ceea ce trăieşti aceea şi iradiezi. Iradiază Hristos înlăuntrul tău? Aceasta i se împărtăşeşte şi copilului tău. Acolo se află secretul. Iar dacă se face asta atunci când copilul este mic de vârstă, nu va fi nevoie de multă osteneală atunci când va creşte. Vorbind tocmai despre aceasta, înţeleptul Solomon foloseşte o imagine foarte frumoasă, stăruind asupra începutului cel bun, buna pornire, temelia bună. El spune undeva: Cel ce se scoală pentru ea [pentru înţelepciune] dis de dimineaţă, nu se va osteni, căci o va afla şezând în poarta lui (Înţ. lui Sol. 6, 14). Cel ce se scoală pentru ea este cel ce din tânără vârstă se îngrijeşte de ea, de înţelepciune. Înţelepciunea este Hristos.

Când părinţii sunt sfinţi şi transmit aceasta copilului, dându-i educaţia întru Domnul, atunci copilul nu este vătămat de orice fel de înrâuriri rele dimprejurul său, căci afară, la uşa lui, se află înţelepciunea, Hristos. Nu se va osteni ca s-o dobândească. Pare foarte greu să ajungi bun, dar de fapt este foarte uşor, atunci când ai pornit de mic cu trăiri bune. Mărindu-te, nu este nevoie de osteneală, căci porţi înlăuntrul tău binele, pe care îl păstrezi, dacă eşti cu luare aminte la întreaga ta viaţă.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Multă rugăciune şi puţine cuvinte copiilor, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Toate se fac prin rugăciune, tăcere şi iubire. V-aţi dat seama de roadele rugăciunii? Iubire în rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta foloseşte într-adevăr. Cu cât veţi iubi pe copii cu iubire omenească – şi aceasta este deseori patologică – cu atât se vor încurca mai mult, cu atât purtarea lor va fi mai rea. Însă, când iubirea dintre voi şi către copii va fi creştină şi sfântă, atunci nu veţi întâmpina nici o greutate. Sfinţenia părinţilor îi mântuieşte pe copii. Pentru ca asta să se întâmple, trebuie ca harul dumnezeiesc să lucreze în sufletele părinţilor. Nimeni nu se sfinţeşte de unul singur. Acelaşi har dumnezeiesc va lumina, va încălzi şi va da viaţă mai apoi sufletelor copiilor.

De multe ori îmi telefonează şi din străinătate şi mă întreabă despre copiii lor şi despre alte lucruri. Astăzi, de pildă, m-a sunat o mamă din Milano şi m-a întrebat cum să se poarte cu copiii ei. I-am spus:

„Să te rogi şi, atunci când trebuie, să le vorbeşti copiilor cu iubire. Mai mult să te rogi, şi mai puţine cuvinte să le spui celorlalţi. Să nu devenim stânjenitori, ci să ne rugăm tainic şi apoi să vorbim, iar Dumnezeu ne va încredinţa lăuntric dacă este primit de ceilalţi cuvântul nostru. Dacă nu-i primit, nu mai vorbim. Ne vom ruga, numai, în taină. Căci şi prin a vorbi devenim stânjenitori şi-i facem pe ceilalţi să se împotrivească, şi câteodată să se răzvrătească. De aceea este mai bine să le spună cineva în chip tainic, în inima celorlalţi, prin rugăciunea tainică, decât în urechile lor.

Ascultă-mă: să te rogi, şi apoi să vorbeşti. Aşa să faci copiilor tăi. Dacă le dai necontenit sfaturi, o să devii plictisitoare, şi când vor creşte, vor simţi un fel de apăsare. Să preferi, deci, rugăciunea. Să le vorbeşti prin rugăciune. Să le spui pe toate lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va pune înlăuntrul lor. Adică, nu trebuie să-i sfătuieşti pe copiii tăi aşa, cu glas tare, pe care să-l audă cu urechile lor. Poţi s-o faci şi pe asta, dar înainte de toate trebuie să-l vorbeşti despre copiii tăi lui Dumnezeu. Să spui: «Doamne lisuse Hristoase, luminează-mi copilaşii. Eu Ţie Ţi-i încredinţez. Tu mi i-ai dat, dar eu sunt neputincioasă, nu pot să-i pun pe cale. Pentru aceasta, Te rog, luminează-i». Şi Dumnezeu le va vorbi, iar ei vor spune: «Oh, nu trebuia s-o necăjesc pe mama cu ce-am făcut!». Şi aceasta, cu harul lui Dumnezeu, va ieşi dinlăuntrul lor”.

Acesta este lucrul desăvârşit. Mama să-I vorbească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să-i vorbească copilului. Dacă nu se face asta, atunci spui, spui, spui… totul „în ureche”; la sfârşit devine un soi de asuprire. Şi, când copilul creşte, începe să se împotrivească, adică să se răzbune într-un fel pe mama şi pe tata, care l-au asuprit. În vreme ce unul este lucrul desăvârşit: să grăiască iubirea cea în Hristos şi sfinţenia tatălui şi a mamei. Iradierea sfinţeniei şi nu cea a omeneştii strădanii îi face bine pe copii.

Când copiii sunt răniţi şi traumatizaţi de vreun lucru grav, să nu vă miraţi că se împotrivesc şi vorbesc urât. De fapt, nu vor asta, dar nu pot face altfel în clipele grele. Apoi se pocăiesc. Însă, dacă voi vă enervaţi şi o să vă mâniaţi, deveniţi una cu cel viclean, iar acela îşi bate joc de toţi.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui, şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ceea ce-l apasă.

Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască, să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, cu credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun.

Într-o zi a venit aici la mănăstire o mamă deznădăjduită de fiul ei, Iorgu. Era foarte încurcat. Se întorcea noaptea târziu şi cu tovărăşii nu tocmai bune. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Mama – plânsete şi zbucium, îi zic:

- Tu, nimic – nici un cuvânt, numai rugăciune. Am pus seara de la zece la zece şi un sfert o

rugăciune comună, i-am spus să nu vorbească şi să-l lase pe fiul ei să iasă la ce oră vrea, să nu întrebe „La ce oră ai venit?” ş.a., ci să-i spună aşa, cu multă iubire: „Mănâncă, Iorgu, ţi-am lăsat mâncare în frigider”. Şi să nu-i spună nimic altceva. Să se poarte cu iubire şi să nu lase rugăciunea.

Mama a început să le pună în faptă, iar după ce au trecut vreo douăzeci de zile, fiul i-a zis:

- Mamă, de ce nu-mi vorbeşti?

- Iorgu meu, eu nu-ţi vorbesc?

- Mamă, ai ceva cu mine. Nu-mi vorbeşti.

- Ciudat lucru îmi spui, lorgu meu. Cum nu-ţi vorbesc? Uite, acum nu-ţi vorbesc? Ce vrei să-ţi spun? Şi lorgu nu i-a răspuns. Apoi, mama a venit la mănăstire şi mi-a zis:

- Părinte, ce este aceasta pe care mi-a spus-o copilul meu?

- A reuşit metoda noastră!

- Care metodă?

- Pe care v-am spus-o: să nu-i vorbiţi, să faceţi numai rugăciune în taină, şi copilul o să-şi revină.

- Spuneţi că asta e?

- Asta e, îi zic. Vrea să-l mustri: „Unde ai fost, ce-ai făcut?”; iar el să strige, să se împotrivească şi să vină şi mai târziu.

- Măi, măi! zice. Ce taine se ascund!

 - Ai înţeles? De vreme ce chiar faptele vorbesc de la sine. El te chinuia, căci voia să-l cerţi, iar el să-şi facă mofturile lui. Nu-l cerţi, se strâmtorează. În loc să te strâmtorezi tu când şi le face el pe ale lui, acum, când nu te strâmtorezi tu şi arăţi nepăsare, se strâmtorează el.

Într-o zi, acasă, Iorgu i-a anunţat că pleacă, îşi lasă lucrul şi pleacă în Canada. Îi spusese şi şefului său: „Plec, găseşte pe altul să mă înlocuiască la lucru”. Între timp, eu le-am zis părinţilor:

- Noi o să facem rugăciune.

- Dar e gata… I-arăt eu!, a spus tatăl.

- Nu, să nu-l atingi, îi zic.

- Dar pleacă copilul, părinte!

- Zic:Să plece. Voi să vă dăruiţi rugăciunii, şi eu împreună cu voi.

După două-trei zile, duminică, Iorgu le-a zis foarte de dimineaţă:

- Eu plec, mă duc cu prietenii mei.

- Bine, cum vrei, i-au zis.

A plecat. Şi-a luat prietenii – doi băieţi şi două fete, au închiriat o maşină şi au pornit spre Halkida. Au mers ici, colo… Apoi au mers la Sfântul loan Rusul, iar de acolo la Mantoudi, la Sfânta Ana, la Vasilika. Au mers, au făcut baie în Marea Egee, au mâncat, au băut, au chefuit. Apoi au apucat-o pe drumul de întoarcere. Se înserase, Iorgu conducea. Acolo, la Sfânta Ana, au lovit maşina de colţul unei case. Au stricat-o. Ce să facă acum? Au luat-o încet-încet şi au adus-o în Athena.

A ajuns în zori acasă. Părinţii nu i-au spus nimic. S-a culcat şi a adormit. După ce s-a sculat, le-a zis:

- Tată, asta şi asta… Acum trebuie să facem maşina şi trebuie bani mulţi.

Îi zice:

- Copilul meu, tu ştii. Eu am datorii, le am pe surorile tale… Ce-o să facem?

- Ce să fac, tată?

- Fă tot ce vrei. Eşti mare, ai minte. Du-te în Canada să faci bani, să…

- Nu pot, trebuie s-o reparăm acum.

- Nu ştiu, îi zice. Rânduieşte.

Deci, văzându-l aşa pe tata, a plecat. A mers, l-a găsit pe şeful lui. Zice:

- Şefule, am păţit asta şi asta. Nu mai plec. Nu lua pe altul.

Acela îi zice:

- Bine, bine, copilul meu.

- Da, dar vreau bani.

- Da, dar tu vrei să pleci. Trebuie să-mi semneze tatăl tău.

- Îţi semnez eu. Tata nu se amestecă. Mi-a spus-o. O să muncesc şi o să ţi-i dau înapoi.

Nu-i asta minunea lui Dumnezeu? Când a venit din nou mama, i-am spus:

- A izbutit meşteşugirea noastră şi rugăciunea a fost auzită la Dumnezeu. Şi accidentul a fost de la Dumnezeu, iar acum copilul va sta acasă şi se va înţelepţi.

Aşa s-a întâmplat prin rugăciunea noastră. S-a săvârşit o minune. Părinţii au postit cu rugăciune şi în tăcere, şi au izbutit. Mai târziu, copilul a venit la mine fără să-i vorbească despre mine nimeni dintre apropiaţii lui. Iorgu a devenit foarte bun, şi acum este la Aviaţie. Şi are şi o familie frumoasă.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Ocrotirea peste măsură lasă copiii necopţi, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Un alt lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.

O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam „Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare. Mama s-a îngrozit, era gata să strige, să alerge, căci îl văzuse pe micuţ cu mâinile întinse, făcând echilibristică pe vârful movilei. Eu am liniştit-o, i-am spus să se întoarcă cu spatele, iar eu mă uitam pieziş către copil. Acesta, deznădăjduind că o va putea provoca iarăşi pe mama lui, înfricoşând-o şi făcând-o să strige ca de obicei, încet-încet a coborât şi s-a apropiat de noi. Asta era! Atunci a primit şi mama lecţia unei educaţii corecte.

 O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de trei anişori, şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:

„O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu oarecare cantitate de iaurt. O să vă chinuiţi puţin şi voi, părinţii, câteva zile. A venit ora mesei? îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi, o să mănânce bucuros”. Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit cea mai bună mâncare pentru Petru.

 Nu sunt lucruri grele. Şi totuşi, multe mame nu le izbutesc şi dau o educaţie foarte proastă copiilor lor. Mamele care stau neîncetat pe capul copiilor şi-i strâmtorează, adică îi ocrotesc peste măsură, au dat greş în lucrarea lor. În vreme ce ar trebui să-l laşi pe copil singur să se îngrijească de sporirea lui. Atunci vei dobândi. Când stai tot timpul pe capul lor, copiii se împotrivesc. Dobândesc moleşeală, fragilitate, şi de obicei nu reuşesc în viaţă. Este un fel de ocrotire peste măsură, care îi lasă pe copii necopţi.

Înainte cu câteva zile a venit o mamă deznădăjduită pentru nereuşitele în lanţ ale fiului ei la examenele de admitere la Universitate. Strălucit elev în şcoala generală, strălucit în gimnaziu, strălucit în liceu. Apoi, nereuşite, dezinteres al copilului, împotriviri ciudate.

„Tu greşeşti, îi spun mamei, şi eşti şi cultivată! Ce să facă bietul copil? Împresurare, împresurare, împresurare toţi anii, «să fii primul, să nu ne faci de ruşine, să devii mare în societate…». Acum nu mai vrea nimic. Să pui capăt acestei împresurări şi ocrotiri peste măsură, şi o să vezi atunci că şi copilul are se aşeze. Atunci va înainta, când îl vei lăsa liber”.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. Să vă dau şi două exemple.

Au venit două fete la mine, iar una dintre ele avea nişte trăiri foarte urâte, şi m-au întrebat de unde izvorăsc. Le-am zis:

- Sunt de acasă, de la părinţii voştri. Şi, „privind” pe una dintre ele, zic:

- Tu de la mama le-ai moştenit.

- Şi totuşi, părinţii noştri sunt oameni atât de desăvârşiţi. Sunt creştini, se spovedesc, se împărtăşesc, am trăit, cum se spune, înlăuntrul religiei. Fără numai… dacă greşeşte religia, a răspuns ea.

Le zic:

- Nu cred nimic din ce-mi ziceţi. Eu un singur lucru văd, că părinţii voştri  nu trăiesc bucuria lui Hristos.

Legat de aceasta, cealaltă a zis:

- Ascultă, Maria, zice bine părintele, are dreptate. Părinţii noştri merg la duhovnic, la spovedanie, la împărtăşanie, da… Dar am avut noi vreodată pace în casă? Tata se ceartă mereu cu mama. Totdeauna ba unul nu mânca, ba celălalt nu voia să meargă undeva împreună. Are dreptate, deci, părintele.

- Cum îl cheamă pe tata? întreb. Mi-a spus. Cum o cheamă pe mama? Mi-a spus. Ei, zic, înlăuntrul tău nu eşti deloc bine cu mama.

Ascultaţi-mă acum. În clipa în care îmi ziceau numele, îl vedeam pe tata, îi vedeam sufletul. În clipa în care îmi ziceau numele mamei, o vedeam pe mama şi vedeam cum privea fiica pe mama ei.

Într-o altă zi, m-au vizitat o mamă cu fiica ei. Era strâmtorată. Plângea în hohote. Se simţea foarte nenorocită.

- Ce ai? o întreb.

- Sunt deznădăjduită cu fata mea cea mare, care şi-a izgonit soţul de acasă şi ne-a spus multe minciuni.

- Ce minciuni? îi zic.

- L-a izgonit de mult timp de acasă pe soţul ei şi nu ne-a spus nimic. O întrebam la telefon: „Ce face Stelios?”. „Bine, ne răspundea, tocmai s-a dus să-şi ia un ziar”. De fiecare dată găsea un motiv, aşa încât să nu bănuim nimic. Asta a ţinut doi ani. Ne-a ascuns că-l izgonise. Am aflat chiar de la el, întâlnindu-l din întâmplare în urmă cu câteva zile.

Îi zic, deci:

- Tu greşeşti. Tu şi bărbatul tău. Dar mai mult tu.

-  Eu! Eu, care i-am iubit atât de mult pe copiii mei, care nu ieşeam din bucătărie, care nu aveam viaţă personală, care i-am călăuzit către Dumnezeu şi către Biserică şi i-am povăţuit spre bine!? Cum greşesc eu?

Am întrebat-o pe fată, care era de faţă:

- Tu ce zici?

- Da, mamă,are dreptate părintele, noi niciodată, dar niciodată, n-am mâncat pâine „dulce” din pricina certurilor pe care le-ai avut o viaţă întreagă cu tata.

- Vezi că am dreptate? Voi greşiţi, voi îi răniţi pe copii. Ei nu greşesc, ci pătimesc de pe urma voastră.

Se naşte în sufletul copiilor o anumită stare din pricina părinţilor lor, stare care lasă urme înlăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lor în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De pildă, te apucă lăcomia şi vrei să mănânci. Ai luat, ai mâncat, vezi altceva, vrei şi din aceea, vrei şi din cealaltă. Simţi că ţi-e foame, ca şi când n-ai fi mâncat, te ia un leşin, un tremur. Ţi-e teamă c-o să slăbeşti. Este ceva psihologic, are o explicaţie. Poate, să spunem, că nu l-ai cunoscut pe tata, sau pe mama, că eşti înfometat şi sărac şi neputincios. Iar aceasta se răsfrânge din plan duhovnicesc ca o neputinţă a trupului.

În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi, când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal să vă rugaţi.

De multe ori, părinţii, şi mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, şi îl ceartă peste măsură. Atunci acesta se răneşte. Chiar şi dacă nu-l cerţi în afară, dar îl cerţi înlăuntrul tău, şi te răzvrăteşti şi îl priveşti sălbatic, copilul îşi dă seama. Socoteşte că mama nu-l iubeşte. O întreabă pe mama:

- Mamă, mă iubeşti?

- Da, copilul meu.

Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubeşte, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primeşte mângâierea, o socoteşte făţărnicie, căci a fost rănit.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Educaţia copiilor începe din ceasul zămisliri lor, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Educaţia copiilor începe din ceasul zămislirii lor. Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

De aceea trebuie ca mama să se roage mult în perioada sarcinii şi să iubească embrionul, să mângâie pântecele, să citească psalmi, să cânte tropare, să trăiască o viaţă sfântă. Acest lucru este aducător de folos şi pentru ea, dar este şi o jertfă de dragul embrionului, ca să devină copilul ei sfânt, să dobândească de la început trăsături sfinte. Aţi văzut ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil? Câtă răspundere şi câtă cinste!

O să vă spun ceva legat de alte fiinţe vii dar neraţionale, şi o să înţelegeţi puţin. În America au făcut următorul experiment: în două săli identice, cu aceleaşi temperaturi, acelaşi pământ şi aceeaşi umezeală, se plantează flori. Există, însă, o deosebire: într-una din săli pun o muzică liniştită, odihnitoare. Rezultatul? Ce să vă spun! Florile din această sală prezintă uriaşe diferenţe faţă de celelalte. Au altă putere de viaţă, culoarea lor este mai frumoasă, iar creşterea cu mult mai grabnică.

Din cartea “Ne vorbește părintele Porfirie” (cap. “Despre educația copiilor”), Editura Bunavestire, Galați, 2003, trad. Ierom. Evloghie (Theofan) Munteanu

Acatistul Cuviosului Părinte Porfirie Kavsokalivitul, noul făcător de minuni

Dupa obisnuitul inceput, se zice

Troparul

Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot asa si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe Parintele nostru Porfirie, facatorul de minuni, care a impartit mana din pustia binecuvantata a Sfantului Munte celor ce flamanzeau in pustia duhovniceasca a lumii, veniti sa il laudam, binecredinciosilor, si pentru rugaciunile pe care le inalta Domnului pentru mantuirea neamului crestinesc sa ii multumim cantandu-i: Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Icosul 1:

Ai auzit dulcele glas al Preadulcelui Iisus chemandu-te la nunta cea vesnica si zicand: „Vino, Parinte Porfirie, de mosteneste imparatia Cerurilor care este gatita celor ce si-au purtat crucea nevoindu-se din dragoste pentru Dumnezeu!”; noi, vrand a fi partasi fericirii tale, iti aducem aceste laude:
Bucura-te, cel ce mijlocesti inaintea Sfintei Treimi pentru mantuirea noastra;
Bucura-te, rod inmiresmat al Traditiei Sfintilor Parinti;
Bucura-te, ostas imbracat in armura duhovniceasca;
Bucura-te, furtuna care spulberi cuiburile ereticilor;
Bucura-te, cel ce te-ai daruit in intregime fiecaruia dintre cei ce te cercetau;
Bucura-te, ca luptand impotriva puterilor intunericului, le-ai biruit;
Bucura-te, ca ai aparat predaniile bisericesti si ai stat impotriva ratacirilor de multe feluri;
Bucura-te, ca i-ai binecuvantat pe cei ce au marturisit minunile tale;
Bucura-te, ca i-ai mustrat pe cei ce au spus despre tine lucruri neadevarate;
Bucura-te, cel ce stai departe de cei care rastalmacesc minunile tale;
Bucura-te, cel ce primesti laudele aduse de catre cei binecredinciosi;
Bucura-te, ceara insemnata cu pecetea sfinteniei;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 2-lea:

Stiind micimea vietuirii noastre, sa nu deznadajduim afland nevointele Preacuviosului Parinte Porfirie, nici sa incercam a le urma fara dreapta socoteala, si mai ales sa nu cautam a agonisi harismele sale, caci nu putina vatamare vom afla. Ci sa cautam a invata de la el smerenia si dragostea pentru cele sfinte, ca sa ii putem canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ai primit la botez numele de Evanghelie, care se talcuieste „Buna Vestire”, si intreaga ta viata a fost o bunavestire despre lucrarea Duhului Sfant si despre dobandirea vesniciei de catre oamenii care, trecatori fiind prin viata pamanteasca, L-au cunoscut pe Domnul care ieri, astazi si in veac Acelasi este, si din revarsarea inimii ti-au cantat:
Bucura-te, ca din pruncie ai fost pazit de Cel a carui intrupare a fost binevestita de inger;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai nazuit sa ii inchini Domnului viata ta;
Bucura-te, ca din copilarie ai plecat la Muntele Athos ca sa urci muntele virtutilor;
Bucura-te, ca atunci cand te-ai lovit din greseala cu securea in picior ai cerut ajutorul Maicii Domnului;
Bucura-te, ca ocrotitoarea Sfantului Munte ti-a oprit de indata siroirea sangelui;
Bucura-te, ca ai trait acoperit de Sfantul ei Acoperamant;
Bucura-te, ca pentru vietuirea ta cucernica ai fost hirotonit preot;
Bucura-te, ca ajutand multimi de oameni nu ti-ai pierdut linistea;
Bucura-te, luminator al Atenei si a toata Grecia;
Bucura-te, ca ai fost cautat de pelerini veniti din toata lumea;
Bucura-te, ca ai trait in vremurile noastre nevointe aspre ca ale Parintilor din vechime;
Bucura-te, ca pana la moarte L-ai slujit cu jertfelnicie pe Hristos;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 3-lea:

Nu pentru vreo nevointa aparte s-au revarsat asupra ta raurile binecuvantarilor, ci pentru ca luand asupra ta crucea grea a ascultarii ai urmat Domnului care S-a aratat pe Sine ascultator pana la moarte, si lepadand voia ta la picioarele batranilor tai ai invatat de la acestia cantarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Sa vada roadele ascultarii cei ce vor sa traiasca neavand povatuitor, cei care plini fiind de mandrie cred ca au gasit un drum mai scurt catre Dumnezeu, si sa isi cunoasca inselarea. Iar noi sa luam aminte la vietuirea Preacuviosului Parinte Porfirie si cerandu-i sa mijloceasca la Dumnezeu ca sa primim puterea de a merge pe calea ascultarii, sa ii cantam asa:
Bucura-te, rob al lui Hristos care ai cunoscut ce inseamna adevarata libertate;
Bucura-te, ca nu ai cunoscut povara libertatii patimase;
Bucura-te, cel ce supunandu-te batranilor tai ai inteles taina ascultarii;
Bucura-te, ca Parintii Pantelimon si Ioanichie te-au invatat lepadarea voii;
Bucura-te, ca atunci cand ti s-au deschis ochii duhovnicesti i-ai vazut cu duhul pe batranii tai;
Bucura-te, cel ce facand ascultare ai iesit din chilia unui parinte pe fereastra;
Bucura-te, ca nu te-ai mahnit cand frumoasa pasare cioplita fara binecuvantare ti-a fost franta;
Bucura-te, ca asa s-a frant si gandul inimii tale de a face ceva dupa propria voie;
Bucura-te, ca prin rugaciune ai devenit asemenea stalpilor monahismului;
Bucura-te, ca iesind in mijlocul oamenilor te-ai sarguit sa te jertfesti pentru ei;
Bucura-te, ca ai ridicat manastirea din Milesi ca pe un chivot al cunoasterii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ai gasit in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor chipuri de sfintenie;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 4-lea:

„Daca nu ar fi scris Sfantul Ioan Scararul cartea despre dumnezeiescul urcus, ar fi putut-o scrie cu pricepere Parintele Porfirie”, s-a dat marturie despre masura sporirii tale; vazandu-te Domnul ca din copilarie ai vrut sa urmezi viata de nevointa a unui alt avva Ioan, cel numit Colibasul, a venit in intampinarea ta si ti-a calauzit pasii pe treptele scarii raiului, iar tu I-ai cantat cu umilinta: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Mincinosi sunt ritorii care invata ca vremea sfinteniei a trecut, ca in vremurile noastre nu mai este cu putinta omului sa mearga pe calea cea stramta pe care o arata Scriptura; noua numai a cugeta la vietuirea ta ne este de ajuns pentru a sta impotriva unora ca acestia, care nu vor sa cante impreuna cu noi:
Bucura-te, ca urmand Sfantului Ioan Colibasul, L-ai primit pe Hristos in chilia inimii tale;
Bucura-te, ca Sfantul Porfirie al Gazei te-a crescut ca pe un urmas al sau;
Bucura-te, bucurie a Sfantului Atanasie si a celorlalti cuviosi aghioriti;
Bucura-te, cel ce iesind din Sfantul Munte nu ai parasit smerenia Sfantului Siluan;
Bucura-te, ca primind bastonul trimis de Sfantul Gherasim ai primit si binecuvantarea acestuia;
Bucura-te, cu Sfantul Vasile cel Mare care te-a ajutat sa ridici asezamantul din Milesi;
Bucura-te, cu Sfintii Ierarhi Nicolae si Spiridon, neobositii facatori de minuni;
Bucura-te, cu Sfintii Cosma si Damian si cu ceilalti Sfinti doctori fara de arginti;
Bucura-te, cel ce ai fost asemanat cu Sfantul Serafim de Sarov;
Bucura-te, ca ai aratat lumii ca harismele Sfantului Nectarie din Eghina nu s-au pierdut;
Bucura-te, cu soborul tuturor Cuviosilor Parinti si Cuvioaselor Maici;
Bucura-te, floare din buchetul Maicii Domnului care ai imprastiat mireasma din Gradina ei;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 5-lea:

Desi in timpul vietii ai avut parte de apasatoare boli, Parinte, nu te-ai lasat biruit de durere, ci le-ai rabdat cu muceniceasca rabdare, si in loc sa cartesti ai primit suferinta cu seninatate, cantandu-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine poate sa stea departe de mijlocirile tale, stiind cata multime de bolnavi au simtit ajutorul tau? Cine oare va sovai sa alerge la tine, afland ca din zi in zi numarul celor ce au primit sanatate trupeasca si sufleteasca sporeste fara incetare? O, Parinte Porfirie, pentru grija pe care ai aratat-o si o arati celor bolnavi, primeste de la noi laudele acestea:
Bucura-te, ca suferind grele boli ai primit puterea de a-i ajuta pe bolnavi;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe oameni ca vindecarea adevarata vine de la Dumnezeu;
Bucura-te, ca insemnand bolnavii cu semnul sfintei cruci le-ai usurat durerile;
Bucura-te, cel ce i-ai ferit pe credinciosi de doctorii cei inchipuiti care au puteri diavolesti;
Bucura-te, ca ai vindecat de paralizie pe femeia celui ce a venit sa te caute la manastire;
Bucura-te, ca desi acela nu te-a gasit a avut mare credinta in puterea mijlocirilor tale tainice;
Bucura-te, ca asa cum ai vindecat-o pe femeia sa ii poti vindeca si pe cei pentru care ne rugam;
Bucura-te, ca i-ai mangaiat pe cei cazuti in deznadejde;

Bucura-te, ca i-ai povatuit sa poarte crucea rabdarii;
Bucura-te, ca bolnavilor care ti-au cerut ajutorul le-ai adus grabnica tamaduire;
Bucura-te, cel ce si acum te rogi pentru cei aflati in diferite suferinte;
Bucura-te, ca pentru tine nu exista boli de nevindecat;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 6-lea:

Nici un om nu este fara de pacat, nici un om nu se poate fali ca a scapat de orice urma a bolii. Stiind ca nu numai trupurile noastre, ci si sufletele noastre sunt atinse de boala, dar stiind si ca Dumnezeu este Cel ce daruieste sanatate celor drept-credinciosi, iti cerem sa te rogi ca impreuna cu cei tamaduiti de bolile lor sa ii putem canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Noule doctor fara de arginti, Parinte Porfirie, multumindu-ti ca prin nenumarate minuni ai daruit celor suferinzi tamaduirea, nu vom obosi vestind celorlalti vindecarile facute prin rugaciune catre Dumnezeu, si pentru aceasta te rugam sa primesti drept plata multumirile noastre:
Bucura-te, ca pe pruncul care nu se misca l-ai vindecat spre bucuria parintilor lui;
Bucura-te, pentru copiii care primind vindecare trupeasca L-au slavit pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe femeia necajita de boala barbatului ei ai invatat-o sa se fereasca de tulburarea adusa de diavol;
Bucura-te, cel ce ii ocrotesti pe cei care se ingrijesc cu dragoste de bolnavi;
Bucura-te, cel ce vedeai si vezi mai bine decat doctorii bolile oamenilor;
Bucura-te, cel ce stai impotriva doctorilor nepriceputi ca sa-i feresti pe bolnavi de mai multa suferinta;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat bolnavei care suferea de tromboza si ai vindecat-o;
Bucura-te, ca mai tarziu aceasta a recunoscut chipul tau si asa a inteles de la cine a primit ajutorul;
Bucura-te, ca doctorii au ramas fara grai in fata vindecarilor pe care le-ai facut;
Bucura-te, balsam care aduci de la Dumnezeu vindecare trupeasca si sufleteasca;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale s-a biruit randuiala firii;
Bucura-te, cel ce ii intaresti pe cei care marturisesc vindecarile tale minunate;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 7-lea:

Rabdand suferintele ca un al doilea Iov, ai aratat prin viata ta ca incercarile ingaduite de Dumnezeu nu covarsesc puterea omeneasca, si ca oricat de grele ar fi acestea, daca ne luptam sa le biruim, Mantuitorul Hristos va pune pe fruntile noastre cununi stralucitoare, pentru care ii cantam: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Auzind cum in timpul vietii si dupa moarte i-ai izbavit de felurite ispite pe cei carora le-ai cunoscut neputintele, si aflandu-ne noi insine in ispite fara de numar, caci viermele pacatului nu doarme, dorim sa te avem ca ocrotitor al nostru, si pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, ca trecand prin furtuna necazurilor ai primit puterea de a-i ajuta pe cei ispititi;
Bucura-te, ca i-ai facut dreptate slujbasului invinuit pe nedrept;
Bucura-te, ca pe tanara care vroia sa se sinucida ai scapat-o din ghearele diavolului;
Bucura-te, ca ai prevenit maicile de la Manastirea Jazak sa nu bea apa din fantana otravita de necredinciosi;
Bucura-te, ca fara teama in vreme de razboi ai scapat o fata de la pangarire;
Bucura-te, ca l-ai izbavit pe ucenicul tau de primejdia din adancurile apelor;
Bucura-te, cel ce dai cu prisosinta cele de trebuinta credinciosilor;
Bucura-te, ca printr-o minune Cel ce a inmultit pestii in pustie te-a vadit a fi asemenea Lui;
Bucura-te, ca aceasta minune si altele asemenea ei au fost tainuite pana dupa moartea ta;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat in chip minunat celor care ti-au cerut ocrotirea;
Bucura-te, ca oricine te cheama in ajutor cu credinta primeste sprijinul tau;
Bucura-te, ca nenumarate sunt facerile de bine pe care ni le-ai aratat;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 8-lea:

Cum sa nu ne veselim de minunile tale? Cum sa nu tresalte inimile noastre la aflarea bucuriei pe care o aduci celor ce te cinstesc, tainicule povatuitor al calugarilor si al mirenilor? Stiind ca ducand viata monahiceasca tu ai fost calauza priceputa si pentru familiile care in viforul lumii au cautat linistea duhovniceasca, ii cantam Celui Care te-a inteleptii: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vazand cum vrajmasul diavol se lupta ca mirenii sa duca o viata cat mai patimasa, aducandu-le tulburare in suflet si soptindu-le ca numai in manastiri se poate duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu, tu i-ai povatuit sa stea impotriva acestuia si sa duca lupta cea buna, iar ei sporind in vietuirea duhovniceasca ti-au cantat:
Bucura-te, ca ii afli pe fiii risipitori si te rogi pentru ei;
Bucura-te, ca aduci pacea in familiile dezbinate;
Bucura-te, ca le-ai descoperiti celor cazuti calea pocaintei;
Bucura-te, ca i-ai ajutat pe acestia sa ajunga fii credinciosi ai Bisericii;
Bucura-te, ca i-ai invatat pe parinti sa traiasca o viata sfanta pentru ca fiii lor sa fie paziti de ispite;
Bucura-te, ca rugandu-se Domnului ucenica ta a fost petita de tanarul pe care il iubea;
Bucura-te, ca domolind impotrivirile parintilor lui, au reusit sa se casatoreasca;
Bucura-te, ca le-ai vorbit despre Hristos tinerilor care necunoscand lumina traiau in patimi;
Bucura-te, ca ei ti-au sarutat picioarele cu dragoste;
Bucura-te, sprijin al celor ce vor sa isi intemeieze o familie;
Bucura-te, ca Domnul ti-a dat priceperea de a fi calauza pentru cei casatoriti;
Bucura-te, bland duhovnic care cu iscusinta ai vindecat ranile sufletesti;
Bucura-te, apostol al sfinteniei in vremuri de mare tulburare;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 9-lea:

Doamne, Cel ce ne-ai zis „Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfant sunt”, Care prin gura Preacuviosului Parinte Porfirie ne-ai amintit aceasta porunca a Ta, iar noi am priceput ca numai daca vom merge pe calea sfinteniei vietile noastre vor cunoaste implinirea, acopera-ne cu harul Tau cel ceresc ca sa mergem pe aceasta cale fara a fi vatamati de cursele diavolului si sa iti cantam in toata vremea: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ceea ce marturiseste intreaga predanie a Rasaritului, si anume ca Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa se sfinteasca, este cu anevoie de priceput; dar ascultandu-te pe tine, Preacuvioase Parinte, ca ne indemni sa ajungem la masura sfinteniei, oricat de mari ar fi ispitele care ne apasa, iti zicem:

Bucura-te, icoana a virtutilor poleita cu aurul smereniei;
Bucura-te, ca nu numai pe monahi, ci si pe mireni i-ai indemnat sa rosteasca rugaciunea lui lisus;
Bucura-te, ca ii vezi pe crestinii ravnitori stralucind ca niste faclii;
Bucura-te, ca l-ai vazut pe Parintele Yannis imbratisandu-si preoteasa in lumina raiului;
Bucura-te, dascal al cugetarii la cele sfinte;
Bucura-te, ca savarsind dumnezeiestile slujbe inima ta a devenit altar al Celui Preainalt;
Bucura-te, ca afland nevointele tale sporim in nevointa;
Bucura-te, ca prin postiri indelungate ti-ai hranit sufletul cu putere cereasca;
Bucura-te, lumanare care te-ai asemanat rugului lui Moise;
Bucura-te, ca prin intelepciune duhovniceasca i-ai intrecut pe inteleptii lumii acesteia;
Bucura-te, ca ne-ai indemnat ca prin lungi privegheri sa calatorim spre odihna vesnica;
Bucura-te, adeverire a invierii lui Hristos;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 10-lea:

Fiind aprins de dragostea cea duhovniceasca si vrand sa propovaduiesti oamenilor credinta in Hristos, pentru ravna ta Domnul te-a chemat sa fii partas darurilor Sfintilor Apostoli si prin harisma vorbirii in limbi ai grait pe intelesul celor de alt neam, iar ei mirandu-se de sfintenia ta au strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Vrand tu sa o ajuti pe tanara Annoula sa lepede cugetarile desarte si sa creada in Atotputernicul Dumnezeu, nu ti-a fost opreliste necunoasterea limbii pe care o vorbea aceasta, ci prin darul lui Dumnezeu ai trecut de acesta stavila, spre bucuria celor care te lauda asa:
Bucura-te, ca niciodata nu ai gresit cand ai spus oamenilor cele pe care ti le-a aratat Domnul;
Bucura-te, cel ce din smerenie nu I-ai cerut Domnului harisme alese;
Bucura-te, ca nu te-ai mandrit pentru darurile cu care Dumnezeu te-a covarsit;
Bucura-te, ca primindu-le nu ai contenit cugetarea smerita la propria ta pacatosenie;
Bucura-te, ca minunile le-ai facut nu spre lauda ta, ci spre slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca si noi am urmat povata pe care i-ai dat-o femeii credincioase, si nu ne indoim de harismele tale;
Bucura-te, ca ai trait bucuria Rusaliilor;
Bucura-te, cel ce prin luminare dumnezeiasca ai inteles necazurile oamenilor;
Bucura-te, ca ai astupat gurile celor care carteau impotriva darurilor Sfantului Duh;
Bucura-te, ca ne-ai lamurit ca puterile celor departati de Biserica vin de la ingerii cazuti;
Bucura-te, stavila pentru cei care fiind stapaniti de diavol imitau darul vorbirii in limbi;
Bucura-te, cel ce cunosteai graiurile pasarilor si ale animalelor;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 11-lea:

Cuvantul despre trecerea in vesnicie, cum ca „de vei muri inainte de a muri, nu vei mai muri atunci cand vei muri”, a fost sorbit de inima ta insetata de cunoastere si luminandu-te te-ai impartasit de aceasta traire cand moartea ta a devenit un puternic: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

„Dupa ce voi pleca la Domnul, eu voi continua sa va vorbesc. Voi, oare, ma veti auzi?”, ne-ai intrebat pe toti cei care te purtam cu dragoste in inimile noastre. Nefiind vrednici de a auzi cuvintele tale pline de putere, facem ceea ce ne este cu putinta si indraznim sa iti aducem smerita lauda, stiind ca asculti glasurile noastre:
Bucura-te, cel ce ti-ai asteptat moartea ca pe o intalnire cu Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai parasit aceasta lume chemindu-L pe Mantuitorul Hristos;
Bucura-te, ca ai adormit in Sfantul Munte, pe care launtric niciodata nu l-ai parasit;
Bucura-te, ca dragostea ta pentru Hristos a covarsit frica mortii;
Bucura-te, ca rugandu-te se risipea norul intunecat pe care il vedeai deasupra unora dintre muribunzi;
Bucura-te, cel ce si acum te rogi pentru cei aflati pe patul de moarte;
Bucura-te, cel ce ne feresti de moarte naprasnica;
Bucura-te, ca ultima ta dorinta a fost „ca toti sa fie una”, dupa cum voieste Hristos;
Bucura-te, ca te-ai rugat ca toti oamenii sa il cunoasca pe Dumnezeul Parintilor nostri;
Bucura-te, ca Cel Ce a inviat din morti te-a invatat sa biruiesti moartea;
Bucura-te, ca privind blandul tau chip ne umplem de mangaiere;
Bucura-te, vazand ca semintele pe care le-ai semanat dau roada imbelsugata;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 12-lea:

Asa precum Sfantul Nectarie a voit ca moastele sale bine-mirositoare sa fie impartite spre binecuvantare in tot pamantul, si pretutindeni s-a aflat de minunile sale, tot asa dupa adormirea ta Dumnezeu a vrut ca cinstirea ta sa se raspandeasca in toate colturile lumii, ca toti cei care in aceste vremuri de ratacire au cunoscut ca esti stalp de lumina al dreptei-credinte, sa cante Domnului impreuna cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Înainte de a primi cinstirea cuvenita de la oamenii cei muritori, bine-placutule al lui Dumnezeu, ai primit o cinstire mai inalta, caci ai fostpraznuit in Biserica Cereasca de soborul celor care imbracati in vesminte luminoase cantau ingereste troparul tau, si carora urmatori facandu-ne noi iti zicem cu mare glas:
Bucura-te, dar nepretuit pe care Dumnezeu l-a daruit Bisericii;
Bucura-te, ca am fost povatuiti in chip minunat sa ne rugam tie;
Bucura-te, ca insusi Domnul S-a ingrijit sa primesti cinstire de la oameni;
Bucura-te, ascultand laudele celor care asteapta tainica ta povatuire;
Bucura-te, ca asa cum te rugai inainte impreuna cu ucenicii tai, te rogi acum cu noi toti;
Bucura-te, ca precum iti ocroteai fiii duhovnicesti acum ne ocrotesti si pe noi;
Bucura-te, ca numarul celor care te cinstesc creste fara incetare;
Bucura-te, prieten al celor care invata de la tine urcusul duhovnicesc;
Bucura-te, ca cei ce au privit chipul tau luminat vor sa atinga si sfintele tale moaste;
Bucura-te, candela aprinsa de Parintele Ceresc;
Bucura-te, ucenic al Fiului lui Dumnezeu;
Bucura-te, vas ales al Sfantului Duh;
Bucura-te, Parinte Porfirie, biserica vie a lui Dumnezeu!

Condacul al 13-lea:

O, Preacuvioase Parinte Porfirie, facatorule de minuni, primind aceasta putina rugaciune de la noi, cei ce din prea-plinul inimii iti aducem laude dupa cuviinta, ajuta-ne sa punem inceput bun si lepadand toate patimile si poftele sa traim ca madulare sfinte ale Bisericii, ca impreuna cu tine sa putem canta in vecii vecilor: Aliluia!

(acest Condac se zice de trei ori).

Apoi iarasi se zice Icosul intai: Ai auzit dulcele glas… si Condacul intai: Pe Parintele nostru Porfirie, facatorul de minuni…
Apoi se zice aceasta:

Rugaciune

Preacuvioase Parinte Porfirie, robule al Dumnezeului celui viu, primeste laudele pe care ti le aducem cu inima smerita si mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra.
Ocroteste-ne de tot raul si de toata tulburarea. Ajuta-ne sa biruim ispitele care ne stau inainte si prin rabdarea noastra sa dobandim cununile cele netrecatoare. Iar la infricosatoarea Judecata sa fim feriti de vesnic pedeapsa si sa fim asezati in partea cea de-a dreapta, unde cu soborul tuturor sfintilor te veselesti de frumusetile ceresti. Ca primind grabnicul tau ajutor sa ii multumim in vecii vecilor Dumnezeului Care te-a proslavit. Amin.

TROPARUL PARINTELUI PORFIRIE
Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand, un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Porfirie si in mijlocul careia sedea insusi parintele Porfirie. Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar, al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie. Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost! Si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a si inregistrat! Acesta este troparul:

Dupa cum pe pamant te rugai
pentru tamaduirea neputintelor
si pentru iertarea
pacatelor noastre,
tot astfel si acum roaga-te in ceruri,
parinte Porfirie,
si roaga-Lpe Hristos Dumnezeul nostru
sa mantuiasca sufletele noastre.

Cuvioșii Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul în amintirea ÎPS Ierotheos Vlachos

Fragment dintr-un interviu. Răspuns la întrebarea: De multe ori ne întreabă lumea, mai există astăzi personalități ca Părinții Paisie și Porfirie?

Din fericire, am cunoscut într-adevăr pe luminații Părinți Paisie și Porfirie, și alte chipuri patristice contemporane, care ne-au arătat ce este Biserica și cum se descoperă Dumnezeu prin Biserică prietenilor Săi. Mulți dintre noi au simțit de aproape iubirea lui Dumnezeu. Acești bătrâni au mângâiat mii de oameni, liniștind în multe situații și pe copii cei mai neascultători ai lui Dumnezeu. Trebuie, însă, să ne arătăm vrednici de aceste daruri.

În orice caz, atâta timp cât există Dumnezeu și Biserica, există și astfel de chipuri sfinte. Așa cum am spus mai înainte, Sfinții sunt urmașii Bisericii, care au au participat la Crucea și Învierea lui Hristos, la Pogorârea Duhului Sfânt, dând mărturie de viața cea nouă, pe care Dumnezeu a adus-o în lume.

Vai, dacă nu ar exista astăzi astfel de chipuri! E ca și cum am considera că Biserica a încetat să mai existe sau că este neroditoare și nu naște. Adevărul este că, atunci când vor înceta să mai existe Sfinți, va fi a Doua Venire a lui Hristos.

În Sfântul Munte există și astăzi mulți monahi binecuvântați, care slăvesc pe Dumnezeu și sunt slăviți de El. Sfântul Munte continuă să fie o mare lumină, pe care atunci când o văd, cei care nu au o vedere duhovnicească, orbesc și cred că greșesc monahii care locuiesc acolo. Dar, nu numai în Sfântul Munte, ci și în mănăstiri și în enorii există fii binecuvântați ai lui Dumnezeu și ai Bisericii, care îi luminează pe toți care înțeleg și au nevoie.

Problema este că noi nu-i vedem pe Sfinți, nu îi simțim, nu le mirosim prezența, pentru că nu avem căutări înalte, nu avem simț duhovnicesc pentru a-i recunoaște și dibui. Se aplică în acest caz cuvântul lui Hristos: «Că oricine cere, ia; cel ce caută, află; și celui care bate i se va deschide» (Matei 7,8). Oricine caută cu adevărat pe Dumnezeu și pe Sfinți, sigur îi va întâlni sau poate chiar înșiși Sfinții contemporani în viața vor merge să-i întâmpine și să-i umple de dumnezeieștile daruri. Acesta este Dumnezeul nostru. Vine tainic, Îi place să anuleze toate planificările raționale, Își arată puternic, inopinat și surprinzător iubirea față de toți care suferă și Îl caută. Îi îmbată cumpătat pe cei care caută «vin bun», «vin tare».

(Ὀρθόδοξος Τύπος, 4. 3. 2011, nr. 1870, p. 1,7, via Graiul Ortodox în traducerea Oanei Paraipan)

Citiți AICI întregul interviu despre cauzele crizei oferit pentru “Orthodoxos Typos” de IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos